Irina 2

Posted: iulie 28, 2011 in Roman
Etichete:, , , , , , , ,

Aparent Irina vrea binele oricui. Cu orice pret, as putea zice. Te cearta ca fumezi, ba mai mult iti ia si pachetul de pe masa si il baga tacticos in geanta ei.

–          Gata, ai fumat destul pentru azi. Iti ajunge.

Acest lucru iti provoaca o mica confuzie:

–          Mama, tu esti?

–          Ai idee cat rau iti fac aceste tigari?

–          Nu tin neaparat sa mor sanatoasa, ii explici.

–          Pe naiba! Si stii ca cei mai vizati spre imbolnavire sunt fumatorii pasivi? Iti arunca ea acuzator. Mi-ai umplut hainele de fum. Bleah! Irina e dezgustata de-a dreptul.

–          Sa inteleg ca mi-ai luat pachetul cu tigari de pe masa, cumparat cu banii mei pentru ca iti doresti sa fiu sanatoasa sau ti-e prea mila de hainele tale?

–          Tu poti sa te omori daca vrei, dar eu tin prea mult la santatea mea, conchide Irina.

–          Aha, atunci poti sa te muti la alta masa.

Irina, neasteptandu-se la acest rapsuns, isi schimba rapid tactica devenind ea insasi o victima:

–          Dupa ce ca iti doresc binele, tu esti rautacioasa cu mineeee!

Isi da seama ca tactica asta nu i se potriveste deloc, asa ca ca revine ca un boomerang la starea ei fiintiala de rautate:

–          Da’ stii ce? Ia dispari tu la alta masa ca nu sunt nevoita sa-ti respir eu aerele toxice!

–          Ok, dar imi dai si pachetul inapoi?

–          Normal ca nu! E confiscat!

–          Bine, doamna invatatoare, dar sa stiti ca nu sunteti singura care respira aere toxice. Stiai ca omenii care stau un timp mai lung langa persoane pesimiste si ciufute au mai multe sanse de a se imbolnavi?

–          Ce vrei sa spui cu asta? Irinei nu-i vine a crede

–          Nu te-aud…m-am mutat la alta masa.

Si gata, Irina te-a sters din lista ei de prieteni. Pentru ca nu te-a putut convinge sa te lasi de fumat si pentru ca esti un caz pierdut si pentru ca coclesc viciile-n tine. Este sub nivelul ei sa umble cu cineva ca tine.  Nu din alte motive, cum ar fi faptul ca ii poti contesta usor replicile obosite. Bineinteles.

Nu te astepta niciodata ca Irina sa se bucure cu si pentru tine. Orice bucurie ti se intampla, sigur a fost o coincidenta bizara care se cere a fi indelung analizata de ochiul ei vigilent:

–          Am auzit ca Iulia a fost ceruta in casatorie, o anunta cineva.

–          Mda, porbabil o fi ramas gravida. Ca n-as intelege de ce ar cere cineva in casatorie o fiinta atat de anosta.

Sau:

–          Am luat examenul! Ii spui stralucind de fericire

–          Ahh, v-au lasat ca copiati, iti va arunca ea.

–          Nu, n-am copiat, te aperi tu.

–          Atunci cu siguranta profesorul care a corectat lucrarile spritase ceva inainte.

Acest lucru n-ai cum sa-l verifici asa ca o trimiti in gand in origini si suni pe altcineva sa-i dai vestea cea buna.

Dar sa te puna naiba sa nu te bucuri pentru fericirile ei, ca esti cel mai “nasol”, “egoist” si “insensibil” om de pe Terra. Daca cumva incepi sa fii in asentimentul ei de bucurie, atunci pregateste-te psihic sa auzi toate prin cate a trecut ca sa merite acest lucru. Off, Doamne, ca numai ea este atat de oropsita de soarta incat sa dea numai peste idioti:

–          Tocmai mi-am luat permisul, te anunta.

–          Super! Felicitari.

–          Ce felicitari? Vrei sa zici ca sunt o eroina! arunca Irina intriga subiectului.

–          Eroina? De ce?

–          Vai, nici nu-mi vine sa-ti povestesc prin cate am trecut pentru permisul asta. Deci, eu chiar il merit.

–          Pai daca nu-ti vine, eu nu te retin…

–          Pot sa-ti spun ca mi s-a distribuit cel mai idiot politist din istoria omenirii la examenul de traseu?

–          Nu se poate! Aceasta trebuie spusa cu mult patos, implicare si mirare. Musai doua palmute pe fata ca sa pari veridica si gurita cascata larg. Daca te tine tupeul, poti sa incepi sa-ti smulgi si parul din cap, apoi sa iei o mana de tarana de pe strada si sa ti-o torni in cap, stand in genunchi si strigand cat te tin plamanii: “NU, NUUU asta NUUU!” Irina sigur va aprecia acest gest de puternica si sincera implicare amicala.

–          Asa ca cel prost din curtea politiei m-a frecat doua ore pe traseu. Fa stanga aici, fa dreapta acolo. Nu dreapta asta, celalalta dreapta. E prea mult 80 km/h in oras. Auzi, prea mult! Opreste semnalizarea pe stanga ca facem dreapta. Nu calca batranica de pe trecere. Opreste sa-i recuperez geanta pe care i-ai agat-o cu bara. Nu raspunde la telefon cat conduci, si tot asa. In final m-a pus sa urc in rampa unde bineintels de la stresul pe care l-a bagat in mine idiotu’ baltii, m-am pierdut.

–          Si? Din nou, acesta scurta intrebare trebuie adresata cu foarte multa curiozitate compatimitoare.

–          Cum “si?”” Mi-a murit motorul!

–          Nu se poate! Patos analog si pentru aceasta propozitie. Si ce-ai facut?

–          Ala a inceput sa urle la mine cand deja incercasem a cincea oara sa pronesc motorul, am scapat frana si masina a alunecat in spate. Si asta numai din cauza idiotului care m-a stresat la maximum!

–          Si pana la urma?

–          Pana la urma mi-a spus sa ma pica. Nu pentru ca mi-a murit motorul de cinci ori, pentru ca i-am agatat babei alea senile geanta, care in loc sa stea acasa, umbla ca nebuna pe strazi sau  pentru ca l-am injurat de ma-sa aia proasta care l-a facut, ci pentru ca am lovit o alta masina din spate.

–          Ai facut accident? deja nu mai trebe sa joci rolul afectatei, povestea este prea tare ca sa nu mai poti fi reala.

–          Un pic de tot, adica nu a venit SMURD-ul sau ceva de genul. O simpla masina de salvare si un om lesinat nu e mare branza. Sincer. Se putea si mai rau. Dar totul a fost numai din cauza lui, nu uita. Cum sa conduci doua ore? E obositor, chiar si eu obosesc. Stii? Apoi m-a stresat si a indraznit sa ridice tonul la mine. Eu, care sunt o finuta. Pai a trebuit sa-i spun ceva “de dulce” nebunului.

–          Doamne, l-ai injurat pe politist…

–          Merita! Nesimtitu’! Pai asa se vorbeste cu mine?

Pesemne ca “nesimtitu’” nu cunostea cele 10 porunci irinesti, ca altfel nu indraznea.

–          Si pana la urma?

–          Pana la urma l-am sunat pe tati. Ca stii ca tati lucreaza acolo unde lucreaza el si e mare smecher, imi face Irina din ochi.

–          Mda, lucreaza acolo. Logic.

–          Asa, si i l-am dat pe politist la telefon si tati nu stiu ce i-a explicat. Probabil ca i-a spus ce fata extraordinara si talentata, o soferita etalon. Si gata, am luat permisul! Nu pot descrie fericirea din ochii Irinei si mandria de sine.

–          Oau! Deci tati a rezolvat…

–          Nu, draga! Tati doar i-a confirmat idiotului cat de talentata si de buna sunt eu. Ca asta habar n-avea pe lume traieste si cu cine are de a face. Doamne, prin cate am trecut! Merit ceva fain de tot pentru ca mi-am luat permisul. Chiar merit! Hmm, oare ce face Cosmin? Nu ma scoate el la un restaurant sic, demn de o noua soferita?

Desi obositoare si enervanta, Irina stie sa se vanda extrem de bine. Lucru care nu-i foloseste neaparat in relatiile sociale, dar macar iluzia despre perfectiunea ei si a vietii sale ramane neatinsa de complexe si frustrari. Aparent, ea nu accepta compromisuri si cai de mijloc, este asa cum vrea ea sau deloc. Totul sau nimic. Agresiv, autoritar, isteric, tipator si evident. Cat se poate de evident. Defectele nu sunt decat niste calitati mai subtile iar greselile sunt doar experiente urate, provocate de cei din jurul ei.

M-a frapat de multe ori limbajul ei violent si trivial pentru o fiinta atat de “delicata” ca ea si gama extrem de larga a epitetelor pe care le aplica fara nicio jena celor din jur: idiot, nebun, handicapat, lesinat, prost, urat, anost, nesimtit, stramb, enervant, inapt, ratat si asa mai departe. Odata ce ti-a lipit gratuit si geneors pe frunte eticheta, nu mai e nicio sansa de a-ti reabilita imaginea. Uita, asadar, ca ai un nume de botez. Astfel, nimeni nu o place pe Irina. Sunt sigura ca nici chiar mama sau iubitul ei. Nu mai vorbesc de amici care in mod clar, atunci cand intra pe messenger sau pe facebook si ea este acolo on-line, destepta si perfecta, apasa infricosati butonul de invisible. Nu m-as mira sa faca si Ala la fel.

Irina e genul ala de persoana care nici macar nu te cunoaste si isi permite sa fac comentarii rautacioase. Daca cumva postezi pe blogul tau o istorioara, un fapt sau ceva mai mult sau mai putin personal, iti vor aprarea tot felul de comment-uri de genul:

“Ce porcarie! Fa-ti rost de o viata, frate!” sau

“Asta e cel mai prost post pe care l-am citit vreodata.” sau

“Tot ce reiese din ce ai scris este ca esti un frustrat si un alienat si ai nevoie rapida de un doctor. Psiholog, bineinteles.”

Nu neg libertatea opiniei, dar nici nu agreez ca cineva sa te trimita la Spitalul de nebuni de cate ori mintea iti naste vreo idee mai mult sau mai putin creativa si vrei sa o expui public. Probabil in cazul acesta, principiul dupa care Irina se conduce este urmatorul: daca nu poti sa-l distrugi, atunci umileste-l, fa-l sa se simta prost si fara o viata decenta. Sau daca tu n-ai niciun gram de imaginatie si de creativitate, atunci arunca cu noroi de dupa poarta monitorului si razi in sinea ta mandra de fapta deosebit de inteligenta pe care ai facut-o.

De aceea, pentru Irina, artistii, scriitori sau oricine incadrat la categoria imaginatie si arta sunt doar niste ratati fara ocupatie, cu mintea odihnita, destrabalati si aiuriti care fac umbra pamantului degeaba si pe deasupra lumea mai si plateste sa-i vada, sa-i auda, sa-i citeasca. Ce mai, o lume data peste cap. Ii atragi atentia automat daca esti avocat, politician, patron, doctor sau ai orice functie importanta si reala, demna de respectul ei. Daca mai asezonezi meseria decenta cu o masina categoria “oau!” si cu un portofel plin, atunci in mod clar esti preferatul ei. O fata ca Irina se agata la bar cu aceasta replica: “De obicei nu sunt asa de inalt dar stau bine pe portofelul meu.” Si i-ai castigat inima pentru totdeauna.

Dar nu, sa ne intelegem! Irina nu este o materialista ci doar isi cunoaste foarte vine valoarea. Irina nu este rea, ci doar sincera. Ea nu e narcisista, este doar constienta de calitatile ei. Ea nu greste, i s-au pus doar bete-n roate. Nici nu este nevoie sa fie creativa si amuzanta, pentru ca in pregatirea ei, aberatiile intelectuale, artistice si de orice alta natura decat cea pragamtica sunt scoase automat din functie. O persoana ca ea nu-si permite sa bata apa-n piua. Replicile ei sunt scurte, dure, adevarate. Stie sa se faca inteleasa.

Nu-i plac bancurile, cartile, filmele siropoase sau fara un final concret, evident si clar. Nu-i plac oamenii decat daca au acel ceva “profitabil” in ei si care-i sunt de folos la un moment dat in viata. Si, bineinteles ca nu-i place munca in echipa.

Irina 1

Posted: iulie 26, 2011 in Roman
Etichete:, , , , , ,
  1. Irina

Irina nu este o fata nici frumoasa, nici urata. Este o fata clasica, normala si obisnuita dar se tine foarte bine pe picioare. Mai bine spus, are picioarele atat de bine infipte-n pamant, inca ai impresia ca merge in genunchi. Metaforic vorbind, desigur. Nu am nimic impotriva picioarelor Irinei. E bine ca exista si ca sunt exact numarul preferabil, adica doua. Irina este prietena mea pe care o accesez atunci cand vreau cu tot sufletul sa-mi schimb in rau parearea despre mine. Sau atunci cand am impresia ca viata mea e minunata si ca prea mi-am luat-o in cap cu fericirea, o sun pe Irina. Ea sigur ma va intoarce cu picioarele pe pamant de pe norisorii mei pufosi, si-mi va arata realitatea dura, plina de sange, de gunoaie si de defecte. Si daca nu vreau sa cobor de acolo, ma va sustrage cu forcepsul si-mi va da si una la fund sa ma auda plangand.

Irina este cel mai bun caricaturist. Te vede, de studiaza atent si apoi iti prezinta imaginea ta. Mda, stiai ca ai picioare scurte, dar nici chiar ca ai minciunei asa sau stiai ca ai pus un kilogram pe tine, dar parca nici rotunda ca luna plina nu-ti imaginai ca esti. O discutie fireasca cu Irina se petrece in felul urmator:

–          Buna. Ce mai faci? Cum iti mai e? bla bla bla, discursul expozitional de rutina. Apoi umreaza bomba:

–          Fataaa, dar ce-ai patit? Arati atat de rau! Irina pare afectata.

–          Arat rau? Raspunzi tu, cautandu-ti in graba oglinda-n geanta.

–          Da. Nu dormi? Ai tenul tern si cenusiu.

–          Oau, nu creadam ca 8 ore de munca ma pot transorma intr-un personaj din filmele alb-negru-gri.

–          Doamne, nici nu ma pot uita la tine. Irina e scarbita de-a dreptul.

Te mai studiaza inca cateva minute cu un rictus de greata pe fata, incat ai impresia ca o lamie e exact ce-i trebuie sa-si revina. Apoi conchide:

–          Nu stiu ce se intampla cu tine fata, dar esti un dezastru ambulant.

–          Ohh, mersi ca ai observat. Acum pot sa plec acasa sa ma-npusc.

Irina nu o sa spuna niciodata ceva frumos despre tine, sau sa te laude pentru ca este sub nivelul ei sa faca asa ceva. Sau daca intr-un final iti va spune ceva de genul va fi doar ca sa o complimentezi sau sa aiba ocazia sa-ti dea peste nas cu viata ei perfect aranjata:

–          Ai o rochita draguta. Ce zici de a mea?

–          Da, frumoasa.

–          Habar n-ai tu cat a dat prietenul meu pe ea. Dar deh, ce nu face el pentru mine. A ta cat a fost?

Nici nu asteapta sa raspunzi, pentru ca déjà stie:

–          Hmm, stau bine pe tine rochitele made in China.

Irina, ca orice fata care-si cunoaste (mult) prea bine valoarea, are un prieten care-i pune lumea la picioarele ei extraordinare care primesc pedichiura o data la 2 zile. Si numele lui este Cosmin. De parca ar conta numele lui, oricum in acest capitol Cosmin este doar personajul masculin accesoriu al Irinei, sau mai bine zis, un fel de mobila umana sau figurant. Irina este intr-adevar cea care conteaza. Fericiti poseasori ai unei relatii win-lost, Irina si Cosmin sunt cuplul pe care nimeni nu-l doreste la iesirile sociale. Am sa va explic si de ce.

Eram intr-o seara stransi mai multi homo socialis la o terasa. Irina si Cosmin au intraziat , lucru care a strant o harmalaie de nedescris pana in momentul in care Irina a gasit cu greu si, ridicandu-I pe altii de pe scaunele lor, acelloc la masa care sa-i permita sa faca caricature impecabile. Ceea ce a facut ca iubitul ei sa stea mai departe un pic de ea in gasca baietilor. Cum este logic si firesc fetele au inceput discutiile lor si baietii pe ale lor. Intr-un anumit moment, total in neconformitate cu personalitatea lui Cosmin de genul  “fascinanta si exploziva dar straluceste prin absenta”, s-au auzit de undeva din colt vocea imbibata cu testosteron imprumutat de la vecini, a lui Cosmin. Nu stiu exact ce povestea el acolo, dar Irina, atent observator sau mai bine zis tiran al comportamentului social al prietenului ei, ne-a oprit deodata:

–          Shhht, vreau sa aud ce povesteste Ala acolo.

Ahh, de fapt il cheama “Ala”, nu Cosmin. Ha! Bine de stiut.

–          Sper ca nu povesteste despre mine, ca nu stiu ce-I fac!

Caaalm, caaalm fata. Lasa-l sa vorbeasca.

Exact cum preconiza cu perspicacitate Irina, Cosmin incepuse o discutie care se vroia amuzanta despre o criza a Irinei pe care o facuse la o receptie a unui hotel din Turcia. Ahh, tocmai de intorsesera din concediu, vreau sa preconizez. Nici nu a apucat Ala sa expuna motivul isteriei ca i-am si auzit vocea autoritara si pe inalti decibeli a Irinei din capatul celalat al mesei:

–          Taci dracului din gura, ma! Ce puii mei povestesti din casa?

–          Le povesteam de… a incercat el vizibil infricosat de tonul Irinei.

–          Tu sa povesteti d-astea de mata ma, nu de mine. Ai inteles? Bea-ti berea acolo si nu ma mai fa de ras.

Bineinteles ca toata lumea de la masa a tacut malc si Ala s-a facut mic, mic de tot in scaunul lui. Tacere cu spaima. Nimeni nu a mai avut tupeul sa zica nimic pentru cateva minute. Unii chiar au inceput sa numere stelele si trecatorii iar cei mai temerari de la masa au incercat sa dreaga busuiocul prin umor:

–          No, bea-ti mai berea acolo, ca-i buna si rece. Sau

–          Au, coaiele!

Dar au fost intampinati de privirea deloc prietenoasa a Irinei. Un fel de “vezi ca ti-o iei si tu”.

Seara a continuat cu stangacie. Cea mai fericita a fost Irina care povestea cu voluptate si entuziasm despre o prietena comuna  care e “praf pulbere” si “vai de capul ei”,  “o lesinata si o proasta” care nu a invatat nimic de la ea si de la stilul ei, care nu stie sa-si faca barbatul si care normal, la cat de praf e ea, nu o sa o iubeasca nimeni niciodata. Era vorba de Flore.

Dupa ce a epuizat fascinantul si eternal subiect Flore, Irina s-a intors la observarea lui Ala care incepuse o alta discutie, pesemne incurajt de faptul ca nu e sub observatie. Asa ca Irina si-a ciulit urechile ca un caine de vantoare, a privit atent si adanc spre Ala si a izbucinit:

–          E a doua oara in seara asta cand vorbesti despre mine.

–          Dar, nu …a incercat el in zadar sa “se scoata”.

–          In puii mei, Cosmin. Sunt confuza déjà, Cosmin sau Ala, care e de fapt numele lui? Ai putea sa incetezi sa ma faci de rusine? Ce e in capul ala al tau? Taci odata din gura ca numai aberatii iti ies pe gura aia!

Ala a tacut si a lasat ochii jos. Ii simteam jena si nervii barbatesti precum si durerea loviturii verbale pe care Irina i-a aplicat-o intre picioare. Era totodata frustrat ca nu terminase nici acum discutia inceputa, ca nu mai poate respira de vocea iritata a Irinei, ranit in orgoliul masculin si asta nu in particular, ci cu toti prietenii lui de fata. Nu m-am putut abtine si am reactionat:

–          Ce-ai mai fata cu el? Lasa-l sa povesteasca si sa se simta bine.

–          Sa se simta bine pe seama mea? A ripostat ea bubuind a orgoliu.

–          Pai tu nu te simti bine? Lasa-l si pe el ca sunt enervante monologurile, pardon, discutiile astea intre voi. Sunt moartea pasiunii sociale, pe bune.

–          Tu sa nu te bagi! M-a vertizat ea. Stiu eu mai bine ca daca il lasi o clipa singur numai aberatii decarteaza. Ma doare déjà si capul din cauza lui. Sa vezi ce ii fac acasa.

–          Mai rau decat i-ai facut aici? Am cascat eu ochii.

–          Auzi tu sa taci, te bagi tu care habar n-ai pe ce lume traiesti.

–          Ok, eu cu ce am gresit? Acum sunt eu Ala?

–          Te bagi si tu ca ciorapu’ pe picior, a inchis ea discutia.

Buna asta. Am bagat-o in sertarul de ticuri verbale bune de folosit.

–          Mai, scuze ca ma bag ca ciorapu’ pe picior, dar e enervant. Pe bune, e enervant.

–          Auzi daca e asa enervant, noi plecam si gata, a hotarat ea. Mergem! Hai ce mai stai, i-a strigat lui Ala. Hai ca astia se cred mai buni decat noi.

Si au plecat, ea fara sa-si ea ramas bun, el cu ochii-n pamant, jenat si vai de mama lui. Dupa plecarea lor am analizat situatia ca niste carcotasi si barfitori profesionisti ce suntem.

–          Mama, frate, ce-i face asta lui Ala! E cu capu’ frate, a concluzionat un reprezentant al rasei masculine.

–          Eu i-as trage o mama de bataie. Scorpie nasoala e e! a decretat altul, vadit enervat si atins si el in orgoliul propriu. Deh, barbatii fac front comun cand vine vorba de un tovaras de-al lor.

–          A scapat de la nebuni. Si o sa-l termine si pe Cosmin cu rahaturile ei de nebuna, a adaugat altul.

–          Bai, asta daca o ia de nevasta e cel mai mare prost. Si-a ratat viata langa asta. Mamaa, baietii déjà se gandeau la raul extrem care ii se poate intampla prietenului lor.

Noi fetele am tacut si i-am lasat pe ei sa analizeze in lung si-n lat comportamentul Irinei. Stiam ca au dreptate pentru ca ea il aplica si cu noi de ori de cate ori are ocazia. Dar, poate in sinea ei, Irina are totusi o suferinta si o frustrare care o transforma intr-o scorpiuta obositoate pentru toti cei din jurul ei. Asa ca am oftat toate adanc si am incercat sa mai scoatem ceva frumos din seara aceea, schimband discutia spre alte orizonturi, mai ortodoxe. Tostusi, inainte sa plecam, am auzit vocea afectata a unuia dintre baieti:

–          Pfuai, ce m-a enervat aia!

 

 

Intotdeauna vorbeste despre Flore, caci prin comparatie cu ea, Irina iese mereu invingatoare. Uneori, aveam impresia, ca fara Flore, Irina nici nu ar fi atat de puternica, desteapta, impunatoare si “unsa cu toate alifiile” (vorba ei, nu a mea), extraordinara, eficienta si desigur, perfecta. De aceea accesa subiectul Flore de cate ori avea ocazia pentru a se pune intr-o lumina buna si pentru a avea inca o data ocazia sa ne enumere calitatiile ei. Prin comparatie, bineinteles, ca doar nu era fraiera sa isi oboseasca auditoriul cu atata narcisism. Odata am intrebat-o:

–          Auzi, daca tot le gasesti la toti defecte, nu ti-a trecut macar vre-un pic prin cap ca poate ai avea si tu asa ceva?

–          Normal ca am. Dar eu mi le pun in valoare, mi-a raspus ea mandra.

–          Ce? Gura pacatosului….

–          Aaaa, adica eu imi pun in valoare calitatile, care, evident, sunt mult mai multe decat defectele, s-a redresat ea.

–          Aha, ma gandeam eu ca nu o sa ai o asemenea revelatie a faptului ca de fapt tu iti pui in valoare defectele, i-am spus fara sa ma pot abtine. Si ce defecte ai tu? Am fost eu curioasa.

–          Lasa, draga ca nu trebe sa le stii tu. Oricum mai putine in comparatie cu lesinata aia de Flore, a incercat ea sa ma poarte dupa ciresi.

–          Of, saraca Flore. Nu poti sa gasesti o alta compartie? I-am raspuns eu déjà obosita de acelasi subiect.

–          Pai uita-te si tu la ea … e praf-pulbere

–          Bine, atunci in comparatie cu cineva care nu e “praf-pulbere”, am incercat eu sa aflu.

–          Vrei sa ma compar cu tine? M-a intrebat ea cu un zambet in coltul gurii, fericita fiind ca are ocazia clara de a ma scoate de pe traseu.

–          Incearca, am incurajat-o, curioasa si inconstienta fiind ca melcul care se uita in priza.

–          Lasa mai, ca nu ai vrea tu sa stii ce cred eu, a incercat ea sa ma protejeze.

–          Nu, ca sunt chiar curioasa.

–          Esti sigura? S-a asigurat ea.

–          Da.

–          Pai, in compartie cu mine tu esti cu capul in nori tot timpul. Habar n-ai nimic de viata ta.

–          Adica?

–          Cum adica? Ce nu intelegi, nu te duce capul? A inceput ea sa-si scoata rand pe rand serpii din par ca o veritabila scorpie. Zi-mi si mie, de exemplu? Cand ai de gand se te asezi la casa ta?

–          Pai cand voi avea bani sa-mi cumpar una, i-am explicat eu razand.

–          Ei vezi? Esti o inconstienta! Eu nici n-as rade in situatia ta. N-ai niciun iubit, e clar ca lumea te vede ca pe o curva.

–          Lumea sau chiar tu.

–          Mai eu te cunosc, dar sa stii ca asa pari. Sincer. Si parea chiar sincera.

–          Este bine ca par si ca totusi nu sunt, am pufnit eu.

–          Treaba ta, a renuntat ea plictisita.

Tot ce am inteles eu din acesat discutie a fost faptul ca eu sunt cu capul in nori, si ea nu. Oricum nu ma asteptam ca Irina sa abordeaze auto-ironia sau critica personala, pentru ca acestea nu s-au inventat inca pentru ea iar simtul umorului cu siguranta ii lipseste. Puterea Irinei sta in frica celor din jurul ei de a-I contesta violenta verbala. Ea cunoaste foarte bine acest lucru si se foloseste cu talent de acesta. Tactica ei este de a ataca inainte de a fi atacata.

Sunt sigura ca isi petrece noptile in frica de a nu fi vreodata vazuta altfel decat felul in care se vinde: impecabila, perfecta, meritoasa, corecta, judecatoare, o formatoare de opinii asupra altora. Isi permite cu cea mai mare lejeritate sa enunte teorii, sa traseze limite, un fel de Moise Junior cu Tablele Celor Zece Porunci Irinesti:

  1. Sa nu ai alt Dumnezeu in afara de mine. Asta ti se aplica in prepondereta tie, Cosmin (adica “Ala”)” si oricui indrazneste sa se inchine la alti dumnezei in afara de mine. Deci e clar, eu tai, spanzur, definesc, destram, si pun punctul pe “I”. A nu se contesta!
  2. Sa nu cumva sa ai haine, bijuterii sau pantofi mai tari decat mine, sau daca ai, nu le purta in prejma mea pentru ca o sa le gasesc toate defectele, o sa stea ingrozitor pe tine, te vor face sa arati cel putin “aiurea” si sigur le voi gasi eticheta de “made in China”. Ha!
  3. Sa nu iei numele meu in desertCeea ce zic eu este incontestabil, defintiv pana ma razagandesc, real si adecvat. Despre mine se vorbeste frumos, corect si apreciativ. Nu accept barfele despre mine. Daca eu nu iau numele meu in desert, sa va puna naiba sa ma ironizati! Deja m-am enervat, pentru ca sunt sigura ca pe ascuns faceti asta.
  4. Adu-ti aminte de ziua mea si cinsteste-o.  Se pedepseste grav cu crize si nervi in public orice amnezie legata de ziua mea de nastere, ziua mea de nume, ziua de luni, marti, miercuri, joi, vineri si sambata. Duminca e clar, nici nu mai are rost sa pomenesc. Aceste zile vor fi insotite de cadouri, “lugu-lugu” si multumire publica adresata Cerului si sortii ca au facut sa ma intalnesti si sa-ti fac onoarea de a-mi petrece timpul cu tine.
  5. Cinsteste-ma pe mine, nu pe parintii aia care nu au stiut sa folosesca prezervativ cand te-au conceput. Ca sa-ti fie bine in viata.
  6. Sa nu ucizi. Acest lucru se aplica doar in cazul ganganiilor mari si urate care intra in casa. Fii barbat si omoara-le cu curaj, dragoste pentru mine si pentru linistea mea. Se accepta doar sinuciderea, dar sa fie lasat un bilet cu notita: “Am facut-o din prea multa dragoste pentru tine si pentru ca nu suportam singuratea celor 20 de minute pe care le petreceai la baie fara mine”.
  7. Sa nu fii desfranat. Cand te uiti la “vaca aia” cum isi flutura dosul pe strada, astepta-te la post sexual o luna pana iti ies din cap “destrabalarile” si pana constinetizezi ca sunt unica, singura si cea mai frumoasa si mai buna femeie din viata ta. Asortat la acest post, vei trai pe propria piele niste mini-crize de nervi asezonate cu niste cuvinte “dragute” ca sa realizezi cat de mult m-ai umilit: “nesimtitule”, “porcule”, “nu-ti sta capul decat la curve” folosite in functie de gravitatea faptei.
  8. Sa nu furi. Teoretic, practic castigi prea putin iar un obraz fin ca al meu se tine cu multi bani. Te poti gandi de pe acum la o noua afacere, mai banoasa, pentru ca deja am vazut colectia de toamna de la Mango. Munceste, fura, fa ce poti ca sa fiu eu fericita. Se exclud orele peste program.
  9. Sa nu ridici marturie mininoasa asupra mea. Te-am prins ca ai “sifonat” ceva despre mine, te-am ars. Baga-ti bine in cap ca sunt perfecta iar o femeie perfecta poate face numai lucruri perfecte. Nu incerca sa contesti veridicitatea vorbelor mele. Daca iti spun ca esti proasta si urata, atunci inseamna ca-ti sunt o buna prietena si am curajul sa fiu sincera.
  10. Chiar te rog sa poftesti tot din ce este al meu. Oricum nicioadata nu o sa aveti haine, accesorii, iubiti, apartament, lucruri ca ale mele pentru ca sunteti niste ratate fara stil. Cu cat poftiti mai mult cu atat ma laudati mai tare si asta ma bucura foarte mult.Cei mai afectati de virulul malitios al Irinei sunt persoanele apropiate. Mamei ei ii va spune mereu ca nu merita respectul ei, pe tata il va ruga “suav” sa inchida usa dupa el si sa nu o deranjeze, iubitului ii va confirma zilnic ca nu o merita. Atinsi de acest virus, apropiatii Irinei vor face tot posibilul sa-i faca pe plac si sa o multumeasca. O zi de botic ce zgarie podeaua ii aduce Irinei un cadou. Daca nu ii place atunci iti va arunca dezgustata si imbufnata:

    –          Mda, probabil o sa-l port prin casa cand o sa lustruiesc podeaua.

    Asta in cazurile bune. Intr-un caz nefericit, o sa-ti urle in fata:

    –          Ia-l de aici pana nu ti-l sparg de cap! Arunca-l repede la gunoi pana nu o sa cred ca eu “atat si asa” valorez pentru tine.

    Este foarte greu sa-I faci un cadou Irinei. Pe bune. De aceea de multe ori, ea nu primeste nimic, ea cere si isi alege singura, sa fie sigura ca nu faci o gafa extraodinara. Dar asta e un semn de bunatate, pentru ca totusi, nu te lasa sa-ti chinui creierul sensibil cautand varianta castigatoare. Dupa ce te va insoti, aparent plictisita la goana dupa cadoul perfect pentru ea, va incerca iritata toate modele de rochii, se va uita cu nepasare la toate, dar toate modelele de genti de firma iar intr-un final prea mult asteptat va gasi cadoul potrivit care depaseste cu mult bugetul tau (ca doar nu o sa se uite “kitchurile alea de doi lei”), iti va arunca eliberator:

    –          Noroc ca am fost cu tine sa-l aleg. Ca pe tine nu te duce capul sa faci o alegere buna. Mi-am mai si pierdut o zi intreaga sa fac ceea ce TU trebuia sa faci.

    –          Oh, da, multumesc Irina ca m-ai ajutat sa-mi cheltui toti banii pe tine si iarta-ma ca nu ma duce mintea mea saraca sa fac un cadou decent si pe deasupra ti-am mai si pierdut timpul tau pretios pentru o geanta care depaste cu mult jumatate din salariul meu. Bine ca nu mi-am platit intretinerea de dimineata, ca altfel nu stiu ce m-as fi facut.

    Bineinteles ca nu vei auzi vre-un “multumesc” pentru orice ai face pentru ea. Nici macar unul in scarba. Te va face sa te simti in asa fel incat tu sa fii cel sau cea care ii multumeste pentru onoarea de a-i cumpara ceva “de firma” sau de a o ajuta cu ceva.

    In mod sigur Irina este cea care iti ridica standardele in viata. O sa fii uimit cat de multa rabdare ai si nu stiai, cat de mult te poti abtine sa nu o bagi cu capul in toaleta si sa tragi apa dupa, cata tortura verbala poti suporta fara sa zici nimic. Vei fi pregatit psihic cu varf si indesat pentru tot ce-i mai rau in viata. Pana si seful rau de la birou ti se pare un catelus dulce, pe care iti vine sa-l iei in brate si sa-l smotocesti. Raufacatorii de pe stradutele obscure sunt niste draguti pentru ca nu au cum sa te falimenteze mai mult decat ea, de fapt chiar esti multumit si recunoscator daca ti-au furat portofelul pentru ca o sa poti sa “te scoti” cateva zile:

    –          Iubita mea draga, nu putem lua rochita, mi-au furat portofelul cu tot cu bani si carduri.

    Nu te astepta sa te intelega, ea are replica pentru orice:

    –          La cat esti de lesinat, ma mir ca nu te-au si batut. Cum sa ma simt eu in siguranta cu tine? Cum?  Na, te fura oricine! Si uite asa, o sa mai umblii vreo doua zile fara “coaie”, vorba baietilor.

    Tot talentul Irinei de a primi ceea ce-si doreste, naste uneori invidii. Ajungi sa crezi, la un moment dat, ca asta este calea spre implinirea tuturor dorintelor: rautatea. Ca intoarcearea obrazului pentru a doua plama, rabdarea, bunatatea, altruismul si feminitatea sunt niste zane anemice si palide care se impedica in condurii argintii si in rochiile roz din tull si lesina chiar inainte de a-ti transforma dovleacul in trasura fermecata care sa te duca la balul Printului. Rautatea pare astfel o zana rea, obraznica, imbracata in piele neagra din capa pana-n picioare,  calare pe o motocieclata “suparata”, care trosneste din biciul fermecat si-l aduce pe Print la propriul tau Bal.

    Singurul lucru pe care nu l-ai aflat de la zana cea rea este cum sa tii langa tine pe printul acesta, care zace la picioarele tale, tulburat si confuz de ceea ce i se intampla, intrebandu-se cum de a nimerit in mijlocul drumului, cu gura-n tarana. Iti mai ramane doar sa te rogi sa fie un print fara personalitate si caracter, care sa creada inca in povesti cu zane rele, si sa-i bubuie visetria de banuti de aur. Ca altfel de printi s-ar putea:

    1. Sa-ti seduca zana si sa o convinga ca biciul, pielea si obraznicia au si alte intrebuintari magice.
    2. Sa puna garzile pe zana care ii strica petrecerea si sa o inchida in pivnita cu lei.
    3. Sa fuga mancand pamantul la Mama Regina, dupa ce si-a curatat de praf costumul de Print, strigand in urma lui: “Ciudato! Te spun lu’ mamaaaa!”
    4. Sa te dea in judecata pentru infractiunea de rapire, ultraj contra bunelor moravuri si privare de libertate. Sa vezi atunci despagubiri morale si materiale!

    Nu e o solutie foarte buna nici apelarea la aceasta zana numita Rautate. Insa, Irina a nimerit prima varianta de print, acela fara personalitate si caracter dar cu multi bani, cu o viata atat de plictisitoare incat nimerirea la picioarele Irinei s-a intamplat sa fie cel mai bun lucru care i se putea intampla. De aceea, atunci cand invidia intervine ca un baiat timid care a incurcat toaleta barbatilor cu cea a femeilor, se imbujoreaza de jena atat de tare incat ii trec si nevoile fiziologice cand isi da seama unde a nimerit. De aceea nu este nevoie sa ne incaram cu sentimente negative de invidie si gelozie la adresa Irinei, chiar daca ea isi doreste acest lucru ca si confirmare a valorii ei.

„De treaba” este ca si americanul „nice”,  adica un fel de apa plata nici rece nici calda. De cate ori nu am auzit zicandu-se de catre cineva ca o anume persoana este „de treaba”. Este ca si  clisesisticul raspuns „bine” la clasica si fascinanta intrebare „ce faci?”. Un fel de –  nici macar nu ma obosesc sa dezvolt propozitia – . Cand spui despre cineva ca este „de treaba” este clar ca acea persoana nu  te-a impresionat mai tare ca si apa plata bauta mai devreme. Iti tine de sete dar nici nu-ti ofera vreo placere extraordinara.

Persoanele de treaba sunt in general oameni corecti. Atat de corecti incat nici nu e nevoie sa-ti bati capul incercand sa le gasesti defecte. Se trezesc la timp, nu intarzie la munca, saluta pe toata lumea, nu se impiedeca pe strada, nu danseaza haotic, le place muzica (foarte) melodioasa, sunt mereu de acord cu tine, nu-si dau „aere” dimineata, nu injura si chiar daca ar injura trebuie sa fie motivul corect, nu scapa lucruri din mana, nu iubesc mistuitor, nu ameninta, nu comenteaza, intotdeauna te inteleg, nu sunt deprimati dar nici in culmea fericiri, nu te fac de ras,  nu poarta lenjerie deocheata, nu fac sex in public pentru ca nu e „nice” si nici nu dispun de bice, catuse si latex in noptiera. In schimb mereu ii inteleg pe cei care sunt ca ei, pentru ca, firesc, sunt de treaba.

Asta ca si privire generala. Eu m-as referi azi la femei. Ca deh, despre noi se scriu carti, se fac filme si se compun poezii, de ce nu s-ar scrie si pe blog despre dansele?

Eu in trecut am vrut sa fiu fata „de treaba”, lumea sa ma ignore dar si sa ma placa in acelasi timp (imposibil de realizat, stiu…dar aveam 15 ani cand imi doream asta si sufeream de complexele adolescentei) si atat de mult m-am preocupat de acest lucru incat intr-un final devenisem corecta. Lucru care m-a tinut maxim 3 zile, ca orice minune. Problema nu e aceasta, ci, ca aveam impresia, in nestiinta mea, ca barbatii isi doresc langa ei o femeie nice, de treaba, corecta. Lucru care nu rezona deloc cu personajele feminine din cartile pe care le citeam (si inca le citesc) en-gros in tinerete. De ce oare?

Iata ce am descoperit eu din propria-mi si umila experienta. Memoria este cel mai fantastic filtru al experientelor noastre. Fie ne amintim cu bucurie despre momente care ne-au taiat pozitiv rasuflarea, fie de cele care inca ne ingrozesc sau ne provoaca cosmaruri noaptea cand strangem ursuletul in brate. Despre fiecare din aceste doua lucruri antonime povestim cu voluptate. Pentru ca sunt de povestit, nu? Celelalte momente, cele corecte, se pierd in negura uitarii caftite fiind la intrarea in sertarasele creierului de stimabila Memorie.

La fel este si cu oamenii. Niciodata nu ne vom aminti despre un om care s-a comportat corect (cu sau pe langa noi) decat daca a facut lucrul asta intr-un mod exacerbat. In schimb inca ni se umfla vena pe tampla cand ne amintim de cineva care ne-a injurat, ne-a luat locul in autobuz, ne-a luat-o inainte la semafor (ahh da, in Leon-ul ala portocaliu cu numere de inmatriculare obscene, nenorocitul!) sau cineva care ne-a tratat ingrozitor de bine, ne-a cedat locul in autobus in timp ce ne povestea cu talent un banc bun pe care, culmea, nici macar nu-l mai auzisem, acela care canta cu castile in urechi in metrou fara sa tina cont de oamenii care radeau infundati in spatele lui, acea fata cu parul roz si rochia verde pe care i-o ridica vantul, tipa aceea care si-a pocnit pritenul peste cap ca se uita dupa fata cu parul roz, nenea acela desprins (parca) din epoca comunista care inca il adora pe Ceausescu si mai, ma,i te face sa-l doresti si tu innapoi sa faca ordine in tara asta de merde, desi tu abia daca impuscai 5 anisori de viata la Revolutie. Acesti oameni, prin personalitatea si comportamentul lor sunt primii poftiti in sertarasele Memoriei. Simplu de ghicit de ce.

Cand aud despre cineva ca este „de treaba” imi pare nespus de rau pestru persoana in cauza. Sincer. Mi-e chiar mila. Mila din aceea dureroasa. Este clar ca nu a facut nimic, sau nu reprezinta nimic care sa-l faca pe cel de langa ea sa aiba ceva in plus de spus decat acest apelativ chinuitor „de treaba”. Daca inainte consideram aceasta caracteristica ca fiind o stimabila calitate, acum mi se pare cel mai pervers defect. De ce pervers? Pentru ca desi te aseaza pe un scaun dotat cu centura, de fapt chiar aceasta centura pe care o apreciezi devine inamica ta, te inchisteaza, te face anonima, vag iubita sau dorita (atat de vag incat uenori lumea uita sa te invite la petreceri, desi esti super de treaba – alta aberatie de caracterizare a unei persoane- si acum le pare vag rau, dar oricum tu o sa-i ierti pentru ca asa esti tu, de treaba), niciodata urat sau contestat, niciodata dorit cu ardoare.

O femeie de treaba nu provoaca vise umede, ci poate doar dorinta unei oaze de liniste din care iti doresti permanent sa evadezi. Nu se vor scrie carti despre ea, nu se vor compune cantece, nu va primi o palma obraznica peste fund, nu i se va povesti despre fanteziile nebune, nu va fi adorata si nicidecum urata (ura din categoria „te urasc dar te-as iubi o data”). Femeia de treaba trece corect, nezgomotos si nedureros prina viata, patul si sufletul unui barbat. Ce am mai observat? Faptul ca femeia de „treaba” nu este ingenioasa, creativa si obraznica. Nici macar in bucatarie. De ce? pentru ca ii e frioca sa nu fie contestata, sa nu faca barbatul „bleah” cand gusta supa sau isi desface sutienul lasciv.

Asadar fugiti! Fugiti de acest scaun confortabil! Iubiti fara menajamente, urati daca asa simtiti, ridicati capul pe strada chiar daca tocmai v-ati patat rochia alba cu latte-ul to go sau v-ati impiedicat in tocuri si v-ati julit genunchii. Urlati la un film de groaza, radeti la o gluma buna ca si cum ar prima si ultima gluma pe care ati auzit-o, ciupiti-va barbatul de fund in public, imbracati-va in latex, sarutati sincer si senzual o femeie daca asta va doriti, faceti-va parul roz, impiedecati-va fara rusine dupa sanatosul pricipiu al palcintei lipite de asfalt, apoi radeti cu pofta, ridicati-va de la masa daca nu va convine tratamentul chelnerului sau mancarea oribila si scumpa, spuenti NU si OH DA, VREAU! Vorbiti cu voce tare, spuneti ce nu va place, argumetati cum stiti mai bine, luptati-va pentru fericirea voastra si fiti egosiste, adica  fiti memorabile!

Spontaneitatea este un lux mai mare ca diamantele, in schimb se gaseste in voi, imbracati-va cu ea si etalati-va pe strada, acasa, in pat, in bucatarie. Bateti-va cu mancare exact dupa ce ati facut curat luna in toata casa, aruncati cu floricele in iubit la cinema si apoi dati vina pe vecinul de langa, incepeti o partida de sex cu iubitul exact in momentul in care vorbeste la telefon afaceri, suflati-i vecinei de pe plaja raspunsul la rebus, pierdeti-va pe drum (cu tot cu GPS) si savurati noua priveliste, apoi laudati-va ca ezxact asta ati vrut: sa incercati o noua ruta,  cumparati-va un buchet mare de flori si evitati sa-i explicati iubitului de unde il aveti, explicati-i domnului care vine flori prin restaurante si cluburi ca sunteti alergica la flori, argumentati , faceti pe cineva sa rada din tot sufletul fara sa-l gadilati, folositi autoironia, bucurati-va de soare intr-o zi caniculara, bucurati-va de ploaie intr-o zi ploioasa. Cereti-va drepturile, certati daca e nevoie, imbuftanti-va daca ceva chiar nu va convine, certati-va daca asa va puteti refula, hraniti catelul din strada, spuneti-i unui strain ca are spanac intre dinti pentru a-l scuti de o zi intrega de penibilitate, cantati sub dus, faceti orice va face sa traiti.

Fiti acea femeie dupa care chiar si dupa 30 de ani de la terminarea relatiei, barbatul sa ofteze indelung la un pahar de vin intre prieteni „O mai stiti mai pe X, nebuna aia, cu aia trebuia eu sa ma insor mah, cu aia!”

Cele mai faine si mai (auto)satisfacatoare apletaive pe care le-am primit vreodata au fost ca „sunt cu capul”sau „cu vaca”sau „crazy biatch”, sau „cine, nebuna aia?”, sau „haotica”, sau „nu esti normala, fathaa!”, sau „ïmpiedicata”, „rea”, „äcritura”, „dulceata”, „perversa”, „altfel”. Ma rog, unele nu au fost spune cu scopul de a fi laudata, chiar contrariul, in schimb sunt sigura ca intr-un fel sau altul sunt memorabila. Daca cumva, vreodata auziti pe cineva ca va spune sau povesteste despre voi cum ca sunteti ” de treaba” plesniti-l. De aici incepe memorabilitatea!

Hi, hi…nu va asteptati la poza asta, nu? Stiu, sunt cu capul.😉

Sub piele…

Posted: iulie 5, 2011 in Lola's heart, Uncategorized
Etichete:, , , ,

Sub capacul lumii exista materie…si materia sunt eu, esti tu…suntem noi.

Nu departe de viata, ne-am nascut noi, fetusi atasati de lumina si de energie. Am crescut: eu din energie, tu din informatie. Iubesc excursiile atemporale in gradina vietii, acolo unde dansam sub ploaie de stele, acolo unde ne adancim si ne ridicam, plutim si ne ingropam in fantezia de a trai. Ma intreb ce viata ne-a adus impreuna, ce zmeu fabulos esti, ce raset de zana te-a facut sa apari in calea mea, in scoica din care-mi strang entuziasta valoarea…

M-am nascut neagra pentru tine, cel care nu cunoaste abandonul, cel care iubeste adancimile, cel curajos si vrednic de a ma purta in palma. Nu mi-a fost teama ca nu ma vei recunoaste…iubesti negrul.

Sunt perla ta neagra.

 

Te-am stins in lacrimile mele

Posted: februarie 9, 2011 in Lola's heart

Rasul tau cinic. Sadismul tau fiintial. Superioritatea otravei tale. Am cautat in jur un alt reper, un alt catalizator. Iluzia mea isi cerea drepturile,  doza de singuratate. De ce eu trebuie sa-ti alimentez fiinta otravitoare? M-am revoltat. Am urlat si te-am acuzat. Ma simteam condamnata sa-ti suport nazurile la infinit indiferent de orientarea mea fireasca si umana . Am dat din picioare si m-am luptat cu tine ca un copil. Jocul meu  alintat si plin de nazuri, te bucura. Atata timp cat ma guduram alintata si inversunata in jurul aurei tale gri, te inaltai ca un foc alimentat cu gaz.

Cat de excitanta e dependenta pentru tine! Cat de plin de posibilitati e acel refuz infundat pe care-l adopt atunci cand vreau sa te amenint cu disparitia mea.

De data asta insa,  am deschis pumnul strans isteric si haotic. Si palma mea, eliberata si deschisa iti deseneaza in fata  in linii fine o ignoranta adanca si grea. Si plang cu lacrimi mari si vesele…

Esti slab, abandonat si deziluzionat. Asa cum eram eu. Parola vietii mele nu mai e „iluzie”.

Cine-ar fi crezut ca-ti voi stinge focul in lacrimile mele?

 

Ea:”Mai stii, iubitul meu? Cand cautam colturi obscure de strazi flamanzi de intimitate si senzualitate?”

El:”Maine ma duc sa platesc factura la gaz si sa fac cumparaturile. Ai nevoie de ceva?”

 

Nu sunt o femeie care se lasa usor. I-au trebuit aproape sase luni sa ma convinga sa ies cu el la o cafea. Cand, intr-un final, ne-am intalnit, mirosea a curat si a mosc, era proaspat ras si avea cel mai frumos zambet din lume. Se balbaia si ma lasa fara nicio interventie sa-i spun vrute si nevrute. Imi respira povestirile, jocul seductiei pe care-l faceam molipsita de paharul de vin, zambetul, gesturile…toata fiinta. In momentul acela am gandit ca un barbat care sa stie sa asculte si sa para cel putin implicat si interesat era exact ce-mi lipseste. Multi se grabeau cu complimente ieftine si revandute, imi beau corpul ca pe un shot puternic, fara a-l savura, il aruncau pe gat si apoi se stergeau la gura. Dispaream din viata lor mai repede ca o stea cazatoare. Un vin bun nu poate deveni niciodata tequila.

El e altfel, el ma asculta, ma vede, il intereseaza ce e mai departe de mutricica simpatica si de picioarele lungi. Ii pot spune orice si nu se grabeste sa ma faca sa tac cu un sarut. Nu imi spune ca sunt frumoasa decat ca o revelatie, intr-un moment toatal neadecvat, cand sunt nervoasa sau linistita, prea linistita si cuminte, sau visatoare si autista, sau caciula imi sta aiurea. Niciodata cand ma aranjez sau imi pun rochia cea mai sexy si tocurile cele mai inalte. Atunci se preface ca nu ma vede, ma chinuie cu ironii fine si ma ciupeste de fund ca un golan . Se amuza de nervii mei simpatici si de oftica mea.

„Esti un copil” imi spune. Dar ma trateaza cu aceeasi forta cu care tratezi o femeie-partener: cinstit si sincer. Il surprind privindu-ma adancit in sufletul meu si in oasele mele, ca umezeala rece a unei zi de toamna. Avem o lume a noastra, complet diferita si magica, in care orice e posibil. Si asezati aproape de stele visam ca doi copii asezati in jurul bradului de Craciun. Cand revenim cu picioarele pe pamant, radem jenati de inocenta noastra. Ma gadila cand vorbesc la telefon sau cand scriu, alintat si insingurat de clipa mea personala. Imi marturiseste mereu ca sunt misterul vietii lui si ma cerceteaza cu o curiozitate flamada de a descoperi inca ceva nou.

In momentul in care m-a cerut de sotie, atat de spontan si de personal, am zis Da fara ezitare. Zilele pana la nunta sunt  doar calatorii in al 9-lea cer. Ma intereseaza atat de putin plictistoarele si cliseisticile pregatiri de nunta, incat intr-o lume inventata de mine, rochia mea de mireasa ar fi  o superba rochie neagra, crapata pe picior, verighetele nu ar exista, iar nasii ar fi  doua persoane necunoscute, spontane si nebune ca noi doi. Il vreau doar pe el. Doar cu el exist. Doar el ma completeaza. El este intr-adevar scopul vietii mele.

Nunta a venit alba si pompoasa, cu prea multi invitati pentru doar doua persoane, care ne-a lasat cu o oboseala atat de ranchiuroasa incat am adormit in momentul in care rochia alba a cazut grea pe podeaua camerei nuptiale. Dupa saptamana de miere, viata s-a rasfirat lenesa si previzibila peste sufletele noastre: negocierea platii facturilor, a cumparaturilor, a vizitelor familiale, a curateniei casnice. Suntem totusi fericiti si linistiti.

O simpla dimineata in care-mi trageam lenesa si adormita dresurile negre pe picior si murmuram o melodie ramasa-n minte de la o petrecere recenta. El isi punea cravata uitandu-se absent in oglinda de la baie.  Mi-am incaltat pantofii negrii cu tocuri inalte cu miscari fine si lente, stiind in sinea mea ca el ma priveste ca un voyeurist pervers dupa usa de la baie, asa cum obisnuia sa faca mai demult. Am intors capul si l-am vazut butonand incruntat telefonul. Rusinata de show-ul meu erotic mi-am pus repede haina pe mine, gandindu-ma vinovata ca acum sunt casatorita. Poate gesturile acestea nu mai sunt atat de apreciate si poate ca el…poate ca el totusi are alte probleme sacaitoare. A plecat de langa mine pupandu-ma amical pe obraz. L-am oprit si am incercat sa-l sarut. Mirosea a curat si a mosc. El mi-a spus ca se grabeste si ca este stresat. Ce legatura au acestea cu saruturile mele, pe care le savura mai demult indelung, rabdator si senzual, ca si cum acest lucru ar fi fost cel mai important din lume?

Mi-am aranjat parul si m-am imbracat in cea mai sexy lenjerie. Apoi m-am cuibarit lanaga el in pat, pisicoasa si dulce. El butona telecomanda si casca indelung. Nici nu ma privea. M-a pupat amical pe obraz si s-a culcat rece si absent langa trupul meu fierbinte si abandonat. Oare are pe altcineva? Oare nu ma mai iubeste? Oare ce o sa fac fara iubirea lui? Fara iubirea lui o sa mor. Am plans tacut si mocnit, gandindu-ma la toate atrocitatile relationale. Poate sunt grasa, poate ca am imbatranit, poate ca nu mai e atras de mine. Poate ca nu trebuia sa spun gluma aceea la intalnirea din oras cu prietenii.

Sunt distrusa. Sunt ca o umbra ce-i urmareste gesturile apatice. Fiecare gest absent imi provoaca in suflet furtuni. Am inceput sa plang din orice. Plang cand vine acasa, plang cand pleaca. Il provoc la discutii obositoare si lungi. El ofteaza si ma ocoleste. E transformat si nu stiu de ce. Am inceput sa caut semne de infidelitate. Fiecare miros suspect de pe hainele lui imi provoaca depresii. Fiecare ora prelungita la birou e tratata cu antidepresive. Nici nu mai am puterea sa ma cert pentru cuvintele lui total lipsite de romantism si profunzime. Ii arat filme care trateaza subiectiv si anost scene de viata casnica: casnicie (fara sex), amante, lipsa de comunicare, divorturi. Poate asa intelege prin ce trec. Am inceput sa le urasc pe toate colegele lui de birou. Imi imaginez scene in care el le iubeste si le complimenteaza, in care fac sex nebun pe masa de la birou.

Simt ca imi pierd mintile. Cuvintele lui par mincini. Il urmaresc cu masina seara avida de un raspuns dramatic. La sfarsitul urmaririi, sunt sigura ca a fost doar norocul lui de a nu fi prins. Am renuntat la hainele sexy. Ma fac sa ma simt cel putin vulgara. Nu as vrea sa fiu ca ea. Ea sigur are haine sexy si parul lung si stralucitor. Nu stiu cine e dar o sa descopar. Azi, maine, intr-o zi o sa descopar. Apoi o sa-i dau un ultimatum: ori eu, ori ea. Sau poate o sa-l iert. Sau nu mai stiu…

Visez la o iubire mare. Nu ca a mea. Cu un barbat fascinant, care sa fie flamand dupa mine. Sa ma devoreze in fiecare colt al casei. Care sa ma asculte, sa ma inteleaga, sa-mi aduca flori. Sa ma iubeasca. Sa nu ma minta. Sa nu taca. Sa-mi vorbeasca, sa ma tina in brate noaptea. Asa, ca in filmul acela pe care l-am vazut singura ieri. Incep sa regret ca m-am casatorit. Poate asta e problema? Poate nu ma mai vrea pentru ca sunt sotia lui si e de ajuns. Ma urasc! Ma urasc din tot sufletul meu. Il urasc si pe el ca m-a facut sa ajung in halul asta. Maine divortez. Maine imi fac curaj si termin totul.

Simt ca ar fi mai bine fara mine. Relatia mea e distrusa cu totul. Nu mai am ce face. Nu am mai facut dragoste de cateva luni. Nici nu vreau sa mai incerc. Ma simt urata si inutila. Parca s-ar impiedica de mine prin casa. Sexul mi e pare deja scarbos. Mi-e rau numai cand ma gandesc. Nu mai am rabdare cu nimic. Prietenele spun ca sunt o epava. Una dintre ele mi-a dat o carte: „O casnicie fericita in 10 pasi”. Am citit-o pe ascuns in baie. Am incercat cateva sfaturi dar nu merge. Ieri am ars friptura si el m-a privit acuzator. Sunt sigura ca se gandeste ca sunt anti-talent la orice. Sigur nu ma mai suporta. Am aruncat friptura la gunoi si am plans toata seara. Nici macar nu a venit sa ma aline.

Poate daca as lua intreg flaconul cu antidepresive pe care mi le-a prescris doctorul, as termina cu toata tristetea. El ma ameninta cu divortul. Zice ca se simte ca un calau. A plans. Lacrimile lui de crocodil nu m-au impresionat. Sigur o doreste pe cealalta. Sau poate vrea sa fie liber sa se culce cu orice femeie vrea el. Nu vreau sa ma paraseasca. Si daca o face vreau sa ma aiba pe constiinta. Gata, m-am hotarat. Maine ma sinucid.

M-am trezit la spital. El era langa mine. Ma privea intr-un fel ciudat. Mi-a spus ca nu intelege. Probabil ii pare rau ca n-am murit. Acum nu mai poate merge la alta. Trebuie sa aiba grija de mine. Doua saptamani nu mi-a vorbit, dar s-a comportat acceptabil. Intr-o seara mi-a pregatit cina. A fost frumos. Dupa cina am plans. Sigur o face din mila. M-am culcat singura in cealalta camera dupa ce i-am spus ca imi pare rau ca n-am murit atunci. El a trantit usa la dormitor.

Au trecut cinci ani de la nunta noastra. Mergem la o petrecere deseara. Toata ziua mi-am petrecut-o la coafor, la manichiura, prin librarii. Am ajuns acasa relaxata. Am facut o baie fierbine, inmiresmata.

….

Ma uit in oglinda. Sunt mai frumoasa ca niciodata. De cand nu mai observasem asta? De cand nu mai observasem ca am oglinzi in casa? Imi tratez fiecare particica din corp cu crema ca si cum ar fi ultima oara cand ma ating. Petrec clipe lungi bucurandu-ma de mine. Imi vin in cap intrebari si vinovatii la care nu le gasesc raspunsul. Sunt tot eu, asa cum eram si atunci. Poate mai matura si mai fina. Intr-adevar mai interesanta.

….

Iata-ma aici, in fata paginei albe din jurnal cu toate gandurile mele, ideile mele, felul meu de-a fi, entuziasmul, fericirea de-a fi eu insami. Imi pare rau pentru toate clipele in care m-am uitat doar la el si am omis sa ma uit si la mine. Imi pare rau pentru toate momentele in care muream fascinata in bratele lui, fara sa ma fascineze persoana mea. Toate lucrurile pe care nu le-am terminat doar ca sa imi cumpar lenjerie sexy, manichiura rosie ca focul, piele masata cu uleiuri fine,  care nu a fost nicioadata apreciate asa cum mi-as fi dorit. Toate serile fara el in care ma mutilam sufleteste, defecta, incompleta, singura de mine, blocata, nefericita si frustrata. Toate toanele lui care reprezentau tragedii in sufletul meu. Toate cuvintele lui de o mie de ori mai importante decat ale mele. Toate nevoile si dorintele lui, mult mai reale, mai iminente si mai dorinice de a fi realizate decat ale mele. Imi pare rau…

Importanta mea ca fiinta ma copleseste. Incep sa plang cu lacrimi calde si elibertoare. Stiu cine sunt eu, stiu cine e el. Suntem noi, si mai ales eu pierduta de mine. Zambesc la ideea ca voi ramane cu mine pentru toata viata, ca o sa descopar treptat, asa cum faceam si cu el. Ca o sa ma indragostesc ca o adolescenta visatoare de tot ceea ce inseamna EU. Mi-e atat de drag de mine incat multumesc cerului ca au trecut ani de ignoranta din partea a celui ce-l credeam demn de iubirea mea pentru ca sa incep, in final sa ma iubesc. Nu mai plang, rad de fericire, rad de mine, rade si vocea mea interioara, mandra ca s-a facut auzita si apreciata.

Ma vede razand. E confuz. Ma priveste suspicios si usor iritat. Probabil crede c-am innebunit. Dar cui ii pasa? Dansez haotic prin casa murmurand melodii fara sens, ca si cum el n-ar exista. El incepe sa rada. Ma ia in brate si ma saruta.

„De cand esti tu atat de vesela?”, ma intreaba el.

„De cand m-am cunoscut pe mine”, ii raspund.

Imi ia fata intre maini, cufundandu-se adanc in ochii mei. Ma priveste ca pe o noua cucerire, una care merita toata atentia lui. Ma saruta, lung,  apasat, senzual. Apoi imi spune:

„Te iubesc”

„Ce coincidenta”, ii raspund, „Si eu ma iubesc”.

 

Daca ati citit postul „40 de moduri in care sa-i enervezi pe cei din jurul tau” si ati trecut proba initiatica de a deveni o persoana agreabila nu, cu siguranta trebuie sa deveniti experti in arta enervarii. De data asta luati lucrurile in serios, ca nu ne jucam aici si nu facem bancuri, astfel ca in scurt timp sa deveniti profesionisti. Iata deci, urmatoarele cateva lucruri pe care trebuie sa le faceti ca sa scapati definitiv de orice faptura vie din jurul vostru:

1. Fumeaza in biserica. Ai grija ca tigara sa nu-ti cada in bere. Daca se intampla, injura pe inalti decibeli. Ar fi dragut daca injuratura ar urma intocmai linia melodica a slujbei.

2. Cand cineva face cunostinta cu tine si spune ” Buna, eu sunt Viorel (sau oricare alt nume), incantat/asa te cunosc”. Uita-te la el/ea sceptic si spune-i: „Dovedeste-o”.

3. Imbraca-te exact ca prietena/ul ta/tau. Apoi spune-i ca tu arati mai bine.

4. Cu cinci zile inaintea unei intalniri cu prietenii spune-le ca nu vii ca nu ai chef sau te doare capul.

5. Pune-ti clientii sa se descalte inainte a intra in biroul tau.

6. Cand te suna prietenii pune-i pe speaker. Anunta-i doar la sfarsitul conversatiei ca i-a auzit toata lumea.

7. Spune-le copiilor mici ca Mos Craciun nu exista. Adu argumente.

8. Poarta un cloptel la haina.

9. Mergi la cinema si anunta cu voce tare finalul filmului.

10. Spala-ti sosetele in toaleta publica. Foloseste apoi uscatorul automat pentru a le usca. Nu te grabi.

11. Suna-ti seful si spune-i ca zi nu o sa vii la munca. Daca iti cere explicatii, spune-i cu o voce superioara: „Am lucruri mai importante de facut”.

12. Ia-ti concediu medical si intoarce-te la munca dupa 5 zile bronzat.

13. Imbraca-te la patru ace si spala geamuri in intersectie. Refuza sa primesti bani.

14. Flirteaza cu toti iubitii prietenelor tale. Fa-le cu ochiul, intreba-i cand sunt liberi si daca au numarul tau de telefon.

15. Daca vreo prietena te anunta ca s-a logodit, intreab-o: „Esti insarcinata?”. Nu accepta un raspuns negativ. In urmatoarele zile cumpara-i lucruri de bebelusi.

16. In pauza de masa, pescuieste in acvariul de la birou. Lauda-te cu ce ai prins.

17. Incerca sa-l convingi pe soferul de autobus sa o ia pe scurtatura.

18. Suna la McDonald’s sau la KFC si incearca sa faci o rezervare pentru 10 persoane. Daca refuza, insista sa vorbesti cu managerul.

19. In autobus citeste din ziarul celui de langa tine. Daca intoarce pagina spune-i ca nu ai terminat primul articol.

20. Cand stai la coada plsneste-l pe baiatul din spatele tau urland la el: „Nu ma mai pisca de fund!”.

21. Trimite-i un mail sefului in care sa scrii : „Stiu ce ai facut vara trecuta”.

22. Provoca-i pe colegii de curs la o imbratisare de grup. Daca refuza, spune-le ca asa ti-a prescris psihologul. Incearca acest lucru si in lift.

23. Da-ti in judecata dentistul pentru daune morale si fizice.

24. Cand esti invitat/a la ziua cuiva, sufla in lumanarile din tortul sarbatortului/ei.

25. Roaga necunoscuti sa te scarpine pe spate.

26. Intreaba-i pe batrani daca le poti proba proteza dentara.

27. Fura inghetata copiilor din parc. Ascunde-le mingea de joaca si da-i jos din leagane. Si asa e prea periculos pentru ei.

28. Intreab-o pe amica ta – proaspata mamaica- , dupa ce arunci cu greata o privire plodului, daca nu s-a gandit sa foloseseasca un prezervativ.

29. Imbiei-i cu tzigari pe cei care s-au lasat de doar catvea zile. Daca refuza, sufla-le fum in nas.

30. Tunde-ti peluza cu foarfecele. De cuticule.

31. Numara pana la 100 rar si raspicat cand te joci „de-a v-ati ascunselea”.

32. Provoaca-i la discutii prelungite pe cei care au gresit numarul.

33. Fa tot posibilul sa ajungi presedintele Romaniei si comporta-te exact ca Basescu.