Posts Tagged ‘criza’

Mi se pare mie sau au inceput sa se mai dezghete lucrurile? N-am mai auzit de mult de criza, nu ca mi-as dori sa mai aud, fereasca-ne Sfantu’, lumea s-a cam saturat sa nu mai aiba bani, sau, ma rog, sa se scuze ca nu mai are bani. Afara nu mai e asa de frig, campaniile de „sfidare a iernii” au inceput (vezi blogushorul lu’ copchila (h)atomica, Alexandra Solomon), ne-a apucat un dor nebun de soare si de adieri calde, planurile de viitor s-au scos de la naftalina.

Parca toata lumea isi doreste o schimbare. Daca pana acum, eram cu totii din jocul „1,2,3 la perete. Stai!” , deja ne-am cam saturat sa ramanem stana de piatra la fiecare strigare: „1,2,3 , la perete. CRIZA!”. Sunteti de acord cu mine? Ar fi bine sa fiti, pentru ca sunt pe cale sa scot si eu, asemenea Alexandrei o campanie nationala anti-criza. Recunosc, nu a fost ideea mea (mersi Nucu :P), eu doar o impartasesc cu bucurie si o pun pe hartie, ca sa fac si o rima.

Asadar, de acum incolo nu mai vorbim despre criza, despre lipsa de bani, despre R***tul al’ mare in care traim. Este dovedit ca optimismul atrage lucruri pozitive, noi de ce sa stagnam in negativism? De ce sa ne plangem de mila? De ce sa vedem lumea-n nuante de gri? Gata, este timpul sa facem bani! Este timpul sa realizam ca avem o valoare care nu tine cont de conditiile economice. Este timpul sa atragem lucrurile pe care nici nu indrazneam sa le dorim.

Este momentul sa depasim epoca „emo” si sa ne indreptam spre era „pot orice, merit tot ce e mai bun”. O astfel de atitudine insotita de curajul de a munci este ingredientul cheie sa luam de la viata exact ce ne dorim. Ia sa nu mai ia altii, sa luam chiar noi!

Sper ca m-am facut inteleasa, pentru ca e ultima oara cand pomenesc de mirobolantul cuvant „criza” si daca va aud cumva va taxez cu 50 lei/cuvant. Si nu, daca il pronuntati de mai multe ori, nu primiti discount.

Va pupa Ale!

Editorialele din reviste – lista pentru 2010, prietenii mei-lista de Do’s in 2010, incep sa ma simt complexata. Chiar e nevoie de o lista? Si trebuie neaparat sa o facem publica? La sfarsitul anului trecut postam ceva de ganul, (ma) citez: „Pentru anul viitor nu-mi voi face o lista de “Dos” si de “Don’ts” care sa ma priveasca acuzator si dezamagita la sfarsitul anului viitor. Ma voi reconfigura pe traseu si voi incerca sa iau deciziile corecte la fata locului. Evoluez in fiecare zi prea mult si prea repede pentru a tine pasul cu o lista din trecut care nu o cunostea pe Alexandra din viitor. Deci, la naiba cu lucrurile pe care vreau sa le fac la anul! Sunt sigura ca vor fi multe si frumoase si ca la sfarsit de 2010 de voi termina anul cu magna cum laude la materiile “lectii de viata”, “sentimente”, “putere”, “fapte bune”, “invataturi”, “personale”.

Asadar, m-as contrazice grav daca as incerca sa postez asa ceva, eu fiind firea rebela, impulsiva si prea pasionala ca sa ma las ingradita de niste task-uri care mai de care realizabile … sau nu. Singurul lucru pe care-l stiu este ca pentru mine 2010 va fi un an decisiv, din mai multe puncte de vedere. In primul rand profesional. Hai sa recunoastem: oricat de talentosi, frumosi si destepti am fi noi romanii (sau o parte din noi) , tara in care traim nu ne ofera prea multe. Si in plus, nici nu prea stiu sa devin bogata peste noapte, n-am radar de barbati cu bani si am un respect mult prea mare pentru mine ca sa ma dedic unor „practici” vechi de cand e lumea. Deci, aproape ca n-am nicio sansa in tara asta.

Boom-ul economic din 2008 imi umflase pieputul cu entuziasm si chiar credeam sa , in sfarsit, pot realiza multe din visele mele (apartament, o masina decenta, un job banos). Apoi a venit 2009, si ne-am dezumflat cu totii ca un balon de calitate discutabila, ne-am consumat intelectual, financiar si psihologic pana la epuizare, trezindu-ne la sfarsit de an cu sperantele in coma (alcoolica).

Previziunile pentru 2010 sunt sumbre, de aceea imi dau peste mana cand apuc telecomanda sa fac slalom printre canalele de televiziune. Urasc stirile pentru ca in afara de vesti proaste, boli porcine, somaj, crime, criza si Base, nu mai suntem informati cu nimic altceva. Noroc cu teoriile New Age si cu Secretul, ca altfel n-am mai avea nicio urma de pozitivism si sperante in noi. Se anunta iar un an de tras apa la WC dupa el , nu alta. Si atunci, ce sanse am eu, un simplu wedding planner si manager de evenimente, o vanzatoare de sentimente frumoase, fluturasi, flori, culori si veselie intr-o tara care nu-si poate plati dreptul la o zi perfecta (nunta)?

De aceea pentru mine, anul curent este decisiv. Iubesc aproape de fanatism job-ul meu dar nu ma incalzeste noaptea, nu-mi plateste consumatia din oras, nu-mi achita ratele la apartament (ce rate! mai intai imi trebuie macar un avans). Imi hraneste doar orgoliul si placerea profesionala. Ca doar, deh, am un job exotic si frumos. Asadar si prin urmare, am inceput sa privesc peste granite si sa iau in calcul posibilitatea de a lucra intr-o alta tara ( Vorba din cantec, „nu m-am nascut in locul potrivit”). Insa o sa fac tot posibilul sa iau tot ce-i mai bun din anul acesta si sa fructific toate oportunitatile romanesti, ca sa nu imi bag coada intre picioare si bagajul in mana si sa ma indrept spre alte natii. In cazul in care fructele s-au stricat definitiv, o sa adopt cu entuziasm expresia lui Sebi (nb. drag coleg, mare patron) ” In caz de ceva, saluuut!”.

De aceea nu vreau sa-mi fac o lista. Toate DO’s -urile  care ar tine de o lista (sa-mi iau apartament, Iphone, lectii de dans, CD-player pt masina,  cursuri de vanzari sau master in relatii publice etc) implica automat eforturi fianciare sutinute. Da, stiu, ca sa se intample lucrurile le care le doreste trebuie mai intai sa le „pui pe hartie” , sa le constientiezi, sa le vizualiazei, apoi sa le urmezi indeaproape. Cel putin asta spun „progamatorii neuro-lingvisti”.

Mi-e mila de lista pentru 2010. Oricat de mult incearca sa se formeze in creierul si asteptarile mele, eu nu o las sa se astearna pe blog. O sa tin in minte ce-mi doresc pentru anul acesta dar nu o sa le iau pe toate drept litera de lege. Reconfigurarea o sa fie de fapt singurul DO pe care o sa-l urmez. Sunt sigura ca va fi bine si ca pana la urma toate se vor rezolva de la sine, vorba mea „Ce se mai poate intampla?!” :D, mai ales ca aproape orice imi propun devine realitate.

Voi, restul, cei care v-ati scris naiv si entuziast DO’s-urile pt 2010 va urez bafta si buna sporire, dar va sfaturiesc sa nu uitati un lucru: cateodata ceea ce ne dorim nu este neaparat ceea ce este si bun pentru noi.

Va pupa Ale.

Probabil ca nimeni nu mai are nevoie de inca un articol profan despre cele mai discutate notiuni (ca DA, au ajuns deja niste simple notiuni) ale anului 2009 – CRIZA – ALEGERILE, dar sunt ca niste mancarimi nationale  care ne supara pe toti fie ca suntem sau nu interesati de ele. L-am pus pe CRACIUN in fata pentru ca prezinta un interes la fel de crescut in aceasta perioada ca si notiunile enumerate mai sus.

Sincer, sunt vadit si profund indignata! Sunt indignata ca am o conformatie intelectuala, psihologica si mentala occidentala si traiesc intr-o tara care habar nu are ce inseamna sa traiesti corect, o tara excesiv de balcanica si de „jemenfishista”. Sunt indignata ca traiesc printre oameni care si-au mai gasit o scuza pentru incompetenta si lene, si anume criza de anul acesta. Acum au mai rasarit inca doua : alegerile si Craciunul. Sunt ofticata si iritata ca trebuie sa aleg intre doi „viitori fosti” presedinti care n-au nici cea mai vaga idee despre loialitate, despre conceptul de „fairness”, despre verticalitate, consistenta, corectitudine… si lista ar putea continua la nesfarsit. M-am saturat sa ne ascundem dupa parodii si bancuri politice, dupa un deget mult prea subtire si dupa criza.  Mi-e greata de tot ce vad la tembelizor, de tot ce citesc in ziare, de ceea ce traiesc zi de zi si de fetele triste de pe strada.

De curand m-am intors din Franta. Si, intoxicata fiind de discutiile despre criza purtate pe coclauri in Romania, am adresat si eu faimoasa intrebare unui prieten francez: „Cum se simte criza la voi in tara?”. Omu’ si-a dat ochii peste cap pentru ca intrebarea mea picase ca nuca-n perete in ambianta si atmosfera care era si mi-a explicat ca acesta este un subiect pe care nimeni nu tine sa il discute. In general, criza este o problema a statului, nu a omului de rand. Iata ce mi-a explicat (nb. o sa va redau in romana, nu toata lumea cunoaste limba franceza si chiar vreau sa ma fac inteleasa :D):  „Francezii ies din casa si socializeaza in baruri, pub-uri si restaurante. Fac cumparaturi la fel de mult ca inainte. Castiga la fel de bine. Doar doua lucruri  s-au schimbat: nu se mai fac atat de multe angajari deci sunt multi angajati care muncesc mai mult sau au preluat doua posturi. In schimb statul, de la debutul crizei, ajuta fiecare somer cu 800 de euro pe luna, un minim necesar pentru supravietuire. Lucrurile sunt exact la fel, doar ca orgoliul promovarilor si gasirii unor joburi mai bune s-a retras un pic in carapace”. Adica sa ne intelegem, nici macar eu nu castig 800 de euro pe luna, si muncesc iar alimentele si hainele in Franta sunt mult mai ieftine ca la noi. In metrou, francezii citesc carti si discuta despre spectacole, fotbal si jobul lor, au fetele relaxate, sunt imbracati impecabil si miros mai mult decat bine. La noi in metrouri si autobuzuri se discuta peste tot despre criza. Mai nou si despre alegeri si Craciun. Nimeni nu citeste o carte, suntem deprimati, ingandurati, prost imbracati, certati cu apa si sapunul, dezgustati si indignati dar in acelasi timp resemnati. Da, am gasit cuvantul, suntem un popor de resemnati! Un popor fara personalitate, care nu stie sa-si ceara drepturile, care-si plange de mila, si care vomita numai retardati la conducerea tarii.

Dar, iata ca veni si perioada sarbatorilor. Parca pentru un moment, am uitat de criza si ne facem planuri pentru Craciun si Revelion. O prietena a ramas oripilata cand i-am spus ca voi lucra de Revelion pana destul de tarziu si nu mi-am facut planuri pentru aceasta seara magnifica (nb. sunt organizator de evenimente) si pe deasupra mai sunt si degajata si linistita in legatura cu acest subiect. Adica sunt cea mai mare ratata din lume. Pe langa parerea mea ca Revelionul nu merita mai mult atentie decat o seara obisnuita de sambata, nici nu intentionez sa umplu buzunarele patronilor de discoteci, restaurante si pensiuni cu o suma considerabila care nu se reflecta in calitatea serviciilor. Deci nu o sa ma simt deloc complexata sau frustrata din acest punct de vedere. In schimb Craciunul imi rastoarna rotitele cu felul in care este abordat de ceva timp incoace. Imi provoaca sechele de fiecare data strazile aglomerate, supermarcheturile pline ochi, agitatia, cumparaturile. Am impresia ca aceasta sarbatoare iti stoare fiecare dram de energie si de finante. Mi-e dor de un Craciun alb, cu zapda, oameni linistiti, colinde, relaxare, miros de prajituri si un Ajun in care sa simt cu adevarat acest spirit. Mi-e frica de goana dupa cadouri, smotruiala de o saptamana prin casa care ma lasa fara puteri, statul la coada in magazine ca pe vremea lu’ Ceausescu, retelele de telefonie mobila blocate de atatea mesaje trase la indigo (nimeni nu mai stie sa trimita o felicitare prin batrana posta), traficul infernal, cazurile de toxinfectie alimentara prezentate la tembelizor si stresul aferent acestei sarbatori. Dar, acest lucru dureaza maxim doua saptamani pe cand problemele generale ale tarii noastre dureaza de prea mult timp.

Ma opresc aici, sunt atatea de spus si de discutat si mult mai multe de facut. Imi doresc doar sa se schimbe ceva, sa schimbam ceva, sa ne exprimam parerile mai des si mai productiv. Sa ne gasim din nou puterea de a zambi si sa redescoperim surasul mandru al unui lucru bine facut. Imi doresc ca romanii sa munceasca mai mult, sa doreasca mai mult, sa descoperim cat mai repede posibil modele de urmat, conducatori cu coloana vertebrala care sa ne dea serioase batai de cap la alegeri. Vreau ca cea mai mare problema a romanilor sa fie aceea de a trebui sa alegem intre doi presedinti foarte buni si foarte bine pregatiti, si nu intre doua boli. Trist.

Astept si parearea voastra. Ce zic eu nu-i lege 🙂