Posts Tagged ‘vise’

Stiti acele zile in care parca nu merge nimic, in care te simti la capatul pamantului, un pamant care se dovedeste a fi foarte patrat si colturos? Zile in care concepte precum optimism, pozitivism samd par niste naluci fara prea multa putere. Ei bine, asa a fost ziua mea de astazi.

Ma gandeam la ultimul meu post si imi doream sa mai am avantul de ma arunca in polemici care nu decid soarta lumii, care nu aduc bani si care nu te fac mai fericit sau mai implinit. Sincer, azi mi-as fi dorit macar o urma de superficialitate. Sunt sigura ca maine va fi mai bine si ca lucru cel mai bun pe ziua de azi e sa beau o cana cu lapte cald, sa fac o baie fierbinte si apoi sa dorm un somn adanc. Pana una alta, incerc sa fac o terapie prin scris, avand in vedere rezultatele uimitoare pe care le-am avut atunci cand doar scrisul ma elibera de toate umbrele.

Daca as fi fost poate putin mai proasta, o duceam mult mai bine. Asadar, ma vad nevoita sa vad cu ochi limpezi prostia din jurul meu, lucrurile care merg pe de-a-ndoaselea, circumstantele neprielnice si tot uratul din lume. Noi romanii, ne-am pierdut libertatea de mult. Suntem sugrumati de griji, de lipsa banilor, de bataia de joc a Statului. Nu ne mai putem bucura de nimic, pentru ca nu avem cu ce. Mintile noastre incerca sa organizeze financiar o suma de bani prea mica pentru a trai decent, suntem mult prea preocupati si absorbiti de ideea unui trai mai bun, ca sa luam lucrurile treptat.

Vrei sa fii liber? Ce inseamna pentru tine libertatea? Faptul ca nu esti in inchisoare? Faptul ca poti afirma orice despre oricine? Faptul ca, teoretic, ai sanse egale cu oricine? Singura ta libertate, e sa visezi. Crede-ma! Iti doresti un apartament pe care sa-l mobilezi dupa gusturile tale, caruia sa-i spui „casa mea” si care sa respire fiinta ta? Iti doresti o masina? Iti doresti sa scoti o carte? Iti doresti sa vezi lumea? Iti doresti sa ai o relatie neatinsa de neajunsurile zilnice? Iti doresti sa iesi cu prietenii fara sa-ti numeri banii din portofel inainte? Iti doresti sa ai un job care sa te satisfaca intelectual dar si financiar? Iti doresti sa faci cumparaturi fara sa te gandesti ca maine vei fi frustrat ca nu ti-ai platit factura la telefon, gazul, internetul, intretinerea? Lucrurile acestea te-ar face liber?

Nu-mi spune ca esti liber indiferent de orice. Nu-mi spune ca poti alege intotdeauna. Serios, „intelectualul” nu mai este la moda. Nu esti mai cool pentru ca citesti si mintea ta e ca o lama ascutita, ca scrii, ca esti categorisit ca fiind inteligent, original si fermecator. Esti obligat sa lupti pentru supravietuire chiar daca dimineata te loveste talentul si vrei sa creezi. Esti obligat sa-ti amani placerile ca sa ai cu ce-ti plati traiul. Esti obligat sa servesti un stat care nu da doi bani pe tine. Esti obligat sa pleci din tara si sa faci ORICE ca sa ai acei bani.

Si atunci, nu-ti amani libertatea de a fi tu, neconditionat de partea financiara si a obligatiilor pe care le ai zilnic. Crede-ma cu cat esti mai evoluat spiritual si intelectual, cu atat vei suferi mai mult. Pentru ca vei asista cu mainile legate cum altii te fura, cum altii, pentru care nu exista concept de constiinta, se bucura de ceea ce tu doar visezi.

Post-ul asta e pentru voi cei care simtiti ca mine: ca libertatea a devenit un moft. Pentru cei, care, la fel ca mine scrieti pe blog, sugrumati de societatea in care tariti, despre suflul vostru sacadat. Pentru cei care se comporta corect, desi nu datoreaza nimanui nimic. Pentru cei care viseaza si creaza, care se zbat sa-si gaseasca libertatea.  Pentru cei care OTV-ul, Becali si specimenele porno ale televiziunii le provoaca doar scarba si oftat. Pentru cei care citesc o carte in parc, care se bucura de o frunza galbena, care apreciaza un suflet bogat, o conversatie de calitate, o polemica, o personalitate valoroasa. Pentru cei care merita.

Va doresc la toti, libertate!

Anunțuri

Apa si pamant

Posted: Ianuarie 28, 2010 in Lola's heart
Etichete:, , , , , , ,

Un dans perfect, un razboi dulce in care orice arma este permisa atat timp cat taie fin, fara sa simti. Un razboi  fara sa existe un castigator si invins. Doar de dragul de a imbina, intr-un puzzle albastru si maro toate nuantele existentei noastre. Am descoperit ca nu exista reguli si ca trebuie sa cobor si sa urc pe un grafic sentimental si mental pe care nu-l pot citi. Nu exista logica si definitii, totul se bazeaza pe instinct si pasiune, dar si pe nebunia de a concura intr-un joc fara castigatori. Fara sa privesc, fara macar sa deschid ochii vreodata, mi-am ascutit celelale simturi ca sa infrunt o forta egala mie, dar totusi atat de diferita din punct de vedere material.

Poti simti cand ma pierd in tine? Poti sa-mi simti rasuflarea calda pe sufletul tau inghetat? Poti sa-mi cuprinzi palmele intr-ale tale si sa-mi incalzesti deziluzia? Poti sa ma inveti cum sa-mi aleg armele? Cum ai prefera sa te pierzi? Intr-un neant fara materie, in care sa bajbai pe intuneric aripi de inger sau sa alergi intr-un desert insetat de zapada? Sopteste-mi in vise, cu picaturi adanci, cum ai sa ma poti regasi la o intersectie de stele. Ti-ai curba linia sufletului, ca sa-mi poti asculta lumea?

Spune-mi apa, spune-mi de ce nu infloresc flori si de ce nu creste iarba cand umblii cu talpile pe sufletul meu? Spune-mi de ce visez noaptea, aruncata-n magma, la stropii tai reci? Ti-am soptit ca zapada poate doar incalzi pamantul si asta abia dupa ce i-ai inghetat atomii adormiti…

Ai plouat cu gheata pe intreaga mea existenta.

Spune-mi, cine a fost mai intai, apa sau pamantul?

The way you …

Posted: Ianuarie 25, 2010 in Despre Viata
Etichete:, , , ,

Ma aflu in fata unei pagini albe. Am acelasi sentiment ca atunci cand stau cu pensulele si acuarelele in fata unei panze albe. Incerc sa vizualizez cum va arata acea panza cand voi termina sau ce vreau sa exprim. Mi se invalmasesc o gramada de ganduri in cap. Ganduri de inceput. Ma simt ca inaintea unui act creator. Am aceeasi strangere in stomac care dispare doar atunci cand mi-am vazut creatia terminata.

Am o frica dulce care-mi curge prin vene. O neliniste pozitiva, un zambet in coltul gurii. Un dor de a fi iarasi eu.

Urmeaza zile fericite.

In seara aceasta voi picta (la propriu), e primul pas spre un nou inceput, un lucru atat de familiar si de drag mie, pe care l-am ascuns intr-un colt. Aceasta cratie imi va da avantul necesar sa-mi continui viata in stilul meu, ma va elibera. Peste cativa ani, ma veti regasi intr-o expozitie de pictura. Este visul meu acum nu atat de secret pe care vreau sa mi-l indeplinesc si vreau ca acum sa vi-l impartasesc. Este plata pe care vreau sa o fac eului meu creator. Cel care m-a diferentiat de restul lumii, care ma indeamna sa ma completez si sa ma dezvolt spiritual.

Vreau sa respir cu toate visele si experientele mele pe toate panzele pe care le voi picta. Mi-o datorez mie, cea care a ales sa fie pragmatica si nu artista cu adevarat. Cea care a ales un alt drum decat cel care mi-a fost dictat de propria-mi fire.

O datorez tuturor oamenilor care m-au inspirat prin culorile lor. O datorez fanteziei mele debordante, a imaginatiei nebune,  dependentei de soare, impulsivitatii, lunii, noptilor, viselor… Pictura va fi singura amintire palpabila a fiintei mele.

In seara asta voi picta. E timpul sa fiu iarasi eu.

Editorialele din reviste – lista pentru 2010, prietenii mei-lista de Do’s in 2010, incep sa ma simt complexata. Chiar e nevoie de o lista? Si trebuie neaparat sa o facem publica? La sfarsitul anului trecut postam ceva de ganul, (ma) citez: „Pentru anul viitor nu-mi voi face o lista de “Dos” si de “Don’ts” care sa ma priveasca acuzator si dezamagita la sfarsitul anului viitor. Ma voi reconfigura pe traseu si voi incerca sa iau deciziile corecte la fata locului. Evoluez in fiecare zi prea mult si prea repede pentru a tine pasul cu o lista din trecut care nu o cunostea pe Alexandra din viitor. Deci, la naiba cu lucrurile pe care vreau sa le fac la anul! Sunt sigura ca vor fi multe si frumoase si ca la sfarsit de 2010 de voi termina anul cu magna cum laude la materiile “lectii de viata”, “sentimente”, “putere”, “fapte bune”, “invataturi”, “personale”.

Asadar, m-as contrazice grav daca as incerca sa postez asa ceva, eu fiind firea rebela, impulsiva si prea pasionala ca sa ma las ingradita de niste task-uri care mai de care realizabile … sau nu. Singurul lucru pe care-l stiu este ca pentru mine 2010 va fi un an decisiv, din mai multe puncte de vedere. In primul rand profesional. Hai sa recunoastem: oricat de talentosi, frumosi si destepti am fi noi romanii (sau o parte din noi) , tara in care traim nu ne ofera prea multe. Si in plus, nici nu prea stiu sa devin bogata peste noapte, n-am radar de barbati cu bani si am un respect mult prea mare pentru mine ca sa ma dedic unor „practici” vechi de cand e lumea. Deci, aproape ca n-am nicio sansa in tara asta.

Boom-ul economic din 2008 imi umflase pieputul cu entuziasm si chiar credeam sa , in sfarsit, pot realiza multe din visele mele (apartament, o masina decenta, un job banos). Apoi a venit 2009, si ne-am dezumflat cu totii ca un balon de calitate discutabila, ne-am consumat intelectual, financiar si psihologic pana la epuizare, trezindu-ne la sfarsit de an cu sperantele in coma (alcoolica).

Previziunile pentru 2010 sunt sumbre, de aceea imi dau peste mana cand apuc telecomanda sa fac slalom printre canalele de televiziune. Urasc stirile pentru ca in afara de vesti proaste, boli porcine, somaj, crime, criza si Base, nu mai suntem informati cu nimic altceva. Noroc cu teoriile New Age si cu Secretul, ca altfel n-am mai avea nicio urma de pozitivism si sperante in noi. Se anunta iar un an de tras apa la WC dupa el , nu alta. Si atunci, ce sanse am eu, un simplu wedding planner si manager de evenimente, o vanzatoare de sentimente frumoase, fluturasi, flori, culori si veselie intr-o tara care nu-si poate plati dreptul la o zi perfecta (nunta)?

De aceea pentru mine, anul curent este decisiv. Iubesc aproape de fanatism job-ul meu dar nu ma incalzeste noaptea, nu-mi plateste consumatia din oras, nu-mi achita ratele la apartament (ce rate! mai intai imi trebuie macar un avans). Imi hraneste doar orgoliul si placerea profesionala. Ca doar, deh, am un job exotic si frumos. Asadar si prin urmare, am inceput sa privesc peste granite si sa iau in calcul posibilitatea de a lucra intr-o alta tara ( Vorba din cantec, „nu m-am nascut in locul potrivit”). Insa o sa fac tot posibilul sa iau tot ce-i mai bun din anul acesta si sa fructific toate oportunitatile romanesti, ca sa nu imi bag coada intre picioare si bagajul in mana si sa ma indrept spre alte natii. In cazul in care fructele s-au stricat definitiv, o sa adopt cu entuziasm expresia lui Sebi (nb. drag coleg, mare patron) ” In caz de ceva, saluuut!”.

De aceea nu vreau sa-mi fac o lista. Toate DO’s -urile  care ar tine de o lista (sa-mi iau apartament, Iphone, lectii de dans, CD-player pt masina,  cursuri de vanzari sau master in relatii publice etc) implica automat eforturi fianciare sutinute. Da, stiu, ca sa se intample lucrurile le care le doreste trebuie mai intai sa le „pui pe hartie” , sa le constientiezi, sa le vizualiazei, apoi sa le urmezi indeaproape. Cel putin asta spun „progamatorii neuro-lingvisti”.

Mi-e mila de lista pentru 2010. Oricat de mult incearca sa se formeze in creierul si asteptarile mele, eu nu o las sa se astearna pe blog. O sa tin in minte ce-mi doresc pentru anul acesta dar nu o sa le iau pe toate drept litera de lege. Reconfigurarea o sa fie de fapt singurul DO pe care o sa-l urmez. Sunt sigura ca va fi bine si ca pana la urma toate se vor rezolva de la sine, vorba mea „Ce se mai poate intampla?!” :D, mai ales ca aproape orice imi propun devine realitate.

Voi, restul, cei care v-ati scris naiv si entuziast DO’s-urile pt 2010 va urez bafta si buna sporire, dar va sfaturiesc sa nu uitati un lucru: cateodata ceea ce ne dorim nu este neaparat ceea ce este si bun pentru noi.

Va pupa Ale.

Am gasit weekendul asta niste fragmente din scrierile mele beletristice de mai demult, un fel de jurnal temporar. Cand am citit ce am scris atunci, am regasit o presoana total straina mie. E practic incredibil cum am evoluat (?) atat eu cat si felul meu de a ma exprima in scris: de la stilul „emo” la cel optimist, un pic ironic si sarcastic. Va las sa cititi…

4 octombrie 2001

Ma nasc mereu…din orice…

Si iata-ma din nou aici, in fata Lui … calma si rece. Aseara a rasarit o stea, dar se pare ca nimanui nu-i pasa…

Trec neobservata prin lumea aceasta, am devenit rece ca cerul, toti il vad, toti il plac, toti si-l fac muza, dar nimeni nicioadat nu l-a atins.

Azi am „aflat” ca sunt femeie. Mi-am descoperit latura slaba, dar totusi cel mai „greu” punct in lupta noastra impotriva celor „tari”. Da, si totusi ma bucur ca sunt asa, ca sunt eu, ca nu m-am pierdut in aceasta lume, desi e greu sa-ti tii rasuflarea atat de mult cand exist inca in acel timp cand lumina nu s-a mai scuns, ci imi incalzeste fata.

Sunt eu inca in prezent, si traiesc fara nicio urma de indoiala. Uneori cred ca in prezent voi trai mereu. Ma nasc azi, mor in secunda urmatoare ca sa renasc cu fiecare clipa ce ma regenereaza. Asa sunt acum.

Nu iubesc, nu vreau sa iubesc, parca si simplul gest de a fi „legat” ma ingrozeste . Cand voi iubi voi incepe sa traiesc in trecut, iar prezentul nu va mai fi. Totusi ma amagesc, caci am nevoie sa fiu completa. …

In acelasi timp sunt constienta ca eu traiesc doar prezentul si ca maine urmeaza trecutul. „

5 octombrie 2001

Omul – un univers simplu

Astazi ma bucura si ma intristeaza in acelasi timp incercarea de a fi OM. Cel mai greu este insa, cuvantul…

Nu mai are poate niciun rost sa cautam absolutul ca sa ne confruntam cu telul nostru suprem. Sungurul lucru care ar trebui sa ne faca sa fim oameni e sa incercam sa ne depasim pe noi insine, sa ne cunoastem pentru ca suntem o sursa inepuizabila de noi descoperiri.

Suntem camera plina, nedeschisa. Sa presupunem ca patrundem inauntru: senzatii de cald, rece, fierbinte, aerul e dulce si amar, lumina si intuneric, sperante, vise, trecut, amintiri, bucurii, tristete, spaima, gol, ambiguitate. Toate acestea s-ar deschide .

Imi place omul ca definitie, imi plae omul teoretic. E plin, e adanc, e profund, e un univers total, mic dar complex. Si totusi este limitat. Poate tocmai in acest lucru sta paradoxul si deliciul sau.”

” 7 octombrie 2001

Ma trezesc!?

Noapte de octombrie, atat de dureroasa si de grea…mana mea si-a gasit din nou drum pe pagina alba iar gandul se impleteste undeva cu suferinta de a trai.

Ma inconjoara un zgomot absurd, ce nu-si are locul, izvorat dintr-un invelis sufocant, acoperisul de plastic al acestei lumi pline de nimicuri.

In doresc doar o data sa mai evadez, sa zbor, dar totul pare ata de greu pentru ca ninge cu fier ruginit iar eu privesc din ciudata si fierbintea mea inchisoare cum fruzele galbene sparg aerul rece (…) Undeva, pe cer, vechea mea stea s-a ascuns…

” 8 octombrie 2001

Toamna, afara, imi scutura stalpii materiali si ma clatin incet si irecuperabil. Incerc sa neg ca uneori ma afund prea mult in ceva ca ma intrece , dar sunt prea mandra sa accept asta. Imi neg acum toate valorile doar pentru a visa o clipa, de a intelege, de a asculta tacerea. Ma cutremur in fata grandiosului peisaj ce numai mintea il poate crea iar inima il absoarbe cu o sete inexplicabila.

Cuvintele mele din nou nu-si au rostul si se ineaca palide in egosita mea incercare de a le face sa zboare, departe de mine, in noapte. Dar, spre fericirea crticilor, ele raman aici, pe hartie. Sunt constienta ca agonia lunii octombrie ma va lasa curand si cu acest prilej voi uita iarasi complexitatea actului creator.

Pentru prima oara in viata nu scriu din tristete si nici din bucurie, scriu doar pentru ca am nevoie. Drogul meu ce a luat locul „platitudinilor” din carti. Nu-mi invoc nici muza, caci e mereu prezenta in lumina veiozei de noapte, in negrul noptii, in romantismul lunii, in fibrele hartiei obosite (…)

Ma regasesc doar uneori, cand noaptea se lasa, vestind moartea temporara a naturii, cand frunzele danseaza in aer un vals al durerii, cand sufletul meu are nevoie de putin hrana si de putina flatare. Abia atunci imi inteleg rostul cuvintelor si totul se dechide. Nu am nevoie de confirmari sau infirmari, caci scriu pentru mine. S-ar putea sa fie ultimul gand de octombrie. Ultimul meu gand de toamna, ultima rasuflare a unui suflet obosit de tacearea fiintiala”

…. sau cum ne manifestam electronic gustul amar lasat de alegeri

Mdeah! A castigat Base…”vorba” unui prieten care si-a scris la status urmatoarea gluma „Culmea somnului: sa te culci presedinte si sa te trezesti Prostanac” . Oricum am impresia ca orice am fi votat, tot el ar fi iesit (chiar daca ar fi fost alti candidati :D).

Da, am fost si eu la vot. De fapt eu n-am votat un presedinte, am votat un premier, sau ma rog, promisiunea unui premier cat de cat decent. Nu de alta, dar sincer, n-am avut ce si pe cine sa votez, si, avand in vedere ca am avut inaintasi care au semnat condica pentru libertatea la vot, trebuia sa profit de acest dept, greu castigat de dansii. Noh, n-o iesit premierul pe care mi-l doream, o iesit tot Base si ai lui. Nici nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma intristez. Am pierdut un pariu, deci as putea sa ma intristez pentru asta, dar azi n-am chef. Pana la urma stim de ce (nu) e in stare Base, probabil ne oripilam mai tare de alalalt sau poate ne mergea un picut mai bine, probabil…

In orice caz, cred ca nu mai este pentru nimeni un mister ca NU noi decidem in jocurile astea politice abjecte, triviale si dubioase. Noi putem plati taxe in continuare, putem sa nascocim bancuri si status-uri politice noi, putem sa traim in continuare „decent” pe un salariu de mizerie, putem sta zile in sir fara apa cald si caldura, putem sa ne imbracam de la SH fara rusine, putem sa visam in continuare … ca doar deh, ne-am obisnuit deja. Ce se mai poate intalmpla?! De fapt stiu! Cred ca incepem sa traim din ce in ce mai ECO si economic (fara voia noastra, desigur).

In final, eu si Moshu’ (Craciun, cum care?) avem sa-i spunem/aratam ceva clasei politice romanesti, asa ca la (re)inceput de 5 ani fericiti:

Mad Santa