Posts Tagged ‘dragoste’

Irina 1

Posted: Iulie 26, 2011 in Roman
Etichete:, , , , , ,
  1. Irina

Irina nu este o fata nici frumoasa, nici urata. Este o fata clasica, normala si obisnuita dar se tine foarte bine pe picioare. Mai bine spus, are picioarele atat de bine infipte-n pamant, inca ai impresia ca merge in genunchi. Metaforic vorbind, desigur. Nu am nimic impotriva picioarelor Irinei. E bine ca exista si ca sunt exact numarul preferabil, adica doua. Irina este prietena mea pe care o accesez atunci cand vreau cu tot sufletul sa-mi schimb in rau parearea despre mine. Sau atunci cand am impresia ca viata mea e minunata si ca prea mi-am luat-o in cap cu fericirea, o sun pe Irina. Ea sigur ma va intoarce cu picioarele pe pamant de pe norisorii mei pufosi, si-mi va arata realitatea dura, plina de sange, de gunoaie si de defecte. Si daca nu vreau sa cobor de acolo, ma va sustrage cu forcepsul si-mi va da si una la fund sa ma auda plangand.

Irina este cel mai bun caricaturist. Te vede, de studiaza atent si apoi iti prezinta imaginea ta. Mda, stiai ca ai picioare scurte, dar nici chiar ca ai minciunei asa sau stiai ca ai pus un kilogram pe tine, dar parca nici rotunda ca luna plina nu-ti imaginai ca esti. O discutie fireasca cu Irina se petrece in felul urmator:

–          Buna. Ce mai faci? Cum iti mai e? bla bla bla, discursul expozitional de rutina. Apoi umreaza bomba:

–          Fataaa, dar ce-ai patit? Arati atat de rau! Irina pare afectata.

–          Arat rau? Raspunzi tu, cautandu-ti in graba oglinda-n geanta.

–          Da. Nu dormi? Ai tenul tern si cenusiu.

–          Oau, nu creadam ca 8 ore de munca ma pot transorma intr-un personaj din filmele alb-negru-gri.

–          Doamne, nici nu ma pot uita la tine. Irina e scarbita de-a dreptul.

Te mai studiaza inca cateva minute cu un rictus de greata pe fata, incat ai impresia ca o lamie e exact ce-i trebuie sa-si revina. Apoi conchide:

–          Nu stiu ce se intampla cu tine fata, dar esti un dezastru ambulant.

–          Ohh, mersi ca ai observat. Acum pot sa plec acasa sa ma-npusc.

Irina nu o sa spuna niciodata ceva frumos despre tine, sau sa te laude pentru ca este sub nivelul ei sa faca asa ceva. Sau daca intr-un final iti va spune ceva de genul va fi doar ca sa o complimentezi sau sa aiba ocazia sa-ti dea peste nas cu viata ei perfect aranjata:

–          Ai o rochita draguta. Ce zici de a mea?

–          Da, frumoasa.

–          Habar n-ai tu cat a dat prietenul meu pe ea. Dar deh, ce nu face el pentru mine. A ta cat a fost?

Nici nu asteapta sa raspunzi, pentru ca déjà stie:

–          Hmm, stau bine pe tine rochitele made in China.

Irina, ca orice fata care-si cunoaste (mult) prea bine valoarea, are un prieten care-i pune lumea la picioarele ei extraordinare care primesc pedichiura o data la 2 zile. Si numele lui este Cosmin. De parca ar conta numele lui, oricum in acest capitol Cosmin este doar personajul masculin accesoriu al Irinei, sau mai bine zis, un fel de mobila umana sau figurant. Irina este intr-adevar cea care conteaza. Fericiti poseasori ai unei relatii win-lost, Irina si Cosmin sunt cuplul pe care nimeni nu-l doreste la iesirile sociale. Am sa va explic si de ce.

Eram intr-o seara stransi mai multi homo socialis la o terasa. Irina si Cosmin au intraziat , lucru care a strant o harmalaie de nedescris pana in momentul in care Irina a gasit cu greu si, ridicandu-I pe altii de pe scaunele lor, acelloc la masa care sa-i permita sa faca caricature impecabile. Ceea ce a facut ca iubitul ei sa stea mai departe un pic de ea in gasca baietilor. Cum este logic si firesc fetele au inceput discutiile lor si baietii pe ale lor. Intr-un anumit moment, total in neconformitate cu personalitatea lui Cosmin de genul  “fascinanta si exploziva dar straluceste prin absenta”, s-au auzit de undeva din colt vocea imbibata cu testosteron imprumutat de la vecini, a lui Cosmin. Nu stiu exact ce povestea el acolo, dar Irina, atent observator sau mai bine zis tiran al comportamentului social al prietenului ei, ne-a oprit deodata:

–          Shhht, vreau sa aud ce povesteste Ala acolo.

Ahh, de fapt il cheama “Ala”, nu Cosmin. Ha! Bine de stiut.

–          Sper ca nu povesteste despre mine, ca nu stiu ce-I fac!

Caaalm, caaalm fata. Lasa-l sa vorbeasca.

Exact cum preconiza cu perspicacitate Irina, Cosmin incepuse o discutie care se vroia amuzanta despre o criza a Irinei pe care o facuse la o receptie a unui hotel din Turcia. Ahh, tocmai de intorsesera din concediu, vreau sa preconizez. Nici nu a apucat Ala sa expuna motivul isteriei ca i-am si auzit vocea autoritara si pe inalti decibeli a Irinei din capatul celalat al mesei:

–          Taci dracului din gura, ma! Ce puii mei povestesti din casa?

–          Le povesteam de… a incercat el vizibil infricosat de tonul Irinei.

–          Tu sa povesteti d-astea de mata ma, nu de mine. Ai inteles? Bea-ti berea acolo si nu ma mai fa de ras.

Bineinteles ca toata lumea de la masa a tacut malc si Ala s-a facut mic, mic de tot in scaunul lui. Tacere cu spaima. Nimeni nu a mai avut tupeul sa zica nimic pentru cateva minute. Unii chiar au inceput sa numere stelele si trecatorii iar cei mai temerari de la masa au incercat sa dreaga busuiocul prin umor:

–          No, bea-ti mai berea acolo, ca-i buna si rece. Sau

–          Au, coaiele!

Dar au fost intampinati de privirea deloc prietenoasa a Irinei. Un fel de “vezi ca ti-o iei si tu”.

Seara a continuat cu stangacie. Cea mai fericita a fost Irina care povestea cu voluptate si entuziasm despre o prietena comuna  care e “praf pulbere” si “vai de capul ei”,  “o lesinata si o proasta” care nu a invatat nimic de la ea si de la stilul ei, care nu stie sa-si faca barbatul si care normal, la cat de praf e ea, nu o sa o iubeasca nimeni niciodata. Era vorba de Flore.

Dupa ce a epuizat fascinantul si eternal subiect Flore, Irina s-a intors la observarea lui Ala care incepuse o alta discutie, pesemne incurajt de faptul ca nu e sub observatie. Asa ca Irina si-a ciulit urechile ca un caine de vantoare, a privit atent si adanc spre Ala si a izbucinit:

–          E a doua oara in seara asta cand vorbesti despre mine.

–          Dar, nu …a incercat el in zadar sa “se scoata”.

–          In puii mei, Cosmin. Sunt confuza déjà, Cosmin sau Ala, care e de fapt numele lui? Ai putea sa incetezi sa ma faci de rusine? Ce e in capul ala al tau? Taci odata din gura ca numai aberatii iti ies pe gura aia!

Ala a tacut si a lasat ochii jos. Ii simteam jena si nervii barbatesti precum si durerea loviturii verbale pe care Irina i-a aplicat-o intre picioare. Era totodata frustrat ca nu terminase nici acum discutia inceputa, ca nu mai poate respira de vocea iritata a Irinei, ranit in orgoliul masculin si asta nu in particular, ci cu toti prietenii lui de fata. Nu m-am putut abtine si am reactionat:

–          Ce-ai mai fata cu el? Lasa-l sa povesteasca si sa se simta bine.

–          Sa se simta bine pe seama mea? A ripostat ea bubuind a orgoliu.

–          Pai tu nu te simti bine? Lasa-l si pe el ca sunt enervante monologurile, pardon, discutiile astea intre voi. Sunt moartea pasiunii sociale, pe bune.

–          Tu sa nu te bagi! M-a vertizat ea. Stiu eu mai bine ca daca il lasi o clipa singur numai aberatii decarteaza. Ma doare déjà si capul din cauza lui. Sa vezi ce ii fac acasa.

–          Mai rau decat i-ai facut aici? Am cascat eu ochii.

–          Auzi tu sa taci, te bagi tu care habar n-ai pe ce lume traiesti.

–          Ok, eu cu ce am gresit? Acum sunt eu Ala?

–          Te bagi si tu ca ciorapu’ pe picior, a inchis ea discutia.

Buna asta. Am bagat-o in sertarul de ticuri verbale bune de folosit.

–          Mai, scuze ca ma bag ca ciorapu’ pe picior, dar e enervant. Pe bune, e enervant.

–          Auzi daca e asa enervant, noi plecam si gata, a hotarat ea. Mergem! Hai ce mai stai, i-a strigat lui Ala. Hai ca astia se cred mai buni decat noi.

Si au plecat, ea fara sa-si ea ramas bun, el cu ochii-n pamant, jenat si vai de mama lui. Dupa plecarea lor am analizat situatia ca niste carcotasi si barfitori profesionisti ce suntem.

–          Mama, frate, ce-i face asta lui Ala! E cu capu’ frate, a concluzionat un reprezentant al rasei masculine.

–          Eu i-as trage o mama de bataie. Scorpie nasoala e e! a decretat altul, vadit enervat si atins si el in orgoliul propriu. Deh, barbatii fac front comun cand vine vorba de un tovaras de-al lor.

–          A scapat de la nebuni. Si o sa-l termine si pe Cosmin cu rahaturile ei de nebuna, a adaugat altul.

–          Bai, asta daca o ia de nevasta e cel mai mare prost. Si-a ratat viata langa asta. Mamaa, baietii déjà se gandeau la raul extrem care ii se poate intampla prietenului lor.

Noi fetele am tacut si i-am lasat pe ei sa analizeze in lung si-n lat comportamentul Irinei. Stiam ca au dreptate pentru ca ea il aplica si cu noi de ori de cate ori are ocazia. Dar, poate in sinea ei, Irina are totusi o suferinta si o frustrare care o transforma intr-o scorpiuta obositoate pentru toti cei din jurul ei. Asa ca am oftat toate adanc si am incercat sa mai scoatem ceva frumos din seara aceea, schimband discutia spre alte orizonturi, mai ortodoxe. Tostusi, inainte sa plecam, am auzit vocea afectata a unuia dintre baieti:

–          Pfuai, ce m-a enervat aia!

 

 

Intotdeauna vorbeste despre Flore, caci prin comparatie cu ea, Irina iese mereu invingatoare. Uneori, aveam impresia, ca fara Flore, Irina nici nu ar fi atat de puternica, desteapta, impunatoare si “unsa cu toate alifiile” (vorba ei, nu a mea), extraordinara, eficienta si desigur, perfecta. De aceea accesa subiectul Flore de cate ori avea ocazia pentru a se pune intr-o lumina buna si pentru a avea inca o data ocazia sa ne enumere calitatiile ei. Prin comparatie, bineinteles, ca doar nu era fraiera sa isi oboseasca auditoriul cu atata narcisism. Odata am intrebat-o:

–          Auzi, daca tot le gasesti la toti defecte, nu ti-a trecut macar vre-un pic prin cap ca poate ai avea si tu asa ceva?

–          Normal ca am. Dar eu mi le pun in valoare, mi-a raspus ea mandra.

–          Ce? Gura pacatosului….

–          Aaaa, adica eu imi pun in valoare calitatile, care, evident, sunt mult mai multe decat defectele, s-a redresat ea.

–          Aha, ma gandeam eu ca nu o sa ai o asemenea revelatie a faptului ca de fapt tu iti pui in valoare defectele, i-am spus fara sa ma pot abtine. Si ce defecte ai tu? Am fost eu curioasa.

–          Lasa, draga ca nu trebe sa le stii tu. Oricum mai putine in comparatie cu lesinata aia de Flore, a incercat ea sa ma poarte dupa ciresi.

–          Of, saraca Flore. Nu poti sa gasesti o alta compartie? I-am raspuns eu déjà obosita de acelasi subiect.

–          Pai uita-te si tu la ea … e praf-pulbere

–          Bine, atunci in comparatie cu cineva care nu e “praf-pulbere”, am incercat eu sa aflu.

–          Vrei sa ma compar cu tine? M-a intrebat ea cu un zambet in coltul gurii, fericita fiind ca are ocazia clara de a ma scoate de pe traseu.

–          Incearca, am incurajat-o, curioasa si inconstienta fiind ca melcul care se uita in priza.

–          Lasa mai, ca nu ai vrea tu sa stii ce cred eu, a incercat ea sa ma protejeze.

–          Nu, ca sunt chiar curioasa.

–          Esti sigura? S-a asigurat ea.

–          Da.

–          Pai, in compartie cu mine tu esti cu capul in nori tot timpul. Habar n-ai nimic de viata ta.

–          Adica?

–          Cum adica? Ce nu intelegi, nu te duce capul? A inceput ea sa-si scoata rand pe rand serpii din par ca o veritabila scorpie. Zi-mi si mie, de exemplu? Cand ai de gand se te asezi la casa ta?

–          Pai cand voi avea bani sa-mi cumpar una, i-am explicat eu razand.

–          Ei vezi? Esti o inconstienta! Eu nici n-as rade in situatia ta. N-ai niciun iubit, e clar ca lumea te vede ca pe o curva.

–          Lumea sau chiar tu.

–          Mai eu te cunosc, dar sa stii ca asa pari. Sincer. Si parea chiar sincera.

–          Este bine ca par si ca totusi nu sunt, am pufnit eu.

–          Treaba ta, a renuntat ea plictisita.

Tot ce am inteles eu din acesat discutie a fost faptul ca eu sunt cu capul in nori, si ea nu. Oricum nu ma asteptam ca Irina sa abordeaze auto-ironia sau critica personala, pentru ca acestea nu s-au inventat inca pentru ea iar simtul umorului cu siguranta ii lipseste. Puterea Irinei sta in frica celor din jurul ei de a-I contesta violenta verbala. Ea cunoaste foarte bine acest lucru si se foloseste cu talent de acesta. Tactica ei este de a ataca inainte de a fi atacata.

Sunt sigura ca isi petrece noptile in frica de a nu fi vreodata vazuta altfel decat felul in care se vinde: impecabila, perfecta, meritoasa, corecta, judecatoare, o formatoare de opinii asupra altora. Isi permite cu cea mai mare lejeritate sa enunte teorii, sa traseze limite, un fel de Moise Junior cu Tablele Celor Zece Porunci Irinesti:

  1. Sa nu ai alt Dumnezeu in afara de mine. Asta ti se aplica in prepondereta tie, Cosmin (adica “Ala”)” si oricui indrazneste sa se inchine la alti dumnezei in afara de mine. Deci e clar, eu tai, spanzur, definesc, destram, si pun punctul pe “I”. A nu se contesta!
  2. Sa nu cumva sa ai haine, bijuterii sau pantofi mai tari decat mine, sau daca ai, nu le purta in prejma mea pentru ca o sa le gasesc toate defectele, o sa stea ingrozitor pe tine, te vor face sa arati cel putin “aiurea” si sigur le voi gasi eticheta de “made in China”. Ha!
  3. Sa nu iei numele meu in desertCeea ce zic eu este incontestabil, defintiv pana ma razagandesc, real si adecvat. Despre mine se vorbeste frumos, corect si apreciativ. Nu accept barfele despre mine. Daca eu nu iau numele meu in desert, sa va puna naiba sa ma ironizati! Deja m-am enervat, pentru ca sunt sigura ca pe ascuns faceti asta.
  4. Adu-ti aminte de ziua mea si cinsteste-o.  Se pedepseste grav cu crize si nervi in public orice amnezie legata de ziua mea de nastere, ziua mea de nume, ziua de luni, marti, miercuri, joi, vineri si sambata. Duminca e clar, nici nu mai are rost sa pomenesc. Aceste zile vor fi insotite de cadouri, “lugu-lugu” si multumire publica adresata Cerului si sortii ca au facut sa ma intalnesti si sa-ti fac onoarea de a-mi petrece timpul cu tine.
  5. Cinsteste-ma pe mine, nu pe parintii aia care nu au stiut sa folosesca prezervativ cand te-au conceput. Ca sa-ti fie bine in viata.
  6. Sa nu ucizi. Acest lucru se aplica doar in cazul ganganiilor mari si urate care intra in casa. Fii barbat si omoara-le cu curaj, dragoste pentru mine si pentru linistea mea. Se accepta doar sinuciderea, dar sa fie lasat un bilet cu notita: “Am facut-o din prea multa dragoste pentru tine si pentru ca nu suportam singuratea celor 20 de minute pe care le petreceai la baie fara mine”.
  7. Sa nu fii desfranat. Cand te uiti la “vaca aia” cum isi flutura dosul pe strada, astepta-te la post sexual o luna pana iti ies din cap “destrabalarile” si pana constinetizezi ca sunt unica, singura si cea mai frumoasa si mai buna femeie din viata ta. Asortat la acest post, vei trai pe propria piele niste mini-crize de nervi asezonate cu niste cuvinte “dragute” ca sa realizezi cat de mult m-ai umilit: “nesimtitule”, “porcule”, “nu-ti sta capul decat la curve” folosite in functie de gravitatea faptei.
  8. Sa nu furi. Teoretic, practic castigi prea putin iar un obraz fin ca al meu se tine cu multi bani. Te poti gandi de pe acum la o noua afacere, mai banoasa, pentru ca deja am vazut colectia de toamna de la Mango. Munceste, fura, fa ce poti ca sa fiu eu fericita. Se exclud orele peste program.
  9. Sa nu ridici marturie mininoasa asupra mea. Te-am prins ca ai “sifonat” ceva despre mine, te-am ars. Baga-ti bine in cap ca sunt perfecta iar o femeie perfecta poate face numai lucruri perfecte. Nu incerca sa contesti veridicitatea vorbelor mele. Daca iti spun ca esti proasta si urata, atunci inseamna ca-ti sunt o buna prietena si am curajul sa fiu sincera.
  10. Chiar te rog sa poftesti tot din ce este al meu. Oricum nicioadata nu o sa aveti haine, accesorii, iubiti, apartament, lucruri ca ale mele pentru ca sunteti niste ratate fara stil. Cu cat poftiti mai mult cu atat ma laudati mai tare si asta ma bucura foarte mult.Cei mai afectati de virulul malitios al Irinei sunt persoanele apropiate. Mamei ei ii va spune mereu ca nu merita respectul ei, pe tata il va ruga “suav” sa inchida usa dupa el si sa nu o deranjeze, iubitului ii va confirma zilnic ca nu o merita. Atinsi de acest virus, apropiatii Irinei vor face tot posibilul sa-i faca pe plac si sa o multumeasca. O zi de botic ce zgarie podeaua ii aduce Irinei un cadou. Daca nu ii place atunci iti va arunca dezgustata si imbufnata:

    –          Mda, probabil o sa-l port prin casa cand o sa lustruiesc podeaua.

    Asta in cazurile bune. Intr-un caz nefericit, o sa-ti urle in fata:

    –          Ia-l de aici pana nu ti-l sparg de cap! Arunca-l repede la gunoi pana nu o sa cred ca eu “atat si asa” valorez pentru tine.

    Este foarte greu sa-I faci un cadou Irinei. Pe bune. De aceea de multe ori, ea nu primeste nimic, ea cere si isi alege singura, sa fie sigura ca nu faci o gafa extraodinara. Dar asta e un semn de bunatate, pentru ca totusi, nu te lasa sa-ti chinui creierul sensibil cautand varianta castigatoare. Dupa ce te va insoti, aparent plictisita la goana dupa cadoul perfect pentru ea, va incerca iritata toate modele de rochii, se va uita cu nepasare la toate, dar toate modelele de genti de firma iar intr-un final prea mult asteptat va gasi cadoul potrivit care depaseste cu mult bugetul tau (ca doar nu o sa se uite “kitchurile alea de doi lei”), iti va arunca eliberator:

    –          Noroc ca am fost cu tine sa-l aleg. Ca pe tine nu te duce capul sa faci o alegere buna. Mi-am mai si pierdut o zi intreaga sa fac ceea ce TU trebuia sa faci.

    –          Oh, da, multumesc Irina ca m-ai ajutat sa-mi cheltui toti banii pe tine si iarta-ma ca nu ma duce mintea mea saraca sa fac un cadou decent si pe deasupra ti-am mai si pierdut timpul tau pretios pentru o geanta care depaste cu mult jumatate din salariul meu. Bine ca nu mi-am platit intretinerea de dimineata, ca altfel nu stiu ce m-as fi facut.

    Bineinteles ca nu vei auzi vre-un “multumesc” pentru orice ai face pentru ea. Nici macar unul in scarba. Te va face sa te simti in asa fel incat tu sa fii cel sau cea care ii multumeste pentru onoarea de a-i cumpara ceva “de firma” sau de a o ajuta cu ceva.

    In mod sigur Irina este cea care iti ridica standardele in viata. O sa fii uimit cat de multa rabdare ai si nu stiai, cat de mult te poti abtine sa nu o bagi cu capul in toaleta si sa tragi apa dupa, cata tortura verbala poti suporta fara sa zici nimic. Vei fi pregatit psihic cu varf si indesat pentru tot ce-i mai rau in viata. Pana si seful rau de la birou ti se pare un catelus dulce, pe care iti vine sa-l iei in brate si sa-l smotocesti. Raufacatorii de pe stradutele obscure sunt niste draguti pentru ca nu au cum sa te falimenteze mai mult decat ea, de fapt chiar esti multumit si recunoscator daca ti-au furat portofelul pentru ca o sa poti sa “te scoti” cateva zile:

    –          Iubita mea draga, nu putem lua rochita, mi-au furat portofelul cu tot cu bani si carduri.

    Nu te astepta sa te intelega, ea are replica pentru orice:

    –          La cat esti de lesinat, ma mir ca nu te-au si batut. Cum sa ma simt eu in siguranta cu tine? Cum?  Na, te fura oricine! Si uite asa, o sa mai umblii vreo doua zile fara “coaie”, vorba baietilor.

    Tot talentul Irinei de a primi ceea ce-si doreste, naste uneori invidii. Ajungi sa crezi, la un moment dat, ca asta este calea spre implinirea tuturor dorintelor: rautatea. Ca intoarcearea obrazului pentru a doua plama, rabdarea, bunatatea, altruismul si feminitatea sunt niste zane anemice si palide care se impedica in condurii argintii si in rochiile roz din tull si lesina chiar inainte de a-ti transforma dovleacul in trasura fermecata care sa te duca la balul Printului. Rautatea pare astfel o zana rea, obraznica, imbracata in piele neagra din capa pana-n picioare,  calare pe o motocieclata “suparata”, care trosneste din biciul fermecat si-l aduce pe Print la propriul tau Bal.

    Singurul lucru pe care nu l-ai aflat de la zana cea rea este cum sa tii langa tine pe printul acesta, care zace la picioarele tale, tulburat si confuz de ceea ce i se intampla, intrebandu-se cum de a nimerit in mijlocul drumului, cu gura-n tarana. Iti mai ramane doar sa te rogi sa fie un print fara personalitate si caracter, care sa creada inca in povesti cu zane rele, si sa-i bubuie visetria de banuti de aur. Ca altfel de printi s-ar putea:

    1. Sa-ti seduca zana si sa o convinga ca biciul, pielea si obraznicia au si alte intrebuintari magice.
    2. Sa puna garzile pe zana care ii strica petrecerea si sa o inchida in pivnita cu lei.
    3. Sa fuga mancand pamantul la Mama Regina, dupa ce si-a curatat de praf costumul de Print, strigand in urma lui: “Ciudato! Te spun lu’ mamaaaa!”
    4. Sa te dea in judecata pentru infractiunea de rapire, ultraj contra bunelor moravuri si privare de libertate. Sa vezi atunci despagubiri morale si materiale!

    Nu e o solutie foarte buna nici apelarea la aceasta zana numita Rautate. Insa, Irina a nimerit prima varianta de print, acela fara personalitate si caracter dar cu multi bani, cu o viata atat de plictisitoare incat nimerirea la picioarele Irinei s-a intamplat sa fie cel mai bun lucru care i se putea intampla. De aceea, atunci cand invidia intervine ca un baiat timid care a incurcat toaleta barbatilor cu cea a femeilor, se imbujoreaza de jena atat de tare incat ii trec si nevoile fiziologice cand isi da seama unde a nimerit. De aceea nu este nevoie sa ne incaram cu sentimente negative de invidie si gelozie la adresa Irinei, chiar daca ea isi doreste acest lucru ca si confirmare a valorii ei.

Anunțuri

Sub piele…

Posted: Iulie 5, 2011 in Lola's heart, Uncategorized
Etichete:, , , ,

Sub capacul lumii exista materie…si materia sunt eu, esti tu…suntem noi.

Nu departe de viata, ne-am nascut noi, fetusi atasati de lumina si de energie. Am crescut: eu din energie, tu din informatie. Iubesc excursiile atemporale in gradina vietii, acolo unde dansam sub ploaie de stele, acolo unde ne adancim si ne ridicam, plutim si ne ingropam in fantezia de a trai. Ma intreb ce viata ne-a adus impreuna, ce zmeu fabulos esti, ce raset de zana te-a facut sa apari in calea mea, in scoica din care-mi strang entuziasta valoarea…

M-am nascut neagra pentru tine, cel care nu cunoaste abandonul, cel care iubeste adancimile, cel curajos si vrednic de a ma purta in palma. Nu mi-a fost teama ca nu ma vei recunoaste…iubesti negrul.

Sunt perla ta neagra.

 

Ea:”Mai stii, iubitul meu? Cand cautam colturi obscure de strazi flamanzi de intimitate si senzualitate?”

El:”Maine ma duc sa platesc factura la gaz si sa fac cumparaturile. Ai nevoie de ceva?”

 

Nu sunt o femeie care se lasa usor. I-au trebuit aproape sase luni sa ma convinga sa ies cu el la o cafea. Cand, intr-un final, ne-am intalnit, mirosea a curat si a mosc, era proaspat ras si avea cel mai frumos zambet din lume. Se balbaia si ma lasa fara nicio interventie sa-i spun vrute si nevrute. Imi respira povestirile, jocul seductiei pe care-l faceam molipsita de paharul de vin, zambetul, gesturile…toata fiinta. In momentul acela am gandit ca un barbat care sa stie sa asculte si sa para cel putin implicat si interesat era exact ce-mi lipseste. Multi se grabeau cu complimente ieftine si revandute, imi beau corpul ca pe un shot puternic, fara a-l savura, il aruncau pe gat si apoi se stergeau la gura. Dispaream din viata lor mai repede ca o stea cazatoare. Un vin bun nu poate deveni niciodata tequila.

El e altfel, el ma asculta, ma vede, il intereseaza ce e mai departe de mutricica simpatica si de picioarele lungi. Ii pot spune orice si nu se grabeste sa ma faca sa tac cu un sarut. Nu imi spune ca sunt frumoasa decat ca o revelatie, intr-un moment toatal neadecvat, cand sunt nervoasa sau linistita, prea linistita si cuminte, sau visatoare si autista, sau caciula imi sta aiurea. Niciodata cand ma aranjez sau imi pun rochia cea mai sexy si tocurile cele mai inalte. Atunci se preface ca nu ma vede, ma chinuie cu ironii fine si ma ciupeste de fund ca un golan . Se amuza de nervii mei simpatici si de oftica mea.

„Esti un copil” imi spune. Dar ma trateaza cu aceeasi forta cu care tratezi o femeie-partener: cinstit si sincer. Il surprind privindu-ma adancit in sufletul meu si in oasele mele, ca umezeala rece a unei zi de toamna. Avem o lume a noastra, complet diferita si magica, in care orice e posibil. Si asezati aproape de stele visam ca doi copii asezati in jurul bradului de Craciun. Cand revenim cu picioarele pe pamant, radem jenati de inocenta noastra. Ma gadila cand vorbesc la telefon sau cand scriu, alintat si insingurat de clipa mea personala. Imi marturiseste mereu ca sunt misterul vietii lui si ma cerceteaza cu o curiozitate flamada de a descoperi inca ceva nou.

In momentul in care m-a cerut de sotie, atat de spontan si de personal, am zis Da fara ezitare. Zilele pana la nunta sunt  doar calatorii in al 9-lea cer. Ma intereseaza atat de putin plictistoarele si cliseisticile pregatiri de nunta, incat intr-o lume inventata de mine, rochia mea de mireasa ar fi  o superba rochie neagra, crapata pe picior, verighetele nu ar exista, iar nasii ar fi  doua persoane necunoscute, spontane si nebune ca noi doi. Il vreau doar pe el. Doar cu el exist. Doar el ma completeaza. El este intr-adevar scopul vietii mele.

Nunta a venit alba si pompoasa, cu prea multi invitati pentru doar doua persoane, care ne-a lasat cu o oboseala atat de ranchiuroasa incat am adormit in momentul in care rochia alba a cazut grea pe podeaua camerei nuptiale. Dupa saptamana de miere, viata s-a rasfirat lenesa si previzibila peste sufletele noastre: negocierea platii facturilor, a cumparaturilor, a vizitelor familiale, a curateniei casnice. Suntem totusi fericiti si linistiti.

O simpla dimineata in care-mi trageam lenesa si adormita dresurile negre pe picior si murmuram o melodie ramasa-n minte de la o petrecere recenta. El isi punea cravata uitandu-se absent in oglinda de la baie.  Mi-am incaltat pantofii negrii cu tocuri inalte cu miscari fine si lente, stiind in sinea mea ca el ma priveste ca un voyeurist pervers dupa usa de la baie, asa cum obisnuia sa faca mai demult. Am intors capul si l-am vazut butonand incruntat telefonul. Rusinata de show-ul meu erotic mi-am pus repede haina pe mine, gandindu-ma vinovata ca acum sunt casatorita. Poate gesturile acestea nu mai sunt atat de apreciate si poate ca el…poate ca el totusi are alte probleme sacaitoare. A plecat de langa mine pupandu-ma amical pe obraz. L-am oprit si am incercat sa-l sarut. Mirosea a curat si a mosc. El mi-a spus ca se grabeste si ca este stresat. Ce legatura au acestea cu saruturile mele, pe care le savura mai demult indelung, rabdator si senzual, ca si cum acest lucru ar fi fost cel mai important din lume?

Mi-am aranjat parul si m-am imbracat in cea mai sexy lenjerie. Apoi m-am cuibarit lanaga el in pat, pisicoasa si dulce. El butona telecomanda si casca indelung. Nici nu ma privea. M-a pupat amical pe obraz si s-a culcat rece si absent langa trupul meu fierbinte si abandonat. Oare are pe altcineva? Oare nu ma mai iubeste? Oare ce o sa fac fara iubirea lui? Fara iubirea lui o sa mor. Am plans tacut si mocnit, gandindu-ma la toate atrocitatile relationale. Poate sunt grasa, poate ca am imbatranit, poate ca nu mai e atras de mine. Poate ca nu trebuia sa spun gluma aceea la intalnirea din oras cu prietenii.

Sunt distrusa. Sunt ca o umbra ce-i urmareste gesturile apatice. Fiecare gest absent imi provoaca in suflet furtuni. Am inceput sa plang din orice. Plang cand vine acasa, plang cand pleaca. Il provoc la discutii obositoare si lungi. El ofteaza si ma ocoleste. E transformat si nu stiu de ce. Am inceput sa caut semne de infidelitate. Fiecare miros suspect de pe hainele lui imi provoaca depresii. Fiecare ora prelungita la birou e tratata cu antidepresive. Nici nu mai am puterea sa ma cert pentru cuvintele lui total lipsite de romantism si profunzime. Ii arat filme care trateaza subiectiv si anost scene de viata casnica: casnicie (fara sex), amante, lipsa de comunicare, divorturi. Poate asa intelege prin ce trec. Am inceput sa le urasc pe toate colegele lui de birou. Imi imaginez scene in care el le iubeste si le complimenteaza, in care fac sex nebun pe masa de la birou.

Simt ca imi pierd mintile. Cuvintele lui par mincini. Il urmaresc cu masina seara avida de un raspuns dramatic. La sfarsitul urmaririi, sunt sigura ca a fost doar norocul lui de a nu fi prins. Am renuntat la hainele sexy. Ma fac sa ma simt cel putin vulgara. Nu as vrea sa fiu ca ea. Ea sigur are haine sexy si parul lung si stralucitor. Nu stiu cine e dar o sa descopar. Azi, maine, intr-o zi o sa descopar. Apoi o sa-i dau un ultimatum: ori eu, ori ea. Sau poate o sa-l iert. Sau nu mai stiu…

Visez la o iubire mare. Nu ca a mea. Cu un barbat fascinant, care sa fie flamand dupa mine. Sa ma devoreze in fiecare colt al casei. Care sa ma asculte, sa ma inteleaga, sa-mi aduca flori. Sa ma iubeasca. Sa nu ma minta. Sa nu taca. Sa-mi vorbeasca, sa ma tina in brate noaptea. Asa, ca in filmul acela pe care l-am vazut singura ieri. Incep sa regret ca m-am casatorit. Poate asta e problema? Poate nu ma mai vrea pentru ca sunt sotia lui si e de ajuns. Ma urasc! Ma urasc din tot sufletul meu. Il urasc si pe el ca m-a facut sa ajung in halul asta. Maine divortez. Maine imi fac curaj si termin totul.

Simt ca ar fi mai bine fara mine. Relatia mea e distrusa cu totul. Nu mai am ce face. Nu am mai facut dragoste de cateva luni. Nici nu vreau sa mai incerc. Ma simt urata si inutila. Parca s-ar impiedica de mine prin casa. Sexul mi e pare deja scarbos. Mi-e rau numai cand ma gandesc. Nu mai am rabdare cu nimic. Prietenele spun ca sunt o epava. Una dintre ele mi-a dat o carte: „O casnicie fericita in 10 pasi”. Am citit-o pe ascuns in baie. Am incercat cateva sfaturi dar nu merge. Ieri am ars friptura si el m-a privit acuzator. Sunt sigura ca se gandeste ca sunt anti-talent la orice. Sigur nu ma mai suporta. Am aruncat friptura la gunoi si am plans toata seara. Nici macar nu a venit sa ma aline.

Poate daca as lua intreg flaconul cu antidepresive pe care mi le-a prescris doctorul, as termina cu toata tristetea. El ma ameninta cu divortul. Zice ca se simte ca un calau. A plans. Lacrimile lui de crocodil nu m-au impresionat. Sigur o doreste pe cealalta. Sau poate vrea sa fie liber sa se culce cu orice femeie vrea el. Nu vreau sa ma paraseasca. Si daca o face vreau sa ma aiba pe constiinta. Gata, m-am hotarat. Maine ma sinucid.

M-am trezit la spital. El era langa mine. Ma privea intr-un fel ciudat. Mi-a spus ca nu intelege. Probabil ii pare rau ca n-am murit. Acum nu mai poate merge la alta. Trebuie sa aiba grija de mine. Doua saptamani nu mi-a vorbit, dar s-a comportat acceptabil. Intr-o seara mi-a pregatit cina. A fost frumos. Dupa cina am plans. Sigur o face din mila. M-am culcat singura in cealalta camera dupa ce i-am spus ca imi pare rau ca n-am murit atunci. El a trantit usa la dormitor.

Au trecut cinci ani de la nunta noastra. Mergem la o petrecere deseara. Toata ziua mi-am petrecut-o la coafor, la manichiura, prin librarii. Am ajuns acasa relaxata. Am facut o baie fierbine, inmiresmata.

….

Ma uit in oglinda. Sunt mai frumoasa ca niciodata. De cand nu mai observasem asta? De cand nu mai observasem ca am oglinzi in casa? Imi tratez fiecare particica din corp cu crema ca si cum ar fi ultima oara cand ma ating. Petrec clipe lungi bucurandu-ma de mine. Imi vin in cap intrebari si vinovatii la care nu le gasesc raspunsul. Sunt tot eu, asa cum eram si atunci. Poate mai matura si mai fina. Intr-adevar mai interesanta.

….

Iata-ma aici, in fata paginei albe din jurnal cu toate gandurile mele, ideile mele, felul meu de-a fi, entuziasmul, fericirea de-a fi eu insami. Imi pare rau pentru toate clipele in care m-am uitat doar la el si am omis sa ma uit si la mine. Imi pare rau pentru toate momentele in care muream fascinata in bratele lui, fara sa ma fascineze persoana mea. Toate lucrurile pe care nu le-am terminat doar ca sa imi cumpar lenjerie sexy, manichiura rosie ca focul, piele masata cu uleiuri fine,  care nu a fost nicioadata apreciate asa cum mi-as fi dorit. Toate serile fara el in care ma mutilam sufleteste, defecta, incompleta, singura de mine, blocata, nefericita si frustrata. Toate toanele lui care reprezentau tragedii in sufletul meu. Toate cuvintele lui de o mie de ori mai importante decat ale mele. Toate nevoile si dorintele lui, mult mai reale, mai iminente si mai dorinice de a fi realizate decat ale mele. Imi pare rau…

Importanta mea ca fiinta ma copleseste. Incep sa plang cu lacrimi calde si elibertoare. Stiu cine sunt eu, stiu cine e el. Suntem noi, si mai ales eu pierduta de mine. Zambesc la ideea ca voi ramane cu mine pentru toata viata, ca o sa descopar treptat, asa cum faceam si cu el. Ca o sa ma indragostesc ca o adolescenta visatoare de tot ceea ce inseamna EU. Mi-e atat de drag de mine incat multumesc cerului ca au trecut ani de ignoranta din partea a celui ce-l credeam demn de iubirea mea pentru ca sa incep, in final sa ma iubesc. Nu mai plang, rad de fericire, rad de mine, rade si vocea mea interioara, mandra ca s-a facut auzita si apreciata.

Ma vede razand. E confuz. Ma priveste suspicios si usor iritat. Probabil crede c-am innebunit. Dar cui ii pasa? Dansez haotic prin casa murmurand melodii fara sens, ca si cum el n-ar exista. El incepe sa rada. Ma ia in brate si ma saruta.

„De cand esti tu atat de vesela?”, ma intreaba el.

„De cand m-am cunoscut pe mine”, ii raspund.

Imi ia fata intre maini, cufundandu-se adanc in ochii mei. Ma priveste ca pe o noua cucerire, una care merita toata atentia lui. Ma saruta, lung,  apasat, senzual. Apoi imi spune:

„Te iubesc”

„Ce coincidenta”, ii raspund, „Si eu ma iubesc”.

 

Dependenta, orice origine si fel ar avea, nu este buna. Nu este buna si cu asta basta. Dependenta, inseamna mai presus decat orice, pierdearea individualitatii, a personalitatii, abandon si uitare de sine. In relatii, femeia dependenta este cea mai periculoasa si nu neaparat pentru barbati, ci in principal pentru ea insasi. Femeia incadrata in aceasta categoria vrea sa fie tatuajul permanent al barbatului din viata ei. Sa stea agatata de barbatul ei ca iedera de zid, ca scamele acelea ingrozitoare pe care nu reusesti sa le dai jos de pe haina. Este autodestructiva si cu personalitatea fluctuanta in functie de barbatul care este in viata ei. Isi asuma cu toata responsabilitatea si seriozitatea calitatile si defectele partenerului, devenind usor o imitatie nereusita a acestuia. Este enervant de tandra si nu ar face nimic sa te supere, sa te faca sa pleci.

Dependenta ei nu se manifesta doar in planul sentimental, ci si in cel social. Daca esti prietana ei, atunci DOAR tu esti prietena ei si iti va repeta acest lucru zilnic, iar orice activitate pe care o vei intreprinde fara prezenta ei este cea mai mai jignire deoarece considera ca prietenia ii confera dreptul de a avea un deplin control asupra vietii tale. Te va imita in toate domeniile vietii tale: daca esti o ambitioasa, va deveni si ea subit, daca esti bruneta, se va vopsi si ea asa, daca iti plac iepurasii, vor deveni animalele ei preferate. In secret, va fi mereu indragostita de iubitul tau, pentru ca si tu esti. Il va considera un dobitoc doar atunci cand si tu il vei considera asa.

Prietenia cu o femeie dependenta este flatanta la inceput. Cand vorbesti te soarbe din priviri, este de acord cu tot ceea ce spui tu, te simti idolul vietii si te admira ata de mult incat mai ca-ti vine sa-i dai un autograf la finalul intalnirii ca sa o faci fericita. Apoi totul se transforma intr-o mare drama. Niciodata nu-i acorzi suficient timp, nu o iubesti destul, nu-I spui destul de des asta si daca tot ii spui intr-un final ca o iubesti ca sa scapi de gura ei, te va intreba suspicioasa: “Ma iubesti? Cat de mult?” Dupa dramele zilnice, va incepe sa te imite. Dar nu asa oricum. Va folosi cuvintele pe care le folosesti tu, expresiile tale, privirea ta, bancurile tale, stilul tau, orice ea nu are si ar vrea sa aiba. O sa ai un “mini-me” atasat de tine de care nu vei mai putea sa scapi in vecii vecilor, amin. Asta in cazul in care nu va interveni un barbat, atunci ai scapat de ea. Te va incerca un sentiment de bucurie ca ai scapat dar si de mila la adresa “saracului” care nu stie in ce s-a bagat.

Toata dependenta pe care ai simtit-o cu varf si indesat pe umerii tai se va muta pe umerii bietului barbat. Initial, flatat si el de atentia care i se acorda, el se va simti printul universului si zeul zeilor. Oglinda din ochii ei il vor arata cel mai frumos, cel mai destept si cel mai cel. Apoi, cum este si normal, comedia devine drama pe nesimtite. Il va suna in cele mai nepotrivite momente, ii va cere sa-i spuna si sa-i reconfirme la fiecare minut ca este iubita si apreciata. Nu va putea face nimic de una singura fara acordul lui. Isi va neglija toti prietenii, toate micile placeri pe care le avea inainte sa apara el, doar ca sa petreaca mai mult timp cu iubi. Daca nu este cu el, se gandeste cu siguranta la el, daca este cu el, tot la el se gandeste si la cata dragoste simte el pentru ea in acel moment. Este ca si fumatorul care in timp ce fumeaza isi mai aprinde o tigara.

Femeia dependenta vorbeste cel mai frumos si mai poetic despre dragoste, pentru in numele iubirii, este indreptatita sa suporte orice.  Nu te va intelege niciodada de ce ti-ai parasit partenerul, “pentru ceva atat de mic” desi in sinea ei stimeaza orice curaj al vre-unei semene se a-si lua viata in piept. Isi va implora barbatul de la inceput sa aiba grija de sentimentele ei, de fericirea ei si de ea. De multe ori trece prin toate durerile si prin toate rahaturile unei relatii viermanoase, peste comportamente marlanesti din partea partenerului fara sa-si puna vreodata problema ca lucrurile s-ar putea petrece si altfel.

Dupa debutul flatant al unei relatii cu o asemenea femeie, barbatul isi pierde usor, usor interesul. Este puternic  ajutat de perna afectiva cu care ea il sufoca zilnic. Realizeaza relativ repede ca poarta in spinare toata fericirea ei, ca este vinovat de fiecare lacrima a ei, ca nu va putea nici daca ar fi zeul din ochii ei sa o faca vreodata fericita. In plus, nici macar nu se va mai simti barbat, nu va mai lupta, pentru ca oricum ce rost are sa alergi dupa o caprioara care s-a predata inca de la inceput si care se baga singura si nesilita de nimeni in gura lui. Fara joc, fara lupta, fara distractie, barbatul traieste zi de zi drama unei femei care nu se are pe ea, care nu se iubeste, care nu se place.

Primul lucru pe care o femeie dependenta il pierde intr-o relatie este respectul partenerului pentru ea (respectul pentru ea insasi nici macar nu exista). Barbatul va incepe sa o jigneasca, sa o compare cu altele, sa nu-i mai acorda niciun fel de atentie, sa o insele in cel mai evident mod, sa o loveasca, sa o evite. Ea va suferi direct proportional cu acest comportament, dar nu va renunta la relatie chiar si in conditiile in care barbatul de langa ea o va folosi doar ca back-up sexual, in lipsa de alte caprioare mai “alergatoare”. Pusa in situatia unei despartiri, el va auzi cu siguranta intrebarile: “de ce nu ma mai iubesti?”, “cu ce am gresit?” sau strigatul ei disperat cand aceasta va iesi pe usa: “nu ma parasiiii!”

Dependenta vine din slabul respect pe care-l avem pentru noi. Din necunoastere, din lipsa interesului fata de propria noastra persoana, din dorinta de a ne gasi pe cineva care sa ne faca complete, nu sa ne completeze, ma repet, ci care sa ne faca complete. Fara un barbat, practic nu avem nicun scop, nu existam, suntem doar niste calculatoare in stand-by care asteapta sa fie folosite. Nu stim cat si ce valoram fara o oglinda masculina, indiferent care ar fi calitatile aceleia. Dependenta ne blocheaza simturile, ne amana trairea vietii, ne spulbera personalitatea si dorinta de a trai frumos. Este dusmanul cel mai prevers care, initial, e complicele tau iar apoi se intoarce impotriva ta, aratandu-te cu degetul si dezvaluindu-ti toate slabiciunile, te loveste sub centura apoi te ridica doar ca sa te loveasca din nou.

Dependenta ne stie toate slabiciunile si se foloseste cu sete de acestea. Cu cat ai o parere mai proasta despre tine, cu cat te subestimezi si te desconsideri mai mult, cu atat dependenta te va lovi mai tare. Orice gand negativ la adresa ta, de genul “nu sunt buna de nimic”, “nu ma duce capul”, “sunt urata”, “sunt proasta”, “o sa raman fata mare”, ‘nu pot”, “nu stiu” etc doar ii pregateste calea dependentei sa intre la tine-n suflet. Problema este ca iti va tari dupa ea in casa pe cel mai prost barbat din curtea scolii care nu va face decat sa mai puna o caramida la casa neincrederii tale. Nu ma refer la “casa de piatra”, bineinteles.

Nesiguranta, frica de fi si de a ramane singura, neincrederea in sine, necunosterea propriilor puteri calitati si valori, te face slaba. Dar si aberatiile sociale si familiale care iti sunt inserate in creier de la nastere, cum ca trebuie sa te casatoresti si asta cat mai repede, altfel esti o ratata social sau emotional, au si ele cuvantul lor in tot procesul acesta autodestructiv de dependenta. In cazul in care te consideri sau esti o femeie realizata profesional si personal, ti se va spune ca nu valorezi nimic fara un barbat langa tine.

Desigur, caracteristicile prezentate mai sus sunt exacerbate. Poate nicio femeie nu a trecut chiar prin toate atributele exprimate de mine. Dar cu siguranta, toate ne-am ragasit la un moment dat in caracterizarea de mai sus. Si chiar daca suntem femei in toata firea si in toate mintile, am alunecat uneori in groapa dependentei afective.

Poezie cu miros de frezie

Posted: Februarie 18, 2010 in Lola's heart
Etichete:, , , , ,

Poezia aceasta pe care am gasit-o din intamplare, navigand plictisita pe blog-urile semenilor, mi-a inundat in inima si in minte un mix de arome sentimentale. Nu m-am putut abtine sa nu o postez. Iata poezia cu miros de frezie:

In chip de raspuns

Nu mi te da chiar toata, nu-mi abdica în brate
Nu vreau capitulare fara conditii
Pentru unul ca mine, o mica potaie, un berbant de duzina
Cadoul cel mai de pret ar fi sa te merit
Imbie-ma s-alerg dupa tine, sa-ti adulmec pasii prin iarba
Sa te gasesc fara busola, sextant sau compas
Mai fa-te ca uiti sa raspunzi când te sun,
Setea de tine ma tine viu, n-o stinge de tot
Cu dragostea ta ma hranesc, dar tine-mi treaz apetitul
Sa nu-mi fie niciodata de-ajuns
Fii luna, sa-ti fiu soare, sau invers, cum poftesti
Sa-ti cer randevuuri galante
Improbabile eclipse, dar lungi si fecunde
Fii muza mea razgâiata,
Si lasa-ma sa aflu singur unde sa ta gâdil
Si cum sa te invoc
Himera mea cu mici capricii poznase
Pune-ma pe jar si zgândare-mi orgoliul
Fa-ma gelos pe efebi imaginari si zei clandestini
Si pune-mi coroana de print
Ai nesigurantelor plutitoare
Ascunde-te-n amurguri de melancolie blânda
Joaca-te cu mine de-a v-ati ascunselea
Cu masti de carnaval venetian
Dar lasa-mi totusi înainte un mic biletel scris de mâna
Daca ma cauti, ma gasesti în cutare loc
Nu de alta, dar iubirea e oarba

Am ajuns la varsta in care imi asum cu incredere ceea ce sunt, ceea ce fac, ceea ce zic. N-am nevoie de o alta persoana  in care sa-mi oglindesc personalitatea. Poti sa ma iubesti in zborul meu sau sa ma uiti. Nu-mi gasesc scuze pentru faptele mele. Traiesc acum, iubesc pasional atata timp cat ochii tai se uita „in acel fel” la mine. Cand privirea ta cauta alte zari, ma retrag fara remuscari, fara nopti cu lacrimi reci.

Nu ai cum sa nu ma vezi, sunt eu ceea care iti zambeste cand te astepti cel mai putin. Ma reconfigurez ca vantul si nu ai cum sa te saturi de mine. Sunt imprevizibila ca vremea, impulsiva ca o artista. Ma cert doar cu mine in serile in care constiinta ma incarca cu povesti din trecut. Nu o sa te critic niciodata, dar nu ma pot abtine cand e vorba de mine. Nu o sa-ti cer niciodata nimic, tot ce vei face va fi din voia ta, si te asigur ca vei dori sa ma faci dependenta de „atentiile” tale. Pot sa te ignor o zi intreaga, iar seara sa-ti intru in suflet si in minte mai ceva ca o vorba buna spusa intr-un moment rau.

Sunt perversa pana-n maduva oaselor dar pot sa te strang in brate ca o mama atunci cand ai nevoie intr-adevar de o alinare. Stiu sa gatesc dar mi-ar face mai mare placere sa curat dupa tine bucataria. Cand scriu sau pictez, nu mai existi decat intre randurile pe care le astern pe hartie  sau in culorile pe care le plimb lenesa pe panza alba.

Ma bucur ca un copil de orice si bat din palme atunci cand incepe serialul preferat, cand mi se promite ceva mult dorit, cand imi cumpar ceva ce visam de prea mult timp. Nu o sa ma plictisesc aproape nicioadata singura acasa. Intr-o lume atat de „socia(bi)la” cu greu gasesti momente in care sa te asculti, sa te intelegi, sa te iubesti.

Un prieten sicer si bun se gaseste greu de ceea o sa-ti iti dau cele mai drastice sfaturi, cele mai feministe si greu de infaptuit. Nu te menajez atunci cand sunt sigura ca am dreptate. Stiu sigur ca-mi vei multumi mai tarziu. Nu te las sa-ti pierzi respectul de sine si o sa-ti umplu valiza sufleteasca cu complimente sincere si cu atentie. O sa stau cu tine intotdeauna cand ti-e rau sau cand, in singurateatea unei decizii, incerci sa te sabotezi. Dar asta astept si de la tine. Si reactionez urat si brutal cand dai semne de slabiciune prieteneasca. Uneori uit ca esti si tu om, dar ma bucur ca stiu sa-mi cer iertare pentru aceasta amnezie.

Iubitul tau nu o sa ma placa niciodata pentru ca sunt mai efervescenta decat sampania si mai evidenta decat un girofar. Dar ceea ce nu stie el e ca intotdeauana vei fi in siguranta cu mine. Si daca nu ai facut greseli in momente de slabiciune si oftica, asta a fost doar datorita mine, pentru ca i-am tinut partea iubitului tau.

Asta sunt EU, in doar cateva cuvinte si nu cunosc o cale mai buna de a fi decat arta de a trai aici si acum, fara amanare, fara temeri, cu incredere nebuna.

Acest post este rezultatul discutiei purtate ieri seara, dupa funny karaoke night,  cu cele doua prietene ale mele Mada si Alexandra (Solomon, vezi blogroll). Tema discutiei a fost baietii frumosi vs baietii urati si a avut ca intriga opinia mea conform careia „barbatii urati sunt preferatii mei”. Le-am explicat si lor ceea ce va voi demonstra pe larg  in cele ce urmeaza.

Conform experientei mele si a altora din jurul meu, se pare, ca in general barbatii frumosi nu au nimic de oferit decat pe ei insisi. Sunt atat de absorbiti de aspectul lor incat simpla lor prezenta ar trebui sa fie suficienta pentru oricine. Narcisisti si egocentristi, le poti castiga inima (cel putin pentru un timp) alimentandu-le cu complimente ego-ul urias in care se scalda. Spune-le ca sunt frumosi, arata bine,  ca miros bine si se imbraca extraordinar si sunt ai tai, cel putin pana nu vine alta care sa le spuna acelasi lucru.

Ofera-le cadouri scumpe pe masura aspectului lor si nu te feri in niciun caz de abonamente la sala, creme, parfumuri si oglinzi . Cu cat sunt mai de marca, cu atat mai bine. Never, ever sa nu indraznesti sa le cumperi vreo carte sau sa-i inviti la vre-un film profund, ca nu ti-o vor ierta niciodata. Locul perfect de facut dragoste: oriunde exista o oglinda in care sa-si oglindeasca muschii. In momentele cele mai intime, exista mari sanse sa se autocomplimenteze cu „Ohh, ce bun sunt!”, „Ahhh, cum imi arat muschii in oglinda” etc etc. Deci accepta  faptul ca esti un fel de varianta mai draguta a unor manere.  In timpul unei pseudo-relatii sa nu te miri daca iti dispare sau se termina crema de noapte, lacul incolor de unghii, anticearcanul si fondul de ten.

In general, o sa vezi aceste specimene acompaniate de femei mediocre din punct de vedere estetic care sa nu le stirbeasca din aura de frumusete pe care o poseda. Nu au aprope niciun fel de talent (decat acela de a-si asorta hainele si de a gasi cele mai tari magazine de fitze), nu prea au opinii decat despre ei insisi, nu ii intereseaza arta, cultura si literatura decat daca toate acestea „vorbesc” si il descriu pe el. Nu ar face niciodata un gest dragut pentru tine pentru ca, oricum, ei sunt mult mai importanti si ei sunt cei care ar trebui sa primeasca atentii, atata timp cat iti fac onoarea sa fie cu tine. Daca esti pregatita sufleteste sa auzi monologuri narcisiste despre propiul lor aspect si propria persoana, atunci incerca-ti norocul.  Dar fii atenta, niciodata nu se vor multumi cu o singura femeie, cu cat sunt mai multe care sa-i gadile parfumat ego-ul, cu atat mai bine. E atat de frumos incat ar fi pacat sa nu se bucure mai multe de el. Plus ca oricand va incerca sa cucereasca femeia care ii da cea mai putina importanta, afisand la inceput o varianta demo de comportament care in mod clar va disparea din momentul in care-l vei privi ca pe zeul vietii tale. Are sange de vedeta de cinema si mare rock star si va sti sa joace exact rolul perfect pentru a te seduce. In final, in  afara de o mutra dragutza, un pachetel de 6 bucati pe abdomen si invidia prietenelor,  nu vei avea prea multe castiguri intr-o astfel de relatie.

Pe de celalata parte barbatii urati (mai mult sau mai putin). Declar fara niciun fel de jena si fara obraji rosii si picioare scurte de la minciuna, ca ma fascineaza si ma atrag intr-un mod incontrolabil barbatii urati. Sunt cele mai fascinante exemplare ale rasei masculine.

Sunt destepti, poti sa escaladezi fara probleme cu ei inaltimi filosifice, pentru ca au antrenament intelectual, au un simt al umorului foarte bine dezvoltat, te fac sa razi de sa te-mprastii, te complimenteaza si te fac sa te simti cea mai frumoasa femeie din lume. Ii recunosti usor dupa autoironia vadit afisata, umorul fin si privirea inteligenta, aspectul voit- dezordonat, conversatiile spumoase si destepte. Stiu sa daruiasca de la o floare din parc pana la un frumos inel de logodna si…. sunt incredibili de buni in pat : P.

Au o fantezie sexuala debordanta si te fac sa te urci pe pereti de placere, da! pe TINE nu pe EI insisi, plus ca ai scapat de dormitoare cu oglinzi si cu toate luminile aprinse, desi nu sunt foarte sigura ca veti sta foarte mult prin dormitor, avand in vedere ca sunt atatea locuri incitante in afara lui. In  general au si ei o varianta demo pe care ti-o prezinta, dar de cele mai multe ori o mentin pana la adanci batraneti. Toate acestea pentru a suplini aspectul estetic. Este foarte probabil sa te trezesti cu cafeaua la pat dimineatza si cu un trandafir si vei pleca la serviciu fara frica ca vor dobori femeile pe el ca in reclama de la Axe.

Axe

Da, stiu, exista si varianta de mijloc unde cele doua specimene se intreptarund si odata cu ele si calitatile si defectele fiecareia. Si, da stiu, exista intotdeauna exceptiile care intaresc regula, dar sunt putine si in general insurate, gay sau „ciudate”.

Astept si parerile voastre. Vorba mea: Ce spun eu nu-i lege!