Posts Tagged ‘carti’

„De treaba” este ca si americanul „nice”,  adica un fel de apa plata nici rece nici calda. De cate ori nu am auzit zicandu-se de catre cineva ca o anume persoana este „de treaba”. Este ca si  clisesisticul raspuns „bine” la clasica si fascinanta intrebare „ce faci?”. Un fel de –  nici macar nu ma obosesc sa dezvolt propozitia – . Cand spui despre cineva ca este „de treaba” este clar ca acea persoana nu  te-a impresionat mai tare ca si apa plata bauta mai devreme. Iti tine de sete dar nici nu-ti ofera vreo placere extraordinara.

Persoanele de treaba sunt in general oameni corecti. Atat de corecti incat nici nu e nevoie sa-ti bati capul incercand sa le gasesti defecte. Se trezesc la timp, nu intarzie la munca, saluta pe toata lumea, nu se impiedeca pe strada, nu danseaza haotic, le place muzica (foarte) melodioasa, sunt mereu de acord cu tine, nu-si dau „aere” dimineata, nu injura si chiar daca ar injura trebuie sa fie motivul corect, nu scapa lucruri din mana, nu iubesc mistuitor, nu ameninta, nu comenteaza, intotdeauna te inteleg, nu sunt deprimati dar nici in culmea fericiri, nu te fac de ras,  nu poarta lenjerie deocheata, nu fac sex in public pentru ca nu e „nice” si nici nu dispun de bice, catuse si latex in noptiera. In schimb mereu ii inteleg pe cei care sunt ca ei, pentru ca, firesc, sunt de treaba.

Asta ca si privire generala. Eu m-as referi azi la femei. Ca deh, despre noi se scriu carti, se fac filme si se compun poezii, de ce nu s-ar scrie si pe blog despre dansele?

Eu in trecut am vrut sa fiu fata „de treaba”, lumea sa ma ignore dar si sa ma placa in acelasi timp (imposibil de realizat, stiu…dar aveam 15 ani cand imi doream asta si sufeream de complexele adolescentei) si atat de mult m-am preocupat de acest lucru incat intr-un final devenisem corecta. Lucru care m-a tinut maxim 3 zile, ca orice minune. Problema nu e aceasta, ci, ca aveam impresia, in nestiinta mea, ca barbatii isi doresc langa ei o femeie nice, de treaba, corecta. Lucru care nu rezona deloc cu personajele feminine din cartile pe care le citeam (si inca le citesc) en-gros in tinerete. De ce oare?

Iata ce am descoperit eu din propria-mi si umila experienta. Memoria este cel mai fantastic filtru al experientelor noastre. Fie ne amintim cu bucurie despre momente care ne-au taiat pozitiv rasuflarea, fie de cele care inca ne ingrozesc sau ne provoaca cosmaruri noaptea cand strangem ursuletul in brate. Despre fiecare din aceste doua lucruri antonime povestim cu voluptate. Pentru ca sunt de povestit, nu? Celelalte momente, cele corecte, se pierd in negura uitarii caftite fiind la intrarea in sertarasele creierului de stimabila Memorie.

La fel este si cu oamenii. Niciodata nu ne vom aminti despre un om care s-a comportat corect (cu sau pe langa noi) decat daca a facut lucrul asta intr-un mod exacerbat. In schimb inca ni se umfla vena pe tampla cand ne amintim de cineva care ne-a injurat, ne-a luat locul in autobuz, ne-a luat-o inainte la semafor (ahh da, in Leon-ul ala portocaliu cu numere de inmatriculare obscene, nenorocitul!) sau cineva care ne-a tratat ingrozitor de bine, ne-a cedat locul in autobus in timp ce ne povestea cu talent un banc bun pe care, culmea, nici macar nu-l mai auzisem, acela care canta cu castile in urechi in metrou fara sa tina cont de oamenii care radeau infundati in spatele lui, acea fata cu parul roz si rochia verde pe care i-o ridica vantul, tipa aceea care si-a pocnit pritenul peste cap ca se uita dupa fata cu parul roz, nenea acela desprins (parca) din epoca comunista care inca il adora pe Ceausescu si mai, ma,i te face sa-l doresti si tu innapoi sa faca ordine in tara asta de merde, desi tu abia daca impuscai 5 anisori de viata la Revolutie. Acesti oameni, prin personalitatea si comportamentul lor sunt primii poftiti in sertarasele Memoriei. Simplu de ghicit de ce.

Cand aud despre cineva ca este „de treaba” imi pare nespus de rau pestru persoana in cauza. Sincer. Mi-e chiar mila. Mila din aceea dureroasa. Este clar ca nu a facut nimic, sau nu reprezinta nimic care sa-l faca pe cel de langa ea sa aiba ceva in plus de spus decat acest apelativ chinuitor „de treaba”. Daca inainte consideram aceasta caracteristica ca fiind o stimabila calitate, acum mi se pare cel mai pervers defect. De ce pervers? Pentru ca desi te aseaza pe un scaun dotat cu centura, de fapt chiar aceasta centura pe care o apreciezi devine inamica ta, te inchisteaza, te face anonima, vag iubita sau dorita (atat de vag incat uenori lumea uita sa te invite la petreceri, desi esti super de treaba – alta aberatie de caracterizare a unei persoane- si acum le pare vag rau, dar oricum tu o sa-i ierti pentru ca asa esti tu, de treaba), niciodata urat sau contestat, niciodata dorit cu ardoare.

O femeie de treaba nu provoaca vise umede, ci poate doar dorinta unei oaze de liniste din care iti doresti permanent sa evadezi. Nu se vor scrie carti despre ea, nu se vor compune cantece, nu va primi o palma obraznica peste fund, nu i se va povesti despre fanteziile nebune, nu va fi adorata si nicidecum urata (ura din categoria „te urasc dar te-as iubi o data”). Femeia de treaba trece corect, nezgomotos si nedureros prina viata, patul si sufletul unui barbat. Ce am mai observat? Faptul ca femeia de „treaba” nu este ingenioasa, creativa si obraznica. Nici macar in bucatarie. De ce? pentru ca ii e frioca sa nu fie contestata, sa nu faca barbatul „bleah” cand gusta supa sau isi desface sutienul lasciv.

Asadar fugiti! Fugiti de acest scaun confortabil! Iubiti fara menajamente, urati daca asa simtiti, ridicati capul pe strada chiar daca tocmai v-ati patat rochia alba cu latte-ul to go sau v-ati impiedicat in tocuri si v-ati julit genunchii. Urlati la un film de groaza, radeti la o gluma buna ca si cum ar prima si ultima gluma pe care ati auzit-o, ciupiti-va barbatul de fund in public, imbracati-va in latex, sarutati sincer si senzual o femeie daca asta va doriti, faceti-va parul roz, impiedecati-va fara rusine dupa sanatosul pricipiu al palcintei lipite de asfalt, apoi radeti cu pofta, ridicati-va de la masa daca nu va convine tratamentul chelnerului sau mancarea oribila si scumpa, spuenti NU si OH DA, VREAU! Vorbiti cu voce tare, spuneti ce nu va place, argumetati cum stiti mai bine, luptati-va pentru fericirea voastra si fiti egosiste, adica  fiti memorabile!

Spontaneitatea este un lux mai mare ca diamantele, in schimb se gaseste in voi, imbracati-va cu ea si etalati-va pe strada, acasa, in pat, in bucatarie. Bateti-va cu mancare exact dupa ce ati facut curat luna in toata casa, aruncati cu floricele in iubit la cinema si apoi dati vina pe vecinul de langa, incepeti o partida de sex cu iubitul exact in momentul in care vorbeste la telefon afaceri, suflati-i vecinei de pe plaja raspunsul la rebus, pierdeti-va pe drum (cu tot cu GPS) si savurati noua priveliste, apoi laudati-va ca ezxact asta ati vrut: sa incercati o noua ruta,  cumparati-va un buchet mare de flori si evitati sa-i explicati iubitului de unde il aveti, explicati-i domnului care vine flori prin restaurante si cluburi ca sunteti alergica la flori, argumentati , faceti pe cineva sa rada din tot sufletul fara sa-l gadilati, folositi autoironia, bucurati-va de soare intr-o zi caniculara, bucurati-va de ploaie intr-o zi ploioasa. Cereti-va drepturile, certati daca e nevoie, imbuftanti-va daca ceva chiar nu va convine, certati-va daca asa va puteti refula, hraniti catelul din strada, spuneti-i unui strain ca are spanac intre dinti pentru a-l scuti de o zi intrega de penibilitate, cantati sub dus, faceti orice va face sa traiti.

Fiti acea femeie dupa care chiar si dupa 30 de ani de la terminarea relatiei, barbatul sa ofteze indelung la un pahar de vin intre prieteni „O mai stiti mai pe X, nebuna aia, cu aia trebuia eu sa ma insor mah, cu aia!”

Cele mai faine si mai (auto)satisfacatoare apletaive pe care le-am primit vreodata au fost ca „sunt cu capul”sau „cu vaca”sau „crazy biatch”, sau „cine, nebuna aia?”, sau „haotica”, sau „nu esti normala, fathaa!”, sau „ïmpiedicata”, „rea”, „äcritura”, „dulceata”, „perversa”, „altfel”. Ma rog, unele nu au fost spune cu scopul de a fi laudata, chiar contrariul, in schimb sunt sigura ca intr-un fel sau altul sunt memorabila. Daca cumva, vreodata auziti pe cineva ca va spune sau povesteste despre voi cum ca sunteti ” de treaba” plesniti-l. De aici incepe memorabilitatea!

Hi, hi…nu va asteptati la poza asta, nu? Stiu, sunt cu capul. 😉

Anunțuri

Zilele mele se scurg lin, fara mari evenimente. Am renuntat , momentan, la Alexandra sociabila, si am trecut la o alta parte a fiintei mele, focusata pe interioare omenesti, invatare, lectura, pictura… Am terminat cartea pe care o citeam si care imi amuza serile (Un an in Merde, Stephen Clarke) si ma indrept usor si sigur spre alimentare spirituala cu alt gen de lectura. Cand voi termina, va voi face un rezumat, promit.


Asta ca inceput…ceea ce vreau sa exprim azi este o tema pe care n-am abordat-o niciodata in scris, decat verbal-oral, cu prieteni, la un pahar de discutii interminabile: lucrurile neterminate, sau mai bine spus, puterea lucrurilor neterminate. Din categoria „teoria chibritului aprins” face parte si post-ul meu de azi. Adica, pareri subiective, personale, aprinse, fara concluzii palpabile si evidente…

Care-i treaba cu lucrurile neterminate? Exact, asta va fi intrebarea pe care ne-o punem ulterior „ne-terminarii” unui lucru: „care-i treaba?”, sau „ce-ar fi fost daca…?”

– O carte pe care am inceput sa o citim si am inselat-o cu alta, aparent mai intersanta, ne va privi acuzator de pe noptiera in fiecare seara sau ne vom aminti, periodic, despre subiectul neterminat, chinuit de curiozitate

– Un draft in blog, pe care l-am inceput la un moment dat, dar in pana de idei sau inconsistenta verbala, l-am abandonat

– O relatie neterminata corespunzator, in care sentimentele au fost acoperite violent si voluntar. O astfel de relatie ne va urmari tot restul vietii : ce-ar fi fost daca… In general, logica si mintea nu au nicio putere si niciun scut in fata intrebarilor si gandurilor ulterioare unui finish obligat sa se intample. Un finish care nu si-a urmarit linia fireasca, nu s-a intamplat si nu s-a stins de la sine. E ca o mancarime care apare periodic si care, indiferent de succesul clipei prezente, fericirea momentului, perfectiunea circumstantelor, trebuie scarpinata prin intrebari fara sens, prin ganduri ce fug involuntar spre acel finish neterminat.

Sunt sigura ca toti avem la activ, lucruri neterminate. Lucruri incepute prin impulsivitatea momentului, negarea realitatii, ignorarea clipei viitoare, lucruri pe care le-am inceput fara intentia de a le incepe si pe care le-am inchis brusc intr-un sertaras mental cu incuitoare stricata. Obsedante si cicalitoare, acestea se intorc in momente cheie, te fura clipe intregi si te aduc inapoi chinuit de incercarea de a construi un puzzle complet, fara piese lipsa.