Posts Tagged ‘soare’

Manifest de gratie:

Gratie voua, dragilor barbati, realizam cat de frumoasa este viata, indiferent de cat de rau ne sta parul, cat de nostalgice si deprimate suntem! Fara voi, viata ar fi pustie, epilatul, parfumul si cremele ar fi inutile, dansul o prostie, iar noaptea ar trona victorioase pe noi pijamalele groase cu ursuleti. Daca nu ati exista voi, discutiile noastre ar fi extrem de limitate, atat de limitate incat, in final, ar straluci prin absenta. Fara voi nu rasare soarele, si daca rasare, o face mai in scarba.

Sunteti mijlocul si scopul fericirii noastre. Cand voi ne faceti un compliment, oricare ar fi motivatia voastra, usile cerului se deschid, iar in noi intra triumfatoare respectul, aprecierea, iubirea de sine si dorinta de a trai. Va multumim ca ne tineti oglinda aproape ca sa ne vedem mereu in ea si sa nu uitam in niciun moment cine suntem. Fara voi, nu stim cat valoram, cum aratam, ce ne dorim si care este rostul nostru. Faceti-va in continuare datoria de a ne asigura fericirea, in fiecare moment moment al existentei voastre sau cand va aduceti aminte, dar faceti-ne fericite. Noi nu stim si chiar daca am invata, suntem sigure ca voi stiti mai bine.

Va rugam si va imploram, sa nu ne parasiti niciodata, si sa straluciti in viata noastra, chiar si putin de tot caci noi, fapturi simple, ne multumim si cu putin. Nu o sa va spunem acest lucru, dar o sa va aratam zi de zi, prin iertare si darurire extrema cat de putine sunt lururile de care avem nevoie. Limitele noastre nu le cunoastem, aratati-ni-le voi! Fericirea noastra nu o cunoastem, aratati-ni-o voi! Scopul nostru nu il stim, aratati-ni-l voi! Nu stim la ce ne foloseste creierul, arati-ne voi!

Va multumim voua, barbatilor, ca dati sens existentei noastre inutile, ca datoria voua am inceput sa apreciem fustele scurte si mulat si siliconul, pentru ca stim ca asta va multumeste. Pentru voi gatim, pentru voi dansam, pentru voi gandim, pentru voi traim.

Slava Cerului ca s-a inventat Barbatul!

Nu stiu cum si de ce dar inceputurile si finalurile te indeamna la balanta. Cum se face ca primvara incepe intr-o zi de luni, de martisor, cu cateva raze de soare si o caldura superficiala?

Pentru mine nu e niciun inceput, e doar inceputul generic si calendaristic a ceea ce, in principiu, ar trebui sa te bucure: ca in sfarsit trece frigul , mai renuntam la haine grele si ca putem sa ne plimbam fara nas rosu prin oras. La fiecare inceput, fie el generic sau personal imi promit ca toate lucrurile se vor aranja cu puterea optimismului. Incep sa cred acest lucru cu toata fiinta mea, doar ca entuziasmul dureaza maxim o saptamana. Apoi, lucrurile, din inertie proprie si nedependent pe persoana mea isi reiau cursul firesc si normal, asa cum erau inainte sa se mai intample „inca un inceput”. Spufff…

Sunt curioasa, cum va decurge „baba” mea, stapana pe ziua de 3 martie, miercuri. Daca ploua toata ziua si lucrurile nu o sa stea prea inseninate, am belit anul, vorba aia. Dar si daca va fi ziua perfecta…. (nb, sunt cinica desigur).

Azi am purtat martisoare pana mi-am dat seama ca mi-au gaurit tricoul, ceea ce nu e foarte rentabil, daca ne gandim la daune. Deci, cu parere de rau trebuie sa anunt ca martisoarele (ad literam, alea de se poarta in chiept) nu se pot pune cu vestimentatia si ca inteleg acum de ce nu sunt purtate. Si incep sa inteleg de ce lumea le gaseste substitute (bijuterii, flori, ciocolata, etc).

In fine, martisorul e frumos, e traditional, pentru toate varstele,  national si de demult. Merita pastrat cu inflacarare pentru ca e simbolul unei sperante primavaratice. Ne reprezinta snurul bicolor de minune.

Imi amintesc ca in scoala generala si in liceu, martisorul era mai mult decat un simplu simbol. Sensul lui figurat avea ramificatii atat de bogate incat acest simplu martisor ajunsese sa-ti defineasca popularitatea in ceata de adolescente pline de complexe si dornice de afirmare. Cu cat aveai mai multe martisoare la sfarsitul zile, cu cat erai mai „tare”, cu un fan club barbatesc, pardon baietesc, demn de invidie. Si acum imi amintesc cum isi insirau colegele mele alea populare si dorite martisoarele pe masa si incepeau sa enumere: „asta e de la Bogdan”, „asta e de la Stefan” , „asta nu stiu de la cine e dar sunt sigura ca ma vrea”. Chestii serioase, nu gluma…

Inchei grandios, prin absenta, caci ma duc sa-mi satisfac nevoile feminine primare, adica o manichiura a la carte, asa ca la inceput de primavara, de 1 martie…

Mi se pare mie sau au inceput sa se mai dezghete lucrurile? N-am mai auzit de mult de criza, nu ca mi-as dori sa mai aud, fereasca-ne Sfantu’, lumea s-a cam saturat sa nu mai aiba bani, sau, ma rog, sa se scuze ca nu mai are bani. Afara nu mai e asa de frig, campaniile de „sfidare a iernii” au inceput (vezi blogushorul lu’ copchila (h)atomica, Alexandra Solomon), ne-a apucat un dor nebun de soare si de adieri calde, planurile de viitor s-au scos de la naftalina.

Parca toata lumea isi doreste o schimbare. Daca pana acum, eram cu totii din jocul „1,2,3 la perete. Stai!” , deja ne-am cam saturat sa ramanem stana de piatra la fiecare strigare: „1,2,3 , la perete. CRIZA!”. Sunteti de acord cu mine? Ar fi bine sa fiti, pentru ca sunt pe cale sa scot si eu, asemenea Alexandrei o campanie nationala anti-criza. Recunosc, nu a fost ideea mea (mersi Nucu :P), eu doar o impartasesc cu bucurie si o pun pe hartie, ca sa fac si o rima.

Asadar, de acum incolo nu mai vorbim despre criza, despre lipsa de bani, despre R***tul al’ mare in care traim. Este dovedit ca optimismul atrage lucruri pozitive, noi de ce sa stagnam in negativism? De ce sa ne plangem de mila? De ce sa vedem lumea-n nuante de gri? Gata, este timpul sa facem bani! Este timpul sa realizam ca avem o valoare care nu tine cont de conditiile economice. Este timpul sa atragem lucrurile pe care nici nu indrazneam sa le dorim.

Este momentul sa depasim epoca „emo” si sa ne indreptam spre era „pot orice, merit tot ce e mai bun”. O astfel de atitudine insotita de curajul de a munci este ingredientul cheie sa luam de la viata exact ce ne dorim. Ia sa nu mai ia altii, sa luam chiar noi!

Sper ca m-am facut inteleasa, pentru ca e ultima oara cand pomenesc de mirobolantul cuvant „criza” si daca va aud cumva va taxez cu 50 lei/cuvant. Si nu, daca il pronuntati de mai multe ori, nu primiti discount.

Va pupa Ale!