Posts Tagged ‘iubire’

„De treaba” este ca si americanul „nice”,  adica un fel de apa plata nici rece nici calda. De cate ori nu am auzit zicandu-se de catre cineva ca o anume persoana este „de treaba”. Este ca si  clisesisticul raspuns „bine” la clasica si fascinanta intrebare „ce faci?”. Un fel de –  nici macar nu ma obosesc sa dezvolt propozitia – . Cand spui despre cineva ca este „de treaba” este clar ca acea persoana nu  te-a impresionat mai tare ca si apa plata bauta mai devreme. Iti tine de sete dar nici nu-ti ofera vreo placere extraordinara.

Persoanele de treaba sunt in general oameni corecti. Atat de corecti incat nici nu e nevoie sa-ti bati capul incercand sa le gasesti defecte. Se trezesc la timp, nu intarzie la munca, saluta pe toata lumea, nu se impiedeca pe strada, nu danseaza haotic, le place muzica (foarte) melodioasa, sunt mereu de acord cu tine, nu-si dau „aere” dimineata, nu injura si chiar daca ar injura trebuie sa fie motivul corect, nu scapa lucruri din mana, nu iubesc mistuitor, nu ameninta, nu comenteaza, intotdeauna te inteleg, nu sunt deprimati dar nici in culmea fericiri, nu te fac de ras,  nu poarta lenjerie deocheata, nu fac sex in public pentru ca nu e „nice” si nici nu dispun de bice, catuse si latex in noptiera. In schimb mereu ii inteleg pe cei care sunt ca ei, pentru ca, firesc, sunt de treaba.

Asta ca si privire generala. Eu m-as referi azi la femei. Ca deh, despre noi se scriu carti, se fac filme si se compun poezii, de ce nu s-ar scrie si pe blog despre dansele?

Eu in trecut am vrut sa fiu fata „de treaba”, lumea sa ma ignore dar si sa ma placa in acelasi timp (imposibil de realizat, stiu…dar aveam 15 ani cand imi doream asta si sufeream de complexele adolescentei) si atat de mult m-am preocupat de acest lucru incat intr-un final devenisem corecta. Lucru care m-a tinut maxim 3 zile, ca orice minune. Problema nu e aceasta, ci, ca aveam impresia, in nestiinta mea, ca barbatii isi doresc langa ei o femeie nice, de treaba, corecta. Lucru care nu rezona deloc cu personajele feminine din cartile pe care le citeam (si inca le citesc) en-gros in tinerete. De ce oare?

Iata ce am descoperit eu din propria-mi si umila experienta. Memoria este cel mai fantastic filtru al experientelor noastre. Fie ne amintim cu bucurie despre momente care ne-au taiat pozitiv rasuflarea, fie de cele care inca ne ingrozesc sau ne provoaca cosmaruri noaptea cand strangem ursuletul in brate. Despre fiecare din aceste doua lucruri antonime povestim cu voluptate. Pentru ca sunt de povestit, nu? Celelalte momente, cele corecte, se pierd in negura uitarii caftite fiind la intrarea in sertarasele creierului de stimabila Memorie.

La fel este si cu oamenii. Niciodata nu ne vom aminti despre un om care s-a comportat corect (cu sau pe langa noi) decat daca a facut lucrul asta intr-un mod exacerbat. In schimb inca ni se umfla vena pe tampla cand ne amintim de cineva care ne-a injurat, ne-a luat locul in autobuz, ne-a luat-o inainte la semafor (ahh da, in Leon-ul ala portocaliu cu numere de inmatriculare obscene, nenorocitul!) sau cineva care ne-a tratat ingrozitor de bine, ne-a cedat locul in autobus in timp ce ne povestea cu talent un banc bun pe care, culmea, nici macar nu-l mai auzisem, acela care canta cu castile in urechi in metrou fara sa tina cont de oamenii care radeau infundati in spatele lui, acea fata cu parul roz si rochia verde pe care i-o ridica vantul, tipa aceea care si-a pocnit pritenul peste cap ca se uita dupa fata cu parul roz, nenea acela desprins (parca) din epoca comunista care inca il adora pe Ceausescu si mai, ma,i te face sa-l doresti si tu innapoi sa faca ordine in tara asta de merde, desi tu abia daca impuscai 5 anisori de viata la Revolutie. Acesti oameni, prin personalitatea si comportamentul lor sunt primii poftiti in sertarasele Memoriei. Simplu de ghicit de ce.

Cand aud despre cineva ca este „de treaba” imi pare nespus de rau pestru persoana in cauza. Sincer. Mi-e chiar mila. Mila din aceea dureroasa. Este clar ca nu a facut nimic, sau nu reprezinta nimic care sa-l faca pe cel de langa ea sa aiba ceva in plus de spus decat acest apelativ chinuitor „de treaba”. Daca inainte consideram aceasta caracteristica ca fiind o stimabila calitate, acum mi se pare cel mai pervers defect. De ce pervers? Pentru ca desi te aseaza pe un scaun dotat cu centura, de fapt chiar aceasta centura pe care o apreciezi devine inamica ta, te inchisteaza, te face anonima, vag iubita sau dorita (atat de vag incat uenori lumea uita sa te invite la petreceri, desi esti super de treaba – alta aberatie de caracterizare a unei persoane- si acum le pare vag rau, dar oricum tu o sa-i ierti pentru ca asa esti tu, de treaba), niciodata urat sau contestat, niciodata dorit cu ardoare.

O femeie de treaba nu provoaca vise umede, ci poate doar dorinta unei oaze de liniste din care iti doresti permanent sa evadezi. Nu se vor scrie carti despre ea, nu se vor compune cantece, nu va primi o palma obraznica peste fund, nu i se va povesti despre fanteziile nebune, nu va fi adorata si nicidecum urata (ura din categoria „te urasc dar te-as iubi o data”). Femeia de treaba trece corect, nezgomotos si nedureros prina viata, patul si sufletul unui barbat. Ce am mai observat? Faptul ca femeia de „treaba” nu este ingenioasa, creativa si obraznica. Nici macar in bucatarie. De ce? pentru ca ii e frioca sa nu fie contestata, sa nu faca barbatul „bleah” cand gusta supa sau isi desface sutienul lasciv.

Asadar fugiti! Fugiti de acest scaun confortabil! Iubiti fara menajamente, urati daca asa simtiti, ridicati capul pe strada chiar daca tocmai v-ati patat rochia alba cu latte-ul to go sau v-ati impiedicat in tocuri si v-ati julit genunchii. Urlati la un film de groaza, radeti la o gluma buna ca si cum ar prima si ultima gluma pe care ati auzit-o, ciupiti-va barbatul de fund in public, imbracati-va in latex, sarutati sincer si senzual o femeie daca asta va doriti, faceti-va parul roz, impiedecati-va fara rusine dupa sanatosul pricipiu al palcintei lipite de asfalt, apoi radeti cu pofta, ridicati-va de la masa daca nu va convine tratamentul chelnerului sau mancarea oribila si scumpa, spuenti NU si OH DA, VREAU! Vorbiti cu voce tare, spuneti ce nu va place, argumetati cum stiti mai bine, luptati-va pentru fericirea voastra si fiti egosiste, adica  fiti memorabile!

Spontaneitatea este un lux mai mare ca diamantele, in schimb se gaseste in voi, imbracati-va cu ea si etalati-va pe strada, acasa, in pat, in bucatarie. Bateti-va cu mancare exact dupa ce ati facut curat luna in toata casa, aruncati cu floricele in iubit la cinema si apoi dati vina pe vecinul de langa, incepeti o partida de sex cu iubitul exact in momentul in care vorbeste la telefon afaceri, suflati-i vecinei de pe plaja raspunsul la rebus, pierdeti-va pe drum (cu tot cu GPS) si savurati noua priveliste, apoi laudati-va ca ezxact asta ati vrut: sa incercati o noua ruta,  cumparati-va un buchet mare de flori si evitati sa-i explicati iubitului de unde il aveti, explicati-i domnului care vine flori prin restaurante si cluburi ca sunteti alergica la flori, argumentati , faceti pe cineva sa rada din tot sufletul fara sa-l gadilati, folositi autoironia, bucurati-va de soare intr-o zi caniculara, bucurati-va de ploaie intr-o zi ploioasa. Cereti-va drepturile, certati daca e nevoie, imbuftanti-va daca ceva chiar nu va convine, certati-va daca asa va puteti refula, hraniti catelul din strada, spuneti-i unui strain ca are spanac intre dinti pentru a-l scuti de o zi intrega de penibilitate, cantati sub dus, faceti orice va face sa traiti.

Fiti acea femeie dupa care chiar si dupa 30 de ani de la terminarea relatiei, barbatul sa ofteze indelung la un pahar de vin intre prieteni „O mai stiti mai pe X, nebuna aia, cu aia trebuia eu sa ma insor mah, cu aia!”

Cele mai faine si mai (auto)satisfacatoare apletaive pe care le-am primit vreodata au fost ca „sunt cu capul”sau „cu vaca”sau „crazy biatch”, sau „cine, nebuna aia?”, sau „haotica”, sau „nu esti normala, fathaa!”, sau „ïmpiedicata”, „rea”, „äcritura”, „dulceata”, „perversa”, „altfel”. Ma rog, unele nu au fost spune cu scopul de a fi laudata, chiar contrariul, in schimb sunt sigura ca intr-un fel sau altul sunt memorabila. Daca cumva, vreodata auziti pe cineva ca va spune sau povesteste despre voi cum ca sunteti ” de treaba” plesniti-l. De aici incepe memorabilitatea!

Hi, hi…nu va asteptati la poza asta, nu? Stiu, sunt cu capul. 😉

Anunțuri

Ea:”Mai stii, iubitul meu? Cand cautam colturi obscure de strazi flamanzi de intimitate si senzualitate?”

El:”Maine ma duc sa platesc factura la gaz si sa fac cumparaturile. Ai nevoie de ceva?”

 

Nu sunt o femeie care se lasa usor. I-au trebuit aproape sase luni sa ma convinga sa ies cu el la o cafea. Cand, intr-un final, ne-am intalnit, mirosea a curat si a mosc, era proaspat ras si avea cel mai frumos zambet din lume. Se balbaia si ma lasa fara nicio interventie sa-i spun vrute si nevrute. Imi respira povestirile, jocul seductiei pe care-l faceam molipsita de paharul de vin, zambetul, gesturile…toata fiinta. In momentul acela am gandit ca un barbat care sa stie sa asculte si sa para cel putin implicat si interesat era exact ce-mi lipseste. Multi se grabeau cu complimente ieftine si revandute, imi beau corpul ca pe un shot puternic, fara a-l savura, il aruncau pe gat si apoi se stergeau la gura. Dispaream din viata lor mai repede ca o stea cazatoare. Un vin bun nu poate deveni niciodata tequila.

El e altfel, el ma asculta, ma vede, il intereseaza ce e mai departe de mutricica simpatica si de picioarele lungi. Ii pot spune orice si nu se grabeste sa ma faca sa tac cu un sarut. Nu imi spune ca sunt frumoasa decat ca o revelatie, intr-un moment toatal neadecvat, cand sunt nervoasa sau linistita, prea linistita si cuminte, sau visatoare si autista, sau caciula imi sta aiurea. Niciodata cand ma aranjez sau imi pun rochia cea mai sexy si tocurile cele mai inalte. Atunci se preface ca nu ma vede, ma chinuie cu ironii fine si ma ciupeste de fund ca un golan . Se amuza de nervii mei simpatici si de oftica mea.

„Esti un copil” imi spune. Dar ma trateaza cu aceeasi forta cu care tratezi o femeie-partener: cinstit si sincer. Il surprind privindu-ma adancit in sufletul meu si in oasele mele, ca umezeala rece a unei zi de toamna. Avem o lume a noastra, complet diferita si magica, in care orice e posibil. Si asezati aproape de stele visam ca doi copii asezati in jurul bradului de Craciun. Cand revenim cu picioarele pe pamant, radem jenati de inocenta noastra. Ma gadila cand vorbesc la telefon sau cand scriu, alintat si insingurat de clipa mea personala. Imi marturiseste mereu ca sunt misterul vietii lui si ma cerceteaza cu o curiozitate flamada de a descoperi inca ceva nou.

In momentul in care m-a cerut de sotie, atat de spontan si de personal, am zis Da fara ezitare. Zilele pana la nunta sunt  doar calatorii in al 9-lea cer. Ma intereseaza atat de putin plictistoarele si cliseisticile pregatiri de nunta, incat intr-o lume inventata de mine, rochia mea de mireasa ar fi  o superba rochie neagra, crapata pe picior, verighetele nu ar exista, iar nasii ar fi  doua persoane necunoscute, spontane si nebune ca noi doi. Il vreau doar pe el. Doar cu el exist. Doar el ma completeaza. El este intr-adevar scopul vietii mele.

Nunta a venit alba si pompoasa, cu prea multi invitati pentru doar doua persoane, care ne-a lasat cu o oboseala atat de ranchiuroasa incat am adormit in momentul in care rochia alba a cazut grea pe podeaua camerei nuptiale. Dupa saptamana de miere, viata s-a rasfirat lenesa si previzibila peste sufletele noastre: negocierea platii facturilor, a cumparaturilor, a vizitelor familiale, a curateniei casnice. Suntem totusi fericiti si linistiti.

O simpla dimineata in care-mi trageam lenesa si adormita dresurile negre pe picior si murmuram o melodie ramasa-n minte de la o petrecere recenta. El isi punea cravata uitandu-se absent in oglinda de la baie.  Mi-am incaltat pantofii negrii cu tocuri inalte cu miscari fine si lente, stiind in sinea mea ca el ma priveste ca un voyeurist pervers dupa usa de la baie, asa cum obisnuia sa faca mai demult. Am intors capul si l-am vazut butonand incruntat telefonul. Rusinata de show-ul meu erotic mi-am pus repede haina pe mine, gandindu-ma vinovata ca acum sunt casatorita. Poate gesturile acestea nu mai sunt atat de apreciate si poate ca el…poate ca el totusi are alte probleme sacaitoare. A plecat de langa mine pupandu-ma amical pe obraz. L-am oprit si am incercat sa-l sarut. Mirosea a curat si a mosc. El mi-a spus ca se grabeste si ca este stresat. Ce legatura au acestea cu saruturile mele, pe care le savura mai demult indelung, rabdator si senzual, ca si cum acest lucru ar fi fost cel mai important din lume?

Mi-am aranjat parul si m-am imbracat in cea mai sexy lenjerie. Apoi m-am cuibarit lanaga el in pat, pisicoasa si dulce. El butona telecomanda si casca indelung. Nici nu ma privea. M-a pupat amical pe obraz si s-a culcat rece si absent langa trupul meu fierbinte si abandonat. Oare are pe altcineva? Oare nu ma mai iubeste? Oare ce o sa fac fara iubirea lui? Fara iubirea lui o sa mor. Am plans tacut si mocnit, gandindu-ma la toate atrocitatile relationale. Poate sunt grasa, poate ca am imbatranit, poate ca nu mai e atras de mine. Poate ca nu trebuia sa spun gluma aceea la intalnirea din oras cu prietenii.

Sunt distrusa. Sunt ca o umbra ce-i urmareste gesturile apatice. Fiecare gest absent imi provoaca in suflet furtuni. Am inceput sa plang din orice. Plang cand vine acasa, plang cand pleaca. Il provoc la discutii obositoare si lungi. El ofteaza si ma ocoleste. E transformat si nu stiu de ce. Am inceput sa caut semne de infidelitate. Fiecare miros suspect de pe hainele lui imi provoaca depresii. Fiecare ora prelungita la birou e tratata cu antidepresive. Nici nu mai am puterea sa ma cert pentru cuvintele lui total lipsite de romantism si profunzime. Ii arat filme care trateaza subiectiv si anost scene de viata casnica: casnicie (fara sex), amante, lipsa de comunicare, divorturi. Poate asa intelege prin ce trec. Am inceput sa le urasc pe toate colegele lui de birou. Imi imaginez scene in care el le iubeste si le complimenteaza, in care fac sex nebun pe masa de la birou.

Simt ca imi pierd mintile. Cuvintele lui par mincini. Il urmaresc cu masina seara avida de un raspuns dramatic. La sfarsitul urmaririi, sunt sigura ca a fost doar norocul lui de a nu fi prins. Am renuntat la hainele sexy. Ma fac sa ma simt cel putin vulgara. Nu as vrea sa fiu ca ea. Ea sigur are haine sexy si parul lung si stralucitor. Nu stiu cine e dar o sa descopar. Azi, maine, intr-o zi o sa descopar. Apoi o sa-i dau un ultimatum: ori eu, ori ea. Sau poate o sa-l iert. Sau nu mai stiu…

Visez la o iubire mare. Nu ca a mea. Cu un barbat fascinant, care sa fie flamand dupa mine. Sa ma devoreze in fiecare colt al casei. Care sa ma asculte, sa ma inteleaga, sa-mi aduca flori. Sa ma iubeasca. Sa nu ma minta. Sa nu taca. Sa-mi vorbeasca, sa ma tina in brate noaptea. Asa, ca in filmul acela pe care l-am vazut singura ieri. Incep sa regret ca m-am casatorit. Poate asta e problema? Poate nu ma mai vrea pentru ca sunt sotia lui si e de ajuns. Ma urasc! Ma urasc din tot sufletul meu. Il urasc si pe el ca m-a facut sa ajung in halul asta. Maine divortez. Maine imi fac curaj si termin totul.

Simt ca ar fi mai bine fara mine. Relatia mea e distrusa cu totul. Nu mai am ce face. Nu am mai facut dragoste de cateva luni. Nici nu vreau sa mai incerc. Ma simt urata si inutila. Parca s-ar impiedica de mine prin casa. Sexul mi e pare deja scarbos. Mi-e rau numai cand ma gandesc. Nu mai am rabdare cu nimic. Prietenele spun ca sunt o epava. Una dintre ele mi-a dat o carte: „O casnicie fericita in 10 pasi”. Am citit-o pe ascuns in baie. Am incercat cateva sfaturi dar nu merge. Ieri am ars friptura si el m-a privit acuzator. Sunt sigura ca se gandeste ca sunt anti-talent la orice. Sigur nu ma mai suporta. Am aruncat friptura la gunoi si am plans toata seara. Nici macar nu a venit sa ma aline.

Poate daca as lua intreg flaconul cu antidepresive pe care mi le-a prescris doctorul, as termina cu toata tristetea. El ma ameninta cu divortul. Zice ca se simte ca un calau. A plans. Lacrimile lui de crocodil nu m-au impresionat. Sigur o doreste pe cealalta. Sau poate vrea sa fie liber sa se culce cu orice femeie vrea el. Nu vreau sa ma paraseasca. Si daca o face vreau sa ma aiba pe constiinta. Gata, m-am hotarat. Maine ma sinucid.

M-am trezit la spital. El era langa mine. Ma privea intr-un fel ciudat. Mi-a spus ca nu intelege. Probabil ii pare rau ca n-am murit. Acum nu mai poate merge la alta. Trebuie sa aiba grija de mine. Doua saptamani nu mi-a vorbit, dar s-a comportat acceptabil. Intr-o seara mi-a pregatit cina. A fost frumos. Dupa cina am plans. Sigur o face din mila. M-am culcat singura in cealalta camera dupa ce i-am spus ca imi pare rau ca n-am murit atunci. El a trantit usa la dormitor.

Au trecut cinci ani de la nunta noastra. Mergem la o petrecere deseara. Toata ziua mi-am petrecut-o la coafor, la manichiura, prin librarii. Am ajuns acasa relaxata. Am facut o baie fierbine, inmiresmata.

….

Ma uit in oglinda. Sunt mai frumoasa ca niciodata. De cand nu mai observasem asta? De cand nu mai observasem ca am oglinzi in casa? Imi tratez fiecare particica din corp cu crema ca si cum ar fi ultima oara cand ma ating. Petrec clipe lungi bucurandu-ma de mine. Imi vin in cap intrebari si vinovatii la care nu le gasesc raspunsul. Sunt tot eu, asa cum eram si atunci. Poate mai matura si mai fina. Intr-adevar mai interesanta.

….

Iata-ma aici, in fata paginei albe din jurnal cu toate gandurile mele, ideile mele, felul meu de-a fi, entuziasmul, fericirea de-a fi eu insami. Imi pare rau pentru toate clipele in care m-am uitat doar la el si am omis sa ma uit si la mine. Imi pare rau pentru toate momentele in care muream fascinata in bratele lui, fara sa ma fascineze persoana mea. Toate lucrurile pe care nu le-am terminat doar ca sa imi cumpar lenjerie sexy, manichiura rosie ca focul, piele masata cu uleiuri fine,  care nu a fost nicioadata apreciate asa cum mi-as fi dorit. Toate serile fara el in care ma mutilam sufleteste, defecta, incompleta, singura de mine, blocata, nefericita si frustrata. Toate toanele lui care reprezentau tragedii in sufletul meu. Toate cuvintele lui de o mie de ori mai importante decat ale mele. Toate nevoile si dorintele lui, mult mai reale, mai iminente si mai dorinice de a fi realizate decat ale mele. Imi pare rau…

Importanta mea ca fiinta ma copleseste. Incep sa plang cu lacrimi calde si elibertoare. Stiu cine sunt eu, stiu cine e el. Suntem noi, si mai ales eu pierduta de mine. Zambesc la ideea ca voi ramane cu mine pentru toata viata, ca o sa descopar treptat, asa cum faceam si cu el. Ca o sa ma indragostesc ca o adolescenta visatoare de tot ceea ce inseamna EU. Mi-e atat de drag de mine incat multumesc cerului ca au trecut ani de ignoranta din partea a celui ce-l credeam demn de iubirea mea pentru ca sa incep, in final sa ma iubesc. Nu mai plang, rad de fericire, rad de mine, rade si vocea mea interioara, mandra ca s-a facut auzita si apreciata.

Ma vede razand. E confuz. Ma priveste suspicios si usor iritat. Probabil crede c-am innebunit. Dar cui ii pasa? Dansez haotic prin casa murmurand melodii fara sens, ca si cum el n-ar exista. El incepe sa rada. Ma ia in brate si ma saruta.

„De cand esti tu atat de vesela?”, ma intreaba el.

„De cand m-am cunoscut pe mine”, ii raspund.

Imi ia fata intre maini, cufundandu-se adanc in ochii mei. Ma priveste ca pe o noua cucerire, una care merita toata atentia lui. Ma saruta, lung,  apasat, senzual. Apoi imi spune:

„Te iubesc”

„Ce coincidenta”, ii raspund, „Si eu ma iubesc”.

 

Thinking is not illegal yet

Iti poti da seama foarte usor la ce se gandesc oamenii in miez de noapte. Cuvintele cheie cu care googalesc intrebari existentiale, din pacate, se memoreaza in motorul de cautare. Chiar la mine pe blog exista doua intrebari cu care cititorul/cititoarea, insetata de a afla raspunsul le-a folosit nimerind altfel pe blogul subsemnatei, haotica Alexandra.

Pai, draga cititoareo, la intrebarea : „Vreau sa stiu daca un varsator poate iubi o femeie fara sa o insele?”, ti-as recomanda din tot sufletul sa cauti un barbat care sa (te) iubeasca, nu un varsator. Dumenzeule, ce gusturi au unii! Sper din tot sufletul ca te referi la barbatul din zodia varsatorului, ca altfel mi-as chinui mintea toata noaptea sa gasesc definitia unui varsator. Stai ca exista google. Ia sa vedem ce spune:

VĂRSĂTÓR, -OÁRE, vărsători, -oare, adj.s. m. art. I. Adj. Care varsă. II. S. m. art. Una dintre cele 12 constelații (și simboluri) ale zodiacului, care se găsește între constelația Capricornului și cea a Peștilor. – Vărsasuf. -ător.

VĂRSĂTÓR2 ~i m. 1) înv. Muncitor specializat în operații de vărsare a metalelor. 2) la sing. art. Constelație din emisfera australă. ◊Zodia ~ului unul din cele douăsprezece sectoare ale zodiacului. /v. a (se) vărsa

VĂRSĂTÓR s. v. turnător.

Hmm, sunt si mai confuza. Sper, totusi, ca nu ai fetisuri cu un turnator. E chiar aiurea. Luand varianta acceptabila, adica barbatul varsator, uite ce cred eu: E clar ca barbatii varsatori (turnatorii) sunt mai zvapaiati asa de felul lor, excentrici si dornici de aventura dar, in mod clar, ca niste fiinte dragalase care sunt ei, gen, sunt sigura ca stiu si pot sa iubeasca. In mod clar intrebarea ta vine intr-un prolog al relatiei tale cu un turnator, pardon varsator, pentru ca daca mai astepti un picut raspunsul va veni de la sine.

Nu te tortura inutil, un varsator te poate iubi si fara sa te insele dar si cu inselatul aferent.  Acuma nu stiu la ce te astepti tu dintr- astfel de relatie: sa te iubeasca sau sa te insele? Daca iti doresti doar sa te iubeasca, atunci mergi inainte fara sa iti chinui foarte mult capusorul. Daca totusi te astepti sa te insele, probabil ar trebui din start sa excluzi din ecuatie tot ce ti-au „povestit” horoscopurile, prietenele, sau ce ai vazut la exponatii turnatoriei, ahh, pardon, Varsatoriei.

Daca iti spun ca NU te va insela, o vei lua de buna sau vei cauta in continuare un rapuns afirmativ? Uite, eu sunt mai optimista si iti spun ca NU o sa te insele indiferent de ce ai face, zice, purta, gandi etc.  Dar am asa o presimtire ca raspunsul meu nu te coafeaza, asa ca o sa-ti ofer sper vizualizare a doua situatie: DA, in mod clar o sa te insele, porcul ordinar, ca doar asa sunt toti barbatii, mai ales cei din zodia asta afuristia, cine-o mai inventat si porcaria asta de zodie care iti ofera alibi pentru orice comportament indecent. Ahh, fereste-te tare si de geamani! Aia de au o adoua personalitate si o dezvolta pe a treia. Parca nici leii nu sunt mai prejos sau balantele. Off, de fapt tine-te departe de orice zodie. Nu o sa faca decat sa te insele!

Ei, ce zici de al doilea raspuns? Parca e mai bun, nu?

Sa alergam acum la cea de-a doua dilema prezenta in motorul de cautare al blogului meu si anume ” m-ai spus ca ma iubesti acum imi arati cat de putin”. Sigur nu e vorba de turnatorul de mai sus? Sper ca nu. Draga/dragul mea/meu. De multe ori oamenii spun ca te iubesc si apoi se comporta altfel. Iti recomand in aceste cazuri sa iei acest „te iubesc” si sa-l folosesti in alte scopuri, decat acela de a-ti tortura caputul in miez de noapte. Uite, ai putea sa-l folosesti pe post de hartie igienica, sau pe post de buna ziua, sa-l oferi altcuiva sau sa-l atarni de perete. E cadoul tau, faci ce vrei cu el. Sa fie clar! Daca omu’ nu te-am mai intrebat ce-ai facut cu acel „te iubesc” atunci inseamna ca este corect. El ti l-a oferit, tu il poti intrebuinta in orice fel vrea inimioara ta. Daca te-ai plictist, atunci da-l inapoi sa se descurce el.

Totusi, eu am o dilema. Eu nu cred ca tu cauti un raspuns. Esti de fapt dezamagit/a ca omu’ nu si-a facut treaba in continuare asa cum sustinea. Esti sigur ca nu erat beat/a in momentul in care ti-a spus o asemenea bazaconie? Atunci s-ar intelege. Si pentru a-l face sa continue cu declaratiile dragute, nu-ti ramane de facut decat sa-i pui zilnic in ceai rom, in freshul de portocale vodka si in ciorba tuica. Ei vezi ce simplu e? Problema rezolvata.

Sau poate nu-ti convine ca tu nu simti la fel. Adica ca tu nu prea te iubesti, cum indrazneste ala/aia sa zica ceva ce tu nu simti pentru tine?!Timpul trece si tu te iubesti tot mai putin, dar speri ca el/ea sa iti arate in continuare aceeasi privire tampa de iubire ca atunci cand a pronuntat aceste doua cuvinte inaltatoare. In momentul in care vei intalni si tu in oglinda aceeasi privire tampa, crede-ma, nu-ti va pasa cum si cat iti dovedeste acest lucru. Detaseaza-te, s-a inventat alcoolul, prietenii si turnatorii, pardon, varsatorii sa treci cu bine peste acest impas grandios din viata ta.

Va doresc la toti toate cele bune si promit sa va raspund si la alte intrebari existentialiste.

Have a brake, have pussy-cat!


I hope life isn’t a joke, because I don’t get it.

Sunt total haotica. Psihologii m-ar declara pe loc labila psihic si m-ar intreba de mama. Asta numai in cazul in care „problema mea” nu li s-ar parea ca ar fi doar un esec profesional pe care nu vor sa si-l adauge in palmares. Sunt un dezastru dragut.

M-as caracteriza boema si hedonista. Dar atunci masochismul fiintial, drama si nervii si-ar cere drepturile. Uneori imi place sa sufar. Si sufar frate pana ajung sa rad de mine. Da, uite asa, incep ca o nebuna sa rad de mine. „ce-ai fata”, imi spun,” nu ti-e bine asa vesela si nepasatoare?” „Nu, nu mi-e bine, vreau adrenalina negativa, vreau sa simt cu imi intra unghiile in palma cand inclestez pumnii”.

Am momente cand iubesc de ma doare, pe oricine, gratuit. Dupa aceea incep sa adun datoriile sentimentale. Urat, urat de tot. Apoi imi cer iertare. Apoi uit. Apoi, ma trezesc in miez de noapte, dupa un cosmar afurisit in care se face ca raman singura, singurica pentru tot restul vietii si imi spun: „De azi ma schimb. Gata s-a terminat cu incapatanarea si cu talentul nativ de a alunga pe oricine din jurul meu.” Apoi, dimineata tarziu cand ma trezesc de-a binelea, urasc pe toata lumea, in mod egal, fara sa fac diferente.  Doctorul spune ca e din cauza tensiunii mici, si eu ma bazez pe asta.

Imi imaginez prietenii in tot felul de impostaze. Nu sexuale, desi… De exemplu, cum ar fi sa aiba un accident de masina si eu sa le duc portocale la spital si sa-i var in buzunar asistentei 100 de lei ca se se comporte decent. Ciudat … Apoi ma gandesc cum ar fi sa am eu un accident si sa ma trezesc dupa o coma adanca cu o mare revelatie asupra vietii pe care sa o impartasesc tuturor ca un fel de Mesia blond, urban-funcky.

Intr-o singura zi am reusit sa sparg ceasul de pe perete (involuntar), o sticla de parfum (involuntar) si sa imprastii pe jos un bol plin cu bomboane mici, mici de tot, care se tot ivesc si acum de dupa canapea. Fratele meu a decis ca trebuie neaparat sa vad un doctor. I-am raspuns sa vina el sa ma vada daca chiar vrea. Imi uit esarfele, umbrela, manusile, telefonul peste tot pe unde ma duc. Argumentez ca e un motiv ca sa te vad din nou.

Plang la filme dubioase. Rad la drame si sunt foarte critica si rea cu personajele din filme care numai la final, in fata altarului au curajul sa admita adevarul. Persoane ca astea nici macar nu merita un happy-ending. Ce-au facut tot filmul, s-au bagat in tot felul de rahaturi (cica amuzante) si deodata, vazandu-se in fata altarului, Duhul Sfant coboara peste ei si ii fac sa vada adevarul. Fuck it, it’s go time! Ma enerveaza cinematografia americana, desi deseara, probabil o sa vad o comedie romantica, pentru ca da! uneori chiar vreau sa ma enervez. Asa, degeaba.

Uneori am impresia ca sunt un conglomerat de persoane adunate ca sardinele in corpul meu si care isi fac rau unei alteia, incercand sa iasa la iveala. S-au inventat bonurile de ordine, fratilor! pe rand, ca speriem lumea. Intr-o perioada buna a vietii mele i-am denumit prieteni imaginari si le gasisem fiecaruia o intrebuintare: unul era piroman, altul se juca mult cu cutitele, altuia ii placeau bombele. Pe restul le-am numit vocile din capul meu pentru ca nu trecusera testele.

Nu-i bai. De felul meu sunt foarte normala. Nu-mi plac prajiturile cu crema, maioneza si varza. Desi, intr-un zodiac mi se spunea ca, taur fiind, ar trebui sa incerc o meserie de „degustator de maioneza” sau daca nu, un „pom star” (exact asa scria: „pom” nu „porn” star, dar banuiesc ca a fi o vedeta printre copaci nu e un lucru prea usor). In rest gusturile mele sunt destul de decente.

Am o gramada de prieteni (nu numai imaginari) pe care daca i-as aduce impreuna in aceeasi incapere s-ar omori intre ei.  Cel mai greu imi e de ziua mea, pe care o sarbatoresc ca Sanziana cu pletele de aur, trei zile si trei nopti, de cateva ori cu fiecare gasca. Nimeni nu intelge cum pot avea priteni atat de pestriti, total dieriti unul de ceilalti. Dar va pot argumenta ca dupa o noapte cu Bob (prietenul meu imaginar de-i plac mult cutitele) oricine e invitat sa fie prietenul meu real. Orice defect e acceptat, oricum nu poate avea mai multe ca mine. Sunt in siguranta.

Sunt haotica. Acest post e haotic. Si mai vreau sa scriu si o carte. Probabil va iesi la fel de haotica ca mine.

Maine voi descopri un alt nivel al haotismului.

Cu drag, a vostra.

PS. Ahhh, si as vrea sa castiga la lotto, dar nu cu 6 din 49. Vreau sa nimeresc doar 5 numere.!

 

 

 

Manifest de gratie:

Gratie voua, dragilor barbati, realizam cat de frumoasa este viata, indiferent de cat de rau ne sta parul, cat de nostalgice si deprimate suntem! Fara voi, viata ar fi pustie, epilatul, parfumul si cremele ar fi inutile, dansul o prostie, iar noaptea ar trona victorioase pe noi pijamalele groase cu ursuleti. Daca nu ati exista voi, discutiile noastre ar fi extrem de limitate, atat de limitate incat, in final, ar straluci prin absenta. Fara voi nu rasare soarele, si daca rasare, o face mai in scarba.

Sunteti mijlocul si scopul fericirii noastre. Cand voi ne faceti un compliment, oricare ar fi motivatia voastra, usile cerului se deschid, iar in noi intra triumfatoare respectul, aprecierea, iubirea de sine si dorinta de a trai. Va multumim ca ne tineti oglinda aproape ca sa ne vedem mereu in ea si sa nu uitam in niciun moment cine suntem. Fara voi, nu stim cat valoram, cum aratam, ce ne dorim si care este rostul nostru. Faceti-va in continuare datoria de a ne asigura fericirea, in fiecare moment moment al existentei voastre sau cand va aduceti aminte, dar faceti-ne fericite. Noi nu stim si chiar daca am invata, suntem sigure ca voi stiti mai bine.

Va rugam si va imploram, sa nu ne parasiti niciodata, si sa straluciti in viata noastra, chiar si putin de tot caci noi, fapturi simple, ne multumim si cu putin. Nu o sa va spunem acest lucru, dar o sa va aratam zi de zi, prin iertare si darurire extrema cat de putine sunt lururile de care avem nevoie. Limitele noastre nu le cunoastem, aratati-ni-le voi! Fericirea noastra nu o cunoastem, aratati-ni-o voi! Scopul nostru nu il stim, aratati-ni-l voi! Nu stim la ce ne foloseste creierul, arati-ne voi!

Va multumim voua, barbatilor, ca dati sens existentei noastre inutile, ca datoria voua am inceput sa apreciem fustele scurte si mulat si siliconul, pentru ca stim ca asta va multumeste. Pentru voi gatim, pentru voi dansam, pentru voi gandim, pentru voi traim.

Slava Cerului ca s-a inventat Barbatul!

– Hei, vezi ca ai calcat pe sufletul meu!

–  Ahh, scuze! Dar cum as putea sa merg alaturi de tine fara sa-ti calc pe suflet? Sau cum as putea sa ma strecor in cercul tau, fara sa nu fac mici ravagii cu talpile mele grele. Vezi tu, sufletul tau e ca un magazin plin de portelanuri, cristale si sticla. Oricum m-as intoarce, cotul meu ar putea sparge ceva.

– As dori mai multa finete, te rog…e vorba de sufletul meu aici…

– Tu m-ai lasat sa intru …de ce imi ceri sa-mi menajez reactiile, sa nu stric nimic, sa nu deranjez interiorul fiintei tale … entuziasmul si iubirea mea au ecou … nu pot pasi atent, pentru ca sunt prea incantat de tot ceea ce-i aici. Si imi pierd concentrarea. Ochii mei nu se mai uita la pasii atenti pe care-i fac ci descopera, descopera un infinit … ai atunci in incantarea ce ma acompaniaza, calc greoi , dureros si adanc peste sufletul tau … iarta-ma, iarta-mi iubirea entuziasta!