Archive for the ‘Teoria chibritului aprins’ Category

„De treaba” este ca si americanul „nice”,  adica un fel de apa plata nici rece nici calda. De cate ori nu am auzit zicandu-se de catre cineva ca o anume persoana este „de treaba”. Este ca si  clisesisticul raspuns „bine” la clasica si fascinanta intrebare „ce faci?”. Un fel de –  nici macar nu ma obosesc sa dezvolt propozitia – . Cand spui despre cineva ca este „de treaba” este clar ca acea persoana nu  te-a impresionat mai tare ca si apa plata bauta mai devreme. Iti tine de sete dar nici nu-ti ofera vreo placere extraordinara.

Persoanele de treaba sunt in general oameni corecti. Atat de corecti incat nici nu e nevoie sa-ti bati capul incercand sa le gasesti defecte. Se trezesc la timp, nu intarzie la munca, saluta pe toata lumea, nu se impiedeca pe strada, nu danseaza haotic, le place muzica (foarte) melodioasa, sunt mereu de acord cu tine, nu-si dau „aere” dimineata, nu injura si chiar daca ar injura trebuie sa fie motivul corect, nu scapa lucruri din mana, nu iubesc mistuitor, nu ameninta, nu comenteaza, intotdeauna te inteleg, nu sunt deprimati dar nici in culmea fericiri, nu te fac de ras,  nu poarta lenjerie deocheata, nu fac sex in public pentru ca nu e „nice” si nici nu dispun de bice, catuse si latex in noptiera. In schimb mereu ii inteleg pe cei care sunt ca ei, pentru ca, firesc, sunt de treaba.

Asta ca si privire generala. Eu m-as referi azi la femei. Ca deh, despre noi se scriu carti, se fac filme si se compun poezii, de ce nu s-ar scrie si pe blog despre dansele?

Eu in trecut am vrut sa fiu fata „de treaba”, lumea sa ma ignore dar si sa ma placa in acelasi timp (imposibil de realizat, stiu…dar aveam 15 ani cand imi doream asta si sufeream de complexele adolescentei) si atat de mult m-am preocupat de acest lucru incat intr-un final devenisem corecta. Lucru care m-a tinut maxim 3 zile, ca orice minune. Problema nu e aceasta, ci, ca aveam impresia, in nestiinta mea, ca barbatii isi doresc langa ei o femeie nice, de treaba, corecta. Lucru care nu rezona deloc cu personajele feminine din cartile pe care le citeam (si inca le citesc) en-gros in tinerete. De ce oare?

Iata ce am descoperit eu din propria-mi si umila experienta. Memoria este cel mai fantastic filtru al experientelor noastre. Fie ne amintim cu bucurie despre momente care ne-au taiat pozitiv rasuflarea, fie de cele care inca ne ingrozesc sau ne provoaca cosmaruri noaptea cand strangem ursuletul in brate. Despre fiecare din aceste doua lucruri antonime povestim cu voluptate. Pentru ca sunt de povestit, nu? Celelalte momente, cele corecte, se pierd in negura uitarii caftite fiind la intrarea in sertarasele creierului de stimabila Memorie.

La fel este si cu oamenii. Niciodata nu ne vom aminti despre un om care s-a comportat corect (cu sau pe langa noi) decat daca a facut lucrul asta intr-un mod exacerbat. In schimb inca ni se umfla vena pe tampla cand ne amintim de cineva care ne-a injurat, ne-a luat locul in autobuz, ne-a luat-o inainte la semafor (ahh da, in Leon-ul ala portocaliu cu numere de inmatriculare obscene, nenorocitul!) sau cineva care ne-a tratat ingrozitor de bine, ne-a cedat locul in autobus in timp ce ne povestea cu talent un banc bun pe care, culmea, nici macar nu-l mai auzisem, acela care canta cu castile in urechi in metrou fara sa tina cont de oamenii care radeau infundati in spatele lui, acea fata cu parul roz si rochia verde pe care i-o ridica vantul, tipa aceea care si-a pocnit pritenul peste cap ca se uita dupa fata cu parul roz, nenea acela desprins (parca) din epoca comunista care inca il adora pe Ceausescu si mai, ma,i te face sa-l doresti si tu innapoi sa faca ordine in tara asta de merde, desi tu abia daca impuscai 5 anisori de viata la Revolutie. Acesti oameni, prin personalitatea si comportamentul lor sunt primii poftiti in sertarasele Memoriei. Simplu de ghicit de ce.

Cand aud despre cineva ca este „de treaba” imi pare nespus de rau pestru persoana in cauza. Sincer. Mi-e chiar mila. Mila din aceea dureroasa. Este clar ca nu a facut nimic, sau nu reprezinta nimic care sa-l faca pe cel de langa ea sa aiba ceva in plus de spus decat acest apelativ chinuitor „de treaba”. Daca inainte consideram aceasta caracteristica ca fiind o stimabila calitate, acum mi se pare cel mai pervers defect. De ce pervers? Pentru ca desi te aseaza pe un scaun dotat cu centura, de fapt chiar aceasta centura pe care o apreciezi devine inamica ta, te inchisteaza, te face anonima, vag iubita sau dorita (atat de vag incat uenori lumea uita sa te invite la petreceri, desi esti super de treaba – alta aberatie de caracterizare a unei persoane- si acum le pare vag rau, dar oricum tu o sa-i ierti pentru ca asa esti tu, de treaba), niciodata urat sau contestat, niciodata dorit cu ardoare.

O femeie de treaba nu provoaca vise umede, ci poate doar dorinta unei oaze de liniste din care iti doresti permanent sa evadezi. Nu se vor scrie carti despre ea, nu se vor compune cantece, nu va primi o palma obraznica peste fund, nu i se va povesti despre fanteziile nebune, nu va fi adorata si nicidecum urata (ura din categoria „te urasc dar te-as iubi o data”). Femeia de treaba trece corect, nezgomotos si nedureros prina viata, patul si sufletul unui barbat. Ce am mai observat? Faptul ca femeia de „treaba” nu este ingenioasa, creativa si obraznica. Nici macar in bucatarie. De ce? pentru ca ii e frioca sa nu fie contestata, sa nu faca barbatul „bleah” cand gusta supa sau isi desface sutienul lasciv.

Asadar fugiti! Fugiti de acest scaun confortabil! Iubiti fara menajamente, urati daca asa simtiti, ridicati capul pe strada chiar daca tocmai v-ati patat rochia alba cu latte-ul to go sau v-ati impiedicat in tocuri si v-ati julit genunchii. Urlati la un film de groaza, radeti la o gluma buna ca si cum ar prima si ultima gluma pe care ati auzit-o, ciupiti-va barbatul de fund in public, imbracati-va in latex, sarutati sincer si senzual o femeie daca asta va doriti, faceti-va parul roz, impiedecati-va fara rusine dupa sanatosul pricipiu al palcintei lipite de asfalt, apoi radeti cu pofta, ridicati-va de la masa daca nu va convine tratamentul chelnerului sau mancarea oribila si scumpa, spuenti NU si OH DA, VREAU! Vorbiti cu voce tare, spuneti ce nu va place, argumetati cum stiti mai bine, luptati-va pentru fericirea voastra si fiti egosiste, adica  fiti memorabile!

Spontaneitatea este un lux mai mare ca diamantele, in schimb se gaseste in voi, imbracati-va cu ea si etalati-va pe strada, acasa, in pat, in bucatarie. Bateti-va cu mancare exact dupa ce ati facut curat luna in toata casa, aruncati cu floricele in iubit la cinema si apoi dati vina pe vecinul de langa, incepeti o partida de sex cu iubitul exact in momentul in care vorbeste la telefon afaceri, suflati-i vecinei de pe plaja raspunsul la rebus, pierdeti-va pe drum (cu tot cu GPS) si savurati noua priveliste, apoi laudati-va ca ezxact asta ati vrut: sa incercati o noua ruta,  cumparati-va un buchet mare de flori si evitati sa-i explicati iubitului de unde il aveti, explicati-i domnului care vine flori prin restaurante si cluburi ca sunteti alergica la flori, argumentati , faceti pe cineva sa rada din tot sufletul fara sa-l gadilati, folositi autoironia, bucurati-va de soare intr-o zi caniculara, bucurati-va de ploaie intr-o zi ploioasa. Cereti-va drepturile, certati daca e nevoie, imbuftanti-va daca ceva chiar nu va convine, certati-va daca asa va puteti refula, hraniti catelul din strada, spuneti-i unui strain ca are spanac intre dinti pentru a-l scuti de o zi intrega de penibilitate, cantati sub dus, faceti orice va face sa traiti.

Fiti acea femeie dupa care chiar si dupa 30 de ani de la terminarea relatiei, barbatul sa ofteze indelung la un pahar de vin intre prieteni „O mai stiti mai pe X, nebuna aia, cu aia trebuia eu sa ma insor mah, cu aia!”

Cele mai faine si mai (auto)satisfacatoare apletaive pe care le-am primit vreodata au fost ca „sunt cu capul”sau „cu vaca”sau „crazy biatch”, sau „cine, nebuna aia?”, sau „haotica”, sau „nu esti normala, fathaa!”, sau „ïmpiedicata”, „rea”, „äcritura”, „dulceata”, „perversa”, „altfel”. Ma rog, unele nu au fost spune cu scopul de a fi laudata, chiar contrariul, in schimb sunt sigura ca intr-un fel sau altul sunt memorabila. Daca cumva, vreodata auziti pe cineva ca va spune sau povesteste despre voi cum ca sunteti ” de treaba” plesniti-l. De aici incepe memorabilitatea!

Hi, hi…nu va asteptati la poza asta, nu? Stiu, sunt cu capul. 😉

Anunțuri

Ea:”Mai stii, iubitul meu? Cand cautam colturi obscure de strazi flamanzi de intimitate si senzualitate?”

El:”Maine ma duc sa platesc factura la gaz si sa fac cumparaturile. Ai nevoie de ceva?”

 

Nu sunt o femeie care se lasa usor. I-au trebuit aproape sase luni sa ma convinga sa ies cu el la o cafea. Cand, intr-un final, ne-am intalnit, mirosea a curat si a mosc, era proaspat ras si avea cel mai frumos zambet din lume. Se balbaia si ma lasa fara nicio interventie sa-i spun vrute si nevrute. Imi respira povestirile, jocul seductiei pe care-l faceam molipsita de paharul de vin, zambetul, gesturile…toata fiinta. In momentul acela am gandit ca un barbat care sa stie sa asculte si sa para cel putin implicat si interesat era exact ce-mi lipseste. Multi se grabeau cu complimente ieftine si revandute, imi beau corpul ca pe un shot puternic, fara a-l savura, il aruncau pe gat si apoi se stergeau la gura. Dispaream din viata lor mai repede ca o stea cazatoare. Un vin bun nu poate deveni niciodata tequila.

El e altfel, el ma asculta, ma vede, il intereseaza ce e mai departe de mutricica simpatica si de picioarele lungi. Ii pot spune orice si nu se grabeste sa ma faca sa tac cu un sarut. Nu imi spune ca sunt frumoasa decat ca o revelatie, intr-un moment toatal neadecvat, cand sunt nervoasa sau linistita, prea linistita si cuminte, sau visatoare si autista, sau caciula imi sta aiurea. Niciodata cand ma aranjez sau imi pun rochia cea mai sexy si tocurile cele mai inalte. Atunci se preface ca nu ma vede, ma chinuie cu ironii fine si ma ciupeste de fund ca un golan . Se amuza de nervii mei simpatici si de oftica mea.

„Esti un copil” imi spune. Dar ma trateaza cu aceeasi forta cu care tratezi o femeie-partener: cinstit si sincer. Il surprind privindu-ma adancit in sufletul meu si in oasele mele, ca umezeala rece a unei zi de toamna. Avem o lume a noastra, complet diferita si magica, in care orice e posibil. Si asezati aproape de stele visam ca doi copii asezati in jurul bradului de Craciun. Cand revenim cu picioarele pe pamant, radem jenati de inocenta noastra. Ma gadila cand vorbesc la telefon sau cand scriu, alintat si insingurat de clipa mea personala. Imi marturiseste mereu ca sunt misterul vietii lui si ma cerceteaza cu o curiozitate flamada de a descoperi inca ceva nou.

In momentul in care m-a cerut de sotie, atat de spontan si de personal, am zis Da fara ezitare. Zilele pana la nunta sunt  doar calatorii in al 9-lea cer. Ma intereseaza atat de putin plictistoarele si cliseisticile pregatiri de nunta, incat intr-o lume inventata de mine, rochia mea de mireasa ar fi  o superba rochie neagra, crapata pe picior, verighetele nu ar exista, iar nasii ar fi  doua persoane necunoscute, spontane si nebune ca noi doi. Il vreau doar pe el. Doar cu el exist. Doar el ma completeaza. El este intr-adevar scopul vietii mele.

Nunta a venit alba si pompoasa, cu prea multi invitati pentru doar doua persoane, care ne-a lasat cu o oboseala atat de ranchiuroasa incat am adormit in momentul in care rochia alba a cazut grea pe podeaua camerei nuptiale. Dupa saptamana de miere, viata s-a rasfirat lenesa si previzibila peste sufletele noastre: negocierea platii facturilor, a cumparaturilor, a vizitelor familiale, a curateniei casnice. Suntem totusi fericiti si linistiti.

O simpla dimineata in care-mi trageam lenesa si adormita dresurile negre pe picior si murmuram o melodie ramasa-n minte de la o petrecere recenta. El isi punea cravata uitandu-se absent in oglinda de la baie.  Mi-am incaltat pantofii negrii cu tocuri inalte cu miscari fine si lente, stiind in sinea mea ca el ma priveste ca un voyeurist pervers dupa usa de la baie, asa cum obisnuia sa faca mai demult. Am intors capul si l-am vazut butonand incruntat telefonul. Rusinata de show-ul meu erotic mi-am pus repede haina pe mine, gandindu-ma vinovata ca acum sunt casatorita. Poate gesturile acestea nu mai sunt atat de apreciate si poate ca el…poate ca el totusi are alte probleme sacaitoare. A plecat de langa mine pupandu-ma amical pe obraz. L-am oprit si am incercat sa-l sarut. Mirosea a curat si a mosc. El mi-a spus ca se grabeste si ca este stresat. Ce legatura au acestea cu saruturile mele, pe care le savura mai demult indelung, rabdator si senzual, ca si cum acest lucru ar fi fost cel mai important din lume?

Mi-am aranjat parul si m-am imbracat in cea mai sexy lenjerie. Apoi m-am cuibarit lanaga el in pat, pisicoasa si dulce. El butona telecomanda si casca indelung. Nici nu ma privea. M-a pupat amical pe obraz si s-a culcat rece si absent langa trupul meu fierbinte si abandonat. Oare are pe altcineva? Oare nu ma mai iubeste? Oare ce o sa fac fara iubirea lui? Fara iubirea lui o sa mor. Am plans tacut si mocnit, gandindu-ma la toate atrocitatile relationale. Poate sunt grasa, poate ca am imbatranit, poate ca nu mai e atras de mine. Poate ca nu trebuia sa spun gluma aceea la intalnirea din oras cu prietenii.

Sunt distrusa. Sunt ca o umbra ce-i urmareste gesturile apatice. Fiecare gest absent imi provoaca in suflet furtuni. Am inceput sa plang din orice. Plang cand vine acasa, plang cand pleaca. Il provoc la discutii obositoare si lungi. El ofteaza si ma ocoleste. E transformat si nu stiu de ce. Am inceput sa caut semne de infidelitate. Fiecare miros suspect de pe hainele lui imi provoaca depresii. Fiecare ora prelungita la birou e tratata cu antidepresive. Nici nu mai am puterea sa ma cert pentru cuvintele lui total lipsite de romantism si profunzime. Ii arat filme care trateaza subiectiv si anost scene de viata casnica: casnicie (fara sex), amante, lipsa de comunicare, divorturi. Poate asa intelege prin ce trec. Am inceput sa le urasc pe toate colegele lui de birou. Imi imaginez scene in care el le iubeste si le complimenteaza, in care fac sex nebun pe masa de la birou.

Simt ca imi pierd mintile. Cuvintele lui par mincini. Il urmaresc cu masina seara avida de un raspuns dramatic. La sfarsitul urmaririi, sunt sigura ca a fost doar norocul lui de a nu fi prins. Am renuntat la hainele sexy. Ma fac sa ma simt cel putin vulgara. Nu as vrea sa fiu ca ea. Ea sigur are haine sexy si parul lung si stralucitor. Nu stiu cine e dar o sa descopar. Azi, maine, intr-o zi o sa descopar. Apoi o sa-i dau un ultimatum: ori eu, ori ea. Sau poate o sa-l iert. Sau nu mai stiu…

Visez la o iubire mare. Nu ca a mea. Cu un barbat fascinant, care sa fie flamand dupa mine. Sa ma devoreze in fiecare colt al casei. Care sa ma asculte, sa ma inteleaga, sa-mi aduca flori. Sa ma iubeasca. Sa nu ma minta. Sa nu taca. Sa-mi vorbeasca, sa ma tina in brate noaptea. Asa, ca in filmul acela pe care l-am vazut singura ieri. Incep sa regret ca m-am casatorit. Poate asta e problema? Poate nu ma mai vrea pentru ca sunt sotia lui si e de ajuns. Ma urasc! Ma urasc din tot sufletul meu. Il urasc si pe el ca m-a facut sa ajung in halul asta. Maine divortez. Maine imi fac curaj si termin totul.

Simt ca ar fi mai bine fara mine. Relatia mea e distrusa cu totul. Nu mai am ce face. Nu am mai facut dragoste de cateva luni. Nici nu vreau sa mai incerc. Ma simt urata si inutila. Parca s-ar impiedica de mine prin casa. Sexul mi e pare deja scarbos. Mi-e rau numai cand ma gandesc. Nu mai am rabdare cu nimic. Prietenele spun ca sunt o epava. Una dintre ele mi-a dat o carte: „O casnicie fericita in 10 pasi”. Am citit-o pe ascuns in baie. Am incercat cateva sfaturi dar nu merge. Ieri am ars friptura si el m-a privit acuzator. Sunt sigura ca se gandeste ca sunt anti-talent la orice. Sigur nu ma mai suporta. Am aruncat friptura la gunoi si am plans toata seara. Nici macar nu a venit sa ma aline.

Poate daca as lua intreg flaconul cu antidepresive pe care mi le-a prescris doctorul, as termina cu toata tristetea. El ma ameninta cu divortul. Zice ca se simte ca un calau. A plans. Lacrimile lui de crocodil nu m-au impresionat. Sigur o doreste pe cealalta. Sau poate vrea sa fie liber sa se culce cu orice femeie vrea el. Nu vreau sa ma paraseasca. Si daca o face vreau sa ma aiba pe constiinta. Gata, m-am hotarat. Maine ma sinucid.

M-am trezit la spital. El era langa mine. Ma privea intr-un fel ciudat. Mi-a spus ca nu intelege. Probabil ii pare rau ca n-am murit. Acum nu mai poate merge la alta. Trebuie sa aiba grija de mine. Doua saptamani nu mi-a vorbit, dar s-a comportat acceptabil. Intr-o seara mi-a pregatit cina. A fost frumos. Dupa cina am plans. Sigur o face din mila. M-am culcat singura in cealalta camera dupa ce i-am spus ca imi pare rau ca n-am murit atunci. El a trantit usa la dormitor.

Au trecut cinci ani de la nunta noastra. Mergem la o petrecere deseara. Toata ziua mi-am petrecut-o la coafor, la manichiura, prin librarii. Am ajuns acasa relaxata. Am facut o baie fierbine, inmiresmata.

….

Ma uit in oglinda. Sunt mai frumoasa ca niciodata. De cand nu mai observasem asta? De cand nu mai observasem ca am oglinzi in casa? Imi tratez fiecare particica din corp cu crema ca si cum ar fi ultima oara cand ma ating. Petrec clipe lungi bucurandu-ma de mine. Imi vin in cap intrebari si vinovatii la care nu le gasesc raspunsul. Sunt tot eu, asa cum eram si atunci. Poate mai matura si mai fina. Intr-adevar mai interesanta.

….

Iata-ma aici, in fata paginei albe din jurnal cu toate gandurile mele, ideile mele, felul meu de-a fi, entuziasmul, fericirea de-a fi eu insami. Imi pare rau pentru toate clipele in care m-am uitat doar la el si am omis sa ma uit si la mine. Imi pare rau pentru toate momentele in care muream fascinata in bratele lui, fara sa ma fascineze persoana mea. Toate lucrurile pe care nu le-am terminat doar ca sa imi cumpar lenjerie sexy, manichiura rosie ca focul, piele masata cu uleiuri fine,  care nu a fost nicioadata apreciate asa cum mi-as fi dorit. Toate serile fara el in care ma mutilam sufleteste, defecta, incompleta, singura de mine, blocata, nefericita si frustrata. Toate toanele lui care reprezentau tragedii in sufletul meu. Toate cuvintele lui de o mie de ori mai importante decat ale mele. Toate nevoile si dorintele lui, mult mai reale, mai iminente si mai dorinice de a fi realizate decat ale mele. Imi pare rau…

Importanta mea ca fiinta ma copleseste. Incep sa plang cu lacrimi calde si elibertoare. Stiu cine sunt eu, stiu cine e el. Suntem noi, si mai ales eu pierduta de mine. Zambesc la ideea ca voi ramane cu mine pentru toata viata, ca o sa descopar treptat, asa cum faceam si cu el. Ca o sa ma indragostesc ca o adolescenta visatoare de tot ceea ce inseamna EU. Mi-e atat de drag de mine incat multumesc cerului ca au trecut ani de ignoranta din partea a celui ce-l credeam demn de iubirea mea pentru ca sa incep, in final sa ma iubesc. Nu mai plang, rad de fericire, rad de mine, rade si vocea mea interioara, mandra ca s-a facut auzita si apreciata.

Ma vede razand. E confuz. Ma priveste suspicios si usor iritat. Probabil crede c-am innebunit. Dar cui ii pasa? Dansez haotic prin casa murmurand melodii fara sens, ca si cum el n-ar exista. El incepe sa rada. Ma ia in brate si ma saruta.

„De cand esti tu atat de vesela?”, ma intreaba el.

„De cand m-am cunoscut pe mine”, ii raspund.

Imi ia fata intre maini, cufundandu-se adanc in ochii mei. Ma priveste ca pe o noua cucerire, una care merita toata atentia lui. Ma saruta, lung,  apasat, senzual. Apoi imi spune:

„Te iubesc”

„Ce coincidenta”, ii raspund, „Si eu ma iubesc”.

 

Thinking is not illegal yet

Iti poti da seama foarte usor la ce se gandesc oamenii in miez de noapte. Cuvintele cheie cu care googalesc intrebari existentiale, din pacate, se memoreaza in motorul de cautare. Chiar la mine pe blog exista doua intrebari cu care cititorul/cititoarea, insetata de a afla raspunsul le-a folosit nimerind altfel pe blogul subsemnatei, haotica Alexandra.

Pai, draga cititoareo, la intrebarea : „Vreau sa stiu daca un varsator poate iubi o femeie fara sa o insele?”, ti-as recomanda din tot sufletul sa cauti un barbat care sa (te) iubeasca, nu un varsator. Dumenzeule, ce gusturi au unii! Sper din tot sufletul ca te referi la barbatul din zodia varsatorului, ca altfel mi-as chinui mintea toata noaptea sa gasesc definitia unui varsator. Stai ca exista google. Ia sa vedem ce spune:

VĂRSĂTÓR, -OÁRE, vărsători, -oare, adj.s. m. art. I. Adj. Care varsă. II. S. m. art. Una dintre cele 12 constelații (și simboluri) ale zodiacului, care se găsește între constelația Capricornului și cea a Peștilor. – Vărsasuf. -ător.

VĂRSĂTÓR2 ~i m. 1) înv. Muncitor specializat în operații de vărsare a metalelor. 2) la sing. art. Constelație din emisfera australă. ◊Zodia ~ului unul din cele douăsprezece sectoare ale zodiacului. /v. a (se) vărsa

VĂRSĂTÓR s. v. turnător.

Hmm, sunt si mai confuza. Sper, totusi, ca nu ai fetisuri cu un turnator. E chiar aiurea. Luand varianta acceptabila, adica barbatul varsator, uite ce cred eu: E clar ca barbatii varsatori (turnatorii) sunt mai zvapaiati asa de felul lor, excentrici si dornici de aventura dar, in mod clar, ca niste fiinte dragalase care sunt ei, gen, sunt sigura ca stiu si pot sa iubeasca. In mod clar intrebarea ta vine intr-un prolog al relatiei tale cu un turnator, pardon varsator, pentru ca daca mai astepti un picut raspunsul va veni de la sine.

Nu te tortura inutil, un varsator te poate iubi si fara sa te insele dar si cu inselatul aferent.  Acuma nu stiu la ce te astepti tu dintr- astfel de relatie: sa te iubeasca sau sa te insele? Daca iti doresti doar sa te iubeasca, atunci mergi inainte fara sa iti chinui foarte mult capusorul. Daca totusi te astepti sa te insele, probabil ar trebui din start sa excluzi din ecuatie tot ce ti-au „povestit” horoscopurile, prietenele, sau ce ai vazut la exponatii turnatoriei, ahh, pardon, Varsatoriei.

Daca iti spun ca NU te va insela, o vei lua de buna sau vei cauta in continuare un rapuns afirmativ? Uite, eu sunt mai optimista si iti spun ca NU o sa te insele indiferent de ce ai face, zice, purta, gandi etc.  Dar am asa o presimtire ca raspunsul meu nu te coafeaza, asa ca o sa-ti ofer sper vizualizare a doua situatie: DA, in mod clar o sa te insele, porcul ordinar, ca doar asa sunt toti barbatii, mai ales cei din zodia asta afuristia, cine-o mai inventat si porcaria asta de zodie care iti ofera alibi pentru orice comportament indecent. Ahh, fereste-te tare si de geamani! Aia de au o adoua personalitate si o dezvolta pe a treia. Parca nici leii nu sunt mai prejos sau balantele. Off, de fapt tine-te departe de orice zodie. Nu o sa faca decat sa te insele!

Ei, ce zici de al doilea raspuns? Parca e mai bun, nu?

Sa alergam acum la cea de-a doua dilema prezenta in motorul de cautare al blogului meu si anume ” m-ai spus ca ma iubesti acum imi arati cat de putin”. Sigur nu e vorba de turnatorul de mai sus? Sper ca nu. Draga/dragul mea/meu. De multe ori oamenii spun ca te iubesc si apoi se comporta altfel. Iti recomand in aceste cazuri sa iei acest „te iubesc” si sa-l folosesti in alte scopuri, decat acela de a-ti tortura caputul in miez de noapte. Uite, ai putea sa-l folosesti pe post de hartie igienica, sau pe post de buna ziua, sa-l oferi altcuiva sau sa-l atarni de perete. E cadoul tau, faci ce vrei cu el. Sa fie clar! Daca omu’ nu te-am mai intrebat ce-ai facut cu acel „te iubesc” atunci inseamna ca este corect. El ti l-a oferit, tu il poti intrebuinta in orice fel vrea inimioara ta. Daca te-ai plictist, atunci da-l inapoi sa se descurce el.

Totusi, eu am o dilema. Eu nu cred ca tu cauti un raspuns. Esti de fapt dezamagit/a ca omu’ nu si-a facut treaba in continuare asa cum sustinea. Esti sigur ca nu erat beat/a in momentul in care ti-a spus o asemenea bazaconie? Atunci s-ar intelege. Si pentru a-l face sa continue cu declaratiile dragute, nu-ti ramane de facut decat sa-i pui zilnic in ceai rom, in freshul de portocale vodka si in ciorba tuica. Ei vezi ce simplu e? Problema rezolvata.

Sau poate nu-ti convine ca tu nu simti la fel. Adica ca tu nu prea te iubesti, cum indrazneste ala/aia sa zica ceva ce tu nu simti pentru tine?!Timpul trece si tu te iubesti tot mai putin, dar speri ca el/ea sa iti arate in continuare aceeasi privire tampa de iubire ca atunci cand a pronuntat aceste doua cuvinte inaltatoare. In momentul in care vei intalni si tu in oglinda aceeasi privire tampa, crede-ma, nu-ti va pasa cum si cat iti dovedeste acest lucru. Detaseaza-te, s-a inventat alcoolul, prietenii si turnatorii, pardon, varsatorii sa treci cu bine peste acest impas grandios din viata ta.

Va doresc la toti toate cele bune si promit sa va raspund si la alte intrebari existentialiste.

Have a brake, have pussy-cat!


Ai incercat vreodata sa te joci cu viata? Sa incerci sa traiesti acum, definitiv, fara scuze, fara sa te gandesti la consecinte, din pura placere de a trai? Se numeste spontaneitate! Un lux?

Ma amuz cand imi spune cineva ca este spontan, impulsiv si necugetat, dar il trec transpiratiile cand simte ca momentul de viata (spontan) pe care l-a trait il poate arunca in strada. Sa fii spontan si impulsiv (pozitiv pentru tine) inseamna sa-ti asumi intr-o oarecare masura efectul bombei, ca parte din tine. Sa fii complice cu propria constiinta si cu propriul ego. Si sa mergi mai departe, fara scuze: asta sunt eu, in cel mai bun moment, acela pe care il traiesc in prezent.

Nici in iubire nu suntem spontani, desi iubirea si moartea sunt (teoretic) singurele doua „lucruri’ in care alegerea isi pierde din forta. Iubim cat suntem sub efectul naucitor al reactiilor chimice din corpul nostru, apoi, din pacate,  e doar o chestiune de alegere. Dupa ce efectul a trecut, decid/aleg sa-l iubesc in continuare pentru ca:  e frumos, destept, are bani, ma face sa ma simt intr-un anumit fel, imi formez o imagine despre el care rezoneaza cu cea formata in capul meu, ma asculta, gateste, miroase bine, ma „intelege”, ma accepta, NU ma inseala, NU ma face sa sufar, NU ma face sa astept, Nu ma ignora. Pe baza unor criterii personale, decidem daca sa iubim sau nu in continuare. Oau, asta da spontaneitate!

Adevarul este ca persoana pe care ai decis sa o „flatezi” aruncandu-i in spinare dragostea ta, este un unviers la fel de unic ca si tine. Un univers care-si intersecteaza existenta cu a ta. Trebuie, astfel sa-l iubesti asa cum e , excluzandu-i din start calitatile si defectele pe care ti le regaseti TU in el. Accepta asta, si vei fi linistit!

Revenind la spontaneitate … am pierdut-o de cand eram mici copii, si cunosteam filozofia jocului. Apoi, „maturitatea” ne-a aruncat intr-un fel de sablon colturos, etic, social, dintr-o materie total diferita de eul nostru. Asa trebuie sa faci, asa este bine, cel mai corect este sa faci asa ,va suna cunoascut? Sunt sigura! Cum sa mergi pe strada si sa razi cu gura pana la urechi? Lumea te-ar considera nebun! Nu e normal … nu mai e normal sa fii pur si simplu om. Sa traiesti in concordatanta cu nuanta eului tau. Esti fortat sa te maturizezi. Esti fortat sa te comporti in anumite norme valorice si comportamentale straine de tine.

O sa-mi spuneti ca in lipsa acestor norme, ar fi anarhie. Nicidecum, atata timp cat suntem constienti de faptul ca libertatea noastra se termina acolo unde incepe libertatea celorlalati. Nu va spun sa dati in cap cuiva, pentru ca asa v-a venit, sa va scuzati ca e momentul vostru spontan. Asta e violenta. Dar la restul ce scuze avem? Unde sunt zambetele, unde sunt oamenii care rad, care se dau in leagan, care alearga unul dupa altul, care accepta si recunosc in drepturi egale copilul din ei.

Mi s-a spus de nenumarate ori sa ma maturizez, sa NU fac asta, sa fac cealalta, ca altfel ce? Sau unii mi-ati gasit scuze: NU ai fost tu cea care a facut asta, Tu n-ai fi putut! Ei bine, Eu am fost aia, in mine se afla si criminalul si eroul. Si acum ca ati aflat, nu mai decideti sa ma iubiti in continuare? Nu mai merit dragostea?

Fiti oricum, numai fiti cumva! Ce-i cu fetzele astea corecte, resemnate, inchistate si obosite? Daca vreti sa plangeti, plangeti! Daca vreti sa radeti radeti! Daca vreti sa va jucati, jucati-va! De cine va e frica? De mama sau tata care obisnuiau sa va traga de urechi si sa va aplice o mama de bataie, cand faceati o traznaie?

Daca iubiti, atunci iubiti pana la ultima picatura fara sa va cautati pe voi in persoana pe care ati decis sa o iubiti. Fara scuze, fara  pretexte. Traiti-va viata si jucati-va cu tot ce are ea de oferit! Evoluati, oameni, evoluati, nu va mai maturizati si nu mai amanati!

Titlul nu e replica mea, pentru ca doar un barbat ar putea exprima si simti adevarul acestor cuvinte, un barbat complex, bineinteles. Fara niciun fel de ironie si cinism, aceasta expresie mi se pare mai mult decat adevarata si profunda. Si, sincer, pune punct atator teorii si intrebari legate de relatiile convulsive si intrigante dintre barbati si femei. La nivelul teoretic, bineinteles, practica le rezolva pe toate.

Ehehehei, este ziua femeii. E chiar internationala, deci nu se pot gasi scuze, mai ales daca ne simtim adeptii globalizarii. In  sinea fiacarei femei astazi s-a aprins o anumita mandrie. Parca pentru o sigura zi nu ne mai simtim ca am dori sa ne fi nascut barbati, pentru anumite avantaje care ti le ofera aceasta „rasa”. Ne simtim bine, folosindu-ne fara remuscare de toate accesoriile feminine si da, azi dorim fara niciun fel de jena sa fim doar frumoase, departe de noi gandul de a „poza” in inteligente. Nu, nu azi! Poate de maine revenim la lupta noastra superficiala cu masculinitatea, nu ne vom mai aranja atat de mult pentru ca vrem doar sa demonstram ca inteligenta nu are neaparata nevoie de haine frumoase, ruj rosu, ochi conturati si parfumul cel mai fin. Yeah right …

Eu sunt mai mult decat fericita ca m-am nascut femeie. Si daca eram barbat, cu siguranta as fi fost gay. Spun asta fara nicio jena. Imi place feminitatea pana in strafundul sufletului. Gandesc feminin, ma port exact ca o femeie. Pentru mine alegerea unei nunate de oja este o provocare :), nu o povara si nici nu incerc sa pozez intr-o amazoana care si-ar dori sa triasca intr-o societate matriarhala. Recunosc ca habar n-am sa schimb o roata si de multe ori desfacerea unui capac de borcam este uneori o problema. Masinile, sunt o enigma pentru mine … tehnologia, nici nu mai vorbim. Si ma bucur extrem ca toate acestea pot sa le digere si sa le manipuleze barbatii. Nici nu as incerca sa invat ceea ce, sincer, nu ma fascineaza si nici nu ma investeleste. Ma bucur ca existati voi barbatii care stiti unde se afla service-urile auto, care stiti sa invartiti un surub si stiti cum se foloseste trusa aia de scule care mie mi se pare inutila.

Nu, nu sunt o neajutorata si o ignoranta. Pur si simplu nu ma bag unde fierbe oala barbatilor. Fiecare cu oala lui. Astazi o sa inchin un pahar pentru ca sunt femeie, si nu numai pentru atat, pentru ca ma bucur de acest lucru.

Va doresc tuturor reprezentantelor acestei „rase” sa fiti fericite si sa va bucurati de acest statut. Da, de acest statut! Fiti aranjate, frumos mirositoare, sexy …si pe dreapta!

Va pupa Ale!

Zilele mele se scurg lin, fara mari evenimente. Am renuntat , momentan, la Alexandra sociabila, si am trecut la o alta parte a fiintei mele, focusata pe interioare omenesti, invatare, lectura, pictura… Am terminat cartea pe care o citeam si care imi amuza serile (Un an in Merde, Stephen Clarke) si ma indrept usor si sigur spre alimentare spirituala cu alt gen de lectura. Cand voi termina, va voi face un rezumat, promit.


Asta ca inceput…ceea ce vreau sa exprim azi este o tema pe care n-am abordat-o niciodata in scris, decat verbal-oral, cu prieteni, la un pahar de discutii interminabile: lucrurile neterminate, sau mai bine spus, puterea lucrurilor neterminate. Din categoria „teoria chibritului aprins” face parte si post-ul meu de azi. Adica, pareri subiective, personale, aprinse, fara concluzii palpabile si evidente…

Care-i treaba cu lucrurile neterminate? Exact, asta va fi intrebarea pe care ne-o punem ulterior „ne-terminarii” unui lucru: „care-i treaba?”, sau „ce-ar fi fost daca…?”

– O carte pe care am inceput sa o citim si am inselat-o cu alta, aparent mai intersanta, ne va privi acuzator de pe noptiera in fiecare seara sau ne vom aminti, periodic, despre subiectul neterminat, chinuit de curiozitate

– Un draft in blog, pe care l-am inceput la un moment dat, dar in pana de idei sau inconsistenta verbala, l-am abandonat

– O relatie neterminata corespunzator, in care sentimentele au fost acoperite violent si voluntar. O astfel de relatie ne va urmari tot restul vietii : ce-ar fi fost daca… In general, logica si mintea nu au nicio putere si niciun scut in fata intrebarilor si gandurilor ulterioare unui finish obligat sa se intample. Un finish care nu si-a urmarit linia fireasca, nu s-a intamplat si nu s-a stins de la sine. E ca o mancarime care apare periodic si care, indiferent de succesul clipei prezente, fericirea momentului, perfectiunea circumstantelor, trebuie scarpinata prin intrebari fara sens, prin ganduri ce fug involuntar spre acel finish neterminat.

Sunt sigura ca toti avem la activ, lucruri neterminate. Lucruri incepute prin impulsivitatea momentului, negarea realitatii, ignorarea clipei viitoare, lucruri pe care le-am inceput fara intentia de a le incepe si pe care le-am inchis brusc intr-un sertaras mental cu incuitoare stricata. Obsedante si cicalitoare, acestea se intorc in momente cheie, te fura clipe intregi si te aduc inapoi chinuit de incercarea de a construi un puzzle complet, fara piese lipsa.

Nu mi-a venit sa cred! Exista inca preconceptii (din partea masculilor) conform carora, citez „Pentru ca femeile sunt inferioare din punct de vedere genetic si intelectual. Fiindca in ultimii 300 de ani, cand noi conduceam lumea ele stateau la cratita… si nici macar la asta nu sunt cele mai bune. Tot Jamie Oliver a trebuit sa scoata o carte sa le arate cum se face.(comment by ION – http://avem.wordpress.com/). Mai Ioane, mai,  mai baieti, mai, ca daca erati barbati nu va limitati de aceasta aberatie. Ce frustrari adanc infipte-n MS DOS va indeamna sa aveti inca parearea asta? Pe bune!

Hai sa va spuna Ale cum sta treaba (nb. Ale nu e o feminista convinsa, nici grasa si urata, prea evoluata sipritual, e doar o fata corecta dpdv gramatical, realista dar artista 😛 si bine infipta-n terra, ca sa zic asa), sa va ajut sa dati replica corecta atunci cand vreti sa „agatati” una inferioara fizic si intelectual si nu sa va mutilati sansa la dragoste si sex.

E adevarat, sunt slabe sanse sa va dam o mama de bataie, sa ridicam greutati, sa schimbam bateria la baie, sa devenim mecanici auto si multe altele pe care voi le stiti mai bine decat noi. Este dovedit stiintific ca aveti masa musculara si osoasa mult mai mare ca a noastra, deci la capitolul „forta” ne invingeti. Si daca razboaile si luptele sunt punctul vostru forte, noi consideram ca razboaiele sunt o pierdere de timp si de viata. Deci n-aveti cu ce va lauda, sincer! Ca din cauza voastra mor mii de oameni zilnic, ca sunt violate zeci de femei, ca nu va mai satura Dumnezeu setea pentru putere si cai-putere ce trebuie hraniti cu litri de bezina? Jet in rau, mah!

Cu ce va laudati voi, mai masculilor? Ca a evoluat rasa umana din pricina voastra? Ca stiti in ce directie trebuie insurubat surubul? Ca puteti deschide un borcan de zacusca? Ca puteti bea bere cu carul si ca sunteti fascinati de 11 oameni in pantaloni scurti care alearga dupa o minge? Nu ati auzit de yin si yang? Nu ati auzit de completare?

Sunt mandra ca sunt femeie si sunt mandra ca nu am gandirea voastra vis-a-vis de barbati. Ca nu va consider inferiori sau superiori, ci doar necesari si fascinanti. Sunt mandra ca voi purta in mine un copil, si ca am alta ratiune de a fi. Sunt mandra ca nu trebuie sa impart pumni ca sa demonstrez ca am un DICK mai mare. Sunt mandra ca ma bucur de flori, de o melodie, de un film siropos, de lacrimi fara sa-mi fie teama ca s-ar putea sa ma creada semenii slaba.

Nu ma duce capul? Atunci de ce am ajuns olimpica la anumite materii? De ce sunt in stare sa scot doua cuvinte inteligente? De ce gandesc mult mai profund decat voi? Pentru ca sunt limitata?!

Fratilor misogini, bagati-va mintile-n cap si nu confundati minoritatea cu majoritatea. Nu aruncati fraze care doar scot din voi frustrarea unei nopti cu Palmela si Manuela sau „flit”-ul unei inferioare sau faptul ca inca sunteti dependenti de sanul mamei. Si daca CELE din jurul vostru v-au adus la aceasta concluzie, atunci schimati anturajul fratilor, lasati bamboo-ul deoparte si locuruile care respira superficialitate si botox. Reveniti cu picioarele pe pamant.

Astept o teorie care sa contina macar o IPOTEZA, o DEMONSTRATIE si o CONCLUZIE, nu un aer provenit din partea dorsala a fiintei voastre. Hai, ca puteti mai mult de-atat!