Posts Tagged ‘viata’

Ai incercat vreodata sa te joci cu viata? Sa incerci sa traiesti acum, definitiv, fara scuze, fara sa te gandesti la consecinte, din pura placere de a trai? Se numeste spontaneitate! Un lux?

Ma amuz cand imi spune cineva ca este spontan, impulsiv si necugetat, dar il trec transpiratiile cand simte ca momentul de viata (spontan) pe care l-a trait il poate arunca in strada. Sa fii spontan si impulsiv (pozitiv pentru tine) inseamna sa-ti asumi intr-o oarecare masura efectul bombei, ca parte din tine. Sa fii complice cu propria constiinta si cu propriul ego. Si sa mergi mai departe, fara scuze: asta sunt eu, in cel mai bun moment, acela pe care il traiesc in prezent.

Nici in iubire nu suntem spontani, desi iubirea si moartea sunt (teoretic) singurele doua „lucruri’ in care alegerea isi pierde din forta. Iubim cat suntem sub efectul naucitor al reactiilor chimice din corpul nostru, apoi, din pacate,  e doar o chestiune de alegere. Dupa ce efectul a trecut, decid/aleg sa-l iubesc in continuare pentru ca:  e frumos, destept, are bani, ma face sa ma simt intr-un anumit fel, imi formez o imagine despre el care rezoneaza cu cea formata in capul meu, ma asculta, gateste, miroase bine, ma „intelege”, ma accepta, NU ma inseala, NU ma face sa sufar, NU ma face sa astept, Nu ma ignora. Pe baza unor criterii personale, decidem daca sa iubim sau nu in continuare. Oau, asta da spontaneitate!

Adevarul este ca persoana pe care ai decis sa o „flatezi” aruncandu-i in spinare dragostea ta, este un unviers la fel de unic ca si tine. Un univers care-si intersecteaza existenta cu a ta. Trebuie, astfel sa-l iubesti asa cum e , excluzandu-i din start calitatile si defectele pe care ti le regaseti TU in el. Accepta asta, si vei fi linistit!

Revenind la spontaneitate … am pierdut-o de cand eram mici copii, si cunosteam filozofia jocului. Apoi, „maturitatea” ne-a aruncat intr-un fel de sablon colturos, etic, social, dintr-o materie total diferita de eul nostru. Asa trebuie sa faci, asa este bine, cel mai corect este sa faci asa ,va suna cunoascut? Sunt sigura! Cum sa mergi pe strada si sa razi cu gura pana la urechi? Lumea te-ar considera nebun! Nu e normal … nu mai e normal sa fii pur si simplu om. Sa traiesti in concordatanta cu nuanta eului tau. Esti fortat sa te maturizezi. Esti fortat sa te comporti in anumite norme valorice si comportamentale straine de tine.

O sa-mi spuneti ca in lipsa acestor norme, ar fi anarhie. Nicidecum, atata timp cat suntem constienti de faptul ca libertatea noastra se termina acolo unde incepe libertatea celorlalati. Nu va spun sa dati in cap cuiva, pentru ca asa v-a venit, sa va scuzati ca e momentul vostru spontan. Asta e violenta. Dar la restul ce scuze avem? Unde sunt zambetele, unde sunt oamenii care rad, care se dau in leagan, care alearga unul dupa altul, care accepta si recunosc in drepturi egale copilul din ei.

Mi s-a spus de nenumarate ori sa ma maturizez, sa NU fac asta, sa fac cealalta, ca altfel ce? Sau unii mi-ati gasit scuze: NU ai fost tu cea care a facut asta, Tu n-ai fi putut! Ei bine, Eu am fost aia, in mine se afla si criminalul si eroul. Si acum ca ati aflat, nu mai decideti sa ma iubiti in continuare? Nu mai merit dragostea?

Fiti oricum, numai fiti cumva! Ce-i cu fetzele astea corecte, resemnate, inchistate si obosite? Daca vreti sa plangeti, plangeti! Daca vreti sa radeti radeti! Daca vreti sa va jucati, jucati-va! De cine va e frica? De mama sau tata care obisnuiau sa va traga de urechi si sa va aplice o mama de bataie, cand faceati o traznaie?

Daca iubiti, atunci iubiti pana la ultima picatura fara sa va cautati pe voi in persoana pe care ati decis sa o iubiti. Fara scuze, fara  pretexte. Traiti-va viata si jucati-va cu tot ce are ea de oferit! Evoluati, oameni, evoluati, nu va mai maturizati si nu mai amanati!

Anunțuri

Zilele mele se scurg lin, fara mari evenimente. Am renuntat , momentan, la Alexandra sociabila, si am trecut la o alta parte a fiintei mele, focusata pe interioare omenesti, invatare, lectura, pictura… Am terminat cartea pe care o citeam si care imi amuza serile (Un an in Merde, Stephen Clarke) si ma indrept usor si sigur spre alimentare spirituala cu alt gen de lectura. Cand voi termina, va voi face un rezumat, promit.


Asta ca inceput…ceea ce vreau sa exprim azi este o tema pe care n-am abordat-o niciodata in scris, decat verbal-oral, cu prieteni, la un pahar de discutii interminabile: lucrurile neterminate, sau mai bine spus, puterea lucrurilor neterminate. Din categoria „teoria chibritului aprins” face parte si post-ul meu de azi. Adica, pareri subiective, personale, aprinse, fara concluzii palpabile si evidente…

Care-i treaba cu lucrurile neterminate? Exact, asta va fi intrebarea pe care ne-o punem ulterior „ne-terminarii” unui lucru: „care-i treaba?”, sau „ce-ar fi fost daca…?”

– O carte pe care am inceput sa o citim si am inselat-o cu alta, aparent mai intersanta, ne va privi acuzator de pe noptiera in fiecare seara sau ne vom aminti, periodic, despre subiectul neterminat, chinuit de curiozitate

– Un draft in blog, pe care l-am inceput la un moment dat, dar in pana de idei sau inconsistenta verbala, l-am abandonat

– O relatie neterminata corespunzator, in care sentimentele au fost acoperite violent si voluntar. O astfel de relatie ne va urmari tot restul vietii : ce-ar fi fost daca… In general, logica si mintea nu au nicio putere si niciun scut in fata intrebarilor si gandurilor ulterioare unui finish obligat sa se intample. Un finish care nu si-a urmarit linia fireasca, nu s-a intamplat si nu s-a stins de la sine. E ca o mancarime care apare periodic si care, indiferent de succesul clipei prezente, fericirea momentului, perfectiunea circumstantelor, trebuie scarpinata prin intrebari fara sens, prin ganduri ce fug involuntar spre acel finish neterminat.

Sunt sigura ca toti avem la activ, lucruri neterminate. Lucruri incepute prin impulsivitatea momentului, negarea realitatii, ignorarea clipei viitoare, lucruri pe care le-am inceput fara intentia de a le incepe si pe care le-am inchis brusc intr-un sertaras mental cu incuitoare stricata. Obsedante si cicalitoare, acestea se intorc in momente cheie, te fura clipe intregi si te aduc inapoi chinuit de incercarea de a construi un puzzle complet, fara piese lipsa.

Ce-ati prefera? O lada cu mere padurete sau o cutie frumos ambalata cu cele mai bune bomboane de ciocolata din lume? Oricat de tentanta ar fi prima varianta sunt sigura ca ati alege-o pe a doua :P. Ei bine, eu n-am putut alege. Mie mi-a fost livrata la domiciliu o lada mare cu mere padurete pentru care am mai platit si ramburs si cu care habar n-am ce sa fac acum. Sunt super acre si ca vai de mama lor si troneaza in sufrageria mea lenese si mandre, ma impiedic de ele si cand le privesc mi se face gura punga. Aaaa, si mai scrie pe lada, cu litere de-o schioapa :”Manaca-ne.” Are you fucking kiddin’ me?

Preferam lamai. Macar as fi putut face o tarta cu lamaie sau un ceai bun, limonada sau as fi ras coaja apoi as fi tras-o pe nas. Dar cu merele astea ce fac eu acum? Continui sa le ignor? Le las sa se strice? Le arunc? La naiba, am platit ceva bani pe ele, asa ca va trebui sa le mananc unul cate unul pana ma acresc de tot si am grija ca pe viitor sa verific pachetul inainte sa-l primesc (si platesc) in casa.

Nici nu ma indoiesc ca v-ati dat seama deja ca totul e metaforic, bineinteles 😀 M-am trezit de dimineata cu un cinism ingrozitor si am zis, what the hell, hai sa postez o aberatie. A fi facut-o azi noapte, pe la 3, dar din diferite considerente printre care pot aminti urmatoarele,

– nu am net la mine-n camera

– nu aveam laptop-ul

– eram usor alcoolizata

– mi se inchideau ochii

– era un film interesant si profund pe Spice 😀

– nu imi doream acest lucru suficient de mult

n-am putut asa ca am zis ca nu-i timpul pierdut pentru o regurcitare verbala ca la mama acasa. Si ta-dam! Alexandra, cinica, scrie, compune pe banii firmei, in timpul programului, asteptandu-l pe unu’ de la banca sa-i prezinte o mega oferta de credit pentru casa. Adica eu sunt cinica, ce ziceti de asta care trebe sa vina? Asta n-a auzit de criza? Ca nici daca am face credit eu cu toata familia mea si neamuri si prieteni tot nu mi-as putea lua un apartament. Gizas! Cat cinism!

Sa revenim la lada mea. Ce credeti ca ati scapta de lada? Nu si astazi. Astazi vreau sa vorbesc de lada mea de mere padurete din sufragerie! Stiu ca multi dintre voi nu ati primit ciocolata si ca sunteti si voi la randul vostru fericitii posesori a unei lazi plina ochi cu mere padurete care va tine de foame in tara asta plina de padurari si padureti. Cine zice ca papa ciocolata zi de zi e mai cinic ca mine!

Deci, dragii mosului, iertati-ma ca nu ma pot exprima altfel decat asa astazi. Sunt ofticata si tulburata (mental) de numa’. Cum adica sa-ti bata unu la usa dis-de- dimineata si sa-ti ofere cu zambetul pe buze un pachet mare, pe care il mai si platesti, plin cu acrituri. Mai, la mine nu se vine cu asa ceva! Si nu asa de dimineata. Plus ca toata lumea stie ca mie imi place ciocolata.

Ia mai duceti-va mai desteptilor furnizori de acrituri in lumea voastra pragmatica si desteapta. Ia nu-mi mai trimiteti mie lazi din astea care nici macar nu sunt roz, sa ma bucur si eu cumva. Si daca tot va mananca sa o faceti, macar o telegrama inainte sa stiu ce ma asteapta, sau un sms, un bip, ceva acolo.

Daca ati inteles ceva din tot ce am debitat eu in post-ul asta, sa ma anuntati si pe mine. Eu nu mai inteleg nimic. Si chiar visasem frumos de ceva timp incoace.

PS. Vrea cineva niste mere?

Cu cata increderea, sperante si vise  priveam anul trecut acest an care isi ia zborul in borcanul cu amintiri. L-am digerat greu in incercarea de a ne lupta cu toate barierele economice si financiare. Ne-a afectat personalitatea si intreaga fiinta sociala si personala. De data asta vreau sa privesc in urma, sa vad unde am gresit, sa vad ce asteptari am avut si nu s-au indeplinit. Poate cu aceasta confesiune virtuala, voi reusi sa-mi adun fortele pentru a putea pasi liber si necompromis in noul an.

Pentru mine a fost un an cu bune si cu rele, ca pentru toata lumea. Cantitativ cele rele le-au depasit pe cele bune, dar din punct de vedere calitativ am avut parte de cele mai mari „bune” din viata mea. Nu pot sa spun decat „Multumesc” Entitatii care mi le-a oferit in momente in care planam in deriva prin micile si epuizantele probleme ale vietii. Mi-a fost oferita o umbrela pentru picatura chinezeasca a vietii de zi cu zi. Si cu umbrela aceasta ma indrept eu spre noul an.

hopeSi iata din ce e fabricata umbrela mea: din pasiunea si puterea de a fi eu insami, de a crede si de a fi curajoasa. Acum numele meu si intrega mea fiinta au cu totul alta rezonanta. Am invatat ca fericirea noastra nu depinde de cei din jurul nostru ci doar de noi insine. Putem sau nu sa alegem lucrurile care ne aduc zambete si clipe de bucurie, prietenii pe care dorim sa-i tinem alaturi si cartile pe care sa le citim, filmele pe care sa le vedem, felul in care vrem sa traim. Am invatat ca lucrurile mari cer rabdare si vizualizare. Am invatat ce esti mai fericit atunci cand daruiesti si cand NU esti TU centrul universului tau. Am invatat ca oamenii sunt mai complecsi decat par si ca in orice om poti gasi un univers profund si frumos pe care merita sa-l explorezi. Am invatat ca e mai usor sa dai sfaturi decat sa le urmezi.

babies

Umbrela mea e putere si curaj. Umbrela mea e noua Alexandra pe care o sa o vedeti, asculta si citi in anul 2010. Sunt asa cum vreau eu sa fiu si sunt mandra ca am gresit si ca am invatat. Sunt fericita ca sunt o eleva buna a vietii si ca invat mereu cate ceva de la voi toti.

Pentru anul viitor nu-mi voi face o lista de „Dos” si de „Don’ts” care sa ma priveasca acuzator si dezamagita la sfarsitul anului viitor. Ma voi reconfigura pe traseu si voi incerca sa iau deciziile corecte la fata locului. Evoluez in fiecare zi prea mult si prea repede pentru a tine pasul cu o lista din trecut care nu o cunostea pe Alexandra din viitor. Deci, la naiba cu lucrurile pe care vreau sa le fac la anul! Sunt sigura ca vor fi multe si frumoase si ca la sfarsit de 2010 de voi termina anul cu magna cum laude la materiile „lectii de viata”, „sentimente”, „putere”, „fapte bune”, „invataturi”, „personale”.

Va pupa Ale.

Roz cu reflexe aurii

Posted: Decembrie 16, 2009 in Lola's heart
Etichete:, , , , , , ,

„Daca persisti in resentimente e ca si cum ai bea otrava sperand ca celalalt va muri” (O minte stralucita)

Se zice ca pesimistul este, de fapt, un optimist bine informat si ca, gratie acestei caracteristici, niciodata nu este luat prin surprindere. Despre optimisti nu se spune mare lucru, doar ca, se pare ca traiesc un pic mai mult, dorm mai bine, sunt preferati de societate, au mereu un zambet tamp pe fata si iti spun ca dracu’ nu-i chiar atata de negru.

Hai sa va spun un „secret”: eu sunt o optimista! Dap, e poate cel mai mare secret al meu. Numai ca sunt o optimista care si-a cam luta-o in freza roz, cu reflexe aurii. Upsss. Dar nu-i nimic, am atata optimism in mine, incat as putea sa impart de-a moaca incoace si-ncolo, fara regrete ca as ramane fara marfa.

pink room

Sa nu ma intrebati ce sa faceti cu viata voastra, sa nu-mi cereti parerea despre lucruri care va framanta, sa nu-mi prezentati succint toate defectele voastre si problemele, sa nu va inhamati in dicutii negativiste cu mine pentru ca s-ar putea sa aflati lucruri despre voi pe care nu le stiati. S-ar putea sa va clatim pesimismul si atunci nu veti mai putea fi prevazatori, bine-informati, nelinistiti, gelosi, dezamagiti, deprimati, victime, urati, prea grasi sau prea slabi, prosti sau ghinionisti, asa cum stiti voi despre propria persoana.

Sunteti frumosi, destepti, stralucitori si importanti. Nu-mi spuneti ca sunt o optimista, sunt doar bine informata! 🙂

 kids have the secret

Puterea lui DA

Posted: Decembrie 11, 2009 in Despre Viata
Etichete:, , , ,

Un optimist vede o oportunitate in fiecare calamitate, un pesimist vede ca o calamitate fiecare oportunitate” (Winston Churchill)

” Imprumuta bani de la un pesimist, sigur nu se asteapta sa-i mai primeasca inapoi”

„Sunt obosit”, „N-am chef de nimic”, „Nu pot face mai mult”, ”Viata mea e un rateu”, „N-am bani”, „Simt ca ma ia o gripa”, „Nimic nu merge bine”, „Iarasi munca? M-am saturat de munca”, „Nimieni nu ma intelege”, „Nu pot”, „Nu vreau”, …

Cine nu a zis sau a gandit asta vreodata? Poate ne si identificam cu una/doua/trei propozitii negative de mai sus si le folosim ca pe „Buna ziua” cat e ziulica de lunga si viata de scurta. Cele mai puternice inhibitoare ale fericirii si echilibrului interior sunt , fara indoiala, cuvintele negative: nu si niciodata. Nici probabilitatile nu stau mai prejos la acest capitol (poate, probabil).

sad

sad man

Unde vreau sa ajung cu acesta terorie? La faptul ca s-a dovedit stiintific ca persoanlele negativiste si nesigure pe capacitatile lor au mult mai multe sanse de a se imbolnavi, de a deveni depresive si de a imprastia un camp negativ in jurul lor. Nu v-ati simtit niciodata sleiti de puteri dupa ce ati avut o conversatie istivitoare cu o persoana pesimista care vede viata in orice alta culoare decat roz? In aceeasi ordine de idei, studiile sustin ca optimistii dispun de o sanatate fizica buna, au mai mult succes  la munca si in competitii sportive, precum si relatii mai satisfacatoare. De asemenea, ei beneficiaza de o sanatate psihica mai buna si traiesc mai mult decat pesimistii. Intotdeauna optimistii vor avea mult mai multi prieteni si sunt deschisi oricarei experiente noi, care sa le aduca satisfactii si impliniri. Persoanele „DA” sunt cele care emana un camp de energie pozitiv, care te inveselesc instantaneu si care gasesc mult mai usor solutii si inovatii. Dispun de o creativitate debordanta si stau foarte bine la capitolul inteligenta emotionala. Sunt preferati la munca pentru entuziasmul debordant si pentru atitudinea deschisa si pozitiva.

Daca sunt atat de multe beneficii ale „optimismului” , de ce atati de multi dintre noi sunt incarcati de pesimism?  Oare sunt mai bine informati? 🙂 Ca si gandurile bune si veselia, gandurile pesimiste si rele se inmultesc cu o forta impresionanta. De la „azi am o zi proasta” poti trece in cateva minute la „nu sunt bun de nimic. De ce numai mie mi se intampla toate relele?”. De aceea cel mai indicat lucru atunci cand ne napadesc astfel de trairi negre, este sa la oprim din fasa. Eu reusesc (in 90% din cazuri) sa le opresc gandindu-ma la toate lucrurile frumoase din viata mea (si nu sunt putine, va asigur!) si la faptul ca sunt sanatoasa si astfel pot rezolva orice. Stiu ca suna ciudat, dar ma pun in pielea oamenilor care sufera de cancer sau paralizie, care nu mai au nicio speranta de a fi vreodata „intregi” sau de a-si putea continua viata, fie ea usoara sau grea. Si atunci, nu numai ca imi trece, dar ma simt si rusinata si vinovata de starea mea.

happy

In momentul in care vom inceta sa ne limitam prin NU si NICIODATA ne vom deschide mintile si viata pentru creatie si succes. Acest lucru nu e usor de facut, dar hai sa incercam „o tema pentru acasa”. In fiecare dimineata sa zicem un simplu „Multumesc” pentru ca ne-am trezit iar seara un alt „Multumesc” pentru ca am ajuns cu bine in patutul cald. Apoi sa incercam sa inlocuim treptat negativismele de la inceputul post-ului cu pozitivisme:

” Ma simt odihnit si relaxat”, „Am chef sa fac multe lucrui  azi”,  „Pot face mai mult”, , ”Viata mea e minunata”, „Am suficienti bani”, „Sunt sanatos/oasa”, „Totul imi merge bine”, „Iarasi munca? Perfect, imi place sa muncesc”, „Sunt iubit/a si inteles/easa”, „Pot”, „Vreau”, „Da”…

Sunt tare curioasa cine va face acest exercitiu. Incercati-l macar o saptamana si va asigur ca multe se vor schimba in bine. Astept comment-uri optimiste.

happy woman

Va pupa Ale.

Intotdeauna am considerat ca prietenia intre barbati e mai adevarata, mai longeviva si mult mai profunda decat cea a femeilor. Desi a lor se manifesta aparent in cuvinte scurte si porecle care mai de care jignitore (DOAR pentru noi femeile) gen: „grase”, „nasolule”, „grasomega”, „mizerie”, „boule”, „betive”, „limba”, „p**a” etc, a noastra e vorba lunga, fapte scurte. Sa va explic cum am ajuns la aceasta concluzie.

Sunt, din principiu si din nastere-formare- experimentare, o spectatoare a vietii si a oamenilor din jurul meu. Adica, daca s-ar putea face o mesereie din aceasta forma de experienta, cu siguranta as fi cea mai buna. Asa ca, am stat si am analizat comportamentul barbatilor, ca pe cel al femeilor il traiesc zi de zi, n-am ce analiza. La prima vedere, si daca poti trece peste limbajul trivial pe care si-l aplica rasa masculina unul altuia, poti sa observi ca barbatii nu s-ar certa si nu ar purta dusmanie niciodata pentru urmatoarele lucruri, de prima necesitate pentru noi femeile:

– job (clar nu s-ar „pune bine” /”si-ar pune-o bine” cu seful pentru un post mai bun, clar nu si-ar sapa colegii pe la spate)

– haine (nu s-ar oftica nicioadata daca prietenul s-ar imbraca cu aceeasi pereche de blugi)

– aspect (se face o trasare clara care e mai frumos,care e mai bogat, care e mai puternic, care bea mai multa bere, care e cel mai betiv, fiecare isi are locul lui bine stabilit de la bun inceput, nu se mai fac comentarii pe tema ulterior)

– femei (numai „un caine” de om i-ar fura iubita/sotia prietenului lui cel mai bun)

Si lista ar putea continua. Plus ca pe langa masini, femei si sport, barbatii isi intretin relatiile prietenesti dintre ei cu conversatii mult mai intersante decat cele ale femeilor (sa traiasca Discovery Channel). Un alt plus, in mod clar, daca ai „comite-o nasol” intr-o noapte cu alcool si tigari, ar sta langa tine pana ti-ai reveni, considerand asta un fapt de drept, un lucru normal si omenesc. Nu se vor certa nicioada dintr-un nimic, si chiar daca ar interveni ceva, se vor bate pana la sange dar a doua zi o vor lua de la capat ca si cum nimic nu s-a intamplat (nici nu sunt sigura daca isi mai amintesc).

Pe de cealalat  parte: FEMEILE! Daca sunt si frumoase, vai de noi! Vor exista intodeauna „aluzii” si nu conversatii clare, tot felul de cuvinte aruncate care te fac sa te intrebi daca tocmai ai fost jignita sau complimentata („Fata, nu cred sa existe una mai slaba ca tine” nb. incerca sa spui acelasi lucru, inlocuind cuvantul „slaba” cu „grasa” unei femei mai plinute :D, „Normal ca s-a uitat la tine, doar esti blonda”, etc). S-ar jura ca nicioadata nu s-ar da la prietenul tau, dar ar incerca mereu sa-i intre sub piele si poate chiar sa te comenteze un pic cu el, atunci cand nu esti de fata („Asa face intodeauna, se supara din nimic”, „Greu sa aprecieze un barbat ca tine”, ” Nu stiu cum o suporti uneori”). Intotdeauna ti-ar baga sub ochi cat de realizata este profesional, in special atunci cand tu iti cauti job si intotdeauna s-ar plange mai mult decat trebuie cand ea isi cauta job iar tu esti infloritoare profesional. Oricat de mult s-ar lauda cu prietenia voastra si oricate cuvinte dulci ti-ar spune intr-o zi in care au aparaut problemele in paradisul ei sentimental („Nu stiu ce m-as face fara tine fata, ca ala e un nemernic”) , in momentul in care se impaca, poti sa uiti ca exista. Asteapta doar pana se cearta din nou, va veni la tine!

Primesti telefoane dragalase doar atunci cand are nevoie de companie la shopping, a lasat-o iubitu’ pentru un meci cu baietii, se plictiseste, e deprimata sau are nevoie de bani. In rest vorba lunga, fapte scurte. AAA, scuze, s-ar putea sa primesti o bluza cadou din cand in cand si asta nu pentru ca s-a gandit la tine, ci pentru ca ori nu-i mai place, ori a cumparat-o fara sa o probeze, ori nu-i place lu’ iubitu’. Credeti-ma cele mai durabile invidii si dusmanii sunt intre femei.

Nu vreau sa fiu negativista, dar nu pot sa nu accept superioritatea prieteniei barbatilor asupra prieteniei femeilor.  Sa fim seriosi, barbatii au prieteni din gradinita, femeile au prietene din necesitate. Poate ca asa sunt si eu uneori, prietena descrisa mai sus, dar in momentele grele am fost si voi fi acolo, indiferent de iubitu’, serialul preferat sau starea de rahat.

Baieti, sa traiti, sunteti mai tari ca noi! Cel putin la acest capitol.

Astept si parerile voastre. Ce zic io nu-i lege 🙂