Ma aflu in fata unei pagini albe. Am acelasi sentiment ca atunci cand stau cu pensulele si acuarelele in fata unei panze albe. Incerc sa vizualizez cum va arata acea panza cand voi termina sau ce vreau sa exprim. Mi se invalmasesc o gramada de ganduri in cap. Ganduri de inceput. Ma simt ca inaintea unui act creator. Am aceeasi strangere in stomac care dispare doar atunci cand mi-am vazut creatia terminata.
Am o frica dulce care-mi curge prin vene. O neliniste pozitiva, un zambet in coltul gurii. Un dor de a fi iarasi eu.
Urmeaza zile fericite.
In seara aceasta voi picta (la propriu), e primul pas spre un nou inceput, un lucru atat de familiar si de drag mie, pe care l-am ascuns intr-un colt. Aceasta cratie imi va da avantul necesar sa-mi continui viata in stilul meu, ma va elibera. Peste cativa ani, ma veti regasi intr-o expozitie de pictura. Este visul meu acum nu atat de secret pe care vreau sa mi-l indeplinesc si vreau ca acum sa vi-l impartasesc. Este plata pe care vreau sa o fac eului meu creator. Cel care m-a diferentiat de restul lumii, care ma indeamna sa ma completez si sa ma dezvolt spiritual.
Vreau sa respir cu toate visele si experientele mele pe toate panzele pe care le voi picta. Mi-o datorez mie, cea care a ales sa fie pragmatica si nu artista cu adevarat. Cea care a ales un alt drum decat cel care mi-a fost dictat de propria-mi fire.
O datorez tuturor oamenilor care m-au inspirat prin culorile lor. O datorez fanteziei mele debordante, a imaginatiei nebune, dependentei de soare, impulsivitatii, lunii, noptilor, viselor… Pictura va fi singura amintire palpabila a fiintei mele.
In seara asta voi picta. E timpul sa fiu iarasi eu.
Perfectly imperfect 