Craciunul si spiritul lui

E 22 decembrie…mai sunt exact 2 zile si un pic pana la Craciun. Este absolut esential sa mai adaug un post din categoria „Craciun” avand in vedere ca simtim spiritul asta pana-n gat .  Stresul cadourilor a inceput,  etern-fascinantul Hrusca ne colinda in toate locurile posibile, traficul devine din ce in ce mai ambuteiat, rafturile magazinelor se golesc vazand cu ochii, reclamele la TV ne imbie seducator sa mai dam un ban, si inca un ban, ca doar deh, e Craciunul. Inbox-ul, la fel ca si beciul si podul, sunt pline de ganduri bune si multumiri pentru un an de mega rahat (scuzati-mi franceza), incat am impresia ca moshu’ asta pe cale-l asteptam cu totii a devenit un agent de vanzari super antrenat sa-ti ia si ultima suflare financiara din buzunare.

Si nu, nu e negativism, e doar purul adevar. Din pacate, aste e partea urata si nasoala a Craciunului. Partea buna e ca dezvelind toate foile stricate de pe aceasta sarbatoare multinationala, are si X-masul farmecul sau. Eu, de exemplu, incerc cu greu sa-mi dezlipesc zambetul tamp de pe fata si expresia Coca-Cola -gica „Vine Cracunul :D” de pe buze. Iubesc acesta sarbatoare cu toata fiinta mea copilaroasa, desi nu mai simt, nici macar sub radical, ce simteam cand eram mica si zburlita. Incerc totusi sa pastrez aceeasi traiectorie vesela a Craciunului si sa sper ca toate vor redeveni asa cum au fost in esenta: bucuria de a darui, bucuria de primi, de a spera si de a-ti dori mai mult. Ca doar despre asta e vorba, nu?

Fac slalom prin comercializarea extrema a acestei sarbatori si prin aerele pe care le emana acest proces si ma gandesc cu drag la linistea pe care ti-o da seara de Ajun si pacea care se asterne in tot orasul dupa ce magazinele non-stop se inchid in sfarsit, oamenii se intorc degerati sper case, miroase de lesini in toata casa a cozonac si prajituri, a brad si a veselie. Atata de mult cat imi place sa daruiesc, tot asa imi place si atmosfera de Craciun.  Imi plac toate decoratiunile aferente aceste sarbatori, si nimic legat de aceste zile nu mi se pare prea mult (prea multe colinde, prea multi brazi, prea multe luminite, prea multe decoratiuni, prea multa bucurie,  prea multe cadouri :P).

O sa va colind si o sa va urez azi tot ceea ce -mi doresc pentru voi de azi, pentru a nu incarca in plus reteaua deja supra ocupata din Ajun si din ziua de Craciun. Asadar si prin urmare, prin urmare si-asa deci, va doresc:

– sa fiti la fel de frumosi si destepti

– sa va bucurati de toata pacea si fericirea din lume nu numai in aceste zile sfante ci si in intregul an

– sa aveti bani multi pe care sa-i cheltuiti pe lucrurile care va fac placere

– sa primiti o tona de cadouri (nu ad-literam ca nu aveti unde sa le depozitati :P)

– sa va lungiti lista de messenger cu inca pe-atatia prieteni noi pe cat aveati

– sa aveti iesiri si seri vesele si fericite cu toti acei prieteni noi din lista de mai sus

– sa fie fiecare zi a voastra un motiv a spune un simplu si sincer „multumesc” cerului in fiecare seara

– si sa cresteti mari in ce directie vreti voi

Va pupa Ale,

Ne „auzim” dupa Craciun.

Scrisoare deschisa catre Moshu’

Draga Moshule,

nu pot sa te mint, nu am fost prea cuminte anul acesta. Pun pariu ca nicio scrisoare adresata tie nu incepe asa, din contra, dar sunt sincera. Iti scriu din timp, pentru ca ultima oara, acum vreo 17  ani, am facut acest lucru doar cu trei zile inainte de Craciun si parintii mai au fost nevoiti sa ascunda scrisoarea intr-un dulap, pentru ca si lor le era prea  rusine sa ti-o trimita asa tarziu. Imi amintesc ca iti si desenasem ceva frumos, sigur ti-ar fi placut.

Acum dupa 17 ani, iti scriu o noua scrisoare. Habar n-am daca stii cum sta treaba cu net-ul, blog-urile si tot tam-tam-ul acesta electronic. In cazul in care ti-ai achizitionat un PC decent si conectare la Internet, sigur vei citi ce-ti scriu eu aici. Si daca vei citi, sunt sigura ca te vei mira pentru ca am ridicat considerabil media de varsta a solicitantilor de cadouri. Iti spun de pe acum ca am 25 de ani, dar probabil stii si tu asta pentru ca ma cunosti foarte bine :).

Nu te mai tin in loc, pentru ca ai destule de pregatit pana la Craciun. Deci, iata ce imi doresc eu:

– imi doresc sa ninga cu fulgi mari de Craciun. Au trecut deja cativa ani buni de cand nu a mai nins de Craciun cu fulgi mari, pufosi si  visatori. O ninsoare rupta din povesti care sa cada peste Brasovul gri. Ce zici, se rezolva? (nb. Probabil ca nu ar trebui sa-ti cer asta pentru ca inca nu mi-am achizitionat cauiucuri de iarna, dar imi asum cu fericire riscul :D)

– imi doresc sa asterni pe fata fiecarui roman un zambet pe fata. Toata lumea e atat de trista si de deprimata incat nici nu-ti mai vine sa iesi din casa

– imi doresc  bucuria si optimismul copilariei. Atunci cand ne bucuram de mirosul de cozonac si prajituri din casa in Ajun, cand stateam cu nasucurile lipite de geamul cald asteptandu-l pe Moshu’. Cand auzeam zurgalai la geam si chicoteam de bucuria asteptarii. Cand cantam colinde si impodobeam casa si furam cu bucurie nevinovata cate o bomboana de brad lasand doar ambalajul sa se legene nefolositor pe crenguta de brad. Cand adormeam plini de vise si nerabdare sa vina dimineata Craciunului in asternutul cald si frumos mirositor.

– imi doresc sa uitam de probleme , criza si politica macar pentru o zi.

– imi doresc sa ne redai credinta in miracole si fapte bune

– imi doresc sa nu mai simt pierderea definitiva a fiintelor dragi din viata mea

– imi doresc sa cred din nou in tine cu toata foarta cu care credeam acum 17 ani.

Asta imi doresc, Moshule. Am recunoscut ca nu am fost prea cuminte anul acesta, dar promit solemn ca la anul ma voi schimba definitiv si irevocabil in ceea ce-mi doream sa fiu acum 17 ani.

Iti multumesc anticipat si astept daca nu rapsuns, macar comentariul tau la acest post.

Te pupa Alexandra.

Idee de cadou pentru Craciun…

Deci, am primit cel mai tare banc din ultima vreme si nu am putut sa nu-l postez. Asa, ca sa ne mai de-stresam. Ca tot vine Craciunul, pentru voi, mai baieti, mai, va recomand sa cumparati prietenei voastre „manusi”. Hi, hi. Enjoy:

Un tanar vroia sa-i cumpere iubitei sale un cadou de Craciun, si nu prea stia ce pentru ca erau de putina vreme impreuna.. Dupa ce s-a gandit cu grija, a ales sa ia o pereche de manusi ca fiind cadoul cel mai potrivit: romantic, dar nu prea personal.
Insotit de sora mai mica a iubitei, s-a dus la magazin si a cumparat o pereche de manusi albe. Sora iubitei si-a cumparat o pereche de chiloti.
In timp ce-i impacheta, vanzatoarea a incurcat pachetele, asa ca sora a luat manusile iar tanarul a luat chilotii.
Fara sa verifice continutul, el a expediat pachetul iubitei sale impreuna cu urmatorul mesaj:
„Am ales acest dar pentru ca in timp ce ne plimbam seara prin parc am obsevat ca nu obisnuiesti sa porti asa ceva. Daca n-ar fi fost sora ta as fi ales modelul mai lung, cu nasturi, dar ea poarta modelul scurt, care se da jos mai usor. Chiar daca culoarea e mai pastel, nu se murdaresc usor.
Vanzatoarea mi-a aratat ca si ea poarta aceeasi culoare si chiar dupa o purtare de trei saptamani aratau inca bine. Am pus-o sa incerce perechea pe care am cumparat-o pentru tine si ii venea minunat. As vrea sa fiu langa tine sa te ajut prima oara cu imbracarea lor; sunt gelos ca alti barbati vor atinge matasea lor delicata inaite de a te vedea din nou.
Dupa ce te dezbraci, aminteste-ti sa sufli inauntru putin pentru ca altfel va ramane umezeala ce se formeaza in timpul purtarii. Ah, de cate ori voi saruta acest dar in anul care vine! Sper ca miercuri seara, in ajun de Craciun, cand ne vom intalni vei purta darul meu numai pentru mine.
Cu toata dragostea !

P.S. Am auzit ca ultima moda e sa nu se traga chiar pana sus, ca sa se vada putin blanita.

Prea Tare :))

Craciunul, criza si alegerile

Probabil ca nimeni nu mai are nevoie de inca un articol profan despre cele mai discutate notiuni (ca DA, au ajuns deja niste simple notiuni) ale anului 2009 – CRIZA – ALEGERILE, dar sunt ca niste mancarimi nationale  care ne supara pe toti fie ca suntem sau nu interesati de ele. L-am pus pe CRACIUN in fata pentru ca prezinta un interes la fel de crescut in aceasta perioada ca si notiunile enumerate mai sus.

Sincer, sunt vadit si profund indignata! Sunt indignata ca am o conformatie intelectuala, psihologica si mentala occidentala si traiesc intr-o tara care habar nu are ce inseamna sa traiesti corect, o tara excesiv de balcanica si de „jemenfishista”. Sunt indignata ca traiesc printre oameni care si-au mai gasit o scuza pentru incompetenta si lene, si anume criza de anul acesta. Acum au mai rasarit inca doua : alegerile si Craciunul. Sunt ofticata si iritata ca trebuie sa aleg intre doi „viitori fosti” presedinti care n-au nici cea mai vaga idee despre loialitate, despre conceptul de „fairness”, despre verticalitate, consistenta, corectitudine… si lista ar putea continua la nesfarsit. M-am saturat sa ne ascundem dupa parodii si bancuri politice, dupa un deget mult prea subtire si dupa criza.  Mi-e greata de tot ce vad la tembelizor, de tot ce citesc in ziare, de ceea ce traiesc zi de zi si de fetele triste de pe strada.

De curand m-am intors din Franta. Si, intoxicata fiind de discutiile despre criza purtate pe coclauri in Romania, am adresat si eu faimoasa intrebare unui prieten francez: „Cum se simte criza la voi in tara?”. Omu’ si-a dat ochii peste cap pentru ca intrebarea mea picase ca nuca-n perete in ambianta si atmosfera care era si mi-a explicat ca acesta este un subiect pe care nimeni nu tine sa il discute. In general, criza este o problema a statului, nu a omului de rand. Iata ce mi-a explicat (nb. o sa va redau in romana, nu toata lumea cunoaste limba franceza si chiar vreau sa ma fac inteleasa :D):  „Francezii ies din casa si socializeaza in baruri, pub-uri si restaurante. Fac cumparaturi la fel de mult ca inainte. Castiga la fel de bine. Doar doua lucruri  s-au schimbat: nu se mai fac atat de multe angajari deci sunt multi angajati care muncesc mai mult sau au preluat doua posturi. In schimb statul, de la debutul crizei, ajuta fiecare somer cu 800 de euro pe luna, un minim necesar pentru supravietuire. Lucrurile sunt exact la fel, doar ca orgoliul promovarilor si gasirii unor joburi mai bune s-a retras un pic in carapace”. Adica sa ne intelegem, nici macar eu nu castig 800 de euro pe luna, si muncesc iar alimentele si hainele in Franta sunt mult mai ieftine ca la noi. In metrou, francezii citesc carti si discuta despre spectacole, fotbal si jobul lor, au fetele relaxate, sunt imbracati impecabil si miros mai mult decat bine. La noi in metrouri si autobuzuri se discuta peste tot despre criza. Mai nou si despre alegeri si Craciun. Nimeni nu citeste o carte, suntem deprimati, ingandurati, prost imbracati, certati cu apa si sapunul, dezgustati si indignati dar in acelasi timp resemnati. Da, am gasit cuvantul, suntem un popor de resemnati! Un popor fara personalitate, care nu stie sa-si ceara drepturile, care-si plange de mila, si care vomita numai retardati la conducerea tarii.

Dar, iata ca veni si perioada sarbatorilor. Parca pentru un moment, am uitat de criza si ne facem planuri pentru Craciun si Revelion. O prietena a ramas oripilata cand i-am spus ca voi lucra de Revelion pana destul de tarziu si nu mi-am facut planuri pentru aceasta seara magnifica (nb. sunt organizator de evenimente) si pe deasupra mai sunt si degajata si linistita in legatura cu acest subiect. Adica sunt cea mai mare ratata din lume. Pe langa parerea mea ca Revelionul nu merita mai mult atentie decat o seara obisnuita de sambata, nici nu intentionez sa umplu buzunarele patronilor de discoteci, restaurante si pensiuni cu o suma considerabila care nu se reflecta in calitatea serviciilor. Deci nu o sa ma simt deloc complexata sau frustrata din acest punct de vedere. In schimb Craciunul imi rastoarna rotitele cu felul in care este abordat de ceva timp incoace. Imi provoaca sechele de fiecare data strazile aglomerate, supermarcheturile pline ochi, agitatia, cumparaturile. Am impresia ca aceasta sarbatoare iti stoare fiecare dram de energie si de finante. Mi-e dor de un Craciun alb, cu zapda, oameni linistiti, colinde, relaxare, miros de prajituri si un Ajun in care sa simt cu adevarat acest spirit. Mi-e frica de goana dupa cadouri, smotruiala de o saptamana prin casa care ma lasa fara puteri, statul la coada in magazine ca pe vremea lu’ Ceausescu, retelele de telefonie mobila blocate de atatea mesaje trase la indigo (nimeni nu mai stie sa trimita o felicitare prin batrana posta), traficul infernal, cazurile de toxinfectie alimentara prezentate la tembelizor si stresul aferent acestei sarbatori. Dar, acest lucru dureaza maxim doua saptamani pe cand problemele generale ale tarii noastre dureaza de prea mult timp.

Ma opresc aici, sunt atatea de spus si de discutat si mult mai multe de facut. Imi doresc doar sa se schimbe ceva, sa schimbam ceva, sa ne exprimam parerile mai des si mai productiv. Sa ne gasim din nou puterea de a zambi si sa redescoperim surasul mandru al unui lucru bine facut. Imi doresc ca romanii sa munceasca mai mult, sa doreasca mai mult, sa descoperim cat mai repede posibil modele de urmat, conducatori cu coloana vertebrala care sa ne dea serioase batai de cap la alegeri. Vreau ca cea mai mare problema a romanilor sa fie aceea de a trebui sa alegem intre doi presedinti foarte buni si foarte bine pregatiti, si nu intre doua boli. Trist.

Astept si parearea voastra. Ce zic eu nu-i lege 🙂