inceput de primavara

Posted: Martie 1, 2010 in Despre Viata, Lola's heart
Etichete:, , , , , ,

Nu stiu cum si de ce dar inceputurile si finalurile te indeamna la balanta. Cum se face ca primvara incepe intr-o zi de luni, de martisor, cu cateva raze de soare si o caldura superficiala?

Pentru mine nu e niciun inceput, e doar inceputul generic si calendaristic a ceea ce, in principiu, ar trebui sa te bucure: ca in sfarsit trece frigul , mai renuntam la haine grele si ca putem sa ne plimbam fara nas rosu prin oras. La fiecare inceput, fie el generic sau personal imi promit ca toate lucrurile se vor aranja cu puterea optimismului. Incep sa cred acest lucru cu toata fiinta mea, doar ca entuziasmul dureaza maxim o saptamana. Apoi, lucrurile, din inertie proprie si nedependent pe persoana mea isi reiau cursul firesc si normal, asa cum erau inainte sa se mai intample „inca un inceput”. Spufff…

Sunt curioasa, cum va decurge „baba” mea, stapana pe ziua de 3 martie, miercuri. Daca ploua toata ziua si lucrurile nu o sa stea prea inseninate, am belit anul, vorba aia. Dar si daca va fi ziua perfecta…. (nb, sunt cinica desigur).

Azi am purtat martisoare pana mi-am dat seama ca mi-au gaurit tricoul, ceea ce nu e foarte rentabil, daca ne gandim la daune. Deci, cu parere de rau trebuie sa anunt ca martisoarele (ad literam, alea de se poarta in chiept) nu se pot pune cu vestimentatia si ca inteleg acum de ce nu sunt purtate. Si incep sa inteleg de ce lumea le gaseste substitute (bijuterii, flori, ciocolata, etc).

In fine, martisorul e frumos, e traditional, pentru toate varstele,  national si de demult. Merita pastrat cu inflacarare pentru ca e simbolul unei sperante primavaratice. Ne reprezinta snurul bicolor de minune.

Imi amintesc ca in scoala generala si in liceu, martisorul era mai mult decat un simplu simbol. Sensul lui figurat avea ramificatii atat de bogate incat acest simplu martisor ajunsese sa-ti defineasca popularitatea in ceata de adolescente pline de complexe si dornice de afirmare. Cu cat aveai mai multe martisoare la sfarsitul zile, cu cat erai mai „tare”, cu un fan club barbatesc, pardon baietesc, demn de invidie. Si acum imi amintesc cum isi insirau colegele mele alea populare si dorite martisoarele pe masa si incepeau sa enumere: „asta e de la Bogdan”, „asta e de la Stefan” , „asta nu stiu de la cine e dar sunt sigura ca ma vrea”. Chestii serioase, nu gluma…

Inchei grandios, prin absenta, caci ma duc sa-mi satisfac nevoile feminine primare, adica o manichiura a la carte, asa ca la inceput de primavara, de 1 martie…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s