Archive for the ‘O Romanie de resemnati’ Category

Ai incercat vreodata sa te joci cu viata? Sa incerci sa traiesti acum, definitiv, fara scuze, fara sa te gandesti la consecinte, din pura placere de a trai? Se numeste spontaneitate! Un lux?

Ma amuz cand imi spune cineva ca este spontan, impulsiv si necugetat, dar il trec transpiratiile cand simte ca momentul de viata (spontan) pe care l-a trait il poate arunca in strada. Sa fii spontan si impulsiv (pozitiv pentru tine) inseamna sa-ti asumi intr-o oarecare masura efectul bombei, ca parte din tine. Sa fii complice cu propria constiinta si cu propriul ego. Si sa mergi mai departe, fara scuze: asta sunt eu, in cel mai bun moment, acela pe care il traiesc in prezent.

Nici in iubire nu suntem spontani, desi iubirea si moartea sunt (teoretic) singurele doua „lucruri’ in care alegerea isi pierde din forta. Iubim cat suntem sub efectul naucitor al reactiilor chimice din corpul nostru, apoi, din pacate,  e doar o chestiune de alegere. Dupa ce efectul a trecut, decid/aleg sa-l iubesc in continuare pentru ca:  e frumos, destept, are bani, ma face sa ma simt intr-un anumit fel, imi formez o imagine despre el care rezoneaza cu cea formata in capul meu, ma asculta, gateste, miroase bine, ma „intelege”, ma accepta, NU ma inseala, NU ma face sa sufar, NU ma face sa astept, Nu ma ignora. Pe baza unor criterii personale, decidem daca sa iubim sau nu in continuare. Oau, asta da spontaneitate!

Adevarul este ca persoana pe care ai decis sa o „flatezi” aruncandu-i in spinare dragostea ta, este un unviers la fel de unic ca si tine. Un univers care-si intersecteaza existenta cu a ta. Trebuie, astfel sa-l iubesti asa cum e , excluzandu-i din start calitatile si defectele pe care ti le regaseti TU in el. Accepta asta, si vei fi linistit!

Revenind la spontaneitate … am pierdut-o de cand eram mici copii, si cunosteam filozofia jocului. Apoi, „maturitatea” ne-a aruncat intr-un fel de sablon colturos, etic, social, dintr-o materie total diferita de eul nostru. Asa trebuie sa faci, asa este bine, cel mai corect este sa faci asa ,va suna cunoascut? Sunt sigura! Cum sa mergi pe strada si sa razi cu gura pana la urechi? Lumea te-ar considera nebun! Nu e normal … nu mai e normal sa fii pur si simplu om. Sa traiesti in concordatanta cu nuanta eului tau. Esti fortat sa te maturizezi. Esti fortat sa te comporti in anumite norme valorice si comportamentale straine de tine.

O sa-mi spuneti ca in lipsa acestor norme, ar fi anarhie. Nicidecum, atata timp cat suntem constienti de faptul ca libertatea noastra se termina acolo unde incepe libertatea celorlalati. Nu va spun sa dati in cap cuiva, pentru ca asa v-a venit, sa va scuzati ca e momentul vostru spontan. Asta e violenta. Dar la restul ce scuze avem? Unde sunt zambetele, unde sunt oamenii care rad, care se dau in leagan, care alearga unul dupa altul, care accepta si recunosc in drepturi egale copilul din ei.

Mi s-a spus de nenumarate ori sa ma maturizez, sa NU fac asta, sa fac cealalta, ca altfel ce? Sau unii mi-ati gasit scuze: NU ai fost tu cea care a facut asta, Tu n-ai fi putut! Ei bine, Eu am fost aia, in mine se afla si criminalul si eroul. Si acum ca ati aflat, nu mai decideti sa ma iubiti in continuare? Nu mai merit dragostea?

Fiti oricum, numai fiti cumva! Ce-i cu fetzele astea corecte, resemnate, inchistate si obosite? Daca vreti sa plangeti, plangeti! Daca vreti sa radeti radeti! Daca vreti sa va jucati, jucati-va! De cine va e frica? De mama sau tata care obisnuiau sa va traga de urechi si sa va aplice o mama de bataie, cand faceati o traznaie?

Daca iubiti, atunci iubiti pana la ultima picatura fara sa va cautati pe voi in persoana pe care ati decis sa o iubiti. Fara scuze, fara  pretexte. Traiti-va viata si jucati-va cu tot ce are ea de oferit! Evoluati, oameni, evoluati, nu va mai maturizati si nu mai amanati!

Anunțuri

Stiti acele zile in care parca nu merge nimic, in care te simti la capatul pamantului, un pamant care se dovedeste a fi foarte patrat si colturos? Zile in care concepte precum optimism, pozitivism samd par niste naluci fara prea multa putere. Ei bine, asa a fost ziua mea de astazi.

Ma gandeam la ultimul meu post si imi doream sa mai am avantul de ma arunca in polemici care nu decid soarta lumii, care nu aduc bani si care nu te fac mai fericit sau mai implinit. Sincer, azi mi-as fi dorit macar o urma de superficialitate. Sunt sigura ca maine va fi mai bine si ca lucru cel mai bun pe ziua de azi e sa beau o cana cu lapte cald, sa fac o baie fierbinte si apoi sa dorm un somn adanc. Pana una alta, incerc sa fac o terapie prin scris, avand in vedere rezultatele uimitoare pe care le-am avut atunci cand doar scrisul ma elibera de toate umbrele.

Daca as fi fost poate putin mai proasta, o duceam mult mai bine. Asadar, ma vad nevoita sa vad cu ochi limpezi prostia din jurul meu, lucrurile care merg pe de-a-ndoaselea, circumstantele neprielnice si tot uratul din lume. Noi romanii, ne-am pierdut libertatea de mult. Suntem sugrumati de griji, de lipsa banilor, de bataia de joc a Statului. Nu ne mai putem bucura de nimic, pentru ca nu avem cu ce. Mintile noastre incerca sa organizeze financiar o suma de bani prea mica pentru a trai decent, suntem mult prea preocupati si absorbiti de ideea unui trai mai bun, ca sa luam lucrurile treptat.

Vrei sa fii liber? Ce inseamna pentru tine libertatea? Faptul ca nu esti in inchisoare? Faptul ca poti afirma orice despre oricine? Faptul ca, teoretic, ai sanse egale cu oricine? Singura ta libertate, e sa visezi. Crede-ma! Iti doresti un apartament pe care sa-l mobilezi dupa gusturile tale, caruia sa-i spui „casa mea” si care sa respire fiinta ta? Iti doresti o masina? Iti doresti sa scoti o carte? Iti doresti sa vezi lumea? Iti doresti sa ai o relatie neatinsa de neajunsurile zilnice? Iti doresti sa iesi cu prietenii fara sa-ti numeri banii din portofel inainte? Iti doresti sa ai un job care sa te satisfaca intelectual dar si financiar? Iti doresti sa faci cumparaturi fara sa te gandesti ca maine vei fi frustrat ca nu ti-ai platit factura la telefon, gazul, internetul, intretinerea? Lucrurile acestea te-ar face liber?

Nu-mi spune ca esti liber indiferent de orice. Nu-mi spune ca poti alege intotdeauna. Serios, „intelectualul” nu mai este la moda. Nu esti mai cool pentru ca citesti si mintea ta e ca o lama ascutita, ca scrii, ca esti categorisit ca fiind inteligent, original si fermecator. Esti obligat sa lupti pentru supravietuire chiar daca dimineata te loveste talentul si vrei sa creezi. Esti obligat sa-ti amani placerile ca sa ai cu ce-ti plati traiul. Esti obligat sa servesti un stat care nu da doi bani pe tine. Esti obligat sa pleci din tara si sa faci ORICE ca sa ai acei bani.

Si atunci, nu-ti amani libertatea de a fi tu, neconditionat de partea financiara si a obligatiilor pe care le ai zilnic. Crede-ma cu cat esti mai evoluat spiritual si intelectual, cu atat vei suferi mai mult. Pentru ca vei asista cu mainile legate cum altii te fura, cum altii, pentru care nu exista concept de constiinta, se bucura de ceea ce tu doar visezi.

Post-ul asta e pentru voi cei care simtiti ca mine: ca libertatea a devenit un moft. Pentru cei, care, la fel ca mine scrieti pe blog, sugrumati de societatea in care tariti, despre suflul vostru sacadat. Pentru cei care se comporta corect, desi nu datoreaza nimanui nimic. Pentru cei care viseaza si creaza, care se zbat sa-si gaseasca libertatea.  Pentru cei care OTV-ul, Becali si specimenele porno ale televiziunii le provoaca doar scarba si oftat. Pentru cei care citesc o carte in parc, care se bucura de o frunza galbena, care apreciaza un suflet bogat, o conversatie de calitate, o polemica, o personalitate valoroasa. Pentru cei care merita.

Va doresc la toti, libertate!

Mi se pare mie sau au inceput sa se mai dezghete lucrurile? N-am mai auzit de mult de criza, nu ca mi-as dori sa mai aud, fereasca-ne Sfantu’, lumea s-a cam saturat sa nu mai aiba bani, sau, ma rog, sa se scuze ca nu mai are bani. Afara nu mai e asa de frig, campaniile de „sfidare a iernii” au inceput (vezi blogushorul lu’ copchila (h)atomica, Alexandra Solomon), ne-a apucat un dor nebun de soare si de adieri calde, planurile de viitor s-au scos de la naftalina.

Parca toata lumea isi doreste o schimbare. Daca pana acum, eram cu totii din jocul „1,2,3 la perete. Stai!” , deja ne-am cam saturat sa ramanem stana de piatra la fiecare strigare: „1,2,3 , la perete. CRIZA!”. Sunteti de acord cu mine? Ar fi bine sa fiti, pentru ca sunt pe cale sa scot si eu, asemenea Alexandrei o campanie nationala anti-criza. Recunosc, nu a fost ideea mea (mersi Nucu :P), eu doar o impartasesc cu bucurie si o pun pe hartie, ca sa fac si o rima.

Asadar, de acum incolo nu mai vorbim despre criza, despre lipsa de bani, despre R***tul al’ mare in care traim. Este dovedit ca optimismul atrage lucruri pozitive, noi de ce sa stagnam in negativism? De ce sa ne plangem de mila? De ce sa vedem lumea-n nuante de gri? Gata, este timpul sa facem bani! Este timpul sa realizam ca avem o valoare care nu tine cont de conditiile economice. Este timpul sa atragem lucrurile pe care nici nu indrazneam sa le dorim.

Este momentul sa depasim epoca „emo” si sa ne indreptam spre era „pot orice, merit tot ce e mai bun”. O astfel de atitudine insotita de curajul de a munci este ingredientul cheie sa luam de la viata exact ce ne dorim. Ia sa nu mai ia altii, sa luam chiar noi!

Sper ca m-am facut inteleasa, pentru ca e ultima oara cand pomenesc de mirobolantul cuvant „criza” si daca va aud cumva va taxez cu 50 lei/cuvant. Si nu, daca il pronuntati de mai multe ori, nu primiti discount.

Va pupa Ale!

Editorialele din reviste – lista pentru 2010, prietenii mei-lista de Do’s in 2010, incep sa ma simt complexata. Chiar e nevoie de o lista? Si trebuie neaparat sa o facem publica? La sfarsitul anului trecut postam ceva de ganul, (ma) citez: „Pentru anul viitor nu-mi voi face o lista de “Dos” si de “Don’ts” care sa ma priveasca acuzator si dezamagita la sfarsitul anului viitor. Ma voi reconfigura pe traseu si voi incerca sa iau deciziile corecte la fata locului. Evoluez in fiecare zi prea mult si prea repede pentru a tine pasul cu o lista din trecut care nu o cunostea pe Alexandra din viitor. Deci, la naiba cu lucrurile pe care vreau sa le fac la anul! Sunt sigura ca vor fi multe si frumoase si ca la sfarsit de 2010 de voi termina anul cu magna cum laude la materiile “lectii de viata”, “sentimente”, “putere”, “fapte bune”, “invataturi”, “personale”.

Asadar, m-as contrazice grav daca as incerca sa postez asa ceva, eu fiind firea rebela, impulsiva si prea pasionala ca sa ma las ingradita de niste task-uri care mai de care realizabile … sau nu. Singurul lucru pe care-l stiu este ca pentru mine 2010 va fi un an decisiv, din mai multe puncte de vedere. In primul rand profesional. Hai sa recunoastem: oricat de talentosi, frumosi si destepti am fi noi romanii (sau o parte din noi) , tara in care traim nu ne ofera prea multe. Si in plus, nici nu prea stiu sa devin bogata peste noapte, n-am radar de barbati cu bani si am un respect mult prea mare pentru mine ca sa ma dedic unor „practici” vechi de cand e lumea. Deci, aproape ca n-am nicio sansa in tara asta.

Boom-ul economic din 2008 imi umflase pieputul cu entuziasm si chiar credeam sa , in sfarsit, pot realiza multe din visele mele (apartament, o masina decenta, un job banos). Apoi a venit 2009, si ne-am dezumflat cu totii ca un balon de calitate discutabila, ne-am consumat intelectual, financiar si psihologic pana la epuizare, trezindu-ne la sfarsit de an cu sperantele in coma (alcoolica).

Previziunile pentru 2010 sunt sumbre, de aceea imi dau peste mana cand apuc telecomanda sa fac slalom printre canalele de televiziune. Urasc stirile pentru ca in afara de vesti proaste, boli porcine, somaj, crime, criza si Base, nu mai suntem informati cu nimic altceva. Noroc cu teoriile New Age si cu Secretul, ca altfel n-am mai avea nicio urma de pozitivism si sperante in noi. Se anunta iar un an de tras apa la WC dupa el , nu alta. Si atunci, ce sanse am eu, un simplu wedding planner si manager de evenimente, o vanzatoare de sentimente frumoase, fluturasi, flori, culori si veselie intr-o tara care nu-si poate plati dreptul la o zi perfecta (nunta)?

De aceea pentru mine, anul curent este decisiv. Iubesc aproape de fanatism job-ul meu dar nu ma incalzeste noaptea, nu-mi plateste consumatia din oras, nu-mi achita ratele la apartament (ce rate! mai intai imi trebuie macar un avans). Imi hraneste doar orgoliul si placerea profesionala. Ca doar, deh, am un job exotic si frumos. Asadar si prin urmare, am inceput sa privesc peste granite si sa iau in calcul posibilitatea de a lucra intr-o alta tara ( Vorba din cantec, „nu m-am nascut in locul potrivit”). Insa o sa fac tot posibilul sa iau tot ce-i mai bun din anul acesta si sa fructific toate oportunitatile romanesti, ca sa nu imi bag coada intre picioare si bagajul in mana si sa ma indrept spre alte natii. In cazul in care fructele s-au stricat definitiv, o sa adopt cu entuziasm expresia lui Sebi (nb. drag coleg, mare patron) ” In caz de ceva, saluuut!”.

De aceea nu vreau sa-mi fac o lista. Toate DO’s -urile  care ar tine de o lista (sa-mi iau apartament, Iphone, lectii de dans, CD-player pt masina,  cursuri de vanzari sau master in relatii publice etc) implica automat eforturi fianciare sutinute. Da, stiu, ca sa se intample lucrurile le care le doreste trebuie mai intai sa le „pui pe hartie” , sa le constientiezi, sa le vizualiazei, apoi sa le urmezi indeaproape. Cel putin asta spun „progamatorii neuro-lingvisti”.

Mi-e mila de lista pentru 2010. Oricat de mult incearca sa se formeze in creierul si asteptarile mele, eu nu o las sa se astearna pe blog. O sa tin in minte ce-mi doresc pentru anul acesta dar nu o sa le iau pe toate drept litera de lege. Reconfigurarea o sa fie de fapt singurul DO pe care o sa-l urmez. Sunt sigura ca va fi bine si ca pana la urma toate se vor rezolva de la sine, vorba mea „Ce se mai poate intampla?!” :D, mai ales ca aproape orice imi propun devine realitate.

Voi, restul, cei care v-ati scris naiv si entuziast DO’s-urile pt 2010 va urez bafta si buna sporire, dar va sfaturiesc sa nu uitati un lucru: cateodata ceea ce ne dorim nu este neaparat ceea ce este si bun pentru noi.

Va pupa Ale.

…. sau cum ne manifestam electronic gustul amar lasat de alegeri

Mdeah! A castigat Base…”vorba” unui prieten care si-a scris la status urmatoarea gluma „Culmea somnului: sa te culci presedinte si sa te trezesti Prostanac” . Oricum am impresia ca orice am fi votat, tot el ar fi iesit (chiar daca ar fi fost alti candidati :D).

Da, am fost si eu la vot. De fapt eu n-am votat un presedinte, am votat un premier, sau ma rog, promisiunea unui premier cat de cat decent. Nu de alta, dar sincer, n-am avut ce si pe cine sa votez, si, avand in vedere ca am avut inaintasi care au semnat condica pentru libertatea la vot, trebuia sa profit de acest dept, greu castigat de dansii. Noh, n-o iesit premierul pe care mi-l doream, o iesit tot Base si ai lui. Nici nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma intristez. Am pierdut un pariu, deci as putea sa ma intristez pentru asta, dar azi n-am chef. Pana la urma stim de ce (nu) e in stare Base, probabil ne oripilam mai tare de alalalt sau poate ne mergea un picut mai bine, probabil…

In orice caz, cred ca nu mai este pentru nimeni un mister ca NU noi decidem in jocurile astea politice abjecte, triviale si dubioase. Noi putem plati taxe in continuare, putem sa nascocim bancuri si status-uri politice noi, putem sa traim in continuare „decent” pe un salariu de mizerie, putem sta zile in sir fara apa cald si caldura, putem sa ne imbracam de la SH fara rusine, putem sa visam in continuare … ca doar deh, ne-am obisnuit deja. Ce se mai poate intalmpla?! De fapt stiu! Cred ca incepem sa traim din ce in ce mai ECO si economic (fara voia noastra, desigur).

In final, eu si Moshu’ (Craciun, cum care?) avem sa-i spunem/aratam ceva clasei politice romanesti, asa ca la (re)inceput de 5 ani fericiti:

Mad Santa

Probabil ca nimeni nu mai are nevoie de inca un articol profan despre cele mai discutate notiuni (ca DA, au ajuns deja niste simple notiuni) ale anului 2009 – CRIZA – ALEGERILE, dar sunt ca niste mancarimi nationale  care ne supara pe toti fie ca suntem sau nu interesati de ele. L-am pus pe CRACIUN in fata pentru ca prezinta un interes la fel de crescut in aceasta perioada ca si notiunile enumerate mai sus.

Sincer, sunt vadit si profund indignata! Sunt indignata ca am o conformatie intelectuala, psihologica si mentala occidentala si traiesc intr-o tara care habar nu are ce inseamna sa traiesti corect, o tara excesiv de balcanica si de „jemenfishista”. Sunt indignata ca traiesc printre oameni care si-au mai gasit o scuza pentru incompetenta si lene, si anume criza de anul acesta. Acum au mai rasarit inca doua : alegerile si Craciunul. Sunt ofticata si iritata ca trebuie sa aleg intre doi „viitori fosti” presedinti care n-au nici cea mai vaga idee despre loialitate, despre conceptul de „fairness”, despre verticalitate, consistenta, corectitudine… si lista ar putea continua la nesfarsit. M-am saturat sa ne ascundem dupa parodii si bancuri politice, dupa un deget mult prea subtire si dupa criza.  Mi-e greata de tot ce vad la tembelizor, de tot ce citesc in ziare, de ceea ce traiesc zi de zi si de fetele triste de pe strada.

De curand m-am intors din Franta. Si, intoxicata fiind de discutiile despre criza purtate pe coclauri in Romania, am adresat si eu faimoasa intrebare unui prieten francez: „Cum se simte criza la voi in tara?”. Omu’ si-a dat ochii peste cap pentru ca intrebarea mea picase ca nuca-n perete in ambianta si atmosfera care era si mi-a explicat ca acesta este un subiect pe care nimeni nu tine sa il discute. In general, criza este o problema a statului, nu a omului de rand. Iata ce mi-a explicat (nb. o sa va redau in romana, nu toata lumea cunoaste limba franceza si chiar vreau sa ma fac inteleasa :D):  „Francezii ies din casa si socializeaza in baruri, pub-uri si restaurante. Fac cumparaturi la fel de mult ca inainte. Castiga la fel de bine. Doar doua lucruri  s-au schimbat: nu se mai fac atat de multe angajari deci sunt multi angajati care muncesc mai mult sau au preluat doua posturi. In schimb statul, de la debutul crizei, ajuta fiecare somer cu 800 de euro pe luna, un minim necesar pentru supravietuire. Lucrurile sunt exact la fel, doar ca orgoliul promovarilor si gasirii unor joburi mai bune s-a retras un pic in carapace”. Adica sa ne intelegem, nici macar eu nu castig 800 de euro pe luna, si muncesc iar alimentele si hainele in Franta sunt mult mai ieftine ca la noi. In metrou, francezii citesc carti si discuta despre spectacole, fotbal si jobul lor, au fetele relaxate, sunt imbracati impecabil si miros mai mult decat bine. La noi in metrouri si autobuzuri se discuta peste tot despre criza. Mai nou si despre alegeri si Craciun. Nimeni nu citeste o carte, suntem deprimati, ingandurati, prost imbracati, certati cu apa si sapunul, dezgustati si indignati dar in acelasi timp resemnati. Da, am gasit cuvantul, suntem un popor de resemnati! Un popor fara personalitate, care nu stie sa-si ceara drepturile, care-si plange de mila, si care vomita numai retardati la conducerea tarii.

Dar, iata ca veni si perioada sarbatorilor. Parca pentru un moment, am uitat de criza si ne facem planuri pentru Craciun si Revelion. O prietena a ramas oripilata cand i-am spus ca voi lucra de Revelion pana destul de tarziu si nu mi-am facut planuri pentru aceasta seara magnifica (nb. sunt organizator de evenimente) si pe deasupra mai sunt si degajata si linistita in legatura cu acest subiect. Adica sunt cea mai mare ratata din lume. Pe langa parerea mea ca Revelionul nu merita mai mult atentie decat o seara obisnuita de sambata, nici nu intentionez sa umplu buzunarele patronilor de discoteci, restaurante si pensiuni cu o suma considerabila care nu se reflecta in calitatea serviciilor. Deci nu o sa ma simt deloc complexata sau frustrata din acest punct de vedere. In schimb Craciunul imi rastoarna rotitele cu felul in care este abordat de ceva timp incoace. Imi provoaca sechele de fiecare data strazile aglomerate, supermarcheturile pline ochi, agitatia, cumparaturile. Am impresia ca aceasta sarbatoare iti stoare fiecare dram de energie si de finante. Mi-e dor de un Craciun alb, cu zapda, oameni linistiti, colinde, relaxare, miros de prajituri si un Ajun in care sa simt cu adevarat acest spirit. Mi-e frica de goana dupa cadouri, smotruiala de o saptamana prin casa care ma lasa fara puteri, statul la coada in magazine ca pe vremea lu’ Ceausescu, retelele de telefonie mobila blocate de atatea mesaje trase la indigo (nimeni nu mai stie sa trimita o felicitare prin batrana posta), traficul infernal, cazurile de toxinfectie alimentara prezentate la tembelizor si stresul aferent acestei sarbatori. Dar, acest lucru dureaza maxim doua saptamani pe cand problemele generale ale tarii noastre dureaza de prea mult timp.

Ma opresc aici, sunt atatea de spus si de discutat si mult mai multe de facut. Imi doresc doar sa se schimbe ceva, sa schimbam ceva, sa ne exprimam parerile mai des si mai productiv. Sa ne gasim din nou puterea de a zambi si sa redescoperim surasul mandru al unui lucru bine facut. Imi doresc ca romanii sa munceasca mai mult, sa doreasca mai mult, sa descoperim cat mai repede posibil modele de urmat, conducatori cu coloana vertebrala care sa ne dea serioase batai de cap la alegeri. Vreau ca cea mai mare problema a romanilor sa fie aceea de a trebui sa alegem intre doi presedinti foarte buni si foarte bine pregatiti, si nu intre doua boli. Trist.

Astept si parearea voastra. Ce zic eu nu-i lege 🙂