Posts Tagged ‘cadouri’

E 22 decembrie…mai sunt exact 2 zile si un pic pana la Craciun. Este absolut esential sa mai adaug un post din categoria „Craciun” avand in vedere ca simtim spiritul asta pana-n gat .  Stresul cadourilor a inceput,  etern-fascinantul Hrusca ne colinda in toate locurile posibile, traficul devine din ce in ce mai ambuteiat, rafturile magazinelor se golesc vazand cu ochii, reclamele la TV ne imbie seducator sa mai dam un ban, si inca un ban, ca doar deh, e Craciunul. Inbox-ul, la fel ca si beciul si podul, sunt pline de ganduri bune si multumiri pentru un an de mega rahat (scuzati-mi franceza), incat am impresia ca moshu’ asta pe cale-l asteptam cu totii a devenit un agent de vanzari super antrenat sa-ti ia si ultima suflare financiara din buzunare.

bad santa

Si nu, nu e negativism, e doar purul adevar. Din pacate, aste e partea urata si nasoala a Craciunului. Partea buna e ca dezvelind toate foile stricate de pe aceasta sarbatoare multinationala, are si X-masul farmecul sau. Eu, de exemplu, incerc cu greu sa-mi dezlipesc zambetul tamp de pe fata si expresia Coca-Cola -gica „Vine Cracunul :D” de pe buze. Iubesc acesta sarbatoare cu toata fiinta mea copilaroasa, desi nu mai simt, nici macar sub radical, ce simteam cand eram mica si zburlita. Incerc totusi sa pastrez aceeasi traiectorie vesela a Craciunului si sa sper ca toate vor redeveni asa cum au fost in esenta: bucuria de a darui, bucuria de primi, de a spera si de a-ti dori mai mult. Ca doar despre asta e vorba, nu?

Christmas

Fac slalom prin comercializarea extrema a acestei sarbatori si prin aerele pe care le emana acest proces si ma gandesc cu drag la linistea pe care ti-o da seara de Ajun si pacea care se asterne in tot orasul dupa ce magazinele non-stop se inchid in sfarsit, oamenii se intorc degerati sper case, miroase de lesini in toata casa a cozonac si prajituri, a brad si a veselie. Atata de mult cat imi place sa daruiesc, tot asa imi place si atmosfera de Craciun.  Imi plac toate decoratiunile aferente aceste sarbatori, si nimic legat de aceste zile nu mi se pare prea mult (prea multe colinde, prea multi brazi, prea multe luminite, prea multe decoratiuni, prea multa bucurie,  prea multe cadouri :P).

snow and christmas

O sa va colind si o sa va urez azi tot ceea ce -mi doresc pentru voi de azi, pentru a nu incarca in plus reteaua deja supra ocupata din Ajun si din ziua de Craciun. Asadar si prin urmare, prin urmare si-asa deci, va doresc:

– sa fiti la fel de frumosi si destepti

– sa va bucurati de toata pacea si fericirea din lume nu numai in aceste zile sfante ci si in intregul an

– sa aveti bani multi pe care sa-i cheltuiti pe lucrurile care va fac placere

– sa primiti o tona de cadouri (nu ad-literam ca nu aveti unde sa le depozitati :P)

– sa va lungiti lista de messenger cu inca pe-atatia prieteni noi pe cat aveati

– sa aveti iesiri si seri vesele si fericite cu toti acei prieteni noi din lista de mai sus

– sa fie fiecare zi a voastra un motiv a spune un simplu si sincer „multumesc” cerului in fiecare seara

– si sa cresteti mari in ce directie vreti voi

x-mas gifts

Va pupa Ale,

Ne „auzim” dupa Craciun.

Anunțuri

Dear Santa

Draga Moshule,

nu pot sa te mint, nu am fost prea cuminte anul acesta. Pun pariu ca nicio scrisoare adresata tie nu incepe asa, din contra, dar sunt sincera. Iti scriu din timp, pentru ca ultima oara, acum vreo 17  ani, am facut acest lucru doar cu trei zile inainte de Craciun si parintii mai au fost nevoiti sa ascunda scrisoarea intr-un dulap, pentru ca si lor le era prea  rusine sa ti-o trimita asa tarziu. Imi amintesc ca iti si desenasem ceva frumos, sigur ti-ar fi placut.

Acum dupa 17 ani, iti scriu o noua scrisoare. Habar n-am daca stii cum sta treaba cu net-ul, blog-urile si tot tam-tam-ul acesta electronic. In cazul in care ti-ai achizitionat un PC decent si conectare la Internet, sigur vei citi ce-ti scriu eu aici. Si daca vei citi, sunt sigura ca te vei mira pentru ca am ridicat considerabil media de varsta a solicitantilor de cadouri. Iti spun de pe acum ca am 25 de ani, dar probabil stii si tu asta pentru ca ma cunosti foarte bine :).

Nu te mai tin in loc, pentru ca ai destule de pregatit pana la Craciun. Deci, iata ce imi doresc eu:

– imi doresc sa ninga cu fulgi mari de Craciun. Au trecut deja cativa ani buni de cand nu a mai nins de Craciun cu fulgi mari, pufosi si  visatori. O ninsoare rupta din povesti care sa cada peste Brasovul gri. Ce zici, se rezolva? (nb. Probabil ca nu ar trebui sa-ti cer asta pentru ca inca nu mi-am achizitionat cauiucuri de iarna, dar imi asum cu fericire riscul :D)

– imi doresc sa asterni pe fata fiecarui roman un zambet pe fata. Toata lumea e atat de trista si de deprimata incat nici nu-ti mai vine sa iesi din casa

– imi doresc  bucuria si optimismul copilariei. Atunci cand ne bucuram de mirosul de cozonac si prajituri din casa in Ajun, cand stateam cu nasucurile lipite de geamul cald asteptandu-l pe Moshu’. Cand auzeam zurgalai la geam si chicoteam de bucuria asteptarii. Cand cantam colinde si impodobeam casa si furam cu bucurie nevinovata cate o bomboana de brad lasand doar ambalajul sa se legene nefolositor pe crenguta de brad. Cand adormeam plini de vise si nerabdare sa vina dimineata Craciunului in asternutul cald si frumos mirositor.

– imi doresc sa uitam de probleme , criza si politica macar pentru o zi.

– imi doresc sa ne redai credinta in miracole si fapte bune

– imi doresc sa nu mai simt pierderea definitiva a fiintelor dragi din viata mea

– imi doresc sa cred din nou in tine cu toata foarta cu care credeam acum 17 ani.

Asta imi doresc, Moshule. Am recunoscut ca nu am fost prea cuminte anul acesta, dar promit solemn ca la anul ma voi schimba definitiv si irevocabil in ceea ce-mi doream sa fiu acum 17 ani.

Iti multumesc anticipat si astept daca nu rapsuns, macar comentariul tau la acest post.

Te pupa Alexandra.