Irina 2

Aparent Irina vrea binele oricui. Cu orice pret, as putea zice. Te cearta ca fumezi, ba mai mult iti ia si pachetul de pe masa si il baga tacticos in geanta ei.

–          Gata, ai fumat destul pentru azi. Iti ajunge.

Acest lucru iti provoaca o mica confuzie:

–          Mama, tu esti?

–          Ai idee cat rau iti fac aceste tigari?

–          Nu tin neaparat sa mor sanatoasa, ii explici.

–          Pe naiba! Si stii ca cei mai vizati spre imbolnavire sunt fumatorii pasivi? Iti arunca ea acuzator. Mi-ai umplut hainele de fum. Bleah! Irina e dezgustata de-a dreptul.

–          Sa inteleg ca mi-ai luat pachetul cu tigari de pe masa, cumparat cu banii mei pentru ca iti doresti sa fiu sanatoasa sau ti-e prea mila de hainele tale?

–          Tu poti sa te omori daca vrei, dar eu tin prea mult la santatea mea, conchide Irina.

–          Aha, atunci poti sa te muti la alta masa.

Irina, neasteptandu-se la acest rapsuns, isi schimba rapid tactica devenind ea insasi o victima:

–          Dupa ce ca iti doresc binele, tu esti rautacioasa cu mineeee!

Isi da seama ca tactica asta nu i se potriveste deloc, asa ca ca revine ca un boomerang la starea ei fiintiala de rautate:

–          Da’ stii ce? Ia dispari tu la alta masa ca nu sunt nevoita sa-ti respir eu aerele toxice!

–          Ok, dar imi dai si pachetul inapoi?

–          Normal ca nu! E confiscat!

–          Bine, doamna invatatoare, dar sa stiti ca nu sunteti singura care respira aere toxice. Stiai ca omenii care stau un timp mai lung langa persoane pesimiste si ciufute au mai multe sanse de a se imbolnavi?

–          Ce vrei sa spui cu asta? Irinei nu-i vine a crede

–          Nu te-aud…m-am mutat la alta masa.

Si gata, Irina te-a sters din lista ei de prieteni. Pentru ca nu te-a putut convinge sa te lasi de fumat si pentru ca esti un caz pierdut si pentru ca coclesc viciile-n tine. Este sub nivelul ei sa umble cu cineva ca tine.  Nu din alte motive, cum ar fi faptul ca ii poti contesta usor replicile obosite. Bineinteles.

Nu te astepta niciodata ca Irina sa se bucure cu si pentru tine. Orice bucurie ti se intampla, sigur a fost o coincidenta bizara care se cere a fi indelung analizata de ochiul ei vigilent:

–          Am auzit ca Iulia a fost ceruta in casatorie, o anunta cineva.

–          Mda, porbabil o fi ramas gravida. Ca n-as intelege de ce ar cere cineva in casatorie o fiinta atat de anosta.

Sau:

–          Am luat examenul! Ii spui stralucind de fericire

–          Ahh, v-au lasat ca copiati, iti va arunca ea.

–          Nu, n-am copiat, te aperi tu.

–          Atunci cu siguranta profesorul care a corectat lucrarile spritase ceva inainte.

Acest lucru n-ai cum sa-l verifici asa ca o trimiti in gand in origini si suni pe altcineva sa-i dai vestea cea buna.

Dar sa te puna naiba sa nu te bucuri pentru fericirile ei, ca esti cel mai “nasol”, “egoist” si “insensibil” om de pe Terra. Daca cumva incepi sa fii in asentimentul ei de bucurie, atunci pregateste-te psihic sa auzi toate prin cate a trecut ca sa merite acest lucru. Off, Doamne, ca numai ea este atat de oropsita de soarta incat sa dea numai peste idioti:

–          Tocmai mi-am luat permisul, te anunta.

–          Super! Felicitari.

–          Ce felicitari? Vrei sa zici ca sunt o eroina! arunca Irina intriga subiectului.

–          Eroina? De ce?

–          Vai, nici nu-mi vine sa-ti povestesc prin cate am trecut pentru permisul asta. Deci, eu chiar il merit.

–          Pai daca nu-ti vine, eu nu te retin…

–          Pot sa-ti spun ca mi s-a distribuit cel mai idiot politist din istoria omenirii la examenul de traseu?

–          Nu se poate! Aceasta trebuie spusa cu mult patos, implicare si mirare. Musai doua palmute pe fata ca sa pari veridica si gurita cascata larg. Daca te tine tupeul, poti sa incepi sa-ti smulgi si parul din cap, apoi sa iei o mana de tarana de pe strada si sa ti-o torni in cap, stand in genunchi si strigand cat te tin plamanii: “NU, NUUU asta NUUU!” Irina sigur va aprecia acest gest de puternica si sincera implicare amicala.

–          Asa ca cel prost din curtea politiei m-a frecat doua ore pe traseu. Fa stanga aici, fa dreapta acolo. Nu dreapta asta, celalalta dreapta. E prea mult 80 km/h in oras. Auzi, prea mult! Opreste semnalizarea pe stanga ca facem dreapta. Nu calca batranica de pe trecere. Opreste sa-i recuperez geanta pe care i-ai agat-o cu bara. Nu raspunde la telefon cat conduci, si tot asa. In final m-a pus sa urc in rampa unde bineintels de la stresul pe care l-a bagat in mine idiotu’ baltii, m-am pierdut.

–          Si? Din nou, acesta scurta intrebare trebuie adresata cu foarte multa curiozitate compatimitoare.

–          Cum “si?”” Mi-a murit motorul!

–          Nu se poate! Patos analog si pentru aceasta propozitie. Si ce-ai facut?

–          Ala a inceput sa urle la mine cand deja incercasem a cincea oara sa pronesc motorul, am scapat frana si masina a alunecat in spate. Si asta numai din cauza idiotului care m-a stresat la maximum!

–          Si pana la urma?

–          Pana la urma mi-a spus sa ma pica. Nu pentru ca mi-a murit motorul de cinci ori, pentru ca i-am agatat babei alea senile geanta, care in loc sa stea acasa, umbla ca nebuna pe strazi sau  pentru ca l-am injurat de ma-sa aia proasta care l-a facut, ci pentru ca am lovit o alta masina din spate.

–          Ai facut accident? deja nu mai trebe sa joci rolul afectatei, povestea este prea tare ca sa nu mai poti fi reala.

–          Un pic de tot, adica nu a venit SMURD-ul sau ceva de genul. O simpla masina de salvare si un om lesinat nu e mare branza. Sincer. Se putea si mai rau. Dar totul a fost numai din cauza lui, nu uita. Cum sa conduci doua ore? E obositor, chiar si eu obosesc. Stii? Apoi m-a stresat si a indraznit sa ridice tonul la mine. Eu, care sunt o finuta. Pai a trebuit sa-i spun ceva “de dulce” nebunului.

–          Doamne, l-ai injurat pe politist…

–          Merita! Nesimtitu’! Pai asa se vorbeste cu mine?

Pesemne ca “nesimtitu’” nu cunostea cele 10 porunci irinesti, ca altfel nu indraznea.

–          Si pana la urma?

–          Pana la urma l-am sunat pe tati. Ca stii ca tati lucreaza acolo unde lucreaza el si e mare smecher, imi face Irina din ochi.

–          Mda, lucreaza acolo. Logic.

–          Asa, si i l-am dat pe politist la telefon si tati nu stiu ce i-a explicat. Probabil ca i-a spus ce fata extraordinara si talentata, o soferita etalon. Si gata, am luat permisul! Nu pot descrie fericirea din ochii Irinei si mandria de sine.

–          Oau! Deci tati a rezolvat…

–          Nu, draga! Tati doar i-a confirmat idiotului cat de talentata si de buna sunt eu. Ca asta habar n-avea pe lume traieste si cu cine are de a face. Doamne, prin cate am trecut! Merit ceva fain de tot pentru ca mi-am luat permisul. Chiar merit! Hmm, oare ce face Cosmin? Nu ma scoate el la un restaurant sic, demn de o noua soferita?

…

Desi obositoare si enervanta, Irina stie sa se vanda extrem de bine. Lucru care nu-i foloseste neaparat in relatiile sociale, dar macar iluzia despre perfectiunea ei si a vietii sale ramane neatinsa de complexe si frustrari. Aparent, ea nu accepta compromisuri si cai de mijloc, este asa cum vrea ea sau deloc. Totul sau nimic. Agresiv, autoritar, isteric, tipator si evident. Cat se poate de evident. Defectele nu sunt decat niste calitati mai subtile iar greselile sunt doar experiente urate, provocate de cei din jurul ei.

M-a frapat de multe ori limbajul ei violent si trivial pentru o fiinta atat de “delicata” ca ea si gama extrem de larga a epitetelor pe care le aplica fara nicio jena celor din jur: idiot, nebun, handicapat, lesinat, prost, urat, anost, nesimtit, stramb, enervant, inapt, ratat si asa mai departe. Odata ce ti-a lipit gratuit si geneors pe frunte eticheta, nu mai e nicio sansa de a-ti reabilita imaginea. Uita, asadar, ca ai un nume de botez. Astfel, nimeni nu o place pe Irina. Sunt sigura ca nici chiar mama sau iubitul ei. Nu mai vorbesc de amici care in mod clar, atunci cand intra pe messenger sau pe facebook si ea este acolo on-line, destepta si perfecta, apasa infricosati butonul de invisible. Nu m-as mira sa faca si Ala la fel.

Irina e genul ala de persoana care nici macar nu te cunoaste si isi permite sa fac comentarii rautacioase. Daca cumva postezi pe blogul tau o istorioara, un fapt sau ceva mai mult sau mai putin personal, iti vor aprarea tot felul de comment-uri de genul:

“Ce porcarie! Fa-ti rost de o viata, frate!” sau

“Asta e cel mai prost post pe care l-am citit vreodata.” sau

“Tot ce reiese din ce ai scris este ca esti un frustrat si un alienat si ai nevoie rapida de un doctor. Psiholog, bineinteles.”

Nu neg libertatea opiniei, dar nici nu agreez ca cineva sa te trimita la Spitalul de nebuni de cate ori mintea iti naste vreo idee mai mult sau mai putin creativa si vrei sa o expui public. Probabil in cazul acesta, principiul dupa care Irina se conduce este urmatorul: daca nu poti sa-l distrugi, atunci umileste-l, fa-l sa se simta prost si fara o viata decenta. Sau daca tu n-ai niciun gram de imaginatie si de creativitate, atunci arunca cu noroi de dupa poarta monitorului si razi in sinea ta mandra de fapta deosebit de inteligenta pe care ai facut-o.

De aceea, pentru Irina, artistii, scriitori sau oricine incadrat la categoria imaginatie si arta sunt doar niste ratati fara ocupatie, cu mintea odihnita, destrabalati si aiuriti care fac umbra pamantului degeaba si pe deasupra lumea mai si plateste sa-i vada, sa-i auda, sa-i citeasca. Ce mai, o lume data peste cap. Ii atragi atentia automat daca esti avocat, politician, patron, doctor sau ai orice functie importanta si reala, demna de respectul ei. Daca mai asezonezi meseria decenta cu o masina categoria “oau!” si cu un portofel plin, atunci in mod clar esti preferatul ei. O fata ca Irina se agata la bar cu aceasta replica: “De obicei nu sunt asa de inalt dar stau bine pe portofelul meu.” Si i-ai castigat inima pentru totdeauna.

Dar nu, sa ne intelegem! Irina nu este o materialista ci doar isi cunoaste foarte vine valoarea. Irina nu este rea, ci doar sincera. Ea nu e narcisista, este doar constienta de calitatile ei. Ea nu greste, i s-au pus doar bete-n roate. Nici nu este nevoie sa fie creativa si amuzanta, pentru ca in pregatirea ei, aberatiile intelectuale, artistice si de orice alta natura decat cea pragamtica sunt scoase automat din functie. O persoana ca ea nu-si permite sa bata apa-n piua. Replicile ei sunt scurte, dure, adevarate. Stie sa se faca inteleasa.

Nu-i plac bancurile, cartile, filmele siropoase sau fara un final concret, evident si clar. Nu-i plac oamenii decat daca au acel ceva “profitabil” in ei si care-i sunt de folos la un moment dat in viata. Si, bineinteles ca nu-i place munca in echipa.

Irina 1

1. Irina

Irina nu este o fata nici frumoasa, nici urata. Este o fata clasica, normala si obisnuita dar se tine foarte bine pe picioare. Mai bine spus, are picioarele atat de bine infipte-n pamant, inca ai impresia ca merge in genunchi. Metaforic vorbind, desigur. Nu am nimic impotriva picioarelor Irinei. E bine ca exista si ca sunt exact numarul preferabil, adica doua. Irina este prietena mea pe care o accesez atunci cand vreau cu tot sufletul sa-mi schimb in rau parearea despre mine. Sau atunci cand am impresia ca viata mea e minunata si ca prea mi-am luat-o in cap cu fericirea, o sun pe Irina. Ea sigur ma va intoarce cu picioarele pe pamant de pe norisorii mei pufosi, si-mi va arata realitatea dura, plina de sange, de gunoaie si de defecte. Si daca nu vreau sa cobor de acolo, ma va sustrage cu forcepsul si-mi va da si una la fund sa ma auda plangand.

Irina este cel mai bun caricaturist. Te vede, de studiaza atent si apoi iti prezinta imaginea ta. Mda, stiai ca ai picioare scurte, dar nici chiar ca ai minciunei asa sau stiai ca ai pus un kilogram pe tine, dar parca nici rotunda ca luna plina nu-ti imaginai ca esti. O discutie fireasca cu Irina se petrece in felul urmator:

–          Buna. Ce mai faci? Cum iti mai e? bla bla bla, discursul expozitional de rutina. Apoi umreaza bomba:

–          Fataaa, dar ce-ai patit? Arati atat de rau! Irina pare afectata.

–          Arat rau? Raspunzi tu, cautandu-ti in graba oglinda-n geanta.

–          Da. Nu dormi? Ai tenul tern si cenusiu.

–          Oau, nu creadam ca 8 ore de munca ma pot transorma intr-un personaj din filmele alb-negru-gri.

–          Doamne, nici nu ma pot uita la tine. Irina e scarbita de-a dreptul.

Te mai studiaza inca cateva minute cu un rictus de greata pe fata, incat ai impresia ca o lamie e exact ce-i trebuie sa-si revina. Apoi conchide:

–          Nu stiu ce se intampla cu tine fata, dar esti un dezastru ambulant.

–          Ohh, mersi ca ai observat. Acum pot sa plec acasa sa ma-npusc.

Irina nu o sa spuna niciodata ceva frumos despre tine, sau sa te laude pentru ca este sub nivelul ei sa faca asa ceva. Sau daca intr-un final iti va spune ceva de genul va fi doar ca sa o complimentezi sau sa aiba ocazia sa-ti dea peste nas cu viata ei perfect aranjata:

–          Ai o rochita draguta. Ce zici de a mea?

–          Da, frumoasa.

–          Habar n-ai tu cat a dat prietenul meu pe ea. Dar deh, ce nu face el pentru mine. A ta cat a fost?

Nici nu asteapta sa raspunzi, pentru ca déjà stie:

–          Hmm, stau bine pe tine rochitele made in China.

Irina, ca orice fata care-si cunoaste (mult) prea bine valoarea, are un prieten care-i pune lumea la picioarele ei extraordinare care primesc pedichiura o data la 2 zile. Si numele lui este Cosmin. De parca ar conta numele lui, oricum in acest capitol Cosmin este doar personajul masculin accesoriu al Irinei, sau mai bine zis, un fel de mobila umana sau figurant. Irina este intr-adevar cea care conteaza. Fericiti poseasori ai unei relatii win-lost, Irina si Cosmin sunt cuplul pe care nimeni nu-l doreste la iesirile sociale. Am sa va explic si de ce.

Eram intr-o seara stransi mai multi homo socialis la o terasa. Irina si Cosmin au intraziat , lucru care a strant o harmalaie de nedescris pana in momentul in care Irina a gasit cu greu si, ridicandu-I pe altii de pe scaunele lor, acelloc la masa care sa-i permita sa faca caricature impecabile. Ceea ce a facut ca iubitul ei sa stea mai departe un pic de ea in gasca baietilor. Cum este logic si firesc fetele au inceput discutiile lor si baietii pe ale lor. Intr-un anumit moment, total in neconformitate cu personalitatea lui Cosmin de genul  “fascinanta si exploziva dar straluceste prin absenta”, s-au auzit de undeva din colt vocea imbibata cu testosteron imprumutat de la vecini, a lui Cosmin. Nu stiu exact ce povestea el acolo, dar Irina, atent observator sau mai bine zis tiran al comportamentului social al prietenului ei, ne-a oprit deodata:

–          Shhht, vreau sa aud ce povesteste Ala acolo.

Ahh, de fapt il cheama “Ala”, nu Cosmin. Ha! Bine de stiut.

–          Sper ca nu povesteste despre mine, ca nu stiu ce-I fac!

Caaalm, caaalm fata. Lasa-l sa vorbeasca.

Exact cum preconiza cu perspicacitate Irina, Cosmin incepuse o discutie care se vroia amuzanta despre o criza a Irinei pe care o facuse la o receptie a unui hotel din Turcia. Ahh, tocmai de intorsesera din concediu, vreau sa preconizez. Nici nu a apucat Ala sa expuna motivul isteriei ca i-am si auzit vocea autoritara si pe inalti decibeli a Irinei din capatul celalat al mesei:

–          Taci dracului din gura, ma! Ce puii mei povestesti din casa?

–          Le povesteam de… a incercat el vizibil infricosat de tonul Irinei.

–          Tu sa povesteti d-astea de mata ma, nu de mine. Ai inteles? Bea-ti berea acolo si nu ma mai fa de ras.

Bineinteles ca toata lumea de la masa a tacut malc si Ala s-a facut mic, mic de tot in scaunul lui. Tacere cu spaima. Nimeni nu a mai avut tupeul sa zica nimic pentru cateva minute. Unii chiar au inceput sa numere stelele si trecatorii iar cei mai temerari de la masa au incercat sa dreaga busuiocul prin umor:

–          No, bea-ti mai berea acolo, ca-i buna si rece. Sau

–          Au, coaiele!

Dar au fost intampinati de privirea deloc prietenoasa a Irinei. Un fel de “vezi ca ti-o iei si tu”.

Seara a continuat cu stangacie. Cea mai fericita a fost Irina care povestea cu voluptate si entuziasm despre o prietena comuna  care e “praf pulbere” si “vai de capul ei”,  “o lesinata si o proasta” care nu a invatat nimic de la ea si de la stilul ei, care nu stie sa-si faca barbatul si care normal, la cat de praf e ea, nu o sa o iubeasca nimeni niciodata. Era vorba de Flore.

Dupa ce a epuizat fascinantul si eternal subiect Flore, Irina s-a intors la observarea lui Ala care incepuse o alta discutie, pesemne incurajt de faptul ca nu e sub observatie. Asa ca Irina si-a ciulit urechile ca un caine de vantoare, a privit atent si adanc spre Ala si a izbucinit:

–          E a doua oara in seara asta cand vorbesti despre mine.

–          Dar, nu …a incercat el in zadar sa “se scoata”.

–          In puii mei, Cosmin. Sunt confuza déjà, Cosmin sau Ala, care e de fapt numele lui? Ai putea sa incetezi sa ma faci de rusine? Ce e in capul ala al tau? Taci odata din gura ca numai aberatii iti ies pe gura aia!

Ala a tacut si a lasat ochii jos. Ii simteam jena si nervii barbatesti precum si durerea loviturii verbale pe care Irina i-a aplicat-o intre picioare. Era totodata frustrat ca nu terminase nici acum discutia inceputa, ca nu mai poate respira de vocea iritata a Irinei, ranit in orgoliul masculin si asta nu in particular, ci cu toti prietenii lui de fata. Nu m-am putut abtine si am reactionat:

–          Ce-ai mai fata cu el? Lasa-l sa povesteasca si sa se simta bine.

–          Sa se simta bine pe seama mea? A ripostat ea bubuind a orgoliu.

–          Pai tu nu te simti bine? Lasa-l si pe el ca sunt enervante monologurile, pardon, discutiile astea intre voi. Sunt moartea pasiunii sociale, pe bune.

–          Tu sa nu te bagi! M-a vertizat ea. Stiu eu mai bine ca daca il lasi o clipa singur numai aberatii decarteaza. Ma doare déjà si capul din cauza lui. Sa vezi ce ii fac acasa.

–          Mai rau decat i-ai facut aici? Am cascat eu ochii.

–          Auzi tu sa taci, te bagi tu care habar n-ai pe ce lume traiesti.

–          Ok, eu cu ce am gresit? Acum sunt eu Ala?

–          Te bagi si tu ca ciorapu’ pe picior, a inchis ea discutia.

Buna asta. Am bagat-o in sertarul de ticuri verbale bune de folosit.

–          Mai, scuze ca ma bag ca ciorapu’ pe picior, dar e enervant. Pe bune, e enervant.

–          Auzi daca e asa enervant, noi plecam si gata, a hotarat ea. Mergem! Hai ce mai stai, i-a strigat lui Ala. Hai ca astia se cred mai buni decat noi.

Si au plecat, ea fara sa-si ea ramas bun, el cu ochii-n pamant, jenat si vai de mama lui. Dupa plecarea lor am analizat situatia ca niste carcotasi si barfitori profesionisti ce suntem.

–          Mama, frate, ce-i face asta lui Ala! E cu capu’ frate, a concluzionat un reprezentant al rasei masculine.

–          Eu i-as trage o mama de bataie. Scorpie nasoala e e! a decretat altul, vadit enervat si atins si el in orgoliul propriu. Deh, barbatii fac front comun cand vine vorba de un tovaras de-al lor.

–          A scapat de la nebuni. Si o sa-l termine si pe Cosmin cu rahaturile ei de nebuna, a adaugat altul.

–          Bai, asta daca o ia de nevasta e cel mai mare prost. Si-a ratat viata langa asta. Mamaa, baietii déjà se gandeau la raul extrem care ii se poate intampla prietenului lor.

Noi fetele am tacut si i-am lasat pe ei sa analizeze in lung si-n lat comportamentul Irinei. Stiam ca au dreptate pentru ca ea il aplica si cu noi de ori de cate ori are ocazia. Dar, poate in sinea ei, Irina are totusi o suferinta si o frustrare care o transforma intr-o scorpiuta obositoate pentru toti cei din jurul ei. Asa ca am oftat toate adanc si am incercat sa mai scoatem ceva frumos din seara aceea, schimband discutia spre alte orizonturi, mai ortodoxe. Tostusi, inainte sa plecam, am auzit vocea afectata a unuia dintre baieti:

–          Pfuai, ce m-a enervat aia!

 

…

 

Intotdeauna vorbeste despre Flore, caci prin comparatie cu ea, Irina iese mereu invingatoare. Uneori, aveam impresia, ca fara Flore, Irina nici nu ar fi atat de puternica, desteapta, impunatoare si “unsa cu toate alifiile” (vorba ei, nu a mea), extraordinara, eficienta si desigur, perfecta. De aceea accesa subiectul Flore de cate ori avea ocazia pentru a se pune intr-o lumina buna si pentru a avea inca o data ocazia sa ne enumere calitatiile ei. Prin comparatie, bineinteles, ca doar nu era fraiera sa isi oboseasca auditoriul cu atata narcisism. Odata am intrebat-o:

–          Auzi, daca tot le gasesti la toti defecte, nu ti-a trecut macar vre-un pic prin cap ca poate ai avea si tu asa ceva?

–          Normal ca am. Dar eu mi le pun in valoare, mi-a raspus ea mandra.

–          Ce? Gura pacatosului….

–          Aaaa, adica eu imi pun in valoare calitatile, care, evident, sunt mult mai multe decat defectele, s-a redresat ea.

–          Aha, ma gandeam eu ca nu o sa ai o asemenea revelatie a faptului ca de fapt tu iti pui in valoare defectele, i-am spus fara sa ma pot abtine. Si ce defecte ai tu? Am fost eu curioasa.

–          Lasa, draga ca nu trebe sa le stii tu. Oricum mai putine in comparatie cu lesinata aia de Flore, a incercat ea sa ma poarte dupa ciresi.

–          Of, saraca Flore. Nu poti sa gasesti o alta compartie? I-am raspuns eu déjà obosita de acelasi subiect.

–          Pai uita-te si tu la ea … e praf-pulbere

–          Bine, atunci in comparatie cu cineva care nu e “praf-pulbere”, am incercat eu sa aflu.

–          Vrei sa ma compar cu tine? M-a intrebat ea cu un zambet in coltul gurii, fericita fiind ca are ocazia clara de a ma scoate de pe traseu.

–          Incearca, am incurajat-o, curioasa si inconstienta fiind ca melcul care se uita in priza.

–          Lasa mai, ca nu ai vrea tu sa stii ce cred eu, a incercat ea sa ma protejeze.

–          Nu, ca sunt chiar curioasa.

–          Esti sigura? S-a asigurat ea.

–          Da.

–          Pai, in compartie cu mine tu esti cu capul in nori tot timpul. Habar n-ai nimic de viata ta.

–          Adica?

–          Cum adica? Ce nu intelegi, nu te duce capul? A inceput ea sa-si scoata rand pe rand serpii din par ca o veritabila scorpie. Zi-mi si mie, de exemplu? Cand ai de gand se te asezi la casa ta?

–          Pai cand voi avea bani sa-mi cumpar una, i-am explicat eu razand.

–          Ei vezi? Esti o inconstienta! Eu nici n-as rade in situatia ta. N-ai niciun iubit, e clar ca lumea te vede ca pe o curva.

–          Lumea sau chiar tu.

–          Mai eu te cunosc, dar sa stii ca asa pari. Sincer. Si parea chiar sincera.

–          Este bine ca par si ca totusi nu sunt, am pufnit eu.

–          Treaba ta, a renuntat ea plictisita.

Tot ce am inteles eu din acesat discutie a fost faptul ca eu sunt cu capul in nori, si ea nu. Oricum nu ma asteptam ca Irina sa abordeaze auto-ironia sau critica personala, pentru ca acestea nu s-au inventat inca pentru ea iar simtul umorului cu siguranta ii lipseste. Puterea Irinei sta in frica celor din jurul ei de a-I contesta violenta verbala. Ea cunoaste foarte bine acest lucru si se foloseste cu talent de acesta. Tactica ei este de a ataca inainte de a fi atacata.

Sunt sigura ca isi petrece noptile in frica de a nu fi vreodata vazuta altfel decat felul in care se vinde: impecabila, perfecta, meritoasa, corecta, judecatoare, o formatoare de opinii asupra altora. Isi permite cu cea mai mare lejeritate sa enunte teorii, sa traseze limite, un fel de Moise Junior cu Tablele Celor Zece Porunci Irinesti:

1. Sa nu ai alt Dumnezeu in afara de mine. Asta ti se aplica in prepondereta tie, Cosmin (adica “Ala”)” si oricui indrazneste sa se inchine la alti dumnezei in afara de mine. Deci e clar, eu tai, spanzur, definesc, destram, si pun punctul pe “I”. A nu se contesta!
2. Sa nu cumva sa ai haine, bijuterii sau pantofi mai tari decat mine, sau daca ai, nu le purta in prejma mea pentru ca o sa le gasesc toate defectele, o sa stea ingrozitor pe tine, te vor face sa arati cel putin “aiurea” si sigur le voi gasi eticheta de “made in China”. Ha!
3. Sa nu iei numele meu in desert. Ceea ce zic eu este incontestabil, defintiv pana ma razagandesc, real si adecvat. Despre mine se vorbeste frumos, corect si apreciativ. Nu accept barfele despre mine. Daca eu nu iau numele meu in desert, sa va puna naiba sa ma ironizati! Deja m-am enervat, pentru ca sunt sigura ca pe ascuns faceti asta.
4. Adu-ti aminte de ziua mea si cinsteste-o.  Se pedepseste grav cu crize si nervi in public orice amnezie legata de ziua mea de nastere, ziua mea de nume, ziua de luni, marti, miercuri, joi, vineri si sambata. Duminca e clar, nici nu mai are rost sa pomenesc. Aceste zile vor fi insotite de cadouri, “lugu-lugu” si multumire publica adresata Cerului si sortii ca au facut sa ma intalnesti si sa-ti fac onoarea de a-mi petrece timpul cu tine.
5. Cinsteste-ma pe mine, nu pe parintii aia care nu au stiut sa folosesca prezervativ cand te-au conceput. Ca sa-ti fie bine in viata.
6. Sa nu ucizi. Acest lucru se aplica doar in cazul ganganiilor mari si urate care intra in casa. Fii barbat si omoara-le cu curaj, dragoste pentru mine si pentru linistea mea. Se accepta doar sinuciderea, dar sa fie lasat un bilet cu notita: “Am facut-o din prea multa dragoste pentru tine si pentru ca nu suportam singuratea celor 20 de minute pe care le petreceai la baie fara mine”.
7. Sa nu fii desfranat. Cand te uiti la “vaca aia” cum isi flutura dosul pe strada, astepta-te la post sexual o luna pana iti ies din cap “destrabalarile” si pana constinetizezi ca sunt unica, singura si cea mai frumoasa si mai buna femeie din viata ta. Asortat la acest post, vei trai pe propria piele niste mini-crize de nervi asezonate cu niste cuvinte “dragute” ca sa realizezi cat de mult m-ai umilit: “nesimtitule”, “porcule”, “nu-ti sta capul decat la curve” folosite in functie de gravitatea faptei.
8. Sa nu furi. Teoretic, practic castigi prea putin iar un obraz fin ca al meu se tine cu multi bani. Te poti gandi de pe acum la o noua afacere, mai banoasa, pentru ca deja am vazut colectia de toamna de la Mango. Munceste, fura, fa ce poti ca sa fiu eu fericita. Se exclud orele peste program.
9. Sa nu ridici marturie mininoasa asupra mea. Te-am prins ca ai “sifonat” ceva despre mine, te-am ars. Baga-ti bine in cap ca sunt perfecta iar o femeie perfecta poate face numai lucruri perfecte. Nu incerca sa contesti veridicitatea vorbelor mele. Daca iti spun ca esti proasta si urata, atunci inseamna ca-ti sunt o buna prietena si am curajul sa fiu sincera.
10. Chiar te rog sa poftesti tot din ce este al meu. Oricum nicioadata nu o sa aveti haine, accesorii, iubiti, apartament, lucruri ca ale mele pentru ca sunteti niste ratate fara stil. Cu cat poftiti mai mult cu atat ma laudati mai tare si asta ma bucura foarte mult.Cei mai afectati de virulul malitios al Irinei sunt persoanele apropiate. Mamei ei ii va spune mereu ca nu merita respectul ei, pe tata il va ruga “suav” sa inchida usa dupa el si sa nu o deranjeze, iubitului ii va confirma zilnic ca nu o merita. Atinsi de acest virus, apropiatii Irinei vor face tot posibilul sa-i faca pe plac si sa o multumeasca. O zi de botic ce zgarie podeaua ii aduce Irinei un cadou. Daca nu ii place atunci iti va arunca dezgustata si imbufnata:

    –          Mda, probabil o sa-l port prin casa cand o sa lustruiesc podeaua.

    Asta in cazurile bune. Intr-un caz nefericit, o sa-ti urle in fata:

    –          Ia-l de aici pana nu ti-l sparg de cap! Arunca-l repede la gunoi pana nu o sa cred ca eu “atat si asa” valorez pentru tine.

    Este foarte greu sa-I faci un cadou Irinei. Pe bune. De aceea de multe ori, ea nu primeste nimic, ea cere si isi alege singura, sa fie sigura ca nu faci o gafa extraodinara. Dar asta e un semn de bunatate, pentru ca totusi, nu te lasa sa-ti chinui creierul sensibil cautand varianta castigatoare. Dupa ce te va insoti, aparent plictisita la goana dupa cadoul perfect pentru ea, va incerca iritata toate modele de rochii, se va uita cu nepasare la toate, dar toate modelele de genti de firma iar intr-un final prea mult asteptat va gasi cadoul potrivit care depaseste cu mult bugetul tau (ca doar nu o sa se uite “kitchurile alea de doi lei”), iti va arunca eliberator:

    –          Noroc ca am fost cu tine sa-l aleg. Ca pe tine nu te duce capul sa faci o alegere buna. Mi-am mai si pierdut o zi intreaga sa fac ceea ce TU trebuia sa faci.

    –          Oh, da, multumesc Irina ca m-ai ajutat sa-mi cheltui toti banii pe tine si iarta-ma ca nu ma duce mintea mea saraca sa fac un cadou decent si pe deasupra ti-am mai si pierdut timpul tau pretios pentru o geanta care depaste cu mult jumatate din salariul meu. Bine ca nu mi-am platit intretinerea de dimineata, ca altfel nu stiu ce m-as fi facut.

    Bineinteles ca nu vei auzi vre-un “multumesc” pentru orice ai face pentru ea. Nici macar unul in scarba. Te va face sa te simti in asa fel incat tu sa fii cel sau cea care ii multumeste pentru onoarea de a-i cumpara ceva “de firma” sau de a o ajuta cu ceva.

    In mod sigur Irina este cea care iti ridica standardele in viata. O sa fii uimit cat de multa rabdare ai si nu stiai, cat de mult te poti abtine sa nu o bagi cu capul in toaleta si sa tragi apa dupa, cata tortura verbala poti suporta fara sa zici nimic. Vei fi pregatit psihic cu varf si indesat pentru tot ce-i mai rau in viata. Pana si seful rau de la birou ti se pare un catelus dulce, pe care iti vine sa-l iei in brate si sa-l smotocesti. Raufacatorii de pe stradutele obscure sunt niste draguti pentru ca nu au cum sa te falimenteze mai mult decat ea, de fapt chiar esti multumit si recunoscator daca ti-au furat portofelul pentru ca o sa poti sa “te scoti” cateva zile:

    –          Iubita mea draga, nu putem lua rochita, mi-au furat portofelul cu tot cu bani si carduri.

    Nu te astepta sa te intelega, ea are replica pentru orice:

    –          La cat esti de lesinat, ma mir ca nu te-au si batut. Cum sa ma simt eu in siguranta cu tine? Cum?  Na, te fura oricine! Si uite asa, o sa mai umblii vreo doua zile fara “coaie”, vorba baietilor.

    Tot talentul Irinei de a primi ceea ce-si doreste, naste uneori invidii. Ajungi sa crezi, la un moment dat, ca asta este calea spre implinirea tuturor dorintelor: rautatea. Ca intoarcearea obrazului pentru a doua plama, rabdarea, bunatatea, altruismul si feminitatea sunt niste zane anemice si palide care se impedica in condurii argintii si in rochiile roz din tull si lesina chiar inainte de a-ti transforma dovleacul in trasura fermecata care sa te duca la balul Printului. Rautatea pare astfel o zana rea, obraznica, imbracata in piele neagra din capa pana-n picioare,  calare pe o motocieclata “suparata”, care trosneste din biciul fermecat si-l aduce pe Print la propriul tau Bal.

    Singurul lucru pe care nu l-ai aflat de la zana cea rea este cum sa tii langa tine pe printul acesta, care zace la picioarele tale, tulburat si confuz de ceea ce i se intampla, intrebandu-se cum de a nimerit in mijlocul drumului, cu gura-n tarana. Iti mai ramane doar sa te rogi sa fie un print fara personalitate si caracter, care sa creada inca in povesti cu zane rele, si sa-i bubuie visetria de banuti de aur. Ca altfel de printi s-ar putea:

    1. Sa-ti seduca zana si sa o convinga ca biciul, pielea si obraznicia au si alte intrebuintari magice.
    2. Sa puna garzile pe zana care ii strica petrecerea si sa o inchida in pivnita cu lei.
    3. Sa fuga mancand pamantul la Mama Regina, dupa ce si-a curatat de praf costumul de Print, strigand in urma lui: “Ciudato! Te spun lu’ mamaaaa!”
    4. Sa te dea in judecata pentru infractiunea de rapire, ultraj contra bunelor moravuri si privare de libertate. Sa vezi atunci despagubiri morale si materiale!

    Nu e o solutie foarte buna nici apelarea la aceasta zana numita Rautate. Insa, Irina a nimerit prima varianta de print, acela fara personalitate si caracter dar cu multi bani, cu o viata atat de plictisitoare incat nimerirea la picioarele Irinei s-a intamplat sa fie cel mai bun lucru care i se putea intampla. De aceea, atunci cand invidia intervine ca un baiat timid care a incurcat toaleta barbatilor cu cea a femeilor, se imbujoreaza de jena atat de tare incat ii trec si nevoile fiziologice cand isi da seama unde a nimerit. De aceea nu este nevoie sa ne incaram cu sentimente negative de invidie si gelozie la adresa Irinei, chiar daca ea isi doreste acest lucru ca si confirmare a valorii ei.

Memorabila sau „de treaba”?

„De treaba” este ca si americanul „nice”,  adica un fel de apa plata nici rece nici calda. De cate ori nu am auzit zicandu-se de catre cineva ca o anume persoana este „de treaba”. Este ca si  clisesisticul raspuns „bine” la clasica si fascinanta intrebare „ce faci?”. Un fel de –  nici macar nu ma obosesc sa dezvolt propozitia – . Cand spui despre cineva ca este „de treaba” este clar ca acea persoana nu  te-a impresionat mai tare ca si apa plata bauta mai devreme. Iti tine de sete dar nici nu-ti ofera vreo placere extraordinara.

Persoanele de treaba sunt in general oameni corecti. Atat de corecti incat nici nu e nevoie sa-ti bati capul incercand sa le gasesti defecte. Se trezesc la timp, nu intarzie la munca, saluta pe toata lumea, nu se impiedeca pe strada, nu danseaza haotic, le place muzica (foarte) melodioasa, sunt mereu de acord cu tine, nu-si dau „aere” dimineata, nu injura si chiar daca ar injura trebuie sa fie motivul corect, nu scapa lucruri din mana, nu iubesc mistuitor, nu ameninta, nu comenteaza, intotdeauna te inteleg, nu sunt deprimati dar nici in culmea fericiri, nu te fac de ras,  nu poarta lenjerie deocheata, nu fac sex in public pentru ca nu e „nice” si nici nu dispun de bice, catuse si latex in noptiera. In schimb mereu ii inteleg pe cei care sunt ca ei, pentru ca, firesc, sunt de treaba.

Asta ca si privire generala. Eu m-as referi azi la femei. Ca deh, despre noi se scriu carti, se fac filme si se compun poezii, de ce nu s-ar scrie si pe blog despre dansele?

Eu in trecut am vrut sa fiu fata „de treaba”, lumea sa ma ignore dar si sa ma placa in acelasi timp (imposibil de realizat, stiu…dar aveam 15 ani cand imi doream asta si sufeream de complexele adolescentei) si atat de mult m-am preocupat de acest lucru incat intr-un final devenisem corecta. Lucru care m-a tinut maxim 3 zile, ca orice minune. Problema nu e aceasta, ci, ca aveam impresia, in nestiinta mea, ca barbatii isi doresc langa ei o femeie nice, de treaba, corecta. Lucru care nu rezona deloc cu personajele feminine din cartile pe care le citeam (si inca le citesc) en-gros in tinerete. De ce oare?

Iata ce am descoperit eu din propria-mi si umila experienta. Memoria este cel mai fantastic filtru al experientelor noastre. Fie ne amintim cu bucurie despre momente care ne-au taiat pozitiv rasuflarea, fie de cele care inca ne ingrozesc sau ne provoaca cosmaruri noaptea cand strangem ursuletul in brate. Despre fiecare din aceste doua lucruri antonime povestim cu voluptate. Pentru ca sunt de povestit, nu? Celelalte momente, cele corecte, se pierd in negura uitarii caftite fiind la intrarea in sertarasele creierului de stimabila Memorie.

La fel este si cu oamenii. Niciodata nu ne vom aminti despre un om care s-a comportat corect (cu sau pe langa noi) decat daca a facut lucrul asta intr-un mod exacerbat. In schimb inca ni se umfla vena pe tampla cand ne amintim de cineva care ne-a injurat, ne-a luat locul in autobuz, ne-a luat-o inainte la semafor (ahh da, in Leon-ul ala portocaliu cu numere de inmatriculare obscene, nenorocitul!) sau cineva care ne-a tratat ingrozitor de bine, ne-a cedat locul in autobus in timp ce ne povestea cu talent un banc bun pe care, culmea, nici macar nu-l mai auzisem, acela care canta cu castile in urechi in metrou fara sa tina cont de oamenii care radeau infundati in spatele lui, acea fata cu parul roz si rochia verde pe care i-o ridica vantul, tipa aceea care si-a pocnit pritenul peste cap ca se uita dupa fata cu parul roz, nenea acela desprins (parca) din epoca comunista care inca il adora pe Ceausescu si mai, ma,i te face sa-l doresti si tu innapoi sa faca ordine in tara asta de merde, desi tu abia daca impuscai 5 anisori de viata la Revolutie. Acesti oameni, prin personalitatea si comportamentul lor sunt primii poftiti in sertarasele Memoriei. Simplu de ghicit de ce.

Cand aud despre cineva ca este „de treaba” imi pare nespus de rau pestru persoana in cauza. Sincer. Mi-e chiar mila. Mila din aceea dureroasa. Este clar ca nu a facut nimic, sau nu reprezinta nimic care sa-l faca pe cel de langa ea sa aiba ceva in plus de spus decat acest apelativ chinuitor „de treaba”. Daca inainte consideram aceasta caracteristica ca fiind o stimabila calitate, acum mi se pare cel mai pervers defect. De ce pervers? Pentru ca desi te aseaza pe un scaun dotat cu centura, de fapt chiar aceasta centura pe care o apreciezi devine inamica ta, te inchisteaza, te face anonima, vag iubita sau dorita (atat de vag incat uenori lumea uita sa te invite la petreceri, desi esti super de treaba – alta aberatie de caracterizare a unei persoane- si acum le pare vag rau, dar oricum tu o sa-i ierti pentru ca asa esti tu, de treaba), niciodata urat sau contestat, niciodata dorit cu ardoare.

O femeie de treaba nu provoaca vise umede, ci poate doar dorinta unei oaze de liniste din care iti doresti permanent sa evadezi. Nu se vor scrie carti despre ea, nu se vor compune cantece, nu va primi o palma obraznica peste fund, nu i se va povesti despre fanteziile nebune, nu va fi adorata si nicidecum urata (ura din categoria „te urasc dar te-as iubi o data”). Femeia de treaba trece corect, nezgomotos si nedureros prina viata, patul si sufletul unui barbat. Ce am mai observat? Faptul ca femeia de „treaba” nu este ingenioasa, creativa si obraznica. Nici macar in bucatarie. De ce? pentru ca ii e frioca sa nu fie contestata, sa nu faca barbatul „bleah” cand gusta supa sau isi desface sutienul lasciv.

Asadar fugiti! Fugiti de acest scaun confortabil! Iubiti fara menajamente, urati daca asa simtiti, ridicati capul pe strada chiar daca tocmai v-ati patat rochia alba cu latte-ul to go sau v-ati impiedicat in tocuri si v-ati julit genunchii. Urlati la un film de groaza, radeti la o gluma buna ca si cum ar prima si ultima gluma pe care ati auzit-o, ciupiti-va barbatul de fund in public, imbracati-va in latex, sarutati sincer si senzual o femeie daca asta va doriti, faceti-va parul roz, impiedecati-va fara rusine dupa sanatosul pricipiu al palcintei lipite de asfalt, apoi radeti cu pofta, ridicati-va de la masa daca nu va convine tratamentul chelnerului sau mancarea oribila si scumpa, spuenti NU si OH DA, VREAU! Vorbiti cu voce tare, spuneti ce nu va place, argumetati cum stiti mai bine, luptati-va pentru fericirea voastra si fiti egosiste, adica  fiti memorabile!

Spontaneitatea este un lux mai mare ca diamantele, in schimb se gaseste in voi, imbracati-va cu ea si etalati-va pe strada, acasa, in pat, in bucatarie. Bateti-va cu mancare exact dupa ce ati facut curat luna in toata casa, aruncati cu floricele in iubit la cinema si apoi dati vina pe vecinul de langa, incepeti o partida de sex cu iubitul exact in momentul in care vorbeste la telefon afaceri, suflati-i vecinei de pe plaja raspunsul la rebus, pierdeti-va pe drum (cu tot cu GPS) si savurati noua priveliste, apoi laudati-va ca ezxact asta ati vrut: sa incercati o noua ruta,  cumparati-va un buchet mare de flori si evitati sa-i explicati iubitului de unde il aveti, explicati-i domnului care vine flori prin restaurante si cluburi ca sunteti alergica la flori, argumentati , faceti pe cineva sa rada din tot sufletul fara sa-l gadilati, folositi autoironia, bucurati-va de soare intr-o zi caniculara, bucurati-va de ploaie intr-o zi ploioasa. Cereti-va drepturile, certati daca e nevoie, imbuftanti-va daca ceva chiar nu va convine, certati-va daca asa va puteti refula, hraniti catelul din strada, spuneti-i unui strain ca are spanac intre dinti pentru a-l scuti de o zi intrega de penibilitate, cantati sub dus, faceti orice va face sa traiti.

Fiti acea femeie dupa care chiar si dupa 30 de ani de la terminarea relatiei, barbatul sa ofteze indelung la un pahar de vin intre prieteni „O mai stiti mai pe X, nebuna aia, cu aia trebuia eu sa ma insor mah, cu aia!”

Cele mai faine si mai (auto)satisfacatoare apletaive pe care le-am primit vreodata au fost ca „sunt cu capul”sau „cu vaca”sau „crazy biatch”, sau „cine, nebuna aia?”, sau „haotica”, sau „nu esti normala, fathaa!”, sau „ïmpiedicata”, „rea”, „äcritura”, „dulceata”, „perversa”, „altfel”. Ma rog, unele nu au fost spune cu scopul de a fi laudata, chiar contrariul, in schimb sunt sigura ca intr-un fel sau altul sunt memorabila. Daca cumva, vreodata auziti pe cineva ca va spune sau povesteste despre voi cum ca sunteti ” de treaba” plesniti-l. De aici incepe memorabilitatea!

Hi, hi…nu va asteptati la poza asta, nu? Stiu, sunt cu capul. 😉

Jurnal de femeie

Ea:”Mai stii, iubitul meu? Cand cautam colturi obscure de strazi flamanzi de intimitate si senzualitate?”

El:”Maine ma duc sa platesc factura la gaz si sa fac cumparaturile. Ai nevoie de ceva?”

 

…

Nu sunt o femeie care se lasa usor. I-au trebuit aproape sase luni sa ma convinga sa ies cu el la o cafea. Cand, intr-un final, ne-am intalnit, mirosea a curat si a mosc, era proaspat ras si avea cel mai frumos zambet din lume. Se balbaia si ma lasa fara nicio interventie sa-i spun vrute si nevrute. Imi respira povestirile, jocul seductiei pe care-l faceam molipsita de paharul de vin, zambetul, gesturile…toata fiinta. In momentul acela am gandit ca un barbat care sa stie sa asculte si sa para cel putin implicat si interesat era exact ce-mi lipseste. Multi se grabeau cu complimente ieftine si revandute, imi beau corpul ca pe un shot puternic, fara a-l savura, il aruncau pe gat si apoi se stergeau la gura. Dispaream din viata lor mai repede ca o stea cazatoare. Un vin bun nu poate deveni niciodata tequila.

…

El e altfel, el ma asculta, ma vede, il intereseaza ce e mai departe de mutricica simpatica si de picioarele lungi. Ii pot spune orice si nu se grabeste sa ma faca sa tac cu un sarut. Nu imi spune ca sunt frumoasa decat ca o revelatie, intr-un moment toatal neadecvat, cand sunt nervoasa sau linistita, prea linistita si cuminte, sau visatoare si autista, sau caciula imi sta aiurea. Niciodata cand ma aranjez sau imi pun rochia cea mai sexy si tocurile cele mai inalte. Atunci se preface ca nu ma vede, ma chinuie cu ironii fine si ma ciupeste de fund ca un golan . Se amuza de nervii mei simpatici si de oftica mea.

…

„Esti un copil” imi spune. Dar ma trateaza cu aceeasi forta cu care tratezi o femeie-partener: cinstit si sincer. Il surprind privindu-ma adancit in sufletul meu si in oasele mele, ca umezeala rece a unei zi de toamna. Avem o lume a noastra, complet diferita si magica, in care orice e posibil. Si asezati aproape de stele visam ca doi copii asezati in jurul bradului de Craciun. Cand revenim cu picioarele pe pamant, radem jenati de inocenta noastra. Ma gadila cand vorbesc la telefon sau cand scriu, alintat si insingurat de clipa mea personala. Imi marturiseste mereu ca sunt misterul vietii lui si ma cerceteaza cu o curiozitate flamada de a descoperi inca ceva nou.

…

In momentul in care m-a cerut de sotie, atat de spontan si de personal, am zis Da fara ezitare. Zilele pana la nunta sunt  doar calatorii in al 9-lea cer. Ma intereseaza atat de putin plictistoarele si cliseisticile pregatiri de nunta, incat intr-o lume inventata de mine, rochia mea de mireasa ar fi  o superba rochie neagra, crapata pe picior, verighetele nu ar exista, iar nasii ar fi  doua persoane necunoscute, spontane si nebune ca noi doi. Il vreau doar pe el. Doar cu el exist. Doar el ma completeaza. El este intr-adevar scopul vietii mele.

…

Nunta a venit alba si pompoasa, cu prea multi invitati pentru doar doua persoane, care ne-a lasat cu o oboseala atat de ranchiuroasa incat am adormit in momentul in care rochia alba a cazut grea pe podeaua camerei nuptiale. Dupa saptamana de miere, viata s-a rasfirat lenesa si previzibila peste sufletele noastre: negocierea platii facturilor, a cumparaturilor, a vizitelor familiale, a curateniei casnice. Suntem totusi fericiti si linistiti.

…

O simpla dimineata in care-mi trageam lenesa si adormita dresurile negre pe picior si murmuram o melodie ramasa-n minte de la o petrecere recenta. El isi punea cravata uitandu-se absent in oglinda de la baie.  Mi-am incaltat pantofii negrii cu tocuri inalte cu miscari fine si lente, stiind in sinea mea ca el ma priveste ca un voyeurist pervers dupa usa de la baie, asa cum obisnuia sa faca mai demult. Am intors capul si l-am vazut butonand incruntat telefonul. Rusinata de show-ul meu erotic mi-am pus repede haina pe mine, gandindu-ma vinovata ca acum sunt casatorita. Poate gesturile acestea nu mai sunt atat de apreciate si poate ca el…poate ca el totusi are alte probleme sacaitoare. A plecat de langa mine pupandu-ma amical pe obraz. L-am oprit si am incercat sa-l sarut. Mirosea a curat si a mosc. El mi-a spus ca se grabeste si ca este stresat. Ce legatura au acestea cu saruturile mele, pe care le savura mai demult indelung, rabdator si senzual, ca si cum acest lucru ar fi fost cel mai important din lume?

…

Mi-am aranjat parul si m-am imbracat in cea mai sexy lenjerie. Apoi m-am cuibarit lanaga el in pat, pisicoasa si dulce. El butona telecomanda si casca indelung. Nici nu ma privea. M-a pupat amical pe obraz si s-a culcat rece si absent langa trupul meu fierbinte si abandonat. Oare are pe altcineva? Oare nu ma mai iubeste? Oare ce o sa fac fara iubirea lui? Fara iubirea lui o sa mor. Am plans tacut si mocnit, gandindu-ma la toate atrocitatile relationale. Poate sunt grasa, poate ca am imbatranit, poate ca nu mai e atras de mine. Poate ca nu trebuia sa spun gluma aceea la intalnirea din oras cu prietenii.

…

Sunt distrusa. Sunt ca o umbra ce-i urmareste gesturile apatice. Fiecare gest absent imi provoaca in suflet furtuni. Am inceput sa plang din orice. Plang cand vine acasa, plang cand pleaca. Il provoc la discutii obositoare si lungi. El ofteaza si ma ocoleste. E transformat si nu stiu de ce. Am inceput sa caut semne de infidelitate. Fiecare miros suspect de pe hainele lui imi provoaca depresii. Fiecare ora prelungita la birou e tratata cu antidepresive. Nici nu mai am puterea sa ma cert pentru cuvintele lui total lipsite de romantism si profunzime. Ii arat filme care trateaza subiectiv si anost scene de viata casnica: casnicie (fara sex), amante, lipsa de comunicare, divorturi. Poate asa intelege prin ce trec. Am inceput sa le urasc pe toate colegele lui de birou. Imi imaginez scene in care el le iubeste si le complimenteaza, in care fac sex nebun pe masa de la birou.

…

Simt ca imi pierd mintile. Cuvintele lui par mincini. Il urmaresc cu masina seara avida de un raspuns dramatic. La sfarsitul urmaririi, sunt sigura ca a fost doar norocul lui de a nu fi prins. Am renuntat la hainele sexy. Ma fac sa ma simt cel putin vulgara. Nu as vrea sa fiu ca ea. Ea sigur are haine sexy si parul lung si stralucitor. Nu stiu cine e dar o sa descopar. Azi, maine, intr-o zi o sa descopar. Apoi o sa-i dau un ultimatum: ori eu, ori ea. Sau poate o sa-l iert. Sau nu mai stiu…

…

Visez la o iubire mare. Nu ca a mea. Cu un barbat fascinant, care sa fie flamand dupa mine. Sa ma devoreze in fiecare colt al casei. Care sa ma asculte, sa ma inteleaga, sa-mi aduca flori. Sa ma iubeasca. Sa nu ma minta. Sa nu taca. Sa-mi vorbeasca, sa ma tina in brate noaptea. Asa, ca in filmul acela pe care l-am vazut singura ieri. Incep sa regret ca m-am casatorit. Poate asta e problema? Poate nu ma mai vrea pentru ca sunt sotia lui si e de ajuns. Ma urasc! Ma urasc din tot sufletul meu. Il urasc si pe el ca m-a facut sa ajung in halul asta. Maine divortez. Maine imi fac curaj si termin totul.

…

Simt ca ar fi mai bine fara mine. Relatia mea e distrusa cu totul. Nu mai am ce face. Nu am mai facut dragoste de cateva luni. Nici nu vreau sa mai incerc. Ma simt urata si inutila. Parca s-ar impiedica de mine prin casa. Sexul mi e pare deja scarbos. Mi-e rau numai cand ma gandesc. Nu mai am rabdare cu nimic. Prietenele spun ca sunt o epava. Una dintre ele mi-a dat o carte: „O casnicie fericita in 10 pasi”. Am citit-o pe ascuns in baie. Am incercat cateva sfaturi dar nu merge. Ieri am ars friptura si el m-a privit acuzator. Sunt sigura ca se gandeste ca sunt anti-talent la orice. Sigur nu ma mai suporta. Am aruncat friptura la gunoi si am plans toata seara. Nici macar nu a venit sa ma aline.

…

Poate daca as lua intreg flaconul cu antidepresive pe care mi le-a prescris doctorul, as termina cu toata tristetea. El ma ameninta cu divortul. Zice ca se simte ca un calau. A plans. Lacrimile lui de crocodil nu m-au impresionat. Sigur o doreste pe cealalta. Sau poate vrea sa fie liber sa se culce cu orice femeie vrea el. Nu vreau sa ma paraseasca. Si daca o face vreau sa ma aiba pe constiinta. Gata, m-am hotarat. Maine ma sinucid.

…

M-am trezit la spital. El era langa mine. Ma privea intr-un fel ciudat. Mi-a spus ca nu intelege. Probabil ii pare rau ca n-am murit. Acum nu mai poate merge la alta. Trebuie sa aiba grija de mine. Doua saptamani nu mi-a vorbit, dar s-a comportat acceptabil. Intr-o seara mi-a pregatit cina. A fost frumos. Dupa cina am plans. Sigur o face din mila. M-am culcat singura in cealalta camera dupa ce i-am spus ca imi pare rau ca n-am murit atunci. El a trantit usa la dormitor.

…

Au trecut cinci ani de la nunta noastra. Mergem la o petrecere deseara. Toata ziua mi-am petrecut-o la coafor, la manichiura, prin librarii. Am ajuns acasa relaxata. Am facut o baie fierbine, inmiresmata.

….

Ma uit in oglinda. Sunt mai frumoasa ca niciodata. De cand nu mai observasem asta? De cand nu mai observasem ca am oglinzi in casa? Imi tratez fiecare particica din corp cu crema ca si cum ar fi ultima oara cand ma ating. Petrec clipe lungi bucurandu-ma de mine. Imi vin in cap intrebari si vinovatii la care nu le gasesc raspunsul. Sunt tot eu, asa cum eram si atunci. Poate mai matura si mai fina. Intr-adevar mai interesanta.

….

Iata-ma aici, in fata paginei albe din jurnal cu toate gandurile mele, ideile mele, felul meu de-a fi, entuziasmul, fericirea de-a fi eu insami. Imi pare rau pentru toate clipele in care m-am uitat doar la el si am omis sa ma uit si la mine. Imi pare rau pentru toate momentele in care muream fascinata in bratele lui, fara sa ma fascineze persoana mea. Toate lucrurile pe care nu le-am terminat doar ca sa imi cumpar lenjerie sexy, manichiura rosie ca focul, piele masata cu uleiuri fine,  care nu a fost nicioadata apreciate asa cum mi-as fi dorit. Toate serile fara el in care ma mutilam sufleteste, defecta, incompleta, singura de mine, blocata, nefericita si frustrata. Toate toanele lui care reprezentau tragedii in sufletul meu. Toate cuvintele lui de o mie de ori mai importante decat ale mele. Toate nevoile si dorintele lui, mult mai reale, mai iminente si mai dorinice de a fi realizate decat ale mele. Imi pare rau…

…

Importanta mea ca fiinta ma copleseste. Incep sa plang cu lacrimi calde si elibertoare. Stiu cine sunt eu, stiu cine e el. Suntem noi, si mai ales eu pierduta de mine. Zambesc la ideea ca voi ramane cu mine pentru toata viata, ca o sa descopar treptat, asa cum faceam si cu el. Ca o sa ma indragostesc ca o adolescenta visatoare de tot ceea ce inseamna EU. Mi-e atat de drag de mine incat multumesc cerului ca au trecut ani de ignoranta din partea a celui ce-l credeam demn de iubirea mea pentru ca sa incep, in final sa ma iubesc. Nu mai plang, rad de fericire, rad de mine, rade si vocea mea interioara, mandra ca s-a facut auzita si apreciata.

…

Ma vede razand. E confuz. Ma priveste suspicios si usor iritat. Probabil crede c-am innebunit. Dar cui ii pasa? Dansez haotic prin casa murmurand melodii fara sens, ca si cum el n-ar exista. El incepe sa rada. Ma ia in brate si ma saruta.

„De cand esti tu atat de vesela?”, ma intreaba el.

„De cand m-am cunoscut pe mine”, ii raspund.

Imi ia fata intre maini, cufundandu-se adanc in ochii mei. Ma priveste ca pe o noua cucerire, una care merita toata atentia lui. Ma saruta, lung,  apasat, senzual. Apoi imi spune:

„Te iubesc”

„Ce coincidenta”, ii raspund, „Si eu ma iubesc”.

 

Intrebari, intrebari …

Thinking is not illegal yet

Iti poti da seama foarte usor la ce se gandesc oamenii in miez de noapte. Cuvintele cheie cu care googalesc intrebari existentiale, din pacate, se memoreaza in motorul de cautare. Chiar la mine pe blog exista doua intrebari cu care cititorul/cititoarea, insetata de a afla raspunsul le-a folosit nimerind altfel pe blogul subsemnatei, haotica Alexandra.

Pai, draga cititoareo, la intrebarea : „Vreau sa stiu daca un varsator poate iubi o femeie fara sa o insele?”, ti-as recomanda din tot sufletul sa cauti un barbat care sa (te) iubeasca, nu un varsator. Dumenzeule, ce gusturi au unii! Sper din tot sufletul ca te referi la barbatul din zodia varsatorului, ca altfel mi-as chinui mintea toata noaptea sa gasesc definitia unui varsator. Stai ca exista google. Ia sa vedem ce spune:

VĂRSĂTÓR, -OÁRE, vărsători, -oare, adj., s. m. art. I. Adj. Care varsă. II. S. m. art. Una dintre cele 12 constelații (și simboluri) ale zodiacului, care se găsește între constelația Capricornului și cea a Peștilor. – Vărsa + suf. -ător.

VĂRSĂTÓR² ~i m. 1) înv. Muncitor specializat în operații de vărsare a metalelor. 2) la sing. art. Constelație din emisfera australă. ◊Zodia ~ului unul din cele douăsprezece sectoare ale zodiacului. /v. a (se) vărsa

VĂRSĂTÓR s. v. turnător.

Hmm, sunt si mai confuza. Sper, totusi, ca nu ai fetisuri cu un turnator. E chiar aiurea. Luand varianta acceptabila, adica barbatul varsator, uite ce cred eu: E clar ca barbatii varsatori (turnatorii) sunt mai zvapaiati asa de felul lor, excentrici si dornici de aventura dar, in mod clar, ca niste fiinte dragalase care sunt ei, gen, sunt sigura ca stiu si pot sa iubeasca. In mod clar intrebarea ta vine intr-un prolog al relatiei tale cu un turnator, pardon varsator, pentru ca daca mai astepti un picut raspunsul va veni de la sine.

Nu te tortura inutil, un varsator te poate iubi si fara sa te insele dar si cu inselatul aferent.  Acuma nu stiu la ce te astepti tu dintr- astfel de relatie: sa te iubeasca sau sa te insele? Daca iti doresti doar sa te iubeasca, atunci mergi inainte fara sa iti chinui foarte mult capusorul. Daca totusi te astepti sa te insele, probabil ar trebui din start sa excluzi din ecuatie tot ce ti-au „povestit” horoscopurile, prietenele, sau ce ai vazut la exponatii turnatoriei, ahh, pardon, Varsatoriei.

Daca iti spun ca NU te va insela, o vei lua de buna sau vei cauta in continuare un rapuns afirmativ? Uite, eu sunt mai optimista si iti spun ca NU o sa te insele indiferent de ce ai face, zice, purta, gandi etc.  Dar am asa o presimtire ca raspunsul meu nu te coafeaza, asa ca o sa-ti ofer sper vizualizare a doua situatie: DA, in mod clar o sa te insele, porcul ordinar, ca doar asa sunt toti barbatii, mai ales cei din zodia asta afuristia, cine-o mai inventat si porcaria asta de zodie care iti ofera alibi pentru orice comportament indecent. Ahh, fereste-te tare si de geamani! Aia de au o adoua personalitate si o dezvolta pe a treia. Parca nici leii nu sunt mai prejos sau balantele. Off, de fapt tine-te departe de orice zodie. Nu o sa faca decat sa te insele!

Ei, ce zici de al doilea raspuns? Parca e mai bun, nu?

Sa alergam acum la cea de-a doua dilema prezenta in motorul de cautare al blogului meu si anume ” m-ai spus ca ma iubesti acum imi arati cat de putin”. Sigur nu e vorba de turnatorul de mai sus? Sper ca nu. Draga/dragul mea/meu. De multe ori oamenii spun ca te iubesc si apoi se comporta altfel. Iti recomand in aceste cazuri sa iei acest „te iubesc” si sa-l folosesti in alte scopuri, decat acela de a-ti tortura caputul in miez de noapte. Uite, ai putea sa-l folosesti pe post de hartie igienica, sau pe post de buna ziua, sa-l oferi altcuiva sau sa-l atarni de perete. E cadoul tau, faci ce vrei cu el. Sa fie clar! Daca omu’ nu te-am mai intrebat ce-ai facut cu acel „te iubesc” atunci inseamna ca este corect. El ti l-a oferit, tu il poti intrebuinta in orice fel vrea inimioara ta. Daca te-ai plictist, atunci da-l inapoi sa se descurce el.

Totusi, eu am o dilema. Eu nu cred ca tu cauti un raspuns. Esti de fapt dezamagit/a ca omu’ nu si-a facut treaba in continuare asa cum sustinea. Esti sigur ca nu erat beat/a in momentul in care ti-a spus o asemenea bazaconie? Atunci s-ar intelege. Si pentru a-l face sa continue cu declaratiile dragute, nu-ti ramane de facut decat sa-i pui zilnic in ceai rom, in freshul de portocale vodka si in ciorba tuica. Ei vezi ce simplu e? Problema rezolvata.

Sau poate nu-ti convine ca tu nu simti la fel. Adica ca tu nu prea te iubesti, cum indrazneste ala/aia sa zica ceva ce tu nu simti pentru tine?!Timpul trece si tu te iubesti tot mai putin, dar speri ca el/ea sa iti arate in continuare aceeasi privire tampa de iubire ca atunci cand a pronuntat aceste doua cuvinte inaltatoare. In momentul in care vei intalni si tu in oglinda aceeasi privire tampa, crede-ma, nu-ti va pasa cum si cat iti dovedeste acest lucru. Detaseaza-te, s-a inventat alcoolul, prietenii si turnatorii, pardon, varsatorii sa treci cu bine peste acest impas grandios din viata ta.

Va doresc la toti toate cele bune si promit sa va raspund si la alte intrebari existentialiste.

Have a brake, have pussy-cat!

Manifestul de gratie al femeii din secolul 21

Manifest de gratie:

Gratie voua, dragilor barbati, realizam cat de frumoasa este viata, indiferent de cat de rau ne sta parul, cat de nostalgice si deprimate suntem! Fara voi, viata ar fi pustie, epilatul, parfumul si cremele ar fi inutile, dansul o prostie, iar noaptea ar trona victorioase pe noi pijamalele groase cu ursuleti. Daca nu ati exista voi, discutiile noastre ar fi extrem de limitate, atat de limitate incat, in final, ar straluci prin absenta. Fara voi nu rasare soarele, si daca rasare, o face mai in scarba.

Sunteti mijlocul si scopul fericirii noastre. Cand voi ne faceti un compliment, oricare ar fi motivatia voastra, usile cerului se deschid, iar in noi intra triumfatoare respectul, aprecierea, iubirea de sine si dorinta de a trai. Va multumim ca ne tineti oglinda aproape ca sa ne vedem mereu in ea si sa nu uitam in niciun moment cine suntem. Fara voi, nu stim cat valoram, cum aratam, ce ne dorim si care este rostul nostru. Faceti-va in continuare datoria de a ne asigura fericirea, in fiecare moment moment al existentei voastre sau cand va aduceti aminte, dar faceti-ne fericite. Noi nu stim si chiar daca am invata, suntem sigure ca voi stiti mai bine.

Va rugam si va imploram, sa nu ne parasiti niciodata, si sa straluciti in viata noastra, chiar si putin de tot caci noi, fapturi simple, ne multumim si cu putin. Nu o sa va spunem acest lucru, dar o sa va aratam zi de zi, prin iertare si darurire extrema cat de putine sunt lururile de care avem nevoie. Limitele noastre nu le cunoastem, aratati-ni-le voi! Fericirea noastra nu o cunoastem, aratati-ni-o voi! Scopul nostru nu il stim, aratati-ni-l voi! Nu stim la ce ne foloseste creierul, arati-ne voi!

Va multumim voua, barbatilor, ca dati sens existentei noastre inutile, ca datoria voua am inceput sa apreciem fustele scurte si mulat si siliconul, pentru ca stim ca asta va multumeste. Pentru voi gatim, pentru voi dansam, pentru voi gandim, pentru voi traim.

Slava Cerului ca s-a inventat Barbatul!

Femeia dependenta

Dependenta, orice origine si fel ar avea, nu este buna. Nu este buna si cu asta basta. Dependenta, inseamna mai presus decat orice, pierdearea individualitatii, a personalitatii, abandon si uitare de sine. In relatii, femeia dependenta este cea mai periculoasa si nu neaparat pentru barbati, ci in principal pentru ea insasi. Femeia incadrata in aceasta categoria vrea sa fie tatuajul permanent al barbatului din viata ei. Sa stea agatata de barbatul ei ca iedera de zid, ca scamele acelea ingrozitoare pe care nu reusesti sa le dai jos de pe haina. Este autodestructiva si cu personalitatea fluctuanta in functie de barbatul care este in viata ei. Isi asuma cu toata responsabilitatea si seriozitatea calitatile si defectele partenerului, devenind usor o imitatie nereusita a acestuia. Este enervant de tandra si nu ar face nimic sa te supere, sa te faca sa pleci.

Dependenta ei nu se manifesta doar in planul sentimental, ci si in cel social. Daca esti prietana ei, atunci DOAR tu esti prietena ei si iti va repeta acest lucru zilnic, iar orice activitate pe care o vei intreprinde fara prezenta ei este cea mai mai jignire deoarece considera ca prietenia ii confera dreptul de a avea un deplin control asupra vietii tale. Te va imita in toate domeniile vietii tale: daca esti o ambitioasa, va deveni si ea subit, daca esti bruneta, se va vopsi si ea asa, daca iti plac iepurasii, vor deveni animalele ei preferate. In secret, va fi mereu indragostita de iubitul tau, pentru ca si tu esti. Il va considera un dobitoc doar atunci cand si tu il vei considera asa.

Prietenia cu o femeie dependenta este flatanta la inceput. Cand vorbesti te soarbe din priviri, este de acord cu tot ceea ce spui tu, te simti idolul vietii si te admira ata de mult incat mai ca-ti vine sa-i dai un autograf la finalul intalnirii ca sa o faci fericita. Apoi totul se transforma intr-o mare drama. Niciodata nu-i acorzi suficient timp, nu o iubesti destul, nu-I spui destul de des asta si daca tot ii spui intr-un final ca o iubesti ca sa scapi de gura ei, te va intreba suspicioasa: “Ma iubesti? Cat de mult?” Dupa dramele zilnice, va incepe sa te imite. Dar nu asa oricum. Va folosi cuvintele pe care le folosesti tu, expresiile tale, privirea ta, bancurile tale, stilul tau, orice ea nu are si ar vrea sa aiba. O sa ai un “mini-me” atasat de tine de care nu vei mai putea sa scapi in vecii vecilor, amin. Asta in cazul in care nu va interveni un barbat, atunci ai scapat de ea. Te va incerca un sentiment de bucurie ca ai scapat dar si de mila la adresa “saracului” care nu stie in ce s-a bagat.

Toata dependenta pe care ai simtit-o cu varf si indesat pe umerii tai se va muta pe umerii bietului barbat. Initial, flatat si el de atentia care i se acorda, el se va simti printul universului si zeul zeilor. Oglinda din ochii ei il vor arata cel mai frumos, cel mai destept si cel mai cel. Apoi, cum este si normal, comedia devine drama pe nesimtite. Il va suna in cele mai nepotrivite momente, ii va cere sa-i spuna si sa-i reconfirme la fiecare minut ca este iubita si apreciata. Nu va putea face nimic de una singura fara acordul lui. Isi va neglija toti prietenii, toate micile placeri pe care le avea inainte sa apara el, doar ca sa petreaca mai mult timp cu iubi. Daca nu este cu el, se gandeste cu siguranta la el, daca este cu el, tot la el se gandeste si la cata dragoste simte el pentru ea in acel moment. Este ca si fumatorul care in timp ce fumeaza isi mai aprinde o tigara.

Femeia dependenta vorbeste cel mai frumos si mai poetic despre dragoste, pentru in numele iubirii, este indreptatita sa suporte orice.  Nu te va intelege niciodada de ce ti-ai parasit partenerul, “pentru ceva atat de mic” desi in sinea ei stimeaza orice curaj al vre-unei semene se a-si lua viata in piept. Isi va implora barbatul de la inceput sa aiba grija de sentimentele ei, de fericirea ei si de ea. De multe ori trece prin toate durerile si prin toate rahaturile unei relatii viermanoase, peste comportamente marlanesti din partea partenerului fara sa-si puna vreodata problema ca lucrurile s-ar putea petrece si altfel.

Dupa debutul flatant al unei relatii cu o asemenea femeie, barbatul isi pierde usor, usor interesul. Este puternic  ajutat de perna afectiva cu care ea il sufoca zilnic. Realizeaza relativ repede ca poarta in spinare toata fericirea ei, ca este vinovat de fiecare lacrima a ei, ca nu va putea nici daca ar fi zeul din ochii ei sa o faca vreodata fericita. In plus, nici macar nu se va mai simti barbat, nu va mai lupta, pentru ca oricum ce rost are sa alergi dupa o caprioara care s-a predata inca de la inceput si care se baga singura si nesilita de nimeni in gura lui. Fara joc, fara lupta, fara distractie, barbatul traieste zi de zi drama unei femei care nu se are pe ea, care nu se iubeste, care nu se place.

Primul lucru pe care o femeie dependenta il pierde intr-o relatie este respectul partenerului pentru ea (respectul pentru ea insasi nici macar nu exista). Barbatul va incepe sa o jigneasca, sa o compare cu altele, sa nu-i mai acorda niciun fel de atentie, sa o insele in cel mai evident mod, sa o loveasca, sa o evite. Ea va suferi direct proportional cu acest comportament, dar nu va renunta la relatie chiar si in conditiile in care barbatul de langa ea o va folosi doar ca back-up sexual, in lipsa de alte caprioare mai “alergatoare”. Pusa in situatia unei despartiri, el va auzi cu siguranta intrebarile: “de ce nu ma mai iubesti?”, “cu ce am gresit?” sau strigatul ei disperat cand aceasta va iesi pe usa: “nu ma parasiiii!”

Dependenta vine din slabul respect pe care-l avem pentru noi. Din necunoastere, din lipsa interesului fata de propria noastra persoana, din dorinta de a ne gasi pe cineva care sa ne faca complete, nu sa ne completeze, ma repet, ci care sa ne faca complete. Fara un barbat, practic nu avem nicun scop, nu existam, suntem doar niste calculatoare in stand-by care asteapta sa fie folosite. Nu stim cat si ce valoram fara o oglinda masculina, indiferent care ar fi calitatile aceleia. Dependenta ne blocheaza simturile, ne amana trairea vietii, ne spulbera personalitatea si dorinta de a trai frumos. Este dusmanul cel mai prevers care, initial, e complicele tau iar apoi se intoarce impotriva ta, aratandu-te cu degetul si dezvaluindu-ti toate slabiciunile, te loveste sub centura apoi te ridica doar ca sa te loveasca din nou.

Dependenta ne stie toate slabiciunile si se foloseste cu sete de acestea. Cu cat ai o parere mai proasta despre tine, cu cat te subestimezi si te desconsideri mai mult, cu atat dependenta te va lovi mai tare. Orice gand negativ la adresa ta, de genul “nu sunt buna de nimic”, “nu ma duce capul”, “sunt urata”, “sunt proasta”, “o sa raman fata mare”, ‘nu pot”, “nu stiu” etc doar ii pregateste calea dependentei sa intre la tine-n suflet. Problema este ca iti va tari dupa ea in casa pe cel mai prost barbat din curtea scolii care nu va face decat sa mai puna o caramida la casa neincrederii tale. Nu ma refer la “casa de piatra”, bineinteles.

Nesiguranta, frica de fi si de a ramane singura, neincrederea in sine, necunosterea propriilor puteri calitati si valori, te face slaba. Dar si aberatiile sociale si familiale care iti sunt inserate in creier de la nastere, cum ca trebuie sa te casatoresti si asta cat mai repede, altfel esti o ratata social sau emotional, au si ele cuvantul lor in tot procesul acesta autodestructiv de dependenta. In cazul in care te consideri sau esti o femeie realizata profesional si personal, ti se va spune ca nu valorezi nimic fara un barbat langa tine.

Desigur, caracteristicile prezentate mai sus sunt exacerbate. Poate nicio femeie nu a trecut chiar prin toate atributele exprimate de mine. Dar cu siguranta, toate ne-am ragasit la un moment dat in caracterizarea de mai sus. Si chiar daca suntem femei in toata firea si in toate mintile, am alunecat uneori in groapa dependentei afective.

Si uite asa se moare din dragoste

Doua femei asteapta la usa paradisului dupa moartea lor. Prima o intreaba pe cealalta:
-Cum ai murit ?
-Inghetata, zice cea de-a doua.
-Ah, oribil, spune-mi, te rog, cum este sa mori inghetata ?
-Tremuri, degetele te dor, dar dupa un timp devii calma ca si cum ai adormii…. -Si tu… cum ai murit ?
-Eu am facut stop cardiac. Credeam ca barbatul ma inseala si m-am decis sa termin odata cu minciunile. Am intrat in casa in plina ziua si l-am gasit la televizor. Am cautat peste tot dar nu era nimeni, la subsol, in dormitor, in viteza, dar totul era curat. Am urcat la etaj dar nici acolo nimic…In final am urcat in pod dar nu reusisem decat cateva scari sa urc si am facut stop cardiac.
Femeia cealalta zice:
-Nenorocire si durere ! Daca ai fi verificat in congelator, azi eram amandoua in viata !

Sa ne mai radem un pic

Barbati adevarati:

2. Ups! Now what?

3. Nu poti sa spui ca mancarea a fost de rahat:

4. Bai, mancarea se mananca! Ciudatilor!

„Barbatul fara femee e ca femeea fara barbat”

Titlul nu e replica mea, pentru ca doar un barbat ar putea exprima si simti adevarul acestor cuvinte, un barbat complex, bineinteles. Fara niciun fel de ironie si cinism, aceasta expresie mi se pare mai mult decat adevarata si profunda. Si, sincer, pune punct atator teorii si intrebari legate de relatiile convulsive si intrigante dintre barbati si femei. La nivelul teoretic, bineinteles, practica le rezolva pe toate.

Ehehehei, este ziua femeii. E chiar internationala, deci nu se pot gasi scuze, mai ales daca ne simtim adeptii globalizarii. In  sinea fiacarei femei astazi s-a aprins o anumita mandrie. Parca pentru o sigura zi nu ne mai simtim ca am dori sa ne fi nascut barbati, pentru anumite avantaje care ti le ofera aceasta „rasa”. Ne simtim bine, folosindu-ne fara remuscare de toate accesoriile feminine si da, azi dorim fara niciun fel de jena sa fim doar frumoase, departe de noi gandul de a „poza” in inteligente. Nu, nu azi! Poate de maine revenim la lupta noastra superficiala cu masculinitatea, nu ne vom mai aranja atat de mult pentru ca vrem doar sa demonstram ca inteligenta nu are neaparata nevoie de haine frumoase, ruj rosu, ochi conturati si parfumul cel mai fin. Yeah right …

Eu sunt mai mult decat fericita ca m-am nascut femeie. Si daca eram barbat, cu siguranta as fi fost gay. Spun asta fara nicio jena. Imi place feminitatea pana in strafundul sufletului. Gandesc feminin, ma port exact ca o femeie. Pentru mine alegerea unei nunate de oja este o provocare :), nu o povara si nici nu incerc sa pozez intr-o amazoana care si-ar dori sa triasca intr-o societate matriarhala. Recunosc ca habar n-am sa schimb o roata si de multe ori desfacerea unui capac de borcam este uneori o problema. Masinile, sunt o enigma pentru mine … tehnologia, nici nu mai vorbim. Si ma bucur extrem ca toate acestea pot sa le digere si sa le manipuleze barbatii. Nici nu as incerca sa invat ceea ce, sincer, nu ma fascineaza si nici nu ma investeleste. Ma bucur ca existati voi barbatii care stiti unde se afla service-urile auto, care stiti sa invartiti un surub si stiti cum se foloseste trusa aia de scule care mie mi se pare inutila.

Nu, nu sunt o neajutorata si o ignoranta. Pur si simplu nu ma bag unde fierbe oala barbatilor. Fiecare cu oala lui. Astazi o sa inchin un pahar pentru ca sunt femeie, si nu numai pentru atat, pentru ca ma bucur de acest lucru.

Va doresc tuturor reprezentantelor acestei „rase” sa fiti fericite si sa va bucurati de acest statut. Da, de acest statut! Fiti aranjate, frumos mirositoare, sexy …si pe dreapta!

Va pupa Ale!