Posts Tagged ‘fericire’

„De treaba” este ca si americanul „nice”,  adica un fel de apa plata nici rece nici calda. De cate ori nu am auzit zicandu-se de catre cineva ca o anume persoana este „de treaba”. Este ca si  clisesisticul raspuns „bine” la clasica si fascinanta intrebare „ce faci?”. Un fel de –  nici macar nu ma obosesc sa dezvolt propozitia – . Cand spui despre cineva ca este „de treaba” este clar ca acea persoana nu  te-a impresionat mai tare ca si apa plata bauta mai devreme. Iti tine de sete dar nici nu-ti ofera vreo placere extraordinara.

Persoanele de treaba sunt in general oameni corecti. Atat de corecti incat nici nu e nevoie sa-ti bati capul incercand sa le gasesti defecte. Se trezesc la timp, nu intarzie la munca, saluta pe toata lumea, nu se impiedeca pe strada, nu danseaza haotic, le place muzica (foarte) melodioasa, sunt mereu de acord cu tine, nu-si dau „aere” dimineata, nu injura si chiar daca ar injura trebuie sa fie motivul corect, nu scapa lucruri din mana, nu iubesc mistuitor, nu ameninta, nu comenteaza, intotdeauna te inteleg, nu sunt deprimati dar nici in culmea fericiri, nu te fac de ras,  nu poarta lenjerie deocheata, nu fac sex in public pentru ca nu e „nice” si nici nu dispun de bice, catuse si latex in noptiera. In schimb mereu ii inteleg pe cei care sunt ca ei, pentru ca, firesc, sunt de treaba.

Asta ca si privire generala. Eu m-as referi azi la femei. Ca deh, despre noi se scriu carti, se fac filme si se compun poezii, de ce nu s-ar scrie si pe blog despre dansele?

Eu in trecut am vrut sa fiu fata „de treaba”, lumea sa ma ignore dar si sa ma placa in acelasi timp (imposibil de realizat, stiu…dar aveam 15 ani cand imi doream asta si sufeream de complexele adolescentei) si atat de mult m-am preocupat de acest lucru incat intr-un final devenisem corecta. Lucru care m-a tinut maxim 3 zile, ca orice minune. Problema nu e aceasta, ci, ca aveam impresia, in nestiinta mea, ca barbatii isi doresc langa ei o femeie nice, de treaba, corecta. Lucru care nu rezona deloc cu personajele feminine din cartile pe care le citeam (si inca le citesc) en-gros in tinerete. De ce oare?

Iata ce am descoperit eu din propria-mi si umila experienta. Memoria este cel mai fantastic filtru al experientelor noastre. Fie ne amintim cu bucurie despre momente care ne-au taiat pozitiv rasuflarea, fie de cele care inca ne ingrozesc sau ne provoaca cosmaruri noaptea cand strangem ursuletul in brate. Despre fiecare din aceste doua lucruri antonime povestim cu voluptate. Pentru ca sunt de povestit, nu? Celelalte momente, cele corecte, se pierd in negura uitarii caftite fiind la intrarea in sertarasele creierului de stimabila Memorie.

La fel este si cu oamenii. Niciodata nu ne vom aminti despre un om care s-a comportat corect (cu sau pe langa noi) decat daca a facut lucrul asta intr-un mod exacerbat. In schimb inca ni se umfla vena pe tampla cand ne amintim de cineva care ne-a injurat, ne-a luat locul in autobuz, ne-a luat-o inainte la semafor (ahh da, in Leon-ul ala portocaliu cu numere de inmatriculare obscene, nenorocitul!) sau cineva care ne-a tratat ingrozitor de bine, ne-a cedat locul in autobus in timp ce ne povestea cu talent un banc bun pe care, culmea, nici macar nu-l mai auzisem, acela care canta cu castile in urechi in metrou fara sa tina cont de oamenii care radeau infundati in spatele lui, acea fata cu parul roz si rochia verde pe care i-o ridica vantul, tipa aceea care si-a pocnit pritenul peste cap ca se uita dupa fata cu parul roz, nenea acela desprins (parca) din epoca comunista care inca il adora pe Ceausescu si mai, ma,i te face sa-l doresti si tu innapoi sa faca ordine in tara asta de merde, desi tu abia daca impuscai 5 anisori de viata la Revolutie. Acesti oameni, prin personalitatea si comportamentul lor sunt primii poftiti in sertarasele Memoriei. Simplu de ghicit de ce.

Cand aud despre cineva ca este „de treaba” imi pare nespus de rau pestru persoana in cauza. Sincer. Mi-e chiar mila. Mila din aceea dureroasa. Este clar ca nu a facut nimic, sau nu reprezinta nimic care sa-l faca pe cel de langa ea sa aiba ceva in plus de spus decat acest apelativ chinuitor „de treaba”. Daca inainte consideram aceasta caracteristica ca fiind o stimabila calitate, acum mi se pare cel mai pervers defect. De ce pervers? Pentru ca desi te aseaza pe un scaun dotat cu centura, de fapt chiar aceasta centura pe care o apreciezi devine inamica ta, te inchisteaza, te face anonima, vag iubita sau dorita (atat de vag incat uenori lumea uita sa te invite la petreceri, desi esti super de treaba – alta aberatie de caracterizare a unei persoane- si acum le pare vag rau, dar oricum tu o sa-i ierti pentru ca asa esti tu, de treaba), niciodata urat sau contestat, niciodata dorit cu ardoare.

O femeie de treaba nu provoaca vise umede, ci poate doar dorinta unei oaze de liniste din care iti doresti permanent sa evadezi. Nu se vor scrie carti despre ea, nu se vor compune cantece, nu va primi o palma obraznica peste fund, nu i se va povesti despre fanteziile nebune, nu va fi adorata si nicidecum urata (ura din categoria „te urasc dar te-as iubi o data”). Femeia de treaba trece corect, nezgomotos si nedureros prina viata, patul si sufletul unui barbat. Ce am mai observat? Faptul ca femeia de „treaba” nu este ingenioasa, creativa si obraznica. Nici macar in bucatarie. De ce? pentru ca ii e frioca sa nu fie contestata, sa nu faca barbatul „bleah” cand gusta supa sau isi desface sutienul lasciv.

Asadar fugiti! Fugiti de acest scaun confortabil! Iubiti fara menajamente, urati daca asa simtiti, ridicati capul pe strada chiar daca tocmai v-ati patat rochia alba cu latte-ul to go sau v-ati impiedicat in tocuri si v-ati julit genunchii. Urlati la un film de groaza, radeti la o gluma buna ca si cum ar prima si ultima gluma pe care ati auzit-o, ciupiti-va barbatul de fund in public, imbracati-va in latex, sarutati sincer si senzual o femeie daca asta va doriti, faceti-va parul roz, impiedecati-va fara rusine dupa sanatosul pricipiu al palcintei lipite de asfalt, apoi radeti cu pofta, ridicati-va de la masa daca nu va convine tratamentul chelnerului sau mancarea oribila si scumpa, spuenti NU si OH DA, VREAU! Vorbiti cu voce tare, spuneti ce nu va place, argumetati cum stiti mai bine, luptati-va pentru fericirea voastra si fiti egosiste, adica  fiti memorabile!

Spontaneitatea este un lux mai mare ca diamantele, in schimb se gaseste in voi, imbracati-va cu ea si etalati-va pe strada, acasa, in pat, in bucatarie. Bateti-va cu mancare exact dupa ce ati facut curat luna in toata casa, aruncati cu floricele in iubit la cinema si apoi dati vina pe vecinul de langa, incepeti o partida de sex cu iubitul exact in momentul in care vorbeste la telefon afaceri, suflati-i vecinei de pe plaja raspunsul la rebus, pierdeti-va pe drum (cu tot cu GPS) si savurati noua priveliste, apoi laudati-va ca ezxact asta ati vrut: sa incercati o noua ruta,  cumparati-va un buchet mare de flori si evitati sa-i explicati iubitului de unde il aveti, explicati-i domnului care vine flori prin restaurante si cluburi ca sunteti alergica la flori, argumentati , faceti pe cineva sa rada din tot sufletul fara sa-l gadilati, folositi autoironia, bucurati-va de soare intr-o zi caniculara, bucurati-va de ploaie intr-o zi ploioasa. Cereti-va drepturile, certati daca e nevoie, imbuftanti-va daca ceva chiar nu va convine, certati-va daca asa va puteti refula, hraniti catelul din strada, spuneti-i unui strain ca are spanac intre dinti pentru a-l scuti de o zi intrega de penibilitate, cantati sub dus, faceti orice va face sa traiti.

Fiti acea femeie dupa care chiar si dupa 30 de ani de la terminarea relatiei, barbatul sa ofteze indelung la un pahar de vin intre prieteni „O mai stiti mai pe X, nebuna aia, cu aia trebuia eu sa ma insor mah, cu aia!”

Cele mai faine si mai (auto)satisfacatoare apletaive pe care le-am primit vreodata au fost ca „sunt cu capul”sau „cu vaca”sau „crazy biatch”, sau „cine, nebuna aia?”, sau „haotica”, sau „nu esti normala, fathaa!”, sau „ïmpiedicata”, „rea”, „äcritura”, „dulceata”, „perversa”, „altfel”. Ma rog, unele nu au fost spune cu scopul de a fi laudata, chiar contrariul, in schimb sunt sigura ca intr-un fel sau altul sunt memorabila. Daca cumva, vreodata auziti pe cineva ca va spune sau povesteste despre voi cum ca sunteti ” de treaba” plesniti-l. De aici incepe memorabilitatea!

Hi, hi…nu va asteptati la poza asta, nu? Stiu, sunt cu capul. 😉

Ea:”Mai stii, iubitul meu? Cand cautam colturi obscure de strazi flamanzi de intimitate si senzualitate?”

El:”Maine ma duc sa platesc factura la gaz si sa fac cumparaturile. Ai nevoie de ceva?”

 

Nu sunt o femeie care se lasa usor. I-au trebuit aproape sase luni sa ma convinga sa ies cu el la o cafea. Cand, intr-un final, ne-am intalnit, mirosea a curat si a mosc, era proaspat ras si avea cel mai frumos zambet din lume. Se balbaia si ma lasa fara nicio interventie sa-i spun vrute si nevrute. Imi respira povestirile, jocul seductiei pe care-l faceam molipsita de paharul de vin, zambetul, gesturile…toata fiinta. In momentul acela am gandit ca un barbat care sa stie sa asculte si sa para cel putin implicat si interesat era exact ce-mi lipseste. Multi se grabeau cu complimente ieftine si revandute, imi beau corpul ca pe un shot puternic, fara a-l savura, il aruncau pe gat si apoi se stergeau la gura. Dispaream din viata lor mai repede ca o stea cazatoare. Un vin bun nu poate deveni niciodata tequila.

El e altfel, el ma asculta, ma vede, il intereseaza ce e mai departe de mutricica simpatica si de picioarele lungi. Ii pot spune orice si nu se grabeste sa ma faca sa tac cu un sarut. Nu imi spune ca sunt frumoasa decat ca o revelatie, intr-un moment toatal neadecvat, cand sunt nervoasa sau linistita, prea linistita si cuminte, sau visatoare si autista, sau caciula imi sta aiurea. Niciodata cand ma aranjez sau imi pun rochia cea mai sexy si tocurile cele mai inalte. Atunci se preface ca nu ma vede, ma chinuie cu ironii fine si ma ciupeste de fund ca un golan . Se amuza de nervii mei simpatici si de oftica mea.

„Esti un copil” imi spune. Dar ma trateaza cu aceeasi forta cu care tratezi o femeie-partener: cinstit si sincer. Il surprind privindu-ma adancit in sufletul meu si in oasele mele, ca umezeala rece a unei zi de toamna. Avem o lume a noastra, complet diferita si magica, in care orice e posibil. Si asezati aproape de stele visam ca doi copii asezati in jurul bradului de Craciun. Cand revenim cu picioarele pe pamant, radem jenati de inocenta noastra. Ma gadila cand vorbesc la telefon sau cand scriu, alintat si insingurat de clipa mea personala. Imi marturiseste mereu ca sunt misterul vietii lui si ma cerceteaza cu o curiozitate flamada de a descoperi inca ceva nou.

In momentul in care m-a cerut de sotie, atat de spontan si de personal, am zis Da fara ezitare. Zilele pana la nunta sunt  doar calatorii in al 9-lea cer. Ma intereseaza atat de putin plictistoarele si cliseisticile pregatiri de nunta, incat intr-o lume inventata de mine, rochia mea de mireasa ar fi  o superba rochie neagra, crapata pe picior, verighetele nu ar exista, iar nasii ar fi  doua persoane necunoscute, spontane si nebune ca noi doi. Il vreau doar pe el. Doar cu el exist. Doar el ma completeaza. El este intr-adevar scopul vietii mele.

Nunta a venit alba si pompoasa, cu prea multi invitati pentru doar doua persoane, care ne-a lasat cu o oboseala atat de ranchiuroasa incat am adormit in momentul in care rochia alba a cazut grea pe podeaua camerei nuptiale. Dupa saptamana de miere, viata s-a rasfirat lenesa si previzibila peste sufletele noastre: negocierea platii facturilor, a cumparaturilor, a vizitelor familiale, a curateniei casnice. Suntem totusi fericiti si linistiti.

O simpla dimineata in care-mi trageam lenesa si adormita dresurile negre pe picior si murmuram o melodie ramasa-n minte de la o petrecere recenta. El isi punea cravata uitandu-se absent in oglinda de la baie.  Mi-am incaltat pantofii negrii cu tocuri inalte cu miscari fine si lente, stiind in sinea mea ca el ma priveste ca un voyeurist pervers dupa usa de la baie, asa cum obisnuia sa faca mai demult. Am intors capul si l-am vazut butonand incruntat telefonul. Rusinata de show-ul meu erotic mi-am pus repede haina pe mine, gandindu-ma vinovata ca acum sunt casatorita. Poate gesturile acestea nu mai sunt atat de apreciate si poate ca el…poate ca el totusi are alte probleme sacaitoare. A plecat de langa mine pupandu-ma amical pe obraz. L-am oprit si am incercat sa-l sarut. Mirosea a curat si a mosc. El mi-a spus ca se grabeste si ca este stresat. Ce legatura au acestea cu saruturile mele, pe care le savura mai demult indelung, rabdator si senzual, ca si cum acest lucru ar fi fost cel mai important din lume?

Mi-am aranjat parul si m-am imbracat in cea mai sexy lenjerie. Apoi m-am cuibarit lanaga el in pat, pisicoasa si dulce. El butona telecomanda si casca indelung. Nici nu ma privea. M-a pupat amical pe obraz si s-a culcat rece si absent langa trupul meu fierbinte si abandonat. Oare are pe altcineva? Oare nu ma mai iubeste? Oare ce o sa fac fara iubirea lui? Fara iubirea lui o sa mor. Am plans tacut si mocnit, gandindu-ma la toate atrocitatile relationale. Poate sunt grasa, poate ca am imbatranit, poate ca nu mai e atras de mine. Poate ca nu trebuia sa spun gluma aceea la intalnirea din oras cu prietenii.

Sunt distrusa. Sunt ca o umbra ce-i urmareste gesturile apatice. Fiecare gest absent imi provoaca in suflet furtuni. Am inceput sa plang din orice. Plang cand vine acasa, plang cand pleaca. Il provoc la discutii obositoare si lungi. El ofteaza si ma ocoleste. E transformat si nu stiu de ce. Am inceput sa caut semne de infidelitate. Fiecare miros suspect de pe hainele lui imi provoaca depresii. Fiecare ora prelungita la birou e tratata cu antidepresive. Nici nu mai am puterea sa ma cert pentru cuvintele lui total lipsite de romantism si profunzime. Ii arat filme care trateaza subiectiv si anost scene de viata casnica: casnicie (fara sex), amante, lipsa de comunicare, divorturi. Poate asa intelege prin ce trec. Am inceput sa le urasc pe toate colegele lui de birou. Imi imaginez scene in care el le iubeste si le complimenteaza, in care fac sex nebun pe masa de la birou.

Simt ca imi pierd mintile. Cuvintele lui par mincini. Il urmaresc cu masina seara avida de un raspuns dramatic. La sfarsitul urmaririi, sunt sigura ca a fost doar norocul lui de a nu fi prins. Am renuntat la hainele sexy. Ma fac sa ma simt cel putin vulgara. Nu as vrea sa fiu ca ea. Ea sigur are haine sexy si parul lung si stralucitor. Nu stiu cine e dar o sa descopar. Azi, maine, intr-o zi o sa descopar. Apoi o sa-i dau un ultimatum: ori eu, ori ea. Sau poate o sa-l iert. Sau nu mai stiu…

Visez la o iubire mare. Nu ca a mea. Cu un barbat fascinant, care sa fie flamand dupa mine. Sa ma devoreze in fiecare colt al casei. Care sa ma asculte, sa ma inteleaga, sa-mi aduca flori. Sa ma iubeasca. Sa nu ma minta. Sa nu taca. Sa-mi vorbeasca, sa ma tina in brate noaptea. Asa, ca in filmul acela pe care l-am vazut singura ieri. Incep sa regret ca m-am casatorit. Poate asta e problema? Poate nu ma mai vrea pentru ca sunt sotia lui si e de ajuns. Ma urasc! Ma urasc din tot sufletul meu. Il urasc si pe el ca m-a facut sa ajung in halul asta. Maine divortez. Maine imi fac curaj si termin totul.

Simt ca ar fi mai bine fara mine. Relatia mea e distrusa cu totul. Nu mai am ce face. Nu am mai facut dragoste de cateva luni. Nici nu vreau sa mai incerc. Ma simt urata si inutila. Parca s-ar impiedica de mine prin casa. Sexul mi e pare deja scarbos. Mi-e rau numai cand ma gandesc. Nu mai am rabdare cu nimic. Prietenele spun ca sunt o epava. Una dintre ele mi-a dat o carte: „O casnicie fericita in 10 pasi”. Am citit-o pe ascuns in baie. Am incercat cateva sfaturi dar nu merge. Ieri am ars friptura si el m-a privit acuzator. Sunt sigura ca se gandeste ca sunt anti-talent la orice. Sigur nu ma mai suporta. Am aruncat friptura la gunoi si am plans toata seara. Nici macar nu a venit sa ma aline.

Poate daca as lua intreg flaconul cu antidepresive pe care mi le-a prescris doctorul, as termina cu toata tristetea. El ma ameninta cu divortul. Zice ca se simte ca un calau. A plans. Lacrimile lui de crocodil nu m-au impresionat. Sigur o doreste pe cealalta. Sau poate vrea sa fie liber sa se culce cu orice femeie vrea el. Nu vreau sa ma paraseasca. Si daca o face vreau sa ma aiba pe constiinta. Gata, m-am hotarat. Maine ma sinucid.

M-am trezit la spital. El era langa mine. Ma privea intr-un fel ciudat. Mi-a spus ca nu intelege. Probabil ii pare rau ca n-am murit. Acum nu mai poate merge la alta. Trebuie sa aiba grija de mine. Doua saptamani nu mi-a vorbit, dar s-a comportat acceptabil. Intr-o seara mi-a pregatit cina. A fost frumos. Dupa cina am plans. Sigur o face din mila. M-am culcat singura in cealalta camera dupa ce i-am spus ca imi pare rau ca n-am murit atunci. El a trantit usa la dormitor.

Au trecut cinci ani de la nunta noastra. Mergem la o petrecere deseara. Toata ziua mi-am petrecut-o la coafor, la manichiura, prin librarii. Am ajuns acasa relaxata. Am facut o baie fierbine, inmiresmata.

….

Ma uit in oglinda. Sunt mai frumoasa ca niciodata. De cand nu mai observasem asta? De cand nu mai observasem ca am oglinzi in casa? Imi tratez fiecare particica din corp cu crema ca si cum ar fi ultima oara cand ma ating. Petrec clipe lungi bucurandu-ma de mine. Imi vin in cap intrebari si vinovatii la care nu le gasesc raspunsul. Sunt tot eu, asa cum eram si atunci. Poate mai matura si mai fina. Intr-adevar mai interesanta.

….

Iata-ma aici, in fata paginei albe din jurnal cu toate gandurile mele, ideile mele, felul meu de-a fi, entuziasmul, fericirea de-a fi eu insami. Imi pare rau pentru toate clipele in care m-am uitat doar la el si am omis sa ma uit si la mine. Imi pare rau pentru toate momentele in care muream fascinata in bratele lui, fara sa ma fascineze persoana mea. Toate lucrurile pe care nu le-am terminat doar ca sa imi cumpar lenjerie sexy, manichiura rosie ca focul, piele masata cu uleiuri fine,  care nu a fost nicioadata apreciate asa cum mi-as fi dorit. Toate serile fara el in care ma mutilam sufleteste, defecta, incompleta, singura de mine, blocata, nefericita si frustrata. Toate toanele lui care reprezentau tragedii in sufletul meu. Toate cuvintele lui de o mie de ori mai importante decat ale mele. Toate nevoile si dorintele lui, mult mai reale, mai iminente si mai dorinice de a fi realizate decat ale mele. Imi pare rau…

Importanta mea ca fiinta ma copleseste. Incep sa plang cu lacrimi calde si elibertoare. Stiu cine sunt eu, stiu cine e el. Suntem noi, si mai ales eu pierduta de mine. Zambesc la ideea ca voi ramane cu mine pentru toata viata, ca o sa descopar treptat, asa cum faceam si cu el. Ca o sa ma indragostesc ca o adolescenta visatoare de tot ceea ce inseamna EU. Mi-e atat de drag de mine incat multumesc cerului ca au trecut ani de ignoranta din partea a celui ce-l credeam demn de iubirea mea pentru ca sa incep, in final sa ma iubesc. Nu mai plang, rad de fericire, rad de mine, rade si vocea mea interioara, mandra ca s-a facut auzita si apreciata.

Ma vede razand. E confuz. Ma priveste suspicios si usor iritat. Probabil crede c-am innebunit. Dar cui ii pasa? Dansez haotic prin casa murmurand melodii fara sens, ca si cum el n-ar exista. El incepe sa rada. Ma ia in brate si ma saruta.

„De cand esti tu atat de vesela?”, ma intreaba el.

„De cand m-am cunoscut pe mine”, ii raspund.

Imi ia fata intre maini, cufundandu-se adanc in ochii mei. Ma priveste ca pe o noua cucerire, una care merita toata atentia lui. Ma saruta, lung,  apasat, senzual. Apoi imi spune:

„Te iubesc”

„Ce coincidenta”, ii raspund, „Si eu ma iubesc”.

 

Manifest de gratie:

Gratie voua, dragilor barbati, realizam cat de frumoasa este viata, indiferent de cat de rau ne sta parul, cat de nostalgice si deprimate suntem! Fara voi, viata ar fi pustie, epilatul, parfumul si cremele ar fi inutile, dansul o prostie, iar noaptea ar trona victorioase pe noi pijamalele groase cu ursuleti. Daca nu ati exista voi, discutiile noastre ar fi extrem de limitate, atat de limitate incat, in final, ar straluci prin absenta. Fara voi nu rasare soarele, si daca rasare, o face mai in scarba.

Sunteti mijlocul si scopul fericirii noastre. Cand voi ne faceti un compliment, oricare ar fi motivatia voastra, usile cerului se deschid, iar in noi intra triumfatoare respectul, aprecierea, iubirea de sine si dorinta de a trai. Va multumim ca ne tineti oglinda aproape ca sa ne vedem mereu in ea si sa nu uitam in niciun moment cine suntem. Fara voi, nu stim cat valoram, cum aratam, ce ne dorim si care este rostul nostru. Faceti-va in continuare datoria de a ne asigura fericirea, in fiecare moment moment al existentei voastre sau cand va aduceti aminte, dar faceti-ne fericite. Noi nu stim si chiar daca am invata, suntem sigure ca voi stiti mai bine.

Va rugam si va imploram, sa nu ne parasiti niciodata, si sa straluciti in viata noastra, chiar si putin de tot caci noi, fapturi simple, ne multumim si cu putin. Nu o sa va spunem acest lucru, dar o sa va aratam zi de zi, prin iertare si darurire extrema cat de putine sunt lururile de care avem nevoie. Limitele noastre nu le cunoastem, aratati-ni-le voi! Fericirea noastra nu o cunoastem, aratati-ni-o voi! Scopul nostru nu il stim, aratati-ni-l voi! Nu stim la ce ne foloseste creierul, arati-ne voi!

Va multumim voua, barbatilor, ca dati sens existentei noastre inutile, ca datoria voua am inceput sa apreciem fustele scurte si mulat si siliconul, pentru ca stim ca asta va multumeste. Pentru voi gatim, pentru voi dansam, pentru voi gandim, pentru voi traim.

Slava Cerului ca s-a inventat Barbatul!

Stiti acele zile in care parca nu merge nimic, in care te simti la capatul pamantului, un pamant care se dovedeste a fi foarte patrat si colturos? Zile in care concepte precum optimism, pozitivism samd par niste naluci fara prea multa putere. Ei bine, asa a fost ziua mea de astazi.

Ma gandeam la ultimul meu post si imi doream sa mai am avantul de ma arunca in polemici care nu decid soarta lumii, care nu aduc bani si care nu te fac mai fericit sau mai implinit. Sincer, azi mi-as fi dorit macar o urma de superficialitate. Sunt sigura ca maine va fi mai bine si ca lucru cel mai bun pe ziua de azi e sa beau o cana cu lapte cald, sa fac o baie fierbinte si apoi sa dorm un somn adanc. Pana una alta, incerc sa fac o terapie prin scris, avand in vedere rezultatele uimitoare pe care le-am avut atunci cand doar scrisul ma elibera de toate umbrele.

Daca as fi fost poate putin mai proasta, o duceam mult mai bine. Asadar, ma vad nevoita sa vad cu ochi limpezi prostia din jurul meu, lucrurile care merg pe de-a-ndoaselea, circumstantele neprielnice si tot uratul din lume. Noi romanii, ne-am pierdut libertatea de mult. Suntem sugrumati de griji, de lipsa banilor, de bataia de joc a Statului. Nu ne mai putem bucura de nimic, pentru ca nu avem cu ce. Mintile noastre incerca sa organizeze financiar o suma de bani prea mica pentru a trai decent, suntem mult prea preocupati si absorbiti de ideea unui trai mai bun, ca sa luam lucrurile treptat.

Vrei sa fii liber? Ce inseamna pentru tine libertatea? Faptul ca nu esti in inchisoare? Faptul ca poti afirma orice despre oricine? Faptul ca, teoretic, ai sanse egale cu oricine? Singura ta libertate, e sa visezi. Crede-ma! Iti doresti un apartament pe care sa-l mobilezi dupa gusturile tale, caruia sa-i spui „casa mea” si care sa respire fiinta ta? Iti doresti o masina? Iti doresti sa scoti o carte? Iti doresti sa vezi lumea? Iti doresti sa ai o relatie neatinsa de neajunsurile zilnice? Iti doresti sa iesi cu prietenii fara sa-ti numeri banii din portofel inainte? Iti doresti sa ai un job care sa te satisfaca intelectual dar si financiar? Iti doresti sa faci cumparaturi fara sa te gandesti ca maine vei fi frustrat ca nu ti-ai platit factura la telefon, gazul, internetul, intretinerea? Lucrurile acestea te-ar face liber?

Nu-mi spune ca esti liber indiferent de orice. Nu-mi spune ca poti alege intotdeauna. Serios, „intelectualul” nu mai este la moda. Nu esti mai cool pentru ca citesti si mintea ta e ca o lama ascutita, ca scrii, ca esti categorisit ca fiind inteligent, original si fermecator. Esti obligat sa lupti pentru supravietuire chiar daca dimineata te loveste talentul si vrei sa creezi. Esti obligat sa-ti amani placerile ca sa ai cu ce-ti plati traiul. Esti obligat sa servesti un stat care nu da doi bani pe tine. Esti obligat sa pleci din tara si sa faci ORICE ca sa ai acei bani.

Si atunci, nu-ti amani libertatea de a fi tu, neconditionat de partea financiara si a obligatiilor pe care le ai zilnic. Crede-ma cu cat esti mai evoluat spiritual si intelectual, cu atat vei suferi mai mult. Pentru ca vei asista cu mainile legate cum altii te fura, cum altii, pentru care nu exista concept de constiinta, se bucura de ceea ce tu doar visezi.

Post-ul asta e pentru voi cei care simtiti ca mine: ca libertatea a devenit un moft. Pentru cei, care, la fel ca mine scrieti pe blog, sugrumati de societatea in care tariti, despre suflul vostru sacadat. Pentru cei care se comporta corect, desi nu datoreaza nimanui nimic. Pentru cei care viseaza si creaza, care se zbat sa-si gaseasca libertatea.  Pentru cei care OTV-ul, Becali si specimenele porno ale televiziunii le provoaca doar scarba si oftat. Pentru cei care citesc o carte in parc, care se bucura de o frunza galbena, care apreciaza un suflet bogat, o conversatie de calitate, o polemica, o personalitate valoroasa. Pentru cei care merita.

Va doresc la toti, libertate!

Things that make me happy :)

Posted: Decembrie 15, 2009 in Lola's heart
Etichete:, , , ,

Daca mi-as putea construi viata din imagini si sunete, probabil as naste un nou stil, un nou curent, un nou trend.

Scurt, iata ce ma face fericita:

– pantofii cu toc inalt (sexy, sexy, sexy … pacat ca nu i-am inventat eu:D)

red

– serile de sambata seara

– ciocolata topita-n gura

– mirosul parului dupa baie

– gelurile de dus

– discutiile filosofice si religioase cu mama

– darurile pentru prieteni

– cele 10 (15) minute intre doua „Snooze-uri” dimineata

– melodia preferata la radio

– hainele „motoflene”

– eclerul

– mirosul padurii de la balconul meu

– o comedie dupa o zi prea plina

madagascar-marty-alex-gloria-melman-penguins

– colegii mei

– zgomotul frigiderului, al aspiratorului, al uscatorului de par … cand dorm

– zambetele matinale

– o raza de soare dupa o ploaie sanatoasa

– mirosul dupa o ploaie de vara

– ninsoarea

– o seara linistita cu parintii

– o zi obisnuita de munca

– rasul unui copil

cute cute

– o barfa mica cu prietenele

– ziua mea

– ziua de salariu

– florile de la Ioana (Flower Power)

flowers

– o melodie ce-mi aduce aminte de vremuri indepartate

– o carte buna, ce ma pune pe ganduri

– o seara nebuna in club

DJ

– muzica

– culorile (in special albastru regal si turcoaz)

turquoise

– sarutul adevarat

kiss in Paris

– clipele cu mine insami, cand cad pe ganduri si orele se tranforma in minute

me myself and I

– felul in care gateste mama

– fluturii (mai ales ca accesorii)

butterfly

– somnul ( a treia mare bucurie a vietii :P)

– salata de vinete

– calatoriiile

– sinceritatea

– iubirea

love

– „discutiile” ( a se citi aberatiile) cu colegii

– fanteziile nebune

hot

– zambetul de dupa

– ochii oamenilor

eyes

– bancurile

Suck_And_Blow

– job-ul meu

wedding planning

– job-ul meu

wedding_date_book

– job-ul meu

wedding planner

– faptul ca ma repet si nu-mi pasa

– lacrimile de fericire

– clipele in care ma incarc

alone

– nuntile

bride

– botezurile

– telefonul de 9 si 19

– rosul si rozul pe unghii

– viata mea

– oamenii interesanti

– blog-ul mei 😛

Pe voi ce va face fericiti?

Puterea lui DA

Posted: Decembrie 11, 2009 in Despre Viata
Etichete:, , , ,

Un optimist vede o oportunitate in fiecare calamitate, un pesimist vede ca o calamitate fiecare oportunitate” (Winston Churchill)

” Imprumuta bani de la un pesimist, sigur nu se asteapta sa-i mai primeasca inapoi”

„Sunt obosit”, „N-am chef de nimic”, „Nu pot face mai mult”, ”Viata mea e un rateu”, „N-am bani”, „Simt ca ma ia o gripa”, „Nimic nu merge bine”, „Iarasi munca? M-am saturat de munca”, „Nimieni nu ma intelege”, „Nu pot”, „Nu vreau”, …

Cine nu a zis sau a gandit asta vreodata? Poate ne si identificam cu una/doua/trei propozitii negative de mai sus si le folosim ca pe „Buna ziua” cat e ziulica de lunga si viata de scurta. Cele mai puternice inhibitoare ale fericirii si echilibrului interior sunt , fara indoiala, cuvintele negative: nu si niciodata. Nici probabilitatile nu stau mai prejos la acest capitol (poate, probabil).

sad

sad man

Unde vreau sa ajung cu acesta terorie? La faptul ca s-a dovedit stiintific ca persoanlele negativiste si nesigure pe capacitatile lor au mult mai multe sanse de a se imbolnavi, de a deveni depresive si de a imprastia un camp negativ in jurul lor. Nu v-ati simtit niciodata sleiti de puteri dupa ce ati avut o conversatie istivitoare cu o persoana pesimista care vede viata in orice alta culoare decat roz? In aceeasi ordine de idei, studiile sustin ca optimistii dispun de o sanatate fizica buna, au mai mult succes  la munca si in competitii sportive, precum si relatii mai satisfacatoare. De asemenea, ei beneficiaza de o sanatate psihica mai buna si traiesc mai mult decat pesimistii. Intotdeauna optimistii vor avea mult mai multi prieteni si sunt deschisi oricarei experiente noi, care sa le aduca satisfactii si impliniri. Persoanele „DA” sunt cele care emana un camp de energie pozitiv, care te inveselesc instantaneu si care gasesc mult mai usor solutii si inovatii. Dispun de o creativitate debordanta si stau foarte bine la capitolul inteligenta emotionala. Sunt preferati la munca pentru entuziasmul debordant si pentru atitudinea deschisa si pozitiva.

Daca sunt atat de multe beneficii ale „optimismului” , de ce atati de multi dintre noi sunt incarcati de pesimism?  Oare sunt mai bine informati? 🙂 Ca si gandurile bune si veselia, gandurile pesimiste si rele se inmultesc cu o forta impresionanta. De la „azi am o zi proasta” poti trece in cateva minute la „nu sunt bun de nimic. De ce numai mie mi se intampla toate relele?”. De aceea cel mai indicat lucru atunci cand ne napadesc astfel de trairi negre, este sa la oprim din fasa. Eu reusesc (in 90% din cazuri) sa le opresc gandindu-ma la toate lucrurile frumoase din viata mea (si nu sunt putine, va asigur!) si la faptul ca sunt sanatoasa si astfel pot rezolva orice. Stiu ca suna ciudat, dar ma pun in pielea oamenilor care sufera de cancer sau paralizie, care nu mai au nicio speranta de a fi vreodata „intregi” sau de a-si putea continua viata, fie ea usoara sau grea. Si atunci, nu numai ca imi trece, dar ma simt si rusinata si vinovata de starea mea.

happy

In momentul in care vom inceta sa ne limitam prin NU si NICIODATA ne vom deschide mintile si viata pentru creatie si succes. Acest lucru nu e usor de facut, dar hai sa incercam „o tema pentru acasa”. In fiecare dimineata sa zicem un simplu „Multumesc” pentru ca ne-am trezit iar seara un alt „Multumesc” pentru ca am ajuns cu bine in patutul cald. Apoi sa incercam sa inlocuim treptat negativismele de la inceputul post-ului cu pozitivisme:

” Ma simt odihnit si relaxat”, „Am chef sa fac multe lucrui  azi”,  „Pot face mai mult”, , ”Viata mea e minunata”, „Am suficienti bani”, „Sunt sanatos/oasa”, „Totul imi merge bine”, „Iarasi munca? Perfect, imi place sa muncesc”, „Sunt iubit/a si inteles/easa”, „Pot”, „Vreau”, „Da”…

Sunt tare curioasa cine va face acest exercitiu. Incercati-l macar o saptamana si va asigur ca multe se vor schimba in bine. Astept comment-uri optimiste.

happy woman

Va pupa Ale.