Irina 2

Aparent Irina vrea binele oricui. Cu orice pret, as putea zice. Te cearta ca fumezi, ba mai mult iti ia si pachetul de pe masa si il baga tacticos in geanta ei.

–          Gata, ai fumat destul pentru azi. Iti ajunge.

Acest lucru iti provoaca o mica confuzie:

–          Mama, tu esti?

–          Ai idee cat rau iti fac aceste tigari?

–          Nu tin neaparat sa mor sanatoasa, ii explici.

–          Pe naiba! Si stii ca cei mai vizati spre imbolnavire sunt fumatorii pasivi? Iti arunca ea acuzator. Mi-ai umplut hainele de fum. Bleah! Irina e dezgustata de-a dreptul.

–          Sa inteleg ca mi-ai luat pachetul cu tigari de pe masa, cumparat cu banii mei pentru ca iti doresti sa fiu sanatoasa sau ti-e prea mila de hainele tale?

–          Tu poti sa te omori daca vrei, dar eu tin prea mult la santatea mea, conchide Irina.

–          Aha, atunci poti sa te muti la alta masa.

Irina, neasteptandu-se la acest rapsuns, isi schimba rapid tactica devenind ea insasi o victima:

–          Dupa ce ca iti doresc binele, tu esti rautacioasa cu mineeee!

Isi da seama ca tactica asta nu i se potriveste deloc, asa ca ca revine ca un boomerang la starea ei fiintiala de rautate:

–          Da’ stii ce? Ia dispari tu la alta masa ca nu sunt nevoita sa-ti respir eu aerele toxice!

–          Ok, dar imi dai si pachetul inapoi?

–          Normal ca nu! E confiscat!

–          Bine, doamna invatatoare, dar sa stiti ca nu sunteti singura care respira aere toxice. Stiai ca omenii care stau un timp mai lung langa persoane pesimiste si ciufute au mai multe sanse de a se imbolnavi?

–          Ce vrei sa spui cu asta? Irinei nu-i vine a crede

–          Nu te-aud…m-am mutat la alta masa.

Si gata, Irina te-a sters din lista ei de prieteni. Pentru ca nu te-a putut convinge sa te lasi de fumat si pentru ca esti un caz pierdut si pentru ca coclesc viciile-n tine. Este sub nivelul ei sa umble cu cineva ca tine.  Nu din alte motive, cum ar fi faptul ca ii poti contesta usor replicile obosite. Bineinteles.

Nu te astepta niciodata ca Irina sa se bucure cu si pentru tine. Orice bucurie ti se intampla, sigur a fost o coincidenta bizara care se cere a fi indelung analizata de ochiul ei vigilent:

–          Am auzit ca Iulia a fost ceruta in casatorie, o anunta cineva.

–          Mda, porbabil o fi ramas gravida. Ca n-as intelege de ce ar cere cineva in casatorie o fiinta atat de anosta.

Sau:

–          Am luat examenul! Ii spui stralucind de fericire

–          Ahh, v-au lasat ca copiati, iti va arunca ea.

–          Nu, n-am copiat, te aperi tu.

–          Atunci cu siguranta profesorul care a corectat lucrarile spritase ceva inainte.

Acest lucru n-ai cum sa-l verifici asa ca o trimiti in gand in origini si suni pe altcineva sa-i dai vestea cea buna.

Dar sa te puna naiba sa nu te bucuri pentru fericirile ei, ca esti cel mai “nasol”, “egoist” si “insensibil” om de pe Terra. Daca cumva incepi sa fii in asentimentul ei de bucurie, atunci pregateste-te psihic sa auzi toate prin cate a trecut ca sa merite acest lucru. Off, Doamne, ca numai ea este atat de oropsita de soarta incat sa dea numai peste idioti:

–          Tocmai mi-am luat permisul, te anunta.

–          Super! Felicitari.

–          Ce felicitari? Vrei sa zici ca sunt o eroina! arunca Irina intriga subiectului.

–          Eroina? De ce?

–          Vai, nici nu-mi vine sa-ti povestesc prin cate am trecut pentru permisul asta. Deci, eu chiar il merit.

–          Pai daca nu-ti vine, eu nu te retin…

–          Pot sa-ti spun ca mi s-a distribuit cel mai idiot politist din istoria omenirii la examenul de traseu?

–          Nu se poate! Aceasta trebuie spusa cu mult patos, implicare si mirare. Musai doua palmute pe fata ca sa pari veridica si gurita cascata larg. Daca te tine tupeul, poti sa incepi sa-ti smulgi si parul din cap, apoi sa iei o mana de tarana de pe strada si sa ti-o torni in cap, stand in genunchi si strigand cat te tin plamanii: “NU, NUUU asta NUUU!” Irina sigur va aprecia acest gest de puternica si sincera implicare amicala.

–          Asa ca cel prost din curtea politiei m-a frecat doua ore pe traseu. Fa stanga aici, fa dreapta acolo. Nu dreapta asta, celalalta dreapta. E prea mult 80 km/h in oras. Auzi, prea mult! Opreste semnalizarea pe stanga ca facem dreapta. Nu calca batranica de pe trecere. Opreste sa-i recuperez geanta pe care i-ai agat-o cu bara. Nu raspunde la telefon cat conduci, si tot asa. In final m-a pus sa urc in rampa unde bineintels de la stresul pe care l-a bagat in mine idiotu’ baltii, m-am pierdut.

–          Si? Din nou, acesta scurta intrebare trebuie adresata cu foarte multa curiozitate compatimitoare.

–          Cum “si?”” Mi-a murit motorul!

–          Nu se poate! Patos analog si pentru aceasta propozitie. Si ce-ai facut?

–          Ala a inceput sa urle la mine cand deja incercasem a cincea oara sa pronesc motorul, am scapat frana si masina a alunecat in spate. Si asta numai din cauza idiotului care m-a stresat la maximum!

–          Si pana la urma?

–          Pana la urma mi-a spus sa ma pica. Nu pentru ca mi-a murit motorul de cinci ori, pentru ca i-am agatat babei alea senile geanta, care in loc sa stea acasa, umbla ca nebuna pe strazi sau  pentru ca l-am injurat de ma-sa aia proasta care l-a facut, ci pentru ca am lovit o alta masina din spate.

–          Ai facut accident? deja nu mai trebe sa joci rolul afectatei, povestea este prea tare ca sa nu mai poti fi reala.

–          Un pic de tot, adica nu a venit SMURD-ul sau ceva de genul. O simpla masina de salvare si un om lesinat nu e mare branza. Sincer. Se putea si mai rau. Dar totul a fost numai din cauza lui, nu uita. Cum sa conduci doua ore? E obositor, chiar si eu obosesc. Stii? Apoi m-a stresat si a indraznit sa ridice tonul la mine. Eu, care sunt o finuta. Pai a trebuit sa-i spun ceva “de dulce” nebunului.

–          Doamne, l-ai injurat pe politist…

–          Merita! Nesimtitu’! Pai asa se vorbeste cu mine?

Pesemne ca “nesimtitu’” nu cunostea cele 10 porunci irinesti, ca altfel nu indraznea.

–          Si pana la urma?

–          Pana la urma l-am sunat pe tati. Ca stii ca tati lucreaza acolo unde lucreaza el si e mare smecher, imi face Irina din ochi.

–          Mda, lucreaza acolo. Logic.

–          Asa, si i l-am dat pe politist la telefon si tati nu stiu ce i-a explicat. Probabil ca i-a spus ce fata extraordinara si talentata, o soferita etalon. Si gata, am luat permisul! Nu pot descrie fericirea din ochii Irinei si mandria de sine.

–          Oau! Deci tati a rezolvat…

–          Nu, draga! Tati doar i-a confirmat idiotului cat de talentata si de buna sunt eu. Ca asta habar n-avea pe lume traieste si cu cine are de a face. Doamne, prin cate am trecut! Merit ceva fain de tot pentru ca mi-am luat permisul. Chiar merit! Hmm, oare ce face Cosmin? Nu ma scoate el la un restaurant sic, demn de o noua soferita?

…

Desi obositoare si enervanta, Irina stie sa se vanda extrem de bine. Lucru care nu-i foloseste neaparat in relatiile sociale, dar macar iluzia despre perfectiunea ei si a vietii sale ramane neatinsa de complexe si frustrari. Aparent, ea nu accepta compromisuri si cai de mijloc, este asa cum vrea ea sau deloc. Totul sau nimic. Agresiv, autoritar, isteric, tipator si evident. Cat se poate de evident. Defectele nu sunt decat niste calitati mai subtile iar greselile sunt doar experiente urate, provocate de cei din jurul ei.

M-a frapat de multe ori limbajul ei violent si trivial pentru o fiinta atat de “delicata” ca ea si gama extrem de larga a epitetelor pe care le aplica fara nicio jena celor din jur: idiot, nebun, handicapat, lesinat, prost, urat, anost, nesimtit, stramb, enervant, inapt, ratat si asa mai departe. Odata ce ti-a lipit gratuit si geneors pe frunte eticheta, nu mai e nicio sansa de a-ti reabilita imaginea. Uita, asadar, ca ai un nume de botez. Astfel, nimeni nu o place pe Irina. Sunt sigura ca nici chiar mama sau iubitul ei. Nu mai vorbesc de amici care in mod clar, atunci cand intra pe messenger sau pe facebook si ea este acolo on-line, destepta si perfecta, apasa infricosati butonul de invisible. Nu m-as mira sa faca si Ala la fel.

Irina e genul ala de persoana care nici macar nu te cunoaste si isi permite sa fac comentarii rautacioase. Daca cumva postezi pe blogul tau o istorioara, un fapt sau ceva mai mult sau mai putin personal, iti vor aprarea tot felul de comment-uri de genul:

“Ce porcarie! Fa-ti rost de o viata, frate!” sau

“Asta e cel mai prost post pe care l-am citit vreodata.” sau

“Tot ce reiese din ce ai scris este ca esti un frustrat si un alienat si ai nevoie rapida de un doctor. Psiholog, bineinteles.”

Nu neg libertatea opiniei, dar nici nu agreez ca cineva sa te trimita la Spitalul de nebuni de cate ori mintea iti naste vreo idee mai mult sau mai putin creativa si vrei sa o expui public. Probabil in cazul acesta, principiul dupa care Irina se conduce este urmatorul: daca nu poti sa-l distrugi, atunci umileste-l, fa-l sa se simta prost si fara o viata decenta. Sau daca tu n-ai niciun gram de imaginatie si de creativitate, atunci arunca cu noroi de dupa poarta monitorului si razi in sinea ta mandra de fapta deosebit de inteligenta pe care ai facut-o.

De aceea, pentru Irina, artistii, scriitori sau oricine incadrat la categoria imaginatie si arta sunt doar niste ratati fara ocupatie, cu mintea odihnita, destrabalati si aiuriti care fac umbra pamantului degeaba si pe deasupra lumea mai si plateste sa-i vada, sa-i auda, sa-i citeasca. Ce mai, o lume data peste cap. Ii atragi atentia automat daca esti avocat, politician, patron, doctor sau ai orice functie importanta si reala, demna de respectul ei. Daca mai asezonezi meseria decenta cu o masina categoria “oau!” si cu un portofel plin, atunci in mod clar esti preferatul ei. O fata ca Irina se agata la bar cu aceasta replica: “De obicei nu sunt asa de inalt dar stau bine pe portofelul meu.” Si i-ai castigat inima pentru totdeauna.

Dar nu, sa ne intelegem! Irina nu este o materialista ci doar isi cunoaste foarte vine valoarea. Irina nu este rea, ci doar sincera. Ea nu e narcisista, este doar constienta de calitatile ei. Ea nu greste, i s-au pus doar bete-n roate. Nici nu este nevoie sa fie creativa si amuzanta, pentru ca in pregatirea ei, aberatiile intelectuale, artistice si de orice alta natura decat cea pragamtica sunt scoase automat din functie. O persoana ca ea nu-si permite sa bata apa-n piua. Replicile ei sunt scurte, dure, adevarate. Stie sa se faca inteleasa.

Nu-i plac bancurile, cartile, filmele siropoase sau fara un final concret, evident si clar. Nu-i plac oamenii decat daca au acel ceva “profitabil” in ei si care-i sunt de folos la un moment dat in viata. Si, bineinteles ca nu-i place munca in echipa.

Irina 1

1. Irina

Irina nu este o fata nici frumoasa, nici urata. Este o fata clasica, normala si obisnuita dar se tine foarte bine pe picioare. Mai bine spus, are picioarele atat de bine infipte-n pamant, inca ai impresia ca merge in genunchi. Metaforic vorbind, desigur. Nu am nimic impotriva picioarelor Irinei. E bine ca exista si ca sunt exact numarul preferabil, adica doua. Irina este prietena mea pe care o accesez atunci cand vreau cu tot sufletul sa-mi schimb in rau parearea despre mine. Sau atunci cand am impresia ca viata mea e minunata si ca prea mi-am luat-o in cap cu fericirea, o sun pe Irina. Ea sigur ma va intoarce cu picioarele pe pamant de pe norisorii mei pufosi, si-mi va arata realitatea dura, plina de sange, de gunoaie si de defecte. Si daca nu vreau sa cobor de acolo, ma va sustrage cu forcepsul si-mi va da si una la fund sa ma auda plangand.

Irina este cel mai bun caricaturist. Te vede, de studiaza atent si apoi iti prezinta imaginea ta. Mda, stiai ca ai picioare scurte, dar nici chiar ca ai minciunei asa sau stiai ca ai pus un kilogram pe tine, dar parca nici rotunda ca luna plina nu-ti imaginai ca esti. O discutie fireasca cu Irina se petrece in felul urmator:

–          Buna. Ce mai faci? Cum iti mai e? bla bla bla, discursul expozitional de rutina. Apoi umreaza bomba:

–          Fataaa, dar ce-ai patit? Arati atat de rau! Irina pare afectata.

–          Arat rau? Raspunzi tu, cautandu-ti in graba oglinda-n geanta.

–          Da. Nu dormi? Ai tenul tern si cenusiu.

–          Oau, nu creadam ca 8 ore de munca ma pot transorma intr-un personaj din filmele alb-negru-gri.

–          Doamne, nici nu ma pot uita la tine. Irina e scarbita de-a dreptul.

Te mai studiaza inca cateva minute cu un rictus de greata pe fata, incat ai impresia ca o lamie e exact ce-i trebuie sa-si revina. Apoi conchide:

–          Nu stiu ce se intampla cu tine fata, dar esti un dezastru ambulant.

–          Ohh, mersi ca ai observat. Acum pot sa plec acasa sa ma-npusc.

Irina nu o sa spuna niciodata ceva frumos despre tine, sau sa te laude pentru ca este sub nivelul ei sa faca asa ceva. Sau daca intr-un final iti va spune ceva de genul va fi doar ca sa o complimentezi sau sa aiba ocazia sa-ti dea peste nas cu viata ei perfect aranjata:

–          Ai o rochita draguta. Ce zici de a mea?

–          Da, frumoasa.

–          Habar n-ai tu cat a dat prietenul meu pe ea. Dar deh, ce nu face el pentru mine. A ta cat a fost?

Nici nu asteapta sa raspunzi, pentru ca déjà stie:

–          Hmm, stau bine pe tine rochitele made in China.

Irina, ca orice fata care-si cunoaste (mult) prea bine valoarea, are un prieten care-i pune lumea la picioarele ei extraordinare care primesc pedichiura o data la 2 zile. Si numele lui este Cosmin. De parca ar conta numele lui, oricum in acest capitol Cosmin este doar personajul masculin accesoriu al Irinei, sau mai bine zis, un fel de mobila umana sau figurant. Irina este intr-adevar cea care conteaza. Fericiti poseasori ai unei relatii win-lost, Irina si Cosmin sunt cuplul pe care nimeni nu-l doreste la iesirile sociale. Am sa va explic si de ce.

Eram intr-o seara stransi mai multi homo socialis la o terasa. Irina si Cosmin au intraziat , lucru care a strant o harmalaie de nedescris pana in momentul in care Irina a gasit cu greu si, ridicandu-I pe altii de pe scaunele lor, acelloc la masa care sa-i permita sa faca caricature impecabile. Ceea ce a facut ca iubitul ei sa stea mai departe un pic de ea in gasca baietilor. Cum este logic si firesc fetele au inceput discutiile lor si baietii pe ale lor. Intr-un anumit moment, total in neconformitate cu personalitatea lui Cosmin de genul  “fascinanta si exploziva dar straluceste prin absenta”, s-au auzit de undeva din colt vocea imbibata cu testosteron imprumutat de la vecini, a lui Cosmin. Nu stiu exact ce povestea el acolo, dar Irina, atent observator sau mai bine zis tiran al comportamentului social al prietenului ei, ne-a oprit deodata:

–          Shhht, vreau sa aud ce povesteste Ala acolo.

Ahh, de fapt il cheama “Ala”, nu Cosmin. Ha! Bine de stiut.

–          Sper ca nu povesteste despre mine, ca nu stiu ce-I fac!

Caaalm, caaalm fata. Lasa-l sa vorbeasca.

Exact cum preconiza cu perspicacitate Irina, Cosmin incepuse o discutie care se vroia amuzanta despre o criza a Irinei pe care o facuse la o receptie a unui hotel din Turcia. Ahh, tocmai de intorsesera din concediu, vreau sa preconizez. Nici nu a apucat Ala sa expuna motivul isteriei ca i-am si auzit vocea autoritara si pe inalti decibeli a Irinei din capatul celalat al mesei:

–          Taci dracului din gura, ma! Ce puii mei povestesti din casa?

–          Le povesteam de… a incercat el vizibil infricosat de tonul Irinei.

–          Tu sa povesteti d-astea de mata ma, nu de mine. Ai inteles? Bea-ti berea acolo si nu ma mai fa de ras.

Bineinteles ca toata lumea de la masa a tacut malc si Ala s-a facut mic, mic de tot in scaunul lui. Tacere cu spaima. Nimeni nu a mai avut tupeul sa zica nimic pentru cateva minute. Unii chiar au inceput sa numere stelele si trecatorii iar cei mai temerari de la masa au incercat sa dreaga busuiocul prin umor:

–          No, bea-ti mai berea acolo, ca-i buna si rece. Sau

–          Au, coaiele!

Dar au fost intampinati de privirea deloc prietenoasa a Irinei. Un fel de “vezi ca ti-o iei si tu”.

Seara a continuat cu stangacie. Cea mai fericita a fost Irina care povestea cu voluptate si entuziasm despre o prietena comuna  care e “praf pulbere” si “vai de capul ei”,  “o lesinata si o proasta” care nu a invatat nimic de la ea si de la stilul ei, care nu stie sa-si faca barbatul si care normal, la cat de praf e ea, nu o sa o iubeasca nimeni niciodata. Era vorba de Flore.

Dupa ce a epuizat fascinantul si eternal subiect Flore, Irina s-a intors la observarea lui Ala care incepuse o alta discutie, pesemne incurajt de faptul ca nu e sub observatie. Asa ca Irina si-a ciulit urechile ca un caine de vantoare, a privit atent si adanc spre Ala si a izbucinit:

–          E a doua oara in seara asta cand vorbesti despre mine.

–          Dar, nu …a incercat el in zadar sa “se scoata”.

–          In puii mei, Cosmin. Sunt confuza déjà, Cosmin sau Ala, care e de fapt numele lui? Ai putea sa incetezi sa ma faci de rusine? Ce e in capul ala al tau? Taci odata din gura ca numai aberatii iti ies pe gura aia!

Ala a tacut si a lasat ochii jos. Ii simteam jena si nervii barbatesti precum si durerea loviturii verbale pe care Irina i-a aplicat-o intre picioare. Era totodata frustrat ca nu terminase nici acum discutia inceputa, ca nu mai poate respira de vocea iritata a Irinei, ranit in orgoliul masculin si asta nu in particular, ci cu toti prietenii lui de fata. Nu m-am putut abtine si am reactionat:

–          Ce-ai mai fata cu el? Lasa-l sa povesteasca si sa se simta bine.

–          Sa se simta bine pe seama mea? A ripostat ea bubuind a orgoliu.

–          Pai tu nu te simti bine? Lasa-l si pe el ca sunt enervante monologurile, pardon, discutiile astea intre voi. Sunt moartea pasiunii sociale, pe bune.

–          Tu sa nu te bagi! M-a vertizat ea. Stiu eu mai bine ca daca il lasi o clipa singur numai aberatii decarteaza. Ma doare déjà si capul din cauza lui. Sa vezi ce ii fac acasa.

–          Mai rau decat i-ai facut aici? Am cascat eu ochii.

–          Auzi tu sa taci, te bagi tu care habar n-ai pe ce lume traiesti.

–          Ok, eu cu ce am gresit? Acum sunt eu Ala?

–          Te bagi si tu ca ciorapu’ pe picior, a inchis ea discutia.

Buna asta. Am bagat-o in sertarul de ticuri verbale bune de folosit.

–          Mai, scuze ca ma bag ca ciorapu’ pe picior, dar e enervant. Pe bune, e enervant.

–          Auzi daca e asa enervant, noi plecam si gata, a hotarat ea. Mergem! Hai ce mai stai, i-a strigat lui Ala. Hai ca astia se cred mai buni decat noi.

Si au plecat, ea fara sa-si ea ramas bun, el cu ochii-n pamant, jenat si vai de mama lui. Dupa plecarea lor am analizat situatia ca niste carcotasi si barfitori profesionisti ce suntem.

–          Mama, frate, ce-i face asta lui Ala! E cu capu’ frate, a concluzionat un reprezentant al rasei masculine.

–          Eu i-as trage o mama de bataie. Scorpie nasoala e e! a decretat altul, vadit enervat si atins si el in orgoliul propriu. Deh, barbatii fac front comun cand vine vorba de un tovaras de-al lor.

–          A scapat de la nebuni. Si o sa-l termine si pe Cosmin cu rahaturile ei de nebuna, a adaugat altul.

–          Bai, asta daca o ia de nevasta e cel mai mare prost. Si-a ratat viata langa asta. Mamaa, baietii déjà se gandeau la raul extrem care ii se poate intampla prietenului lor.

Noi fetele am tacut si i-am lasat pe ei sa analizeze in lung si-n lat comportamentul Irinei. Stiam ca au dreptate pentru ca ea il aplica si cu noi de ori de cate ori are ocazia. Dar, poate in sinea ei, Irina are totusi o suferinta si o frustrare care o transforma intr-o scorpiuta obositoate pentru toti cei din jurul ei. Asa ca am oftat toate adanc si am incercat sa mai scoatem ceva frumos din seara aceea, schimband discutia spre alte orizonturi, mai ortodoxe. Tostusi, inainte sa plecam, am auzit vocea afectata a unuia dintre baieti:

–          Pfuai, ce m-a enervat aia!

 

…

 

Intotdeauna vorbeste despre Flore, caci prin comparatie cu ea, Irina iese mereu invingatoare. Uneori, aveam impresia, ca fara Flore, Irina nici nu ar fi atat de puternica, desteapta, impunatoare si “unsa cu toate alifiile” (vorba ei, nu a mea), extraordinara, eficienta si desigur, perfecta. De aceea accesa subiectul Flore de cate ori avea ocazia pentru a se pune intr-o lumina buna si pentru a avea inca o data ocazia sa ne enumere calitatiile ei. Prin comparatie, bineinteles, ca doar nu era fraiera sa isi oboseasca auditoriul cu atata narcisism. Odata am intrebat-o:

–          Auzi, daca tot le gasesti la toti defecte, nu ti-a trecut macar vre-un pic prin cap ca poate ai avea si tu asa ceva?

–          Normal ca am. Dar eu mi le pun in valoare, mi-a raspus ea mandra.

–          Ce? Gura pacatosului….

–          Aaaa, adica eu imi pun in valoare calitatile, care, evident, sunt mult mai multe decat defectele, s-a redresat ea.

–          Aha, ma gandeam eu ca nu o sa ai o asemenea revelatie a faptului ca de fapt tu iti pui in valoare defectele, i-am spus fara sa ma pot abtine. Si ce defecte ai tu? Am fost eu curioasa.

–          Lasa, draga ca nu trebe sa le stii tu. Oricum mai putine in comparatie cu lesinata aia de Flore, a incercat ea sa ma poarte dupa ciresi.

–          Of, saraca Flore. Nu poti sa gasesti o alta compartie? I-am raspuns eu déjà obosita de acelasi subiect.

–          Pai uita-te si tu la ea … e praf-pulbere

–          Bine, atunci in comparatie cu cineva care nu e “praf-pulbere”, am incercat eu sa aflu.

–          Vrei sa ma compar cu tine? M-a intrebat ea cu un zambet in coltul gurii, fericita fiind ca are ocazia clara de a ma scoate de pe traseu.

–          Incearca, am incurajat-o, curioasa si inconstienta fiind ca melcul care se uita in priza.

–          Lasa mai, ca nu ai vrea tu sa stii ce cred eu, a incercat ea sa ma protejeze.

–          Nu, ca sunt chiar curioasa.

–          Esti sigura? S-a asigurat ea.

–          Da.

–          Pai, in compartie cu mine tu esti cu capul in nori tot timpul. Habar n-ai nimic de viata ta.

–          Adica?

–          Cum adica? Ce nu intelegi, nu te duce capul? A inceput ea sa-si scoata rand pe rand serpii din par ca o veritabila scorpie. Zi-mi si mie, de exemplu? Cand ai de gand se te asezi la casa ta?

–          Pai cand voi avea bani sa-mi cumpar una, i-am explicat eu razand.

–          Ei vezi? Esti o inconstienta! Eu nici n-as rade in situatia ta. N-ai niciun iubit, e clar ca lumea te vede ca pe o curva.

–          Lumea sau chiar tu.

–          Mai eu te cunosc, dar sa stii ca asa pari. Sincer. Si parea chiar sincera.

–          Este bine ca par si ca totusi nu sunt, am pufnit eu.

–          Treaba ta, a renuntat ea plictisita.

Tot ce am inteles eu din acesat discutie a fost faptul ca eu sunt cu capul in nori, si ea nu. Oricum nu ma asteptam ca Irina sa abordeaze auto-ironia sau critica personala, pentru ca acestea nu s-au inventat inca pentru ea iar simtul umorului cu siguranta ii lipseste. Puterea Irinei sta in frica celor din jurul ei de a-I contesta violenta verbala. Ea cunoaste foarte bine acest lucru si se foloseste cu talent de acesta. Tactica ei este de a ataca inainte de a fi atacata.

Sunt sigura ca isi petrece noptile in frica de a nu fi vreodata vazuta altfel decat felul in care se vinde: impecabila, perfecta, meritoasa, corecta, judecatoare, o formatoare de opinii asupra altora. Isi permite cu cea mai mare lejeritate sa enunte teorii, sa traseze limite, un fel de Moise Junior cu Tablele Celor Zece Porunci Irinesti:

1. Sa nu ai alt Dumnezeu in afara de mine. Asta ti se aplica in prepondereta tie, Cosmin (adica “Ala”)” si oricui indrazneste sa se inchine la alti dumnezei in afara de mine. Deci e clar, eu tai, spanzur, definesc, destram, si pun punctul pe “I”. A nu se contesta!
2. Sa nu cumva sa ai haine, bijuterii sau pantofi mai tari decat mine, sau daca ai, nu le purta in prejma mea pentru ca o sa le gasesc toate defectele, o sa stea ingrozitor pe tine, te vor face sa arati cel putin “aiurea” si sigur le voi gasi eticheta de “made in China”. Ha!
3. Sa nu iei numele meu in desert. Ceea ce zic eu este incontestabil, defintiv pana ma razagandesc, real si adecvat. Despre mine se vorbeste frumos, corect si apreciativ. Nu accept barfele despre mine. Daca eu nu iau numele meu in desert, sa va puna naiba sa ma ironizati! Deja m-am enervat, pentru ca sunt sigura ca pe ascuns faceti asta.
4. Adu-ti aminte de ziua mea si cinsteste-o.  Se pedepseste grav cu crize si nervi in public orice amnezie legata de ziua mea de nastere, ziua mea de nume, ziua de luni, marti, miercuri, joi, vineri si sambata. Duminca e clar, nici nu mai are rost sa pomenesc. Aceste zile vor fi insotite de cadouri, “lugu-lugu” si multumire publica adresata Cerului si sortii ca au facut sa ma intalnesti si sa-ti fac onoarea de a-mi petrece timpul cu tine.
5. Cinsteste-ma pe mine, nu pe parintii aia care nu au stiut sa folosesca prezervativ cand te-au conceput. Ca sa-ti fie bine in viata.
6. Sa nu ucizi. Acest lucru se aplica doar in cazul ganganiilor mari si urate care intra in casa. Fii barbat si omoara-le cu curaj, dragoste pentru mine si pentru linistea mea. Se accepta doar sinuciderea, dar sa fie lasat un bilet cu notita: “Am facut-o din prea multa dragoste pentru tine si pentru ca nu suportam singuratea celor 20 de minute pe care le petreceai la baie fara mine”.
7. Sa nu fii desfranat. Cand te uiti la “vaca aia” cum isi flutura dosul pe strada, astepta-te la post sexual o luna pana iti ies din cap “destrabalarile” si pana constinetizezi ca sunt unica, singura si cea mai frumoasa si mai buna femeie din viata ta. Asortat la acest post, vei trai pe propria piele niste mini-crize de nervi asezonate cu niste cuvinte “dragute” ca sa realizezi cat de mult m-ai umilit: “nesimtitule”, “porcule”, “nu-ti sta capul decat la curve” folosite in functie de gravitatea faptei.
8. Sa nu furi. Teoretic, practic castigi prea putin iar un obraz fin ca al meu se tine cu multi bani. Te poti gandi de pe acum la o noua afacere, mai banoasa, pentru ca deja am vazut colectia de toamna de la Mango. Munceste, fura, fa ce poti ca sa fiu eu fericita. Se exclud orele peste program.
9. Sa nu ridici marturie mininoasa asupra mea. Te-am prins ca ai “sifonat” ceva despre mine, te-am ars. Baga-ti bine in cap ca sunt perfecta iar o femeie perfecta poate face numai lucruri perfecte. Nu incerca sa contesti veridicitatea vorbelor mele. Daca iti spun ca esti proasta si urata, atunci inseamna ca-ti sunt o buna prietena si am curajul sa fiu sincera.
10. Chiar te rog sa poftesti tot din ce este al meu. Oricum nicioadata nu o sa aveti haine, accesorii, iubiti, apartament, lucruri ca ale mele pentru ca sunteti niste ratate fara stil. Cu cat poftiti mai mult cu atat ma laudati mai tare si asta ma bucura foarte mult.Cei mai afectati de virulul malitios al Irinei sunt persoanele apropiate. Mamei ei ii va spune mereu ca nu merita respectul ei, pe tata il va ruga “suav” sa inchida usa dupa el si sa nu o deranjeze, iubitului ii va confirma zilnic ca nu o merita. Atinsi de acest virus, apropiatii Irinei vor face tot posibilul sa-i faca pe plac si sa o multumeasca. O zi de botic ce zgarie podeaua ii aduce Irinei un cadou. Daca nu ii place atunci iti va arunca dezgustata si imbufnata:

    –          Mda, probabil o sa-l port prin casa cand o sa lustruiesc podeaua.

    Asta in cazurile bune. Intr-un caz nefericit, o sa-ti urle in fata:

    –          Ia-l de aici pana nu ti-l sparg de cap! Arunca-l repede la gunoi pana nu o sa cred ca eu “atat si asa” valorez pentru tine.

    Este foarte greu sa-I faci un cadou Irinei. Pe bune. De aceea de multe ori, ea nu primeste nimic, ea cere si isi alege singura, sa fie sigura ca nu faci o gafa extraodinara. Dar asta e un semn de bunatate, pentru ca totusi, nu te lasa sa-ti chinui creierul sensibil cautand varianta castigatoare. Dupa ce te va insoti, aparent plictisita la goana dupa cadoul perfect pentru ea, va incerca iritata toate modele de rochii, se va uita cu nepasare la toate, dar toate modelele de genti de firma iar intr-un final prea mult asteptat va gasi cadoul potrivit care depaseste cu mult bugetul tau (ca doar nu o sa se uite “kitchurile alea de doi lei”), iti va arunca eliberator:

    –          Noroc ca am fost cu tine sa-l aleg. Ca pe tine nu te duce capul sa faci o alegere buna. Mi-am mai si pierdut o zi intreaga sa fac ceea ce TU trebuia sa faci.

    –          Oh, da, multumesc Irina ca m-ai ajutat sa-mi cheltui toti banii pe tine si iarta-ma ca nu ma duce mintea mea saraca sa fac un cadou decent si pe deasupra ti-am mai si pierdut timpul tau pretios pentru o geanta care depaste cu mult jumatate din salariul meu. Bine ca nu mi-am platit intretinerea de dimineata, ca altfel nu stiu ce m-as fi facut.

    Bineinteles ca nu vei auzi vre-un “multumesc” pentru orice ai face pentru ea. Nici macar unul in scarba. Te va face sa te simti in asa fel incat tu sa fii cel sau cea care ii multumeste pentru onoarea de a-i cumpara ceva “de firma” sau de a o ajuta cu ceva.

    In mod sigur Irina este cea care iti ridica standardele in viata. O sa fii uimit cat de multa rabdare ai si nu stiai, cat de mult te poti abtine sa nu o bagi cu capul in toaleta si sa tragi apa dupa, cata tortura verbala poti suporta fara sa zici nimic. Vei fi pregatit psihic cu varf si indesat pentru tot ce-i mai rau in viata. Pana si seful rau de la birou ti se pare un catelus dulce, pe care iti vine sa-l iei in brate si sa-l smotocesti. Raufacatorii de pe stradutele obscure sunt niste draguti pentru ca nu au cum sa te falimenteze mai mult decat ea, de fapt chiar esti multumit si recunoscator daca ti-au furat portofelul pentru ca o sa poti sa “te scoti” cateva zile:

    –          Iubita mea draga, nu putem lua rochita, mi-au furat portofelul cu tot cu bani si carduri.

    Nu te astepta sa te intelega, ea are replica pentru orice:

    –          La cat esti de lesinat, ma mir ca nu te-au si batut. Cum sa ma simt eu in siguranta cu tine? Cum?  Na, te fura oricine! Si uite asa, o sa mai umblii vreo doua zile fara “coaie”, vorba baietilor.

    Tot talentul Irinei de a primi ceea ce-si doreste, naste uneori invidii. Ajungi sa crezi, la un moment dat, ca asta este calea spre implinirea tuturor dorintelor: rautatea. Ca intoarcearea obrazului pentru a doua plama, rabdarea, bunatatea, altruismul si feminitatea sunt niste zane anemice si palide care se impedica in condurii argintii si in rochiile roz din tull si lesina chiar inainte de a-ti transforma dovleacul in trasura fermecata care sa te duca la balul Printului. Rautatea pare astfel o zana rea, obraznica, imbracata in piele neagra din capa pana-n picioare,  calare pe o motocieclata “suparata”, care trosneste din biciul fermecat si-l aduce pe Print la propriul tau Bal.

    Singurul lucru pe care nu l-ai aflat de la zana cea rea este cum sa tii langa tine pe printul acesta, care zace la picioarele tale, tulburat si confuz de ceea ce i se intampla, intrebandu-se cum de a nimerit in mijlocul drumului, cu gura-n tarana. Iti mai ramane doar sa te rogi sa fie un print fara personalitate si caracter, care sa creada inca in povesti cu zane rele, si sa-i bubuie visetria de banuti de aur. Ca altfel de printi s-ar putea:

    1. Sa-ti seduca zana si sa o convinga ca biciul, pielea si obraznicia au si alte intrebuintari magice.
    2. Sa puna garzile pe zana care ii strica petrecerea si sa o inchida in pivnita cu lei.
    3. Sa fuga mancand pamantul la Mama Regina, dupa ce si-a curatat de praf costumul de Print, strigand in urma lui: “Ciudato! Te spun lu’ mamaaaa!”
    4. Sa te dea in judecata pentru infractiunea de rapire, ultraj contra bunelor moravuri si privare de libertate. Sa vezi atunci despagubiri morale si materiale!

    Nu e o solutie foarte buna nici apelarea la aceasta zana numita Rautate. Insa, Irina a nimerit prima varianta de print, acela fara personalitate si caracter dar cu multi bani, cu o viata atat de plictisitoare incat nimerirea la picioarele Irinei s-a intamplat sa fie cel mai bun lucru care i se putea intampla. De aceea, atunci cand invidia intervine ca un baiat timid care a incurcat toaleta barbatilor cu cea a femeilor, se imbujoreaza de jena atat de tare incat ii trec si nevoile fiziologice cand isi da seama unde a nimerit. De aceea nu este nevoie sa ne incaram cu sentimente negative de invidie si gelozie la adresa Irinei, chiar daca ea isi doreste acest lucru ca si confirmare a valorii ei.